Elemente de construcție a comunicării – Sintaxă
Elevii identifică unitățile sintactice de bază: propoziția, subiectul și predicatul.
Evaluarea Națională
Ce este enunțul? Propoziția și fraza
Atunci când comunicăm, folosim enunțuri – adică unități de comunicare cu înțeles complet. Un enunț poate fi o propoziție sau o frază.
Propoziția este un enunț care conține un singur predicat. Poate fi scurtă sau mai lungă, dar are o singură idee principală centrată pe un verb la mod personal.
- Mama gătește. – o propoziție, un predicat.
- Copiii se joacă în curte. – tot o propoziție, un singur predicat.
Fraza este un enunț alcătuit din două sau mai multe propoziții legate între ele. Numărul propozițiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor.
- Mama gătește, iar tata citește. – frază formată din două propoziții, două predicate.
Atenție: nu confunda lungimea enunțului cu tipul lui. O propoziție poate fi lungă, dar dacă are un singur predicat, rămâne propoziție.
Subiectul
Subiectul este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea sau despre cine se spune ceva. Răspunde la întrebările cine? sau ce? puse înaintea predicatului.
Există mai multe tipuri de subiect:
Subiectul simplu – este exprimat printr-un singur cuvânt. - Elevul învață. – subiect simplu: elevul.
Subiectul multiplu – sunt mai mulți termeni care îndeplinesc împreună rolul de subiect. - Maria și Ion pleacă. – subiect multiplu: Maria și Ion.
Subiectul inclus – nu apare separat în propoziție, dar este inclus în forma verbului la persoana I sau a II-a. - Merg la școală. – subiectul eu este inclus în forma verbului merg.
Subiectul subînțeles – este la persoana a III-a și se deduce din context, din propoziția anterioară. - Copilul a venit acasă. S-a spălat și a mâncat. – în ultimele două propoziții, subiectul el (copilul) este subînțeles.
Confuzie clasică: subiectul inclus (persoana I, II) nu este același lucru cu subiectul subînțeles (persoana a III-a). Examinatorii verifică această distincție.
Predicatul
Predicatul este partea principală de propoziție care arată ce face, ce este sau cum este subiectul. Există două tipuri.
Predicatul verbal (PV) este exprimat printr-un verb predicativ – adică un verb care are înțeles de sine stătător și arată o acțiune, o existență sau o stare. - Fata cântă frumos. – predicat verbal: cântă. - Câinele aleargă. – predicat verbal: aleargă.
Predicatul nominal (PN) este alcătuit din două elemente care nu pot fi despărțite: 1. Verbul copulativ – cel mai frecvent a fi, dar și a deveni, a părea, a rămâne, a se face etc. 2. Numele predicativ – cuvântul care îi dă înțelesul predicatului (substantiv, adjectiv, pronume etc.).
- Cerul este albastru. – predicat nominal: este (verb copulativ) + albastru (nume predicativ).
- El a devenit campion. – predicat nominal: a devenit + campion.
Atenție: verbul a fi nu este întotdeauna copulativ. El este acasă. – aici este arată existența, deci este predicat verbal. Testul: dacă după a fi urmează un cuvânt care caracterizează subiectul, avem predicat nominal.
Atributul și complementele
Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un pronume și răspunde la întrebările care?, ce fel de?, al/a/ai/ale cui?, câți/câte?. - Cartea nouă este a mea. – atribut: nouă (determină substantivul cartea). - Caietul elevului s-a pierdut. – atribut: elevului.
Complementul direct (CD) este partea secundară care arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea. Răspunde la întrebările pe cine? sau ce? puse după predicat. - Mama cheamă copilul. – CD: copilul (cheamă pe cine? pe copilul). - Citesc o carte. – CD: o carte (citesc ce? o carte).
Complementul indirect (CI) arată obiectul în legătură cu care se face acțiunea, în mod indirect. Răspunde la întrebările cui?, despre cine?, despre ce?, cu cine?, cu ce? și altele, puse după predicat. Este legat de predicat printr-o prepoziție sau se află la cazul dativ. - Îi dau colegului cartea. – CI: colegului (dau cui? colegului). - Vorbesc despre excursie. – CI: despre excursie (vorbesc despre ce?).
Complementul circumstanțial de loc (CCL) arată locul unde se petrece acțiunea. Răspunde la întrebările unde?, de unde?, până unde?, pe unde?. - Mergem la munte. – CCL: la munte.
Complementul circumstanțial de timp (CCT) arată când se petrece acțiunea. Răspunde la întrebările când?, de când?, până când?, cât timp?. - Plecăm mâine dimineață. – CCT: mâine dimineață.
Complementul circumstanțial de mod (CCM) arată cum se petrece acțiunea. Răspunde la întrebările cum?, în ce mod?, în ce fel?. - Vorbește încet. – CCM: încet.
Cum analizezi sintactic – pași practici
Când ai de analizat o propoziție sau o frază, urmează întotdeauna acești pași în ordine:
1. Identifică predicatul – caută verbul la mod personal. Acesta este centrul propoziției. 2. Pune întrebarea cine? sau ce? înaintea predicatului pentru a găsi subiectul. Dacă nu găsești un cuvânt separat, verifică dacă e inclus sau subînțeles. 3. Determină dacă predicatul este verbal (verb cu înțeles propriu) sau nominal (verb copulativ + nume predicativ). 4. Pornind de la substantive, caută atributele (ce le determină). 5. Pornind de la predicate, caută complementele: pune întrebările specifice fiecărui tip.
Nu sări direct la complement fără să fi stabilit mai întâi predicatul și subiectul. Ordinea contează pentru că fiecare parte secundară depinde de o parte principală sau de un substantiv.
Când analizezi la frază, mai întâi numerotează propozițiile și identifică predicatul fiecăreia, apoi analizezi fiecare propoziție separat.
De reținut
- enunț
- unitate de comunicare cu sens complet, care poate fi o propoziție sau o frază
- propoziție
- enunț cu un singur predicat
- frază
- enunț alcătuit din două sau mai multe propoziții, fiecare cu propriul predicat
- subiect simplu
- subiect exprimat printr-un singur cuvânt
- subiect multiplu
- subiect exprimat prin doi sau mai mulți termeni coordonați
- subiect inclus
- subiect neexprimat separat, cuprins în desinenţa verbului la persoana I sau a II-a
- subiect subînțeles
- subiect la persoana a III-a, neexprimat, dedus din context
- predicat verbal
- predicat exprimat printr-un verb predicativ care are înțeles de sine stătător
- predicat nominal
- predicat alcătuit din verb copulativ și nume predicativ
- num predicativ
- elementul din predicatul nominal care îi dă înțelesul, exprimat prin substantiv, adjectiv sau alt cuvânt cu valoare nominală
- atribut
- parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau un pronume
- complement direct
- parte secundară care răspunde la întrebările „pe cine?" sau „ce?" și arată obiectul direct al acțiunii
- complement indirect
- parte secundară care răspunde la întrebările „cui?", „despre cine?", „cu cine?" etc. și arată obiectul indirect al acțiunii
- complement circumstanțial de loc
- parte secundară care arată locul acțiunii, răspunzând la „unde?", „de unde?", „până unde?"
- complement circumstanțial de timp
- parte secundară care arată timpul acțiunii, răspunzând la „când?", „de când?", „până când?"
- complement circumstanțial de mod
- parte secundară care arată felul în care se desfășoară acțiunea, răspunzând la „cum?", „în ce mod?"
Greșeli frecvente
Greșit: Confundarea subiectului inclus cu cel subînțeles
Corect: Subiectul inclus apare la persoana I sau a II-a și este cuprins în forma verbului (*merg* = eu merg); subiectul subînțeles este la persoana a III-a și se recuperează din context. Sunt două situații diferite, cu denumiri diferite.
Greșit: Considerarea verbului „a fi" drept întotdeauna copulativ
Corect: Verbul *a fi* este copulativ doar când este urmat de un cuvânt care caracterizează sau identifică subiectul (*este obosit* = PN). Când arată existența sau locul (*este acasă*), este predicat verbal.
Greșit: Confundarea complementului direct cu complementul indirect
Corect: CD răspunde strict la *pe cine?* sau *ce?* și nu este introdus de prepoziții care cer alte cazuri. CI răspunde la *cui?*, *despre ce?* etc. Greșeala apare frecvent la verbe ca *a da* (*dau cartea colegului* – *cartea* este CD, *colegului* este CI).
Greșit: Analiza atributului ca complement sau invers
Corect: Atributul determină întotdeauna un substantiv sau un pronume. Complementul depinde de un predicat. Dacă întrebarea pleacă de la un substantiv, răspunsul este atribut; dacă pleacă de la verb, răspunsul este complement.
Greșit: Numărarea greșită a propozițiilor într-o frază
Corect: Numărul propozițiilor este egal cu numărul predicatelor (verbelor la mod personal), nu cu numărul virgulelor sau al conjuncțiilor. Elevii numără adesea virgulele, ceea ce duce la erori.
Test — 6 întrebări ca la examen
1. Enunțul „Ploaia a încetat, iar soarele a apărut dintre nori” este:
- o propoziție simplă
- o propoziție dezvoltată
- o frază formată din două propoziții
- o frază formată din trei propoziții
Vezi răspunsul
o frază formată din două propoziții. Numărăm predicatele: „a încetat” și „a apărut” — două predicate înseamnă două propoziții, deci o frază. Propoziția dezvoltată, distractorul tentant, ar avea un singur predicat însoțit de părți secundare, nu două predicate.
2. În enunțul „Mergem mâine la teatru”, subiectul este:
- exprimat, simplu
- inclus
- subînțeles
- multiplu
Vezi răspunsul
inclus. Subiectul „noi” nu apare, dar este cuprins în forma verbului de persoana I plural — subiect inclus. Subiectul subînțeles, distractorul clasic, apare doar la persoana a III-a, când autorul enunțului a fost numit într-o propoziție anterioară.
3. În enunțul „Fratele meu este elev”, predicatul este:
- predicat verbal: „este”
- predicat nominal: „este elev”
- predicat verbal: „este elev”
- predicat nominal: „elev”
Vezi răspunsul
predicat nominal: „este elev”. „Este” funcționează ca verb copulativ și împreună cu numele predicativ „elev” formează predicatul nominal. Prima variantă, distractorul tentant, ar fi valabilă doar dacă „este” însemna „se află”: „Fratele meu este la școală”.
4. În enunțul „Am primit o carte interesantă”, cuvântul „interesantă” este:
- complement direct
- nume predicativ
- atribut
- subiect
Vezi răspunsul
atribut. „Interesantă” determină substantivul „carte” și răspunde la întrebarea „care? ce fel de?” — deci este atribut. Numele predicativ, distractorul tentant, ar cere un verb copulativ înainte („Cartea este interesantă”), ceea ce nu avem aici.
5. În enunțul „I-am dat colegului un stilou”, cuvântul „colegului” este:
- complement direct
- complement indirect
- atribut
- subiect
Vezi răspunsul
complement indirect. „Colegului” răspunde la întrebarea „cui i-am dat?” — complement indirect. Complementul direct, distractorul firesc, este „un stilou”, care răspunde la întrebarea „ce am dat?”.
6. În enunțul „Seara, bunica ne povestea frumos întâmplări din copilărie”, complementul circumstanțial de mod este:
- seara
- frumos
- întâmplări
- din copilărie
Vezi răspunsul
frumos. „Frumos” arată cum se desfășoară acțiunea de a povesti — răspunde la întrebarea „cum?”, deci este circumstanțial de mod. „Seara”, distractorul cel mai tentant, răspunde la „când?” și este circumstanțial de timp.