Elemente de construcție a comunicării – Morfologie (Pronumele)
Elevii recunosc și folosesc corect tipurile de pronume în enunțuri.
Evaluarea Națională
Ce este pronumele și de ce îl studiem
Înainte de a memora tipuri și forme, trebuie să înțelegi rolul pronumelui în limbă. Pronumele este partea de vorbire care ține locul unui substantiv, evitând repetarea acestuia în text.
Fără pronume, am spune: „Maria a uitat că Maria trebuie să ia cartea Mariei." Cu pronume, spunem: „Maria a uitat că ea trebuie să ia cartea ei." Textul devine natural și coerent.
Pronumele nu are un sens de sine stătător: sensul lui depinde întotdeauna de contextul în care apare, adică de substantivul pe care îl înlocuiește (numit antecedent).
Tipurile de pronume studiate în clasa a V-a
1. Pronumele personal
Arată cine participă la comunicare sau despre cine se vorbește. Există trei persoane: persoana I (cel care vorbește), persoana a II-a (cel cu care se vorbește), persoana a III-a (cel despre care se vorbește).
Formele pronumelui personal sunt de două feluri: - Forme accentuate (stau singure sau după prepoziție): eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele; pe mine, pe tine, lui, ei, pe el, pe ea etc. - Forme neaccentuate (stau lângă verb, nu pot fi izolate): mă, te, îl, îi, o, ne, vă, le, îmi, îți, îi, îi, ne, vă, le etc.
Atentie: forma neaccentuată nu se poate folosi după prepoziție. Nu spui „cu îl", ci „cu el".
2. Pronumele de politețe
Se folosește când ne adresăm cu respect unei persoane: dumneavoastră, dumneata, dânsul, dânsa, dumnealui, dumneaei, dumnealor. Verbul se acordă la persoana a III-a singular pentru dumnealui / dumneaei și la persoana a II-a plural pentru dumneavoastră. „Dumneavoastră ați spus..."
3. Pronumele reflexiv
Arată că acțiunea se întoarce asupra subiectului însuși: mă spăl pe mine (nu pe altcineva). Formele specifice de reflexiv sunt: sine, sieși (forme accentuate) și se, își (forme neaccentuate). Pronumele reflexiv există doar la persoana a III-a ca forme proprii; la persoanele I și a II-a sunt identice cu cele ale pronumelui personal (mă, te, ne, vă).
4. Pronumele posesiv
Arată cui îi aparține un obiect sau o ființă. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl înlocuiește (nu cu posesorul!). Forme: al meu, a mea, ai mei, ale mele; al tău, a ta; al său, a sa; al nostru, a noastră; al vostru, a voastră; al lor, a lor.
„Cartea mea este pe masă, a ta este pe scaun." — în a ta, pronumele înlocuiește substantivul cartea (feminin, singular).
5. Pronumele demonstrativ
Arată apropierea sau depărtarea unui obiect față de vorbitor. Formele de bază: - De apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea - De depărtare: acela, aceea, aceia, acelea - De identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași - De diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte
Atentie la scrierea cu cratimă sau fără: acesta (pronume demonstrativ) față de acest (adjectiv pronominal demonstrativ). Dacă după el urmează un substantiv (acest elev), este adjectiv pronominal, nu pronume.
Funcțiile sintactice ale pronumelui
Pronumele preia funcțiile sintactice ale substantivului, deoarece îl înlocuiește. Cele mai frecvente funcții pe care trebuie să le recunoști:
- Subiect: El citește mult. (Cine citește? El.)
- Atribut pronominal: Cartea lui este nouă. (Care carte? Lui — determină un substantiv.)
- Complement direct: Pe el îl văd zilnic. (Pe cine văd? Pe el.)
- Complement indirect: Îi dau lui cadoul. (Cui dau? Lui.)
- Complement circumstanțial de loc, timp, mod — atunci când pronumele este precedat de o prepoziție care impune o astfel de circumstanță: Merg cu ea la școală.
- Complement de agent: Tema a fost rezolvată de el.
- Nume predicativ: Câștigătorul ești tu.
Pentru a stabili funcția sintactică, pune întrebarea specifică față de verb sau față de substantivul regent, exact ca la substantiv.
Cum nu confunzi pronumele cu adjectivul pronominal
Aceasta este cea mai frecventă capcană la teste. Pronumele personal, posesiv, demonstrativ sau reflexiv poate deveni adjectiv pronominal dacă însoțește un substantiv și se acordă cu acesta.
| Situație | Exemplu | Parte de vorbire | |---|---|---| | Stă singur, înlocuiește substantivul | Acesta este colegul meu. | pronume demonstrativ | | Însoțește un substantiv | Acest coleg este bun. | adjectiv pronominal demonstrativ | | Stă singur, înlocuiește substantivul | A mea este pe bancă. | pronume posesiv | | Însoțește un substantiv | Cartea mea este pe bancă. | adjectiv pronominal posesiv |
Regula simplă: dacă poți pune întrebarea „care?" și există un substantiv în propoziție care primește răspunsul, este adjectiv pronominal. Dacă înlocuiește complet substantivul, este pronume.
De reținut
- pronume
- parte de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv, al cărui sens depinde de contextul comunicării
- antecedent
- substantivul (sau echivalentul său) al cărui loc este luat de pronume într-un text
- forme accentuate
- formele pronumelui personal care pot sta singure sau după prepoziție (eu, tu, el, ea, mie, ție etc.)
- forme neaccentuate
- formele pronumelui personal care se leagă obligatoriu de verb și nu pot sta după prepoziție (mă, te, îl, îi, o, ne, vă, le, îmi etc.)
- pronume de politețe
- pronumele care exprimă respectul față de interlocutor; cele mai frecvente: dumneavoastră, dumneata, dânsul, dânsa
- pronume reflexiv
- pronumele care arată că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului; formele proprii sunt sine, sieși, se, își
- pronume posesiv
- pronumele care indică apartenența; se acordă în gen, număr și caz cu obiectul posedat, nu cu posesorul
- pronume demonstrativ
- pronumele care indică apropierea sau depărtarea față de vorbitor; formele de bază: acesta / acela și derivatele lor
- adjectiv pronominal
- pronumele care însoțește un substantiv și se acordă cu el, pierzând funcția de înlocuitor
- funcție sintactică
- rolul pe care îl îndeplinește pronumele (sau orice parte de vorbire) în cadrul propoziției, stabilit prin întrebări specifice
Greșeli frecvente
Greșit: Confundarea pronumelui posesiv cu adjectivul pronominal posesiv
Corect: dacă spui că în „Cartea mea e grea" — „mea" este pronume posesiv, greșești; însoțește substantivul „cartea", deci este adjectiv pronominal posesiv; pronume posesiv ar fi în „A mea e grea"
Greșit: Acordarea pronumelui posesiv cu posesorul, nu cu obiectul posedat
Corect: se spune „cartea lor" (nu „cartea lui" pentru un grup), dar și invers: elevii scriu „cărțile noastre ale noastră" — forma corectă este „ale noastre", acordată cu „cărțile" (feminin, plural)
Greșit: Folosirea formei neaccentuate după prepoziție
Corect: se scrie și se spune „cu el / cu ea / pe mine", nu „cu îl / cu o / pe mă"; forma neaccentuată nu apare niciodată după prepoziție
Greșit: Confundarea pronumelui demonstrativ cu adjectivul pronominal demonstrativ
Corect: în „Acest elev citește bine", „acest" este adjectiv pronominal demonstrativ (însoțește substantivul „elev"); în „Acesta citește bine", „acesta" este pronume demonstrativ (înlocuiește substantivul)
Greșit: Omiterea cratimei sau scrierea greșită a formelor pronumelui de identitate
Corect: forma corectă este „același" și „aceeași", nu „acelasi" sau „aceasi"; la plural: „aceiași" (masculin), „aceleași" (feminin)
Test — 6 întrebări ca la examen
1. Care dintre următoarele cuvinte este un pronume personal?
- cartea
- ei
- frumos
- merge
Vezi răspunsul
ei. «Ei» este pronume personal, deoarece ține locul unui substantiv și indică persoana a III-a plural. «Cartea» este substantiv articulat, «frumos» este adjectiv, iar «merge» este verb – niciuna dintre aceste clase morfologice nu ține locul unui substantiv.
2. În propoziția «Aceasta este colega mea», cuvântul subliniat «Aceasta» este:
- pronume personal
- pronume demonstrativ
- pronume posesiv
- adjectiv pronominal demonstrativ
Vezi răspunsul
pronume demonstrativ. «Aceasta» stă în locul unui substantiv (nu însoțește un substantiv) și arată apropierea, deci este pronume demonstrativ. Dacă ar fi însoțit un substantiv (ex. «această carte»), ar fi adjectiv pronominal demonstrativ – acesta este cel mai tentant distractor, dar în propoziția dată cuvântul are funcție de subiect, înlocuind un substantiv, nu determinând unul.
3. În care dintre variantele de mai jos «lor» este pronume posesiv?
- Cartea lor este nouă.
- Le-am dat lor caietele.
- Lor le place muzica.
- I-am văzut pe ei, nu pe lor.
Vezi răspunsul
Cartea lor este nouă.. În «Cartea lor este nouă», «lor» determină substantivul «carte» arătând apartenența, deci este pronume posesiv (sau adjectiv pronominal posesiv, după unele gramatici școlare). În celelalte variante, «lor» este pronume personal: în varianta B este complement indirect în dativ, în varianta C este subiect logic, iar în varianta D apare după prepoziție, funcționând tot ca pronume personal.
4. Identificați persoana și numărul pronumelui personal «ne» din propoziția «Ne-a felicitat directorul»:
- persoana I, singular
- persoana a II-a, plural
- persoana I, plural
- persoana a III-a, plural
Vezi răspunsul
persoana I, plural. «Ne» este forma neaccentuată a pronumelui personal de persoana I plural («noi»). Nu trebuie confundat cu persoana a II-a plural («vă») – acesta este cel mai tentant distractor, deoarece ambele sunt forme neaccentuate frecvente; distincția se face prin raportare la pronumele-bază: «noi» → persoana I plural.
5. În propoziția «Fiecare dintre elevi a răspuns corect», cuvântul «Fiecare» este:
- pronume personal
- pronume reflexiv
- pronume nehotărât
- pronume negativ
Vezi răspunsul
pronume nehotărât. «Fiecare» este pronume nehotărât, deoarece indică o persoană dintr-un grup fără să o precizeze exact și face parte din lista pronumelor nehotărâte prevăzute în programa de clasa a V-a (cineva, ceva, oricine, fiecare etc.). Nu este pronume negativ (nimeni, nimic), care ar exprima absența, și nici pronume personal, care ar indica o persoană determinată.
6. În care dintre propoziții «și-» este pronume reflexiv în dativ (și nu conjuncție sau altă parte de vorbire)?
- Ea și-a amintit de vacanță.
- Maria și Ion au plecat.
- Și el a greșit uneori.
- Cântă și dansează.
Vezi răspunsul
Ea și-a amintit de vacanță.. În «Ea și-a amintit de vacanță», «și-» este pronumele reflexiv în dativ, formă neaccentuată, care arată că acțiunea se răsfrânge asupra subiectului (echivalent cu «sie»). Structura «și-a amintit» = verb reflexiv la perfect compus. În variantele B, C și D, «și» este conjuncție coordonatoare copulativă, fără nicio legătură cu pronumele reflexiv – acesta este distractorul cel mai tentant, deoarece forma grafică este identică și elevii pot confunda conjuncția cu pronumele neaccentuat.