Memoria

Studierea procesului psihic de întipărire, stocare și reactualizare a experienței anterioare.

Ce este memoria și ce caracteristici are

Memoria este procesul psihic de întipărire, păstrare și reactualizare a informațiilor și a experienței anterioare. Ea este condiția de bază a identității personale: fără memorie nu ai trecut, deci nu ai nici un eu continuu în timp.

Caracteristicile cerute la BAC:

• este activă — nu înregistrezi ca un aparat, ci selectezi, prelucrezi și restructurezi informația în funcție de ce știi deja;
• este selectivă — reții mai bine ce este semnificativ, util, încărcat afectiv sau legat de interesele tale;
• este situațională — depinde de contextul în care ai învățat și în care reproduci; reactualizarea e mai bună în contextul inițial;
• este relativ fidelă — reproducerea nu e niciodată identică; apar omisiuni, adăugiri, deformări în sensul așteptărilor;
• are caracter mijlocit — folosește scheme, cuvinte, imagini, asocieri, deci este strâns legată de gândire și de limbaj;
• este inteligibilă — reții mai bine ce ai înțeles decât ce ai tocit.

Poziția memoriei în sistemul psihic: este proces cognitiv superior, alături de gândire și imaginație, pentru că depășește datele imediate ale simțurilor. Diferența față de reprezentare este de nivel: reprezentarea produce o imagine, memoria asigură întregul mecanism prin care experiența este conservată și readusă, inclusiv informația verbală și abstractă.

O precizare importantă: memoria umană nu are ca funcție reproducerea fidelă a trecutului, ci pregătirea viitorului — reținem pentru a putea acționa adaptat mai târziu.

Procesele memoriei

Memoria funcționează prin trei procese care se succed și se condiționează reciproc.

1. Memorarea (întipărirea, encodarea) — fixarea informației. Se clasifică după două criterii:

• după prezența scopului: involuntară (reții fără intenție, ce te-a impresionat) și voluntară (îți propui explicit să reții, faci efort);
• după înțelegere: mecanică (reproducere textuală, fără sens: un număr de telefon) și logică (pe bază de înțelegere și legături cauzale).

Combinația cea mai eficientă, cerută la examen, este memorarea voluntară și logică. Memorarea mecanică nu este însă inutilă: unele conținuturi (formule, date, nume proprii) o cer prin natura lor.

2. Păstrarea (stocarea) — conservarea în timp. Nu este depozitare pasivă: informația se restructurează — detaliile se pierd, esențialul se consolidează, iar unele elemente se deformează prin asimilare la cunoștințele noi.

3. Reactualizarea — scoaterea informației la lumină. Are două forme, iar deosebirea lor este item sigur:

• recunoașterea — se produce în prezența materialului, prin comparare cu ceea ce ai în minte; este mai ușoară (item cu variante de răspuns);
• reproducerea — se produce în absența materialului; este mai dificilă, cere reconstrucție (subiect de tip eseu).

De aici concluzia practică pe care manualul o subliniază: dacă te verifici doar recitind, ai iluzia că știi, pentru că exersezi recunoașterea. Testarea reală înseamnă reproducere fără materialul în față.

Formele memoriei

Cea mai folosită clasificare este după durata păstrării, iar la BAC se cer și capacitățile aproximative.

• Memoria senzorială — durează sub o secundă (vizual) până la câteva secunde (auditiv); reține imaginea brută a stimulului. Este cea care îți permite să percepi mișcarea ca fiind continuă.
• Memoria de scurtă durată (memoria de lucru) — durează aproximativ 15–20 de secunde fără repetare, cu o capacitate limitată la aproximativ 7 plus/minus 2 unități de informație. Aici se desfășoară gândirea curentă: ții în minte datele unei probleme cât timp o rezolvi.
• Memoria de lungă durată — capacitate practic nelimitată și durată de la minute la toată viața; conține cunoștințele, amintirile și deprinderile.

Trecerea din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată se face prin repetare și, mult mai eficient, prin prelucrare de adâncime: organizare, asociere cu ce știi deja, găsirea sensului.

Un mecanism cerut explicit este gruparea (chunking): șirul 1 9 8 9 2 0 0 7 înseamnă opt unități pentru memoria de scurtă durată, dar doar două dacă îl citești ca doi ani.

Alte criterii de clasificare:

• după conținut: memorie verbal-logică, afectivă, imagistică (a imaginilor) și motorie (a mișcărilor, cea mai durabilă — mersul pe bicicletă nu se uită);
• după prezența scopului: voluntară și involuntară;
• după accesul conștient: memorie explicită (declarativă, ce poți verbaliza) și implicită (procedurală, deprinderile).

Calitățile memoriei și uitarea

Calitățile memoriei, cerute cu exemple:

• volumul — cantitatea de material reținut;
• rapiditatea (elasticitatea) întipăririi — cât de repede fixezi;
• trăinicia păstrării — cât timp rezistă informația;
• exactitatea (fidelitatea) — cât de corect reproduci;
• promptitudinea reactualizării — cât de repede găsești informația când ai nevoie de ea.

Calitatea cea mai des ignorată, dar frecvent cerută, este promptitudinea: fenomenul „îmi stă pe limbă” arată că informația e păstrată, dar reactualizarea nu e promptă. Deci uitarea nu e singura explicație a eșecului la examen.

Uitarea este fenomenul de ștergere sau de imposibilitate a reactualizării informației. Manualul insistă că uitarea este naturală și necesară: fără ea, psihicul s-ar aglomera cu detalii inutile; ea devine problemă doar când e prea rapidă sau vizează informații importante.

Curba uitării (Ebbinghaus) arată că pierderea este masivă imediat după învățare și apoi din ce în ce mai lentă. Consecința practică: prima repetare trebuie făcută repede, nu peste o săptămână.

Cauze ale uitării:

• ștergerea urmelor prin neutilizare;
• interferența — informațiile se încurcă între ele: proactivă (ce ai învățat înainte încurcă materialul nou) și retroactivă (materialul nou încurcă ce știai);
• refularea — respingerea din conștiință a amintirilor neplăcute;
• oboseala, stresul, învățarea insuficientă.

Forme: uitare totală sau parțială, temporară (blocaj emoțional la examen) sau definitivă, lacunară sau repetitivă.

Optimizarea memoriei

Manualul cere reguli concrete, deduse din legile memoriei, nu sfaturi generale.

Legate de material:

• materialul înțeles se reține de câteva ori mai bine decât cel memorat mecanic; deci prima operație este înțelegerea, nu repetarea;
• materialul organizat (plan, schemă, hartă mintală, grupare pe categorii) se reține mult mai ușor;
• materialul cu semnificație personală sau cu încărcătură afectivă se fixează mai bine.

Legate de metoda de învățare:

• repetarea eșalonată este superioară celei comasate: patru sesiuni de câte o oră, în zile diferite, bat patru ore consecutive în ajunul examenului;
• repetarea activă, prin reproducere din memorie, este superioară recitirii pasive; recitirea creează doar iluzia cunoașterii, pentru că antrenează recunoașterea;
• supraînvățarea (câteva repetări în plus după ce ai reușit o reproducere corectă) crește semnificativ trăinicia;
• alternarea materialelor diferite reduce interferența; nu învăța două limbi străine una după alta;
• somnul de după învățare consolidează informația, deci noaptea albă dinaintea examenului lucrează împotriva ta.

Efectele de poziție, cerute uneori ca item: la un șir se rețin mai bine începutul (efect de primaritate) și sfârșitul (efect de recență), iar mijlocul se pierde. Practic: schimbă ordinea capitolelor la reluări, ca mijlocul să nu fie mereu același.

Mnemotehnicile (acronime, rime, metoda locurilor, asocieri bizare) sunt utile mai ales pentru materialul care nu are logică internă: liste, date, terminologie. Ele nu înlocuiesc înțelegerea, ci o completează.

Test — 6 întrebări ca la examen