Elevii recunosc și folosesc corect tipurile de pronume în enunțuri.
Înainte de a memora tipuri și forme, trebuie să înțelegi rolul pronumelui în limbă. Pronumele este partea de vorbire care ține locul unui substantiv, evitând repetarea acestuia în text.
Fără pronume, am spune: „Maria a uitat că Maria trebuie să ia cartea Mariei." Cu pronume, spunem: „Maria a uitat că ea trebuie să ia cartea ei." Textul devine natural și coerent.
Pronumele nu are un sens de sine stătător: sensul lui depinde întotdeauna de contextul în care apare, adică de substantivul pe care îl înlocuiește (numit antecedent).
1. Pronumele personal
Arată cine participă la comunicare sau despre cine se vorbește. Există trei persoane: persoana I (cel care vorbește), persoana a II-a (cel cu care se vorbește), persoana a III-a (cel despre care se vorbește).
Formele pronumelui personal sunt de două feluri: - Forme accentuate (stau singure sau după prepoziție): eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele; pe mine, pe tine, lui, ei, pe el, pe ea etc. - Forme neaccentuate (stau lângă verb, nu pot fi izolate): mă, te, îl, îi, o, ne, vă, le, îmi, îți, îi, îi, ne, vă, le etc.
Atentie: forma neaccentuată nu se poate folosi după prepoziție. Nu spui „cu îl", ci „cu el".
2. Pronumele de politețe
Se folosește când ne adresăm cu respect unei persoane: dumneavoastră, dumneata, dânsul, dânsa, dumnealui, dumneaei, dumnealor. Verbul se acordă la persoana a III-a singular pentru dumnealui / dumneaei și la persoana a II-a plural pentru dumneavoastră. „Dumneavoastră ați spus..."
3. Pronumele reflexiv
Arată că acțiunea se întoarce asupra subiectului însuși: mă spăl pe mine (nu pe altcineva). Formele specifice de reflexiv sunt: sine, sieși (forme accentuate) și se, își (forme neaccentuate). Pronumele reflexiv există doar la persoana a III-a ca forme proprii; la persoanele I și a II-a sunt identice cu cele ale pronumelui personal (mă, te, ne, vă).
4. Pronumele posesiv
Arată cui îi aparține un obiect sau o ființă. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl înlocuiește (nu cu posesorul!). Forme: al meu, a mea, ai mei, ale mele; al tău, a ta; al său, a sa; al nostru, a noastră; al vostru, a voastră; al lor, a lor.
„Cartea mea este pe masă, a ta este pe scaun." — în a ta, pronumele înlocuiește substantivul cartea (feminin, singular).
5. Pronumele demonstrativ
Arată apropierea sau depărtarea unui obiect față de vorbitor. Formele de bază: - De apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea - De depărtare: acela, aceea, aceia, acelea - De identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași - De diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte
Atentie la scrierea cu cratimă sau fără: acesta (pronume demonstrativ) față de acest (adjectiv pronominal demonstrativ). Dacă după el urmează un substantiv (acest elev), este adjectiv pronominal, nu pronume.
Pronumele preia funcțiile sintactice ale substantivului, deoarece îl înlocuiește. Cele mai frecvente funcții pe care trebuie să le recunoști:
Pentru a stabili funcția sintactică, pune întrebarea specifică față de verb sau față de substantivul regent, exact ca la substantiv.
Aceasta este cea mai frecventă capcană la teste. Pronumele personal, posesiv, demonstrativ sau reflexiv poate deveni adjectiv pronominal dacă însoțește un substantiv și se acordă cu acesta.
| Situație | Exemplu | Parte de vorbire | |---|---|---| | Stă singur, înlocuiește substantivul | Acesta este colegul meu. | pronume demonstrativ | | Însoțește un substantiv | Acest coleg este bun. | adjectiv pronominal demonstrativ | | Stă singur, înlocuiește substantivul | A mea este pe bancă. | pronume posesiv | | Însoțește un substantiv | Cartea mea este pe bancă. | adjectiv pronominal posesiv |
Regula simplă: dacă poți pune întrebarea „care?" și există un substantiv în propoziție care primește răspunsul, este adjectiv pronominal. Dacă înlocuiește complet substantivul, este pronume.