Reprezentările

Studierea imaginilor mintale secundare ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior.

Ce este reprezentarea

Reprezentarea este procesul psihic cognitiv senzorial de reflectare a însușirilor caracteristice și intuitive ale unui obiect sau fenomen, sub forma unei imagini mintale, în absența acțiunii directe a acestuia asupra analizatorilor.

Definiția are trei elemente care se punctează separat la BAC:

• imagine mintală — reprezentarea nu este o senzație și nici o noțiune; este o imagine, deci păstrează caracterul intuitiv, figurativ.
• în absența obiectului — aceasta este diferența decisivă față de percepție. Percepția cere prezența aici și acum a obiectului; reprezentarea funcționează pe baza experienței anterioare.
• însușiri caracteristice — reprezentarea nu reține toate detaliile, ci pe cele tipice, repetate, care revin în mai multe întâlniri cu obiectul.

De aceea reprezentarea este numită imagine secundară: ea se construiește pe baza percepțiilor deja avute și presupune obligatoriu experiența perceptivă prealabilă. Un om care nu a văzut niciodată culoarea roșu nu își poate reprezenta roșul, oricâte explicații verbale ar primi.

Mecanismul fiziologic invocat de manuale este acela al urmelor lăsate în scoarța cerebrală de excitațiile anterioare, urme care pot fi reactivate fie de un cuvânt, fie de un alt stimul asociat, fie de o intenție proprie a subiectului.

O precizare importantă: reprezentarea aparține proceselor cognitive senzoriale, alături de senzații și percepții, chiar dacă este cea mai complexă dintre ele și face trecerea spre gândire.

Caracteristicile reprezentării și confuziile clasice

Reprezentarea se definește cel mai clar prin comparație. Iată exact ce se cere la examen.

Reprezentare față de percepție:

• percepția apare în prezența obiectului, reprezentarea în absența lui;
• percepția este bogată în detalii și vie; reprezentarea este schematică, palidă, fragmentară și instabilă;
• percepția este involuntară în general; reprezentarea poate fi provocată voluntar — pot decide să îmi reprezint fațada școlii;
• percepția reflectă obiectul concret, individual; reprezentarea tinde spre tipic, spre ce este comun mai multor obiecte de același fel.

Reprezentare față de imaginație: reprezentarea reproduce ceva perceput anterior, imaginația creează combinații noi, care nu au fost niciodată percepute ca atare. Imaginea unui cal reprodus din memorie este reprezentare; imaginea unui cal cu aripi este produs al imaginației, chiar dacă folosește reprezentări ca material de construcție.

Reprezentare față de noțiune (gândire): reprezentarea rămâne intuitivă (o vezi cu ochii minții), noțiunea este abstractă (nu poți vedea triunghiul în general, dar îl poți defini). Reprezentarea unui triunghi este întotdeauna a unui triunghi concret, cu o anumită formă; noțiunea de triunghi le acoperă pe toate.

Cea mai frecventă capcană din itemii de BAC: se afirmă că reprezentarea ar fi mai bogată și mai clară decât percepția, pentru că e a mea și o controlez. Fals — reprezentarea este întotdeauna mai săracă în detalii decât percepția din care provine, dar mai generalizată decât ea.

Clasificarea reprezentărilor

Manualul cere clasificarea după mai multe criterii, iar itemii cer de obicei criteriul, nu doar exemplul.

După analizatorul dominant (modalitate senzorială):

• vizuale — cele mai numeroase și mai bogate la om; redau forma, mărimea, culoarea;
• auditive — melodia pe care o auzi în minte, vocea unei persoane cunoscute;
• kinestezice (motorii) — imaginea mișcării proprii, esențială la sportivi și instrumentiști;
• tactile, olfactive, gustative — mai puțin precise, dar puternic colorate afectiv.

După gradul de generalitate:

• individuale — imaginea propriei case, a bunicii;
• generale — imaginea casei în general, a mărului în general. Cele generale sunt mai schematice și fac tranziția spre noțiune.

După nivelul operativității:

• reproductive — redau ceva perceput anterior, static (harta României);
• anticipative — redau transformări care nu au fost încă percepute: cum va arăta figura după rotire, cum se pliază desfășurata unui cub. Acestea sunt strâns legate de gândire și de imaginație.

După prezența voinței: involuntare (imaginea care îți vine singură când auzi un cuvânt) și voluntare (evocarea deliberată, folosită în învățare).

Capcană frecventă: reprezentările anticipative sunt trecute greșit la imaginație. Ele rămân reprezentări, pentru că operează asupra unui obiect real cunoscut; devin imaginație doar când produsul final este ceva ce nu există.

Calitățile reprezentărilor

Reprezentările nu sunt la fel de bune la toți oamenii. Manualul descrie mai multe calități care se pot dezvolta prin exercițiu.

• Claritatea — cât de net conturată este imaginea mintală. La unii oameni imaginile sunt aproape la fel de vii ca percepțiile (tipul eidetic, frecvent la copii), la alții sunt foarte palide.
• Vivacitatea (prospețimea) — cât de intensă și de plină de detalii apare imaginea. Scade cu trecerea timpului de la percepție.
• Stabilitatea — cât timp se menține imaginea fără să se destrame. Reprezentările sunt prin natura lor fluctuante: dacă încerci să ții în minte fața cuiva, ea se estompează și trebuie reînviată.
• Completitudinea — câte dintre însușirile obiectului sunt cuprinse în imagine. Reprezentările sunt de regulă incomplete: mulți oameni nu pot spune, din reprezentare, câte ferestre are casa în care au locuit ani de zile.
• Mobilitatea (operativitatea) — capacitatea de a transforma imaginea: să o rotești, să o mărești, să o descompui în părți. Este calitatea cea mai valoroasă pentru geometrie, desen tehnic, chirurgie.
• Generalitatea — măsura în care imaginea acoperă o categorie întreagă, nu un exemplar unic.

În funcție de dominanța unui tip de imagine se descriu tipuri de reprezentare: tipul vizual, tipul auditiv, tipul kinestezic și tipul mixt, cel mai răspândit. Recomandarea practică din manual este ca fiecare elev să învețe folosind canalul dominant, dar să exerseze și celelalte — reprezentările se antrenează, nu sunt un dat fix.

Rolul reprezentărilor în activitatea psihică

Reprezentările au un rol de punte între senzorial și logic, iar formularea aceasta este cerută aproape la fiecare subiect de eseu.

• Rol cognitiv — furnizează gândirii material intuitiv cu care aceasta operează. Când rezolvi o problemă de geometrie fără figură pe hârtie, lucrezi pe reprezentări; când profesorul îți cere să compari două fenomene absente, tot pe reprezentări lucrezi.
• Rol de suport pentru memorie — informația însoțită de imagine se reține mai bine și se reactualizează mai ușor decât cea pur verbală. Pe acest principiu se bazează tehnicile de învățare prin hărți mintale și asocieri vizuale.
• Rol în imaginație și creativitate — imaginația nu creează din nimic; ea combină și transformă reprezentări. Fără un fond bogat de reprezentări, procedeele imaginației nu au cu ce lucra.
• Rol reglator în activitatea practică — reprezentarea anticipativă a rezultatului ghidează acțiunea. Un tâmplar își reprezintă piesa finită înainte de a tăia lemnul; un gimnast își reprezintă mișcarea înainte de a o executa, iar antrenamentul mintal chiar îmbunătățește performanța reală.
• Rol în comunicare — cuvântul trezește la interlocutor reprezentări; înțelegerea este cu atât mai bună cu cât reprezentările celor doi sunt mai apropiate.

Concluzia pe care manualele o cer explicit: reprezentarea este cel mai complex proces cognitiv senzorial și, prin gradul ei de generalitate și prin caracterul operativ, pregătește saltul spre gândirea abstractă. Ea rămâne însă senzorială, pentru că nu părăsește niciodată forma de imagine.

Test — 6 întrebări ca la examen