Elemente de construcție a comunicării – Morfologie
Recapitularea și aprofundarea claselor morfologice studiate, cu accent pe valorile stilistice și pe uz.
Evaluarea Națională
Verbul – moduri, timpuri și diateze
Verbul este partea de vorbire care exprimă o acțiune, o stare sau o existență. La clasa a VIII-a, accentul cade pe moduri, timpuri și diateze.
Modurile verbale arată cum prezintă vorbitorul acțiunea: - Moduri personale (se acordă cu subiectul): indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ. - Moduri nepersonale (nu se acordă cu subiectul): infinitiv, gerunziu, participiu, supin.
Timpurile modului indicativ – cele mai testate: - Prezent: eu scriu - Imperfect: eu scriam (acțiune trecută, neterminată) - Perfect simplu: eu scrisei (acțiune trecută, terminată; frecvent în vorbirea din Oltenia, dar standard în narațiunea literară) - Perfect compus: eu am scris (cel mai frecvent în exprimare) - Mai-mult-ca-perfectul: eu scrisesem (acțiune trecută față de altă acțiune trecută) - Viitorul I: eu voi scrie - Viitorul anterior: eu voi fi scris (acțiune viitoare terminată înaintea altei acțiuni viitoare) - Viitorul popular: eu o să scriu / am să scriu
Atenție: conjunctivul prezent (să scrie) și conjunctivul perfect (să fi scris) sunt timpuri ale aceluiași mod — nu moduri diferite.
Diatezele arată relația dintre subiect și acțiune: - Diateza activă: subiectul face acțiunea. Elevul citește cartea. - Diateza pasivă: subiectul suportă acțiunea; se formează cu verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat. Cartea este citită de elev. Complementul de agent este introdus de prepoziția de sau de către. - Diateza reflexivă: acțiunea se răsfrânge asupra subiectului; verbul se construiește cu pronume reflexive (se, își). Elevul se spală. Atenție: nu orice verb cu se este reflexiv – construcțiile impersonale (se spune, se pare) nu reprezintă diateza reflexivă propriu-zisă.
Pronumele – tipuri și funcții sintactice
Pronumele înlocuiește un substantiv pentru a evita repetiția. Cunoașterea tipului și a funcției sintactice este obligatorie la examen.
Tipuri de pronume: - Personal: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – forme neaccentuate: mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le - Reflexiv: se, își – însoțesc verbele reflexive - De politețe: dumneavoastră, dumneata, dânsul – nu îl confunda cu pronumele personal obișnuit! - Posesiv: al meu, a ta, ai noștri – înlocuiește substantivul și arată posesia - Demonstrativ: acesta, aceasta, acela, aceea, același - Nehotărât: cineva, ceva, altul, altcineva, fiecare - Negativ: nimeni, nimic, niciunul - Interogativ: cine?, ce?, care?, cât? – introduce o propoziție interogativă directă - Relativ: care, ce, cine, cât – introduce o propoziție subordonată; forma este identică cu interogativul, dar contextul diferă
Funcții sintactice frecvente ale pronumelui: - Subiect: El pleacă. - Complement direct: Îl văd. - Complement indirect: Îi vorbesc. - Atribut pronominal: Cartea lui este grea. (genitiv) - Element predicativ suplimentar: Te cred sincer.
Confuzie clasică: pronumele relativ și interogativ au aceeași formă. Diferența: relativul leagă o subordonată de regentă (Știu cine a venit.), interogativul introduce o întrebare (Cine a venit?).
Adjectivul și gradele de comparație
Adjectivul determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz. La clasa a VIII-a se insistă pe gradele de comparație și pe funcțiile sintactice.
Gradele de comparație:
- Gradul pozitiv: calitatea simplă. un elev harnic
- Gradul comparativ:
- de superioritate: mai harnic decât / ca
- de egalitate: la fel de harnic ca / cât
- de inferioritate: mai puțin harnic decât / ca
- Gradul superlativ:
- Relativ de superioritate: cel mai harnic (dintre toți)
- Relativ de inferioritate: cel mai puțin harnic
- Absolut: foarte harnic, extrem de harnic, tare harnic – nu implică comparație cu altcineva!
Există adjective fără grade de comparație: mort, viu, întreg, dublu, triplu, veșnic (prin sensul lor, nu admit intensitate gradată).
Funcții sintactice ale adjectivului: - Atribut adjectival (cel mai frecvent): Fata cuminte pleacă. - Nume predicativ: Fata este cuminte. - Element predicativ suplimentar: O consider cuminte.
Numeralul, adverbul și părțile de vorbire neflexibile
Numeralul exprimă un număr sau ordinea. Tipuri principale: - Cardinal: doi, cinci, o sută – răspunde la câți? - Ordinal: al doilea, a treia – răspunde la al câtelea? - Colectiv: amândoi, tustrei, câteșipatru - Distributiv: câte doi, câte trei - Multiplicativ: dublu, triplu, înzecit - Fracționar: o treime, două cincimi - Adverbial: a bătut de trei ori – are valoare de adverb, este invariabil
Numeralele pot îndeplini funcții de subiect, atribut, complement direct, complement indirect – în funcție de context.
Adverbul determină un verb, un adjectiv sau un alt adverb și răspunde la cum?, când?, unde?, cât? Nu se acordă – este invariabil. Tipuri: de mod (bine, repede), de timp (ieri, acum, mâine), de loc (aici, acolo, aproape), de cantitate (mult, puțin, destul).
Adverbul poate fi confundat cu adjectivul: El vorbește frumos. (adverb – determină verbul) vs. un cântec frumos (adjectiv – determină substantivul).
Prepoziția leagă un cuvânt regent de un cuvânt subordonat și nu are funcție sintactică proprie. Impune cazul: la (Ac.), asupra (G.), datorită (D.), cu (Ac.).
Conjuncția leagă părți de propoziție sau propoziții. Coordonatoare: și, sau, dar, ci, însă, deci. Subordonatoare: că, să, deoarece, dacă, deși, când.
Interjecția exprimă o stare afectivă sau imită un sunet: ah!, vai!, bravo!, buf! Poate îndeplini funcția de predicat (Hai acasă!) sau poate fi un simplu element exclamativ fără funcție sintactică.
Cum aplici morfologia în analiză și compunere
La Evaluarea Națională, morfologia apare în cerințe de tipul: precizați clasa morfologică, indicați funcția sintactică, scrieți forma corectă. Greșelile de acord sau de identificare a tipului costă punctaj.
Pași pentru analiza morfologică: 1. Identifică clasa morfologică (ce parte de vorbire este?). 2. Precizează categoriile gramaticale specifice: pentru verb – mod, timp, persoană, număr, diateza; pentru pronume – tipul, persoana, genul, numărul, cazul; pentru adjectiv – gradul de comparație, genul, numărul, cazul. 3. Precizează funcția sintactică (ce rol are în propoziție?).
În compuneri și eseuri, varietatea morfologică este urmărită de corector: folosirea corectă a timpurilor verbale (consecvența în narativ!), acordul adjectivelor, utilizarea corectă a pronumelor pentru a evita repetiția.
Consecință practică: dacă povestești la perfect compus, nu treci brusc la prezent decât dacă ai o intenție stilistică clară (prezentul narativ). Inconsecvența timpurilor este o greșeală de exprimare notată.
De reținut
- mod personal
- mod verbal ale cărui forme se acordă cu subiectul în persoană și număr (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ)
- mod nepersonal
- mod verbal ale cărui forme nu se acordă cu subiectul (infinitiv, gerunziu, participiu, supin)
- diateza pasivă
- diateza în care subiectul gramatical suportă acțiunea; se formează cu verbul auxiliar „a fi” și participiul verbului de conjugat
- complement de agent
- complementul care arată cine efectuează acțiunea în construcțiile pasive; este introdus de prepozițiile „de” sau „de către”
- pronume relativ
- pronume cu formă identică interogativului, care introduce o propoziție subordonată și o leagă de propoziția regentă
- grad superlativ absolut
- gradul de comparație care exprimă calitatea la intensitate maximă fără raportare la alt termen; se formează cu adverbe ca „foarte” sau „extrem de”
- grad superlativ relativ
- gradul de comparație care plasează un obiect în fruntea sau la coada unui grup; se formează cu „cel mai / cel mai puțin” urmate de adjectiv
- numeral colectiv
- numeralul care exprimă o grupare a ființelor sau obiectelor; exemple: amândoi, tustrei, câteșipatru
- conjuncție subordonatoare
- conjuncție care leagă o propoziție subordonată de propoziția regentă; exemple: că, să, deoarece, deși, dacă
- interjecție predicativă
- interjecție care îndeplinește funcția sintactică de predicat într-o propoziție
Greșeli frecvente
Greșit: Confundarea pronumelui relativ cu cel interogativ
Corect: Forma este identică, dar relativul introduce o subordonată legată de o regentă (*Știu cine a venit.*), pe când interogativul introduce o întrebare directă (*Cine a venit?*); la examen se cere precizarea tipului, nu doar a formei
Greșit: Acordul greșit al adjectivului cu verbul în loc de substantiv
Corect: Adjectivul se acordă întotdeauna cu substantivul (sau pronumele) pe care îl determină, nu cu verbul; în *fetele frumoase pleacă*, adjectivul „frumoase” se acordă cu „fetele”, feminin plural
Greșit: Identificarea greșită a diatezei reflexive la verbele impersonale
Corect: Nu orice verb cu pronumele „se” este la diateza reflexivă; *se pare, se spune, se zvonește* sunt construcții impersonale, fără subiect care să sufere sau să facă acțiunea asupra lui însuși
Greșit: Confundarea superlativului absolut cu cel relativ
Corect: Superlativul absolut (*foarte frumos*) nu compară cu nimeni; superlativul relativ (*cel mai frumos din clasă*) raportează la un grup – trebuie indicat grupul de referință; omiterea lui atrage eroare de analiză
Greșit: Utilizarea formei scurte a pronumelui acolo unde e necesară cea accentuată
Corect: Forma neaccentuată (*îl, îi, o*) nu poate fi folosită singură când se pune accent pe pronume; forma accentuată (*pe el, lui, pe ea*) este obligatorie după prepoziție sau în opoziție
Test — 6 întrebări ca la examen
1. În enunțul „Când am ajuns la gară, trenul plecase deja”, verbul „plecase” este la timpul:
- perfect compus
- imperfect
- mai-mult-ca-perfect
- perfect simplu
Vezi răspunsul
mai-mult-ca-perfect. Forma „plecase” exprimă o acțiune trecută încheiată înaintea altei acțiuni trecute („am ajuns”) — exact definiția mai-mult-ca-perfectului, recunoscut după sufixul -se-. Distractorul cel mai tentant este perfectul simplu („plecă”), cu care elevii îl confundă din cauza aspectului „literar” al formei; perfectul simplu nu exprimă însă anterioritatea față de altă acțiune trecută.
2. În enunțul „Tema a fost corectată de către profesoară”, construcția verbală este la:
- diateza activă, timpul perfect compus
- diateza pasivă, cu complement de agent exprimat
- diateza reflexivă, cu pronume reflexiv subînțeles
- diateza activă, cu subiect subînțeles
Vezi răspunsul
diateza pasivă, cu complement de agent exprimat. Subiectul „tema” suportă acțiunea, verbul este format din auxiliarul „a fi” + participiul „corectată”, iar „de către profesoară” este complementul de agent — toate mărcile diatezei pasive. Distractorul cel mai tentant este prima variantă, pentru că „a fost” seamănă cu un perfect compus al verbului „a fi”; testul de verificare este întrebarea: cine face acțiunea? — nu subiectul gramatical, deci diateza nu este activă.
3. În care dintre enunțurile următoare cuvântul „cine” este pronume relativ?
- Cine a spart geamul?
- Spune-mi cine a spart geamul.
- Cine? Eu?
- Cine oare va veni mâine?
Vezi răspunsul
Spune-mi cine a spart geamul.. În „Spune-mi cine a spart geamul”, „cine” leagă subordonata de regenta „spune-mi”, deci este pronume relativ. În celelalte enunțuri, „cine” introduce întrebări directe, fiind pronume interogativ. Capcana este că forma cuvântului este identică în toate variantele — tipul se stabilește exclusiv după rolul în frază: legare de o regentă (relativ) sau întrebare directă (interogativ).
4. În enunțul „Andrei este extrem de atent la ore”, adjectivul „atent” se află la gradul:
- comparativ de superioritate
- superlativ relativ de superioritate
- superlativ absolut
- pozitiv
Vezi răspunsul
superlativ absolut. Structura „extrem de + adjectiv” exprimă intensitatea maximă a însușirii fără raportare la un grup, deci superlativ absolut. Distractorul cel mai tentant este superlativul relativ, pentru că ambele exprimă intensitate mare; diferența este că relativul compară cu un grup („cel mai atent din clasă”), pe când absolutul nu compară cu nimeni.
5. În enunțul „Amândoi au răspuns corect de două ori”, cuvintele „amândoi” și „de două ori” sunt, în ordine:
- numeral colectiv și numeral adverbial
- numeral cardinal și numeral distributiv
- pronume nehotărât și adverb de mod
- numeral colectiv și numeral multiplicativ
Vezi răspunsul
numeral colectiv și numeral adverbial. „Amândoi” exprimă gruparea a două ființe, fiind numeral colectiv; „de două ori” arată de câte ori se repetă acțiunea, fiind numeral adverbial. Distractorul cel mai tentant este ultimul: multiplicativul („înzecit”, „dublu”) arată proporția creșterii, nu numărul repetărilor — confuzia dintre adverbial și multiplicativ este frecventă pentru că ambele se raportează la verb.
6. În care enunț cuvântul „frumos” este adverb de mod?
- Un peisaj frumos ne aștepta la munte.
- Frumosul din artă ne emoționează.
- Copiii au colindat frumos la serbare.
- Cel mai frumos cadou a fost al tău.
Vezi răspunsul
Copiii au colindat frumos la serbare.. În „au colindat frumos”, cuvântul determină verbul și arată cum se desfășoară acțiunea — deci este adverb de mod, invariabil. Distractorul cel mai tentant este primul enunț, unde „frumos” stă lângă un substantiv („peisaj”) și se acordă cu el, fiind adjectiv; în al doilea enunț, „frumosul” a devenit substantiv prin conversiune, iar în ultimul este adjectiv la superlativ relativ.