Elemente de construcție a comunicării – Sintaxă
Studiul propoziției și al frazei, cu identificarea funcțiilor sintactice și a relațiilor dintre ele.
Evaluarea Națională
Propoziția simplă și propoziția dezvoltată
O propoziție este o unitate sintactică organizată în jurul unui predicat. Acesta este elementul obligatoriu: nu există propoziție fără predicat (exprimat sau subînțeles).
Propoziția simplă conține doar părțile principale: subiectul și predicatul (sau numai predicatul, când subiectul este subînțeles). Exemplu: Vântul suflă. / Pleacă. (subiect subînțeles: el/ea)
Propoziția dezvoltată conține, pe lângă părțile principale, cel puțin o parte secundară: atribut, complement sau element predicativ suplimentar. Exemplu: Vântul rece suflă puternic dinspre munte.
Atenție: numărul propozițiilor dintr-o frază se stabilește după numărul predicatelor, nu după numărul virgulelor sau al conjuncțiilor. Este prima regulă pe care corectorul o verifică la delimitarea frazei și prima la care se pierd puncte, pentru că elevii numără semnele de punctuație în loc să caute verbele la moduri personale.
Funcții sintactice în propoziție
Funcțiile sintactice se împart în părți principale și părți secundare ale propoziției.
Părți principale: - Subiectul — arată cine face acțiunea sau despre cine se spune ceva; răspunde la întrebările cine? ce? puse predicatului. Poate fi exprimat sau neexprimat (subînțeles/inclus). - Predicatul verbal (PV) — exprimat printr-un verb la mod personal; arată acțiunea, starea sau existența subiectului. - Predicatul nominal (PN) — format dintr-un verb copulativ (a fi, a deveni, a părea, a se face, a rămâne, a ajunge etc.) + nume predicativ. Numele predicativ este partea care dă sensul și poate fi exprimat prin substantiv, adjectiv, pronume, numeral etc.
Părți secundare: - Atributul — determină un substantiv (sau substitut al lui); răspunde la care? ce fel de? al/a/ai/ale cui? câți/câte? - Complementul direct (CD) — răspunde la pe cine? ce? pe lângă un verb tranzitiv. - Complementul indirect (CI) — răspunde la cui? pentru cine? despre cine/ce? cu cine/ce? etc. - Complementele circumstanțiale — de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condițional, concesiv, consecutiv. - Elementul predicativ suplimentar (EPS) — arată o însușire sau o stare a subiectului sau a obiectului direct, în timp ce acestea săvârșesc acțiunea verbului. Exemplu: El a venit obosit. (obosit = EPS)
Confuzie clasică: numele predicativ se confundă frecvent cu EPS. Diferența: la PN, verbul este copulativ și nu are înțeles de sine stătător (El este obosit. — este = copulativ); la EPS, verbul este predicativ și are sens deplin (El a venit obosit. — a venit = PV).
Fraza – coordonarea și subordonarea
Fraza este o unitate sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziții legate prin raporturi de coordonare sau de subordonare.
Coordonarea presupune că propozițiile sunt pe același nivel sintactic: niciuna nu depinde gramatical de cealaltă. Coordonarea poate fi: - copulativă — conjuncții: și, nici, iar - adversativă — conjuncții: dar, însă, ci, or - disjunctivă — conjuncții: sau, ori, fie - conclusivă — conjuncții: deci, prin urmare, așadar
Subordonarea presupune că o propoziție (subordonata) depinde gramatical de altă propoziție (regenta sa) și îndeplinește față de aceasta o funcție sintactică, la fel ca o parte de propoziție.
Elementele de relație prin care se introduce o subordonată sunt: conjuncții subordonatoare (că, să, dacă, deoarece, deși, încât etc.), pronume și adverbe relative sau nehotărâte (care, ce, cine, unde, când, cum, cât).
Atenție: conjuncția că introduce de regulă o completivă directă sau o subiectivă; conjuncția să introduce cel mai adesea o completivă directă sau o finală, dar funcția exactă se stabilește întotdeauna în context, nu după conjuncție.
Tipuri de propoziții subordonate – cu accent pe circumstanțiale
Subordonatele reproduc, la nivel de frază, funcțiile sintactice ale părților de propoziție. Cele mai frecvente la examen:
Subordonate care corespund părților principale: - Subiectiva (SB) — îndeplinește funcția de subiect: Se știe că ai dreptate. - Predicativa (PR) — îndeplinește funcția de nume predicativ: El este cum îl știam.
Subordonate care corespund părților secundare: - Atributiva (AT) — determină un substantiv din regentă: Cartea pe care ai citit-o este valoroasă. - Completiva directă (CD) — îndeplinește funcția de complement direct: Știu că vii mâine. - Completiva indirectă (CI) — îndeplinește funcția de complement indirect: M-am gândit la ce mi-ai spus.
Subordonate circumstanțiale: - De loc (CL) — Merg unde mi-ai spus. (unde? în ce loc?) - De timp (CT) — Plec când termini. (când?) - De mod (CM) — A rezolvat cum a putut. (cum? în ce fel?) - De cauză (CCz) — N-a venit deoarece era bolnav. (din ce cauză?) - De scop / finală (CS) — A învățat ca să reușească. (cu ce scop?) - Condițională — Dacă înveți, vei reuși. (în ce condiție?) - Concesivă — Deși era obosit, a continuat. (cu toate că...) - Consecutivă — A vorbit atât de frumos, încât toți l-au aplaudat. (cu ce urmare?)
Pentru identificarea corectă: găsești predicatul subordonatei, stabilești de ce termen din regentă depinde și îi pui întrebarea specifică.
Analiza sintactică a frazei complexe
Analiza sintactică a frazei se face în trei pași obligatorii:
Pasul 1 – Delimitarea propozițiilor. Identifici toate predicatele (verbele la mod personal). Fiecare predicat = o propoziție. Numerotezi propozițiile în ordinea apariției: P1, P2, P3 etc.
Pasul 2 – Stabilirea raporturilor. Pentru fiecare propoziție (cu excepția celei principale/independente) stabilești: - față de ce propoziție depinde sau cu ce propoziție se coordonează; - prin ce element de relație este introdusă; - ce funcție sintactică îndeplinește (dacă este subordonată).
Pasul 3 – Schema frazei. Se notează grafic relațiile dintre propoziții. Propozițiile principale se notează de obicei cu PP, cele coordonate cu același semn de legătură, iar subordonatele cu tipul lor prescurtat (SB, AT, CD, CI, CL, CT, CM, CCz, CS etc.) și se indică numărul propoziției regente.
Exemplu de analiză: Știu [P1] / că vei veni [P2] / când îți va fi mai ușor. [P3] - P1: propoziție principală (PP) - P2: subordonată completivă directă față de P1, introdusă prin conjuncția că - P3: subordonată circumstanțială de timp față de P2, introdusă prin adverbul relativ când
De reținut
- propoziție
- unitate sintactică organizată în jurul unui predicat, care poate sta singură sau poate intra în alcătuirea unei fraze
- propoziție simplă
- propoziție care conține numai subiectul și predicatul (sau numai predicatul)
- propoziție dezvoltată
- propoziție care conține, pe lângă subiect și predicat, cel puțin o parte secundară
- predicat nominal
- predicat alcătuit dintr-un verb copulativ și un nume predicativ
- nume predicativ
- partea din predicatul nominal care arată însușirea sau identitatea subiectului
- element predicativ suplimentar
- parte secundară de propoziție care arată o însușire a subiectului sau a obiectului direct în timp ce se desfășoară acțiunea unui verb predicativ
- subordonată
- propoziție care depinde gramatical de altă propoziție (regenta sa) și îndeplinește față de aceasta o funcție sintactică
- regentă
- propoziția față de care depinde o subordonată
- conjuncție subordonatoare
- element de relație care leagă o subordonată de regenta ei (de exemplu: că, să, dacă, deoarece, deși, încât)
- frază
- unitate sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziții legate prin coordonare sau subordonare
Greșeli frecvente
Greșit: Confundarea predicatului nominal cu predicatul verbal
Corect: Când verbul *a fi* are sens deplin (există, se află), este PV, nu copulativ: *Cartea este pe masă* — PV; *Cartea este interesantă* — PN.
Greșit: Stabilirea numărului de propoziții după virgule, nu după predicate
Corect: Numărul propozițiilor dintr-o frază este egal cu numărul verbelor la mod personal, indiferent de punctuație.
Greșit: Confundarea numelui predicativ cu elementul predicativ suplimentar
Corect: Dacă verbul este copulativ (fără sens de sine stătător), termenul care îl însoțește este nume predicativ; dacă verbul este predicativ (cu sens deplin), termenul suplimentar este EPS.
Greșit: Stabilirea funcției subordonatei numai după conjuncție
Corect: Conjuncția *că* poate introduce și o subiectivă, și o completivă directă; funcția se stabilește întotdeauna prin întrebarea pusă față de termenul regent, nu doar după elementul de relație.
Greșit: Omiterea propoziției regente din analiză
Corect: Orice subordonată trebuie raportată explicit la propoziția de care depinde; nu este suficient să numești tipul subordonatei fără a preciza față de care propoziție îndeplinește funcția sintactică.
Test — 6 întrebări ca la examen
1. Câte propoziții are fraza „A intrat în clasă, a salutat și s-a așezat în banca lui”?
- două, pentru că există două virgule
- trei, pentru că există trei predicate
- una, pentru că este un singur subiect
- patru, pentru că sunt patru verbe și pronume
Vezi răspunsul
trei, pentru că există trei predicate. Fraza conține trei verbe la mod personal — „a intrat”, „a salutat”, „s-a așezat” — deci trei predicate și trei propoziții. Distractorul cel mai tentant este primul: elevii numără frecvent virgulele sau conjuncțiile în loc de predicate, dar punctuația nu decide numărul propozițiilor; nici subiectul unic nu îl decide — același subiect poate face acțiuni în propoziții diferite.
2. În care dintre enunțurile următoare verbul „a fi” intră în alcătuirea unui predicat nominal?
- Cărțile sunt pe raftul de sus.
- Mâine vom fi la bunici.
- Fratele meu este medic.
- În sală au fost peste o sută de spectatori.
Vezi răspunsul
Fratele meu este medic.. În „Fratele meu este medic”, verbul „este” nu are sens de sine stătător, ci leagă subiectul de numele predicativ „medic” — predicat nominal. În celelalte enunțuri, „a fi” înseamnă „a se afla” sau „a exista” și are sens deplin, deci este predicat verbal. Distractorul cel mai tentant este primul, pentru că structura pare identică; testul este înlocuirea: „sunt” = „se află” — dacă înlocuirea merge, verbul este predicativ.
3. În enunțul „Copiii au plecat veseli spre casă”, cuvântul „veseli” este:
- nume predicativ, pentru că arată o însușire a subiectului
- atribut adjectival, pentru că determină substantivul „copiii”
- element predicativ suplimentar, pentru că arată starea subiectului în timpul acțiunii unui verb predicativ
- complement circumstanțial de mod, pentru că răspunde la întrebarea „cum?”
Vezi răspunsul
element predicativ suplimentar, pentru că arată starea subiectului în timpul acțiunii unui verb predicativ. Verbul „au plecat” are sens deplin (este predicat verbal), iar „veseli” exprimă starea subiectului în timpul plecării — deci element predicativ suplimentar. Distractorul cel mai tentant este numele predicativ, pentru că și acesta arată o însușire a subiectului; diferența decisivă este verbul: numele predicativ apare numai pe lângă un verb copulativ, iar „a pleca” nu este copulativ.
4. Ce tip de subordonată introduce conjuncția „că” în fraza „Se aude că vom avea un test săptămâna viitoare”?
- completivă directă, pentru că „că” introduce mereu completive directe
- subiectivă, pentru că subordonata îndeplinește funcția de subiect al verbului impersonal „se aude”
- atributivă, pentru că determină substantivul „test”
- predicativă, pentru că urmează după un verb
Vezi răspunsul
subiectivă, pentru că subordonata îndeplinește funcția de subiect al verbului impersonal „se aude”. Verbul „se aude” este impersonal și nu are subiect în propoziția lui; întreaga subordonată răspunde la întrebarea „ce se aude?” pusă ca subiect, deci este subiectivă. Distractorul cel mai tentant este completiva directă, deoarece „că” o introduce foarte des; capcana este exact regula greșită „că = CD” — funcția se stabilește după termenul regent, nu după conjuncție.
5. În fraza „Deși ploua torențial, meciul a continuat”, subordonata „Deși ploua torențial” este:
- circumstanțială de cauză, pentru că ploaia este cauza
- circumstanțială concesivă, pentru că exprimă o piedică ce nu împiedică acțiunea din regentă
- circumstanțială de mod, pentru că arată cum a continuat meciul
- circumstanțială de timp, pentru că plasează acțiunea în timpul ploii
Vezi răspunsul
circumstanțială concesivă, pentru că exprimă o piedică ce nu împiedică acțiunea din regentă. Concesiva exprimă o împrejurare care ar fi trebuit să împiedice acțiunea din regentă, dar nu o împiedică — ploaia torențială nu a oprit meciul; elementul de relație tipic este „deși”. Distractorul cel mai tentant este cauzala, pentru că ploaia pare o cauză; dar o cauză produce efectul, pe când aici efectul se produce în ciuda ploii — raport exact invers.
6. În fraza „Am înțeles [P1] / că lucrarea pe care am scris-o [P2] / va fi notată mâine [P3]”, elevul a delimitat greșit propozițiile. Care este delimitarea corectă și raporturile dintre propoziții?
- P1 principală; P2 „că lucrarea... va fi notată mâine” completivă directă față de P1; P3 „pe care am scris-o” atributivă intercalată, față de substantivul „lucrarea”
- P1 principală; P2 completivă directă; P3 circumstanțială de timp, din cauza adverbului „mâine”
- toate cele trei propoziții sunt principale, coordonate prin juxtapunere
- P1 principală; P2 atributivă față de P1; P3 subiectivă față de P2
Vezi răspunsul
P1 principală; P2 „că lucrarea... va fi notată mâine” completivă directă față de P1; P3 „pe care am scris-o” atributivă intercalată, față de substantivul „lucrarea”. Propoziția „pe care am scris-o” este intercalată în interiorul completivei directe și determină substantivul „lucrarea”, deci este atributivă; completiva directă este „că lucrarea... va fi notată mâine”, cu predicatul „va fi notată”. Distractorul cel mai tentant este varianta cu circumstanțiala de timp: adverbul „mâine” este doar complement circumstanțial în interiorul completivei, nu formează o propoziție separată, pentru că nu are predicat propriu.