Identificarea și analiza funcțiilor sintactice ale părților de propoziție studiate în clasa a VII-a.
Propoziția este unitatea de bază a comunicării și are în centrul ei două elemente esențiale: subiectul și predicatul. Fără aceste două părți principale, nu putem vorbi de o propoziție completă.
Predicatul este partea de propoziție care spune ce face, ce este sau cum este subiectul. El poate fi: - predicat verbal – exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal: Maria citește. - predicat nominal – format dintr-un verb copulativ (a fi, a deveni, a părea, a rămâne, a se face, a ajunge, a ieși, a însemna) + un nume predicativ: Maria este harnică.
Atenție: verbul a fi nu este întotdeauna copulativ. Când înseamnă a exista sau a se afla, este predicativ: Cartea este pe masă.
Subiectul este partea de propoziție despre care se spune ceva prin predicat. El răspunde la întrebările cine? ce? și poate fi: - subiect exprimat – printr-un substantiv (Elevii învață.), pronume (El citește.), numeral (Trei au răspuns.) sau verb la infinitiv/supin (A greși este omenesc.) - subiect neexprimat – subînțeles ([Eu] Merg la școală.) sau inclus în forma verbului (Mergem împreună.) - subiect nedeterminat – când nu se poate preciza: Bat clopotele.
Nume predicativ poate fi exprimat prin substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau adverb.
Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv (sau un substitut al lui) și răspunde la întrebările care? ce fel de? al (a, ai, ale) cui? câți? câte?
Felurile atributului după partea de vorbire prin care este exprimat:
1. Atribut adjectival – exprimat printr-un adjectiv; se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat: cartea frumoasă, băiatul harnic
2. Atribut substantival – exprimat printr-un substantiv și poate fi: - în genitiv: caietul elevului (al cui?) - în acuzativ cu prepoziție: casa din deal (care?) - în dativ (mai rar, apoziție în dativ): un dar mamei - apoziție – reluarea sau explicarea termenului regent: Mihai, prietenul meu, a venit. Apoziția este un tip special de atribut substantival.
3. Atribut pronominal – exprimat printr-un pronume: - în genitiv: cartea lui, stiloul meu - în acuzativ cu prepoziție: casa de lângă ea
4. Atribut verbal – exprimat printr-un verb la un mod nepredicativ (infinitiv, gerunziu, participiu, supin): - infinitiv: dorința de a reuși - gerunziu: o fată cântând - participiu: o problemă rezolvată - supin: mașina de spălat
Confuzie frecventă: atributul adjectival se acordă cu substantivul, pe când atributul verbal (participiu) poate părea adjectiv. Criteriul este: adjectivele propriu-zise au grade de comparație, participiile nu întotdeauna.
Complementul direct este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului. Răspunde la întrebările pe cine? ce? și este cerut de verbe tranzitive.
Poate fi exprimat prin: - substantiv în acuzativ (fără prepoziție sau cu prepoziția pe): Citesc o carte. / Îl văd pe Ion. - pronume în acuzativ: Îl chem. / O ascult. - verb la infinitiv sau supin: Vreau să cânt. / Am început a citi.
Atenție: prezența lui pe nu transformă automat un complement în direct. Verbele care cer prepoziția pe structurală (ex. a se uita pe fereastră) pot introduce complement indirect.
Complementul indirect arată obiectul față de care se exercită indirect acțiunea. Răspunde la întrebările cui? despre cine? despre ce? la cine? la ce? etc.
Poate fi exprimat prin: - substantiv sau pronume în dativ: Îi dau Mariei cartea. - substantiv sau pronume în acuzativ cu prepoziție: Mă gândesc la tine. / Vorbesc despre problemă. - verb la infinitiv cu prepoziție: Mă feresc de a greși.
Distincție esențială: complementul direct răspunde la pe cine? ce? fără prepoziție obligatorie; complementul indirect implică aproape întotdeauna o prepoziție sau cazul dativ.
Complementele circumstanțiale arată împrejurările în care se desfășoară acțiunea. Ele sunt părți secundare care determină un verb, adjectiv sau adverb.
Complementul circumstanțial de loc răspunde la întrebările unde? de unde? până unde? pe unde? - Mergem la munte. / Vine de acasă. / Trece pe lângă școală. - Poate fi exprimat prin substantiv cu prepoziție, pronume cu prepoziție, adverb de loc (acolo, aici, afară).
Complementul circumstanțial de timp răspunde la întrebările când? de când? până când? cât timp? - Vine mâine. / Lucrează de dimineață. / A stat toată ziua. - Poate fi exprimat prin substantiv cu sau fără prepoziție, adverb de timp (ieri, acum, atunci), verb la gerunziu (Venind, a salutat.).
Complementul circumstanțial de mod răspunde la întrebările cum? în ce mod? în ce fel? cât? - Scrie frumos. / Lucrează cu grijă. / Aleargă de parcă zboară. - Poate fi exprimat prin adverb de mod (bine, rău, astfel), substantiv cu prepoziție (cu atenție), verb la gerunziu (Vorbește râzând.).
Atenție: gerunziul poate fi complement circumstanțial de timp, de mod sau chiar atribut – întrebarea pusă față de termenul regent decide funcția.
Elementul predicativ suplimentar (EPS) este o parte de propoziție care, spre deosebire de atribut sau complement, exprimă simultan o caracteristică a unui substantiv/pronume și o relație cu predicatul propoziției. Este o parte secundară cu dublă subordonare.
Răspunde la întrebările cum? în ce stare? în ce calitate? și se referă atât la un substantiv/pronume (ca atributul), cât și la un verb (ca un complement de mod).
Exemple: - Îl știu harnic. (pe el – cum îl știu? – harnic; EPS exprimat prin adjectiv) - A venit primul. (el – cum a venit? – primul; EPS exprimat prin numeral) - O văd plângând. (EPS exprimat prin gerunziu) - L-au ales președinte. (EPS exprimat prin substantiv)
EPS poate fi exprimat prin: adjectiv, substantiv, pronume, numeral, verb la gerunziu sau participiu.
EPS apare pe lângă verbe ca: a ști, a vedea, a auzi, a găsi, a alege, a numi, a socoti, a considera, a crede, a simți etc.
Confuzie frecventă: EPS este adesea confundat cu numele predicativ (pentru că ambele caracterizează un substantiv) sau cu complementul de mod (pentru că răspunde la cum?). Diferența: EPS are doi regenți simultan – un substantiv și un verb.
Acordul gramatical reprezintă potrivirea în gen, număr, caz și persoană între părțile propoziției legate prin subordonare sau coordonare.
Reguli esențiale de acord: - Predicatul se acordă cu subiectul în număr și persoană: Elevii citesc. / Tu citești. - Atributul adjectival se acordă cu substantivul determinat în gen, număr și caz: fetele harnice, băieților harnici - Numele predicativ exprimat prin adjectiv se acordă cu subiectul: Maria este harnică. - EPS exprimat prin adjectiv se acordă cu substantivul/pronumele la care se referă: Îi știu harnici (pe ei). - Când subiectul este multiplu, predicatul se pune la plural: Mama și tata vin acasă.