Elevii studiază categoriile gramaticale ale verbului și conjugarea acestuia.
Verbul este partea de vorbire care exprimă o acțiune, o stare sau o existență. Este cel mai important cuvânt dintr-o propoziție, pentru că fără verb nu avem, de obicei, o propoziție completă.
Exemple de verbe care exprimă: - acțiune: a citi, a alerga, a scrie - stare: a dormi, a tăcea, a sta - existență: a fi, a exista
Verbele se clasifică după rolul lor în propoziție în verbe predicative și verbe copulative.
Verbul predicativ are înțeles de sine stătător și poate forma singur predicatul: Ionel citește. / Ea doarme.
Verbul copulativ nu are înțeles deplin singur — el „leagă" subiectul de o caracteristică exprimată de un adjectiv sau substantiv. Cel mai frecvent verb copulativ este a fi, dar și: a deveni, a părea, a rămâne, a se face, a ieși (în anumite contexte). Exemplu: Ionel este silitor. Aici este nu spune ce face Ionel, ci face legătura cu însușirea silitor.
Atenție la confuzia clasică: Verbul a fi poate fi predicativ (Cartea este pe masă. — arată existența/locul) sau copulativ (Cartea este interesantă. — face legătura cu o caracteristică). Trebuie să analizezi sensul din context.
Modurile verbului arată cum prezintă vorbitorul acțiunea. Modurile personale se acordă cu subiectul (au forme diferite după persoană și număr).
1. Indicativul exprimă o acțiune reală, certă. Este modul cu cele mai multe timpuri și cel mai des întâlnit în texte: Eu citesc. / Eu citeam. / Eu voi citi.
2. Conjunctivul exprimă o acțiune posibilă, dorită sau îndoielnică. Se recunoaște după conjuncția să care îl însoțește obligatoriu: să citesc, să fi citit. La clasa a V-a se studiază conjunctivul prezent și perfect.
3. Condițional-optativul exprimă o acțiune condiționată sau dorită. Se recunoaște după auxiliarele aș, ai, ar, am, ați, ar: aș citi, ai merge, ar veni. Prezentul: aș citi. Perfectul: aș fi citit.
4. Imperativul exprimă un ordin, un îndemn sau o rugăminte. Există doar la persoana a II-a singular și plural: Citește! / Citiți! / Nu citi! / Nu citiți!
Modurile nepersonale nu se acordă cu subiectul — nu au forme diferite după persoană și număr. De aceea, ele pot îndeplini funcții sintactice variate în propoziție.
1. Infinitivul este forma „de dicționar" a verbului, precedată de a: a citi, a merge, a fi. Poate funcționa ca subiect, complement sau parte a unui predicat.
2. Gerunziul se formează cu sufixul -ând sau -ind: citind, mergând, venind. Exprimă o acțiune în desfășurare, simultană cu alta.
3. Participiul se recunoaște după terminațiile -t sau -s: citit, mers, scris, făcut. Intră în alcătuirea timpurilor compuse ale indicativului (am citit, am mers) și a diatezei pasive.
4. Supinul se formează din de/la/pentru + participiu: de citit, la pescuit, pentru învățat. Atenție: supinul arată o acțiune ca pe un obiect sau scop și nu se confundă cu participiul, chiar dacă arată la fel — contextul (prezența prepoziției) face diferența.
Indicativul are cele mai multe timpuri, grupate în timpuri simple (un singur cuvânt) și timpuri compuse (mai multe cuvinte).
Timpuri simple: - Prezentul: acțiune care se petrece acum — eu citesc - Imperfectul: acțiune trecută, neterminată sau repetată — eu citeam - Perfectul simplu: acțiune trecută, încheiată recent, folosit mai ales în zona Olteniei — eu citii - Mai-mult-ca-perfectul: acțiune trecută, încheiată înaintea altei acțiuni trecute — eu citisem
Timpuri compuse: - Perfectul compus: acțiune trecută, încheiată — eu am citit (auxiliar a avea + participiu) - Viitorul I: acțiune viitoare — eu voi citi (auxiliar a vrea + infinitiv) - Viitorul anterior: acțiune viitoare încheiată înaintea alteia — eu voi fi citit - Viitorul popular: formă familiară — eu o să citesc / am să citesc
Atenție: La clasa a V-a, perfectul simplu și mai-mult-ca-perfectul sunt recunoscute ca timpuri ale indicativului, dar se aprofundează mai ales perfectul compus și imperfectul, cele mai frecvente în texte literare.
Verbul îndeplinește în propoziție funcția de predicat. Există două tipuri de predicat:
Predicatul verbal (PV) este alcătuit dintr-un verb predicativ (singur sau la un timp compus): Ionel citește. / Maria a plecat. Răspunde la întrebările: Ce face subiectul? Ce i se întâmplă?
Predicatul nominal (PN) este alcătuit dintr-un verb copulativ + numele predicativ (adjectiv, substantiv, pronume etc.): Ionel este silitor. Verbul copulativ singur NU este predicat nominal — are nevoie obligatoriu de numele predicativ.
Acordul predicatului cu subiectul înseamnă că verbul își schimbă forma după persoana și numărul subiectului: - Subiect la singular → predicat la singular: Elevul citește. - Subiect la plural → predicat la plural: Elevii citesc. - Când subiectele sunt mai multe (subiect multiplu), predicatul stă la plural: Ionel și Maria citesc. - Când subiectul este un substantiv colectiv (mulțimea, clasa, grupul), predicatul stă la singular: Clasa a ascultat.