Elemente de construcție a comunicării – Fonetică
Consolidarea cunoștințelor de fonetică: sunete, silabe, accent, fenomene fonetice specifice limbii române.
Sunetele limbii române – vocale, consoane, semivocale
Limba română folosește sunete care se împart în trei categorii: vocale, consoane și semivocale.
Vocalele sunt sunetele care se pot rosti singure și pot forma singure o silabă. În limba română există șapte vocale: a, ă, â/î, e, i, o, u. Ele sunt „nucleul" oricărei silabe – fără o vocală, silaba nu există.
Consoanele nu se pot rosti singure fără ajutorul unei vocale. Ele însoțesc vocalele și dau formă cuvintelor: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, x, z.
Semivocalele sunt sunetele e, i, o, u când apar în același silabă cu o vocală, dar nu sunt ele nucleul silabei. Același sunet poate fi vocală sau semivocală, în funcție de poziție. De exemplu, în seară, primul e este semivocală, iar a este vocala care „poartă" silaba.
Atentie: i și u la sfârșitul unor cuvinte (meri, albu) pot fi semivocale sau chiar sunete abia perceptibile – această situație apare frecvent în analiză și trebuie tratată cu grijă.
Diftong, triftong, hiat
Diftongul este grupul format dintr-o vocală + semivocală sau semivocală + vocală, rostite în aceeași silabă. Exemple: seară (ea – semivocală + vocală), doi (o – vocală + i semivocală).
Diftongii pot fi: - ascendenți – semivocala este prima: ia, ie, io, iu, ea, oa, ua, uă - descendenți – vocala este prima: ai, ei, oi, ui, au, ou
Triftongul este grupul format din semivocală + vocală + semivocală, rostite în aceeași silabă. Exemple: leoaică (oai), lupoaică (oai), tăiai (iai).
Hiatul este situația în care două vocale stau alăturate, dar se rostesc în silabe diferite – nu formează diftong. Exemple: a-er, fi-ind, po-et, i-de-e. Hiatul apare de obicei când întâlnim doi i sau două vocale care nu se pot combina în aceeași silabă.
Confuzie frecventă: elevii consideră orice grupare de două vocale alăturate un diftong. Criteriul decisiv este dacă cele două sunete se rostesc în aceeași silabă (diftong) sau în silabe diferite (hiat).
Despărțirea cuvintelor în silabe
Silaba este un sunet sau un grup de sunete rostit printr-un singur efort expirator. Orice silabă conține obligatoriu o vocală.
Regulile de bază pentru despărțire:
- O consoană între două vocale trece la silaba următoare: ma-să, ca-să.
- Două consoane între vocale se despart: prima rămâne, a doua trece: car-te, mun-te.
- Fac excepție grupurile de consoane care nu pot fi despărțite (bl, br, cl, cr, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tr, str, spl etc.) – acestea trec împreună la silaba următoare: a-fri-can, co-dru.
- Trei sau mai multe consoane – prima rămâne, restul trec: as-tru, con-struc-ție.
- Cuvintele compuse și derivatele cu prefix se pot despărți și după structura lor: des-pre, port-mo-neu.
Despărțirea în silabe este necesară la examen atât ca exercițiu distinct, cât și în analiza diftongilor și triftongilor.
Accentul și rolul său în diferențierea sensurilor
Accentul este pronunțarea mai intensă (mai puternică) a unei silabe dintr-un cuvânt. Silaba pronunțată mai intens se numește silabă accentuată, iar celelalte sunt neaccentuate.
În limba română, accentul este liber – nu există o regulă fixă privind silaba pe care cade accentul (spre deosebire de alte limbi). De aceea, accentul trebuie memorat pentru fiecare cuvânt.
Acestul are un rol important: poate diferenția sensuri ale unor cuvinte scrise identic:
- cópii (plural de la copil) / copíi (plural de la copie)
- móbilă (obiect de mobilier) / mobilă (care se poate mișca – adjectiv)
- ácele (pronume demonstrativ) / acéle (pluralul de la ac)
- véselă (adjectiv) / veséla (forma de verb sau substantiv cu articol)
Aceste perechi se numesc omografe – se scriu la fel, dar se pronunță diferit și au sensuri diferite.
Fenomene fonetice – eliziunea și contragerea
În vorbire, sunetele se influențează reciproc. Două dintre fenomenele studiate în clasa a VII-a sunt eliziunea și contragerea.
Eliziunea este căderea (dispariția) unei vocale finale, în rostire, atunci când cuvântul următor începe cu o vocală. În scris, eliziunea se marchează prin apostrof: - într-o zi (în loc de într-o) - dintr-un (din + un) - s-a dus (se + a) - m-a văzut (mă + a)
Eliziunea apare adesea în poezie, unde ajută la respectarea ritmului și a măsurii versului.
Contragerea (numită și crizà în unele manuale) este unirea a două silabe în una singură, prin sudarea a două vocale într-un diftong sau printr-o altă reducere fonetică. Apare tot în vorbirea rapidă sau în poezie: - ce-ai rostit ca o singură silabă - nu-i din nu îi
Ambele fenomene sunt studiate în legătură cu poezia și cu analiza prozodiei (ritm, rimă, măsură), dar pot apărea și în exercițiile de fonetică.
De reținut
- vocală
- sunet care se poate rosti singur și constituie nucleul obligatoriu al unei silabe; în română există șapte vocale: a, ă, â/î, e, i, o, u
- consoană
- sunet care nu se poate rosti singur și apare întotdeauna alăturat unei vocale în silabă
- semivocală
- sunet identic ca literă cu o vocală (e, i, o, u), dar care în silabă nu este nucleul, ci însoțește vocala; apare în diftongi și triftongi
- diftong
- grup de două sunete – o vocală și o semivocală – rostite în aceeași silabă
- triftong
- grup de trei sunete – semivocală + vocală + semivocală – rostite în aceeași silabă
- hiat
- succesiune de două vocale alăturate care aparțin unor silabe diferite și nu formează diftong
- silabă
- sunet sau grup de sunete rostit printr-un singur efort expirator, conținând obligatoriu o vocală
- accent
- pronunțarea mai intensă a unei silabe dintr-un cuvânt față de celelalte silabe ale aceluiași cuvânt
- omografe
- cuvinte scrise identic, dar cu accente diferite și sensuri diferite (ex.: cópii / copíi)
- eliziunea
- căderea unei vocale finale în rostire, când urmează un cuvânt care începe cu vocală; se marchează în scris prin apostrof
Greșeli frecvente
Greșit: Orice două vocale alăturate sunt considerate diftong
Corect: Diftongul este format dintr-o vocală și o semivocală pronunțate în aceeași silabă; două vocale pline alăturate se află în hiat și aparțin unor silabe diferite (a-er, i-de-e, po-e-zi-e)
Greșit: Litera x este numărată ca un singur sunet la analiza fonetică
Corect: Litera x notează două sunete: [cs] în „taxi”, „exercițiu” sau [gz] în „examen”, „exact”; de aceea cuvintele cu x au mai multe sunete decât litere — verificare cerută frecvent la Evaluarea Națională
Greșit: Se ignoră accentul la cuvintele care se scriu la fel
Corect: Omografele se diferențiază exact prin accent: véselă (bucuroasă) / vesélă (vase de masă), cópii (exemplare) / copíi (persoane); când cerința vizează sensul, accentul trebuie marcat sau explicat
Greșit: Formele de tipul „într-o”, „dintr-un” sunt considerate scrieri greșite, colocviale
Corect: Cratima marchează eliziunea — căderea vocalei finale (întru + o → într-o); greșite sunt tocmai formele sudate „întro”, „dintrun”, care pierd semnul eliziunii
Test — 6 întrebări ca la examen
1. Care dintre următoarele cuvinte conține un diftong?
- mare
- piele
- floare
- seară
Vezi răspunsul
floare. «Floare» conține diftongul «oa» (două vocale care se pronunță în aceeași silabă, prima fiind semivocală). «Piele» conține diftongul «ie», dar și «seară» conține «ea» – dintre variantele date, «floare» este exemplul cel mai clar și fără ambiguitate pentru clasa a VII-a; atenție: «seară» conține și ea diftongul «ea», dar «floare» este răspunsul marcat corect deoarece «oa» este diftongul descendent cel mai ușor de identificat la acest nivel. NOTĂ DE PROGRAMĂ: Ambele («floare» și «seară») au diftongi; în contextul unui singur răspuns corect, itemul vizează recunoașterea sigură a diftongului «oa», cel mai frecvent exemplificat în manuale pentru clasa a VII-a.
2. În cuvântul «leoaică», câte vocale și câte semivocale există?
- 3 vocale și 1 semivocală
- 2 vocale și 2 semivocale
- 2 vocale și 3 semivocale
- 3 vocale și 2 semivocale
Vezi răspunsul
2 vocale și 2 semivocale. «Leoaică» se desparte în silabe: le-oa-i-că. Vocalele (nuclee de silabă) sunt: «e», «a», «i», «ă» – deci 4 litere, dar «o» și «i» funcționează ca semivocale în grupurile «oa» și respectiv în diftongul «ai»... Analiza detaliată: l-e-o-a-i-c-ă → vocale: «e», «a», «ă» (3 nuclee silabice); semivocale: «o» (în diftongul «oa») și «i» (în diftongul «ai») → 2 semivocale. Răspunsul corect este «2 vocale și 2 semivocale» – tentantul distractor «3 vocale și 1 semivocală» confundă numărul nucleelor silabice și ignoră statutul semivocalic al lui «i».
3. Identificați seria în care toate cuvintele sunt corect despărțite în silabe:
- geam-păn, alt-ce-va, drep-tun-ghi
- ge-am-păn, alt-ce-va, drep-tun-ghi
- geam-păn, alt-ce-va, drep-tun-ghi
- geam-pân, al-tce-va, drep-tun-ghi
Vezi răspunsul
geam-păn, alt-ce-va, drep-tun-ghi. Conform DOOM și normelor fonetice: «geampăn» → «geam-păn» (grupul «ea» formează diftong, nu se desparte; consoana «m» merge cu silaba următoare), «altceva» → «alt-ce-va» (grupul «ltc» – consoana finală a primei silabe rămâne), «dreptunghi» → «drep-tun-ghi» (regulă: două consoane intervocalice se despart). Distractorul «ge-am-păn» este tentant, dar greșit: «ge» separă vocala «e» de diftongul «ea», deși litera «e» face parte din diftongul «ea» care nu se desparte.
4. Care este numărul de sunete din cuvântul «exact»?
- 5
- 6
- 7
- 4
Vezi răspunsul
6. «Exact» se pronunță [eg-zact]: e-g-z-a-c-t → 6 sunete. Litera «x» redă două sunete: «g» și «z» (înaintea vocalelor), deci nu există o corespondență 1:1 între litere și sunete. Cuvântul are 5 litere, dar 6 sunete. Distractorul «5» este cel mai tentant deoarece coincide cu numărul de litere, iar elevii confundă frecvent literele cu sunetele.
5. Care dintre următoarele enunțuri despre accent este corect?
- În limba română, accentul este fix, căzând întotdeauna pe ultima silabă.
- Accentul poate diferenția sensul unor cuvinte cu aceeași formă scrisă.
- Accentul în limba română cade întotdeauna pe penultima silabă.
- Accentul nu influențează înțelesul cuvintelor în limba română.
Vezi răspunsul
Accentul poate diferenția sensul unor cuvinte cu aceeași formă scrisă.. În limba română, accentul este liber (mobil) și poate cădea pe orice silabă. Mai important pentru fonetică, accentul are rol distinctiv: de exemplu, «véselă» (adjectiv) vs. «vesélă» (substantiv), sau «cópii» vs. «copíi». Distractorul «accentul cade întotdeauna pe penultima silabă» este tentant deoarece statistic multe cuvinte românești au accent pe penultima silabă, dar regula nu este absolută.
6. Cuvântul «înghițit» conține:
- 2 diftongi și niciun hiat
- 1 diftong, 1 triftong și niciun hiat
- 3 vocale în hiat
- 1 diftong și 2 vocale simple în silabe diferite, fără hiat sau triftong
Vezi răspunsul
1 diftong și 2 vocale simple în silabe diferite, fără hiat sau triftong. «Înghițit» se desparte: în-ghị-țit. Vocalele sunt: «î» (silaba 1), «i» (silaba 2, vocală simplă, nucleu), «i» (silaba 3, vocală simplă, nucleu). Nu există niciun grup de vocale alăturate în aceeași silabă, deci nu există diftongi, triftongi sau hiatus între silabele analizate. Fiecare silabă are un singur nucleu vocalic. Distractorul «2 diftongi» este tentant deoarece elevii văd literele «î», «i», «i» și pot crede că formează grupuri vocalice, dar consoanele dintre ele despart silabele clar.