Imaginația

Procesul cognitiv de creare a unor imagini și idei noi prin combinarea și transformarea experienței anterioare.

Ce este imaginația

Imaginația este procesul psihic cognitiv superior de producere a unor imagini, idei sau proiecte noi, prin combinarea și transformarea experienței anterioare.

Două elemente ale definiției se punctează separat:

• noutatea — produsul nu a fost niciodată perceput ca atare. Aici stă deosebirea față de reprezentare, care doar reproduce;
• materialul provine din experiență — imaginația nu creează din nimic. Sirena este alcătuită din elemente reale, femeie și pește, doar combinate altfel. Aceasta este afirmația cerută cel mai des: imaginația este nouă ca produs, dar veche ca material.

Caracteristicile imaginației:

• caracter transformativ — operează asupra reprezentărilor, le descompune și le recombină;
• relativă libertate față de real — poate încălca legile fizicii, cronologia, proporțiile;
• caracter proiectiv și anticipativ — construiește ce nu există încă, dar ar putea exista;
• legătura cu afectivitatea și motivația — dorințele și temerile orientează puternic producția imaginativă;
• caracter conștient, în formele ei superioare, dar cu importante componente involuntare (visul din timpul somnului).

Poziția în sistemul psihic: imaginația depinde de memorie (îi furnizează materialul), de gândire (îi impune criterii și verificare) și de limbaj, dar nu se reduce la niciuna. Legătura cea mai strânsă este cu reprezentările, care sunt cărămizile ei.

O nuanță cerută în eseuri: fără controlul gândirii, imaginația degenerează în fantezie sterilă; fără imaginație, gândirea rămâne reproductivă. Valoarea reală apare din colaborarea lor.

Procedeele imaginației

Procedeele sunt modalitățile concrete de combinare a reprezentărilor. La BAC se cere recunoașterea lor după exemplu, deci fiecare trebuie legat de un exemplu propriu.

• Aglutinarea — contopirea unor părți care în realitate aparțin unor obiecte diferite, într-un întreg nou: sirena, centaurul, balaurul, dar și obiecte reale precum canapeaua extensibilă sau telefonul cu aparat foto.
• Amplificarea și diminuarea — modificarea dimensiunilor întregului, păstrând proporțiile: uriașul și, respectiv, Setilă sau piticii din basme.
• Multiplicarea și omisiunea — modificarea numărului de elemente: balaurul cu șapte capete (multiplicare), respectiv ciclopul cu un singur ochi sau personajul fără chip (omisiune).
• Diviziunea și rearanjarea — descompunerea unui întreg și recompunerea altfel a elementelor: colajele, portretele cubiste, rearanjarea capitolelor unui roman.
• Adaptarea — transferarea unui obiect sau principiu într-un context nou: aripa păsării folosită ca model pentru avion, structura fagurelui în arhitectură.
• Substituția — înlocuirea unui element cu altul: personajul de basm care primește voce omenească deși e animal.
• Modificarea — schimbarea unei însușiri, păstrând structura: mărul albastru, calul care zboară.
• Schematizarea — reținerea doar a liniilor esențiale, cu eliminarea detaliilor: schița, caricatura, harta metroului.
• Tipizarea — construirea unui personaj sau model care concentrează trăsăturile tipice ale unei categorii întregi; procedeul de bază al literaturii realiste.

Confuzia cea mai frecventă la examen este între aglutinare și amplificare: aglutinarea combină părți din obiecte diferite, amplificarea modifică mărimea aceluiași obiect. A doua confuzie e între schematizare și tipizare: schematizarea sărăcește imaginea până la linii esențiale, tipizarea îmbogățește un exemplar cu trăsăturile întregii categorii.

Formele imaginației

Clasificarea se face după prezența intenției și a efortului voluntar.

A. Forme involuntare — se desfășoară fără scop conștient:

• Visul din timpul somnului — succesiune de imagini, cu logică proprie, în care controlul conștiinței lipsește. Se produce mai ales în somnul cu mișcări oculare rapide. Caracteristici: caracter bizar, discontinuitate, încărcătură afectivă, uitare rapidă la trezire.
• Reveria (visarea cu ochii deschiși) — șir liber de imagini plăcute, în care persoana se plasează în situații dorite. Este relaxantă și poate avea rol compensator; devine dăunătoare când înlocuiește acțiunea reală.

B. Forme voluntare — implică intenție și efort:

• Imaginația reproductivă — construirea mintală a ceva real, dar neperceput personal, pe baza unei descrieri: îți imaginezi Egiptul antic citind manualul, sau structura unei celule după schema din carte. Produsul e nou pentru tine, dar corespunde unei realități existente.
• Imaginația creatoare — producerea a ceva inedit și original, cu valoare pentru individ sau pentru societate. Stă la baza invenției, a operei de artă, a ipotezei științifice.
• Visul de perspectivă — proiectarea propriului viitor: profesia dorită, tipul de viață. Este forma cea mai mobilizatoare, pentru că se leagă de scopuri și de voință; se deosebește de reverie tocmai prin faptul că orientează acțiunea reală.

Capcană frecventă: imaginația reproductivă este confundată cu reprezentarea. Diferența: reprezentarea reface ceva perceput personal anterior, imaginația reproductivă construiește ceva neperceput niciodată de tine, pe baza unei descrieri sau a unui plan.

Imaginație și creativitate

Creativitatea este capacitatea complexă a personalității de a produce ceva nou și valoros — cele două criterii merg întotdeauna împreună. Ceva nou, dar inutil sau absurd, nu este creativ; ceva valoros, dar copiat, cu atât mai puțin.

Relația cerută explicit: imaginația este procesul, creativitatea este trăsătura de personalitate. Imaginația creatoare este nucleul creativității, dar creativitatea presupune în plus aptitudini, motivație, atitudini și trăsături de caracter precum perseverența, curajul de a greși, toleranța la ambiguitate, independența în gândire.

Nivelurile creativității, în ordine crescătoare:

• expresivă — libera exprimare, fără preocupare pentru utilitate (desenul copilului);
• productivă — realizarea de produse după tehnici însușite;
• inventivă — combinații noi ale unor elemente cunoscute, cu utilitate practică;
• inovatoare — modificarea profundă a principiilor unui domeniu;
• emergentă — apariția unui principiu cu totul nou, care schimbă domeniul; nivelul geniului.

Etapele procesului creator:

• prepararea — documentare, definirea problemei, încercări sistematice;
• incubația — perioadă de lucru inconștient, aparent fără progres;
• iluminarea (inspirația) — apariția bruscă a soluției;
• verificarea — testarea și finisarea produsului.

Două precizări de nuanță cerute în eseuri. Prima: iluminarea nu apare pe teren gol — ea presupune prepararea îndelungată; inspirația vine la cei pregătiți. A doua: blocajele creativității sunt în bună parte sociale — frica de ridicol, conformismul, critica prematură — motiv pentru care tehnici precum brainstormingul interzic explicit evaluarea în faza de producere a ideilor.

Rolul imaginației în activitatea umană

Manualul cere argumentarea faptului că imaginația nu este un lux al artiștilor, ci o funcție adaptativă.

• Rol anticipativ și proiectiv — orice activitate umană conștientă începe cu imaginea mintală a rezultatului. Arhitectul vede clădirea înainte să existe, elevul își imaginează cum va arăta lucrarea terminată. Fără această anticipare, activitatea ar fi oarbă, prin încercare și eroare.
• Rol în rezolvarea de probleme — ipotezele nu se deduc mecanic din date; ele sunt construite imaginativ și abia apoi verificate logic. Progresul științific presupune capacitatea de a concepe explicații care încă nu au dovezi.
• Rol adaptativ și compensator — imaginația permite depășirea mintală a limitelor prezentului. Reveria și visul de perspectivă au funcție de echilibrare psihică în situații de frustrare, cu condiția să nu înlocuiască acțiunea.
• Rol în relațiile interpersonale — empatia presupune să îți imaginezi situația celuilalt din perspectiva lui; fără acest transfer imaginativ, înțelegerea socială și comportamentul moral rămân sărace.
• Rol în dezvoltarea personală — visul de perspectivă orientează alegerile școlare și profesionale, susține motivația pe termen lung și dă sens efortului prezent.

Riscurile trebuie și ele menționate, pentru punctajul complet: imaginația nestăpânită duce la fabulație (relatarea drept reale a unor fapte imaginate), la refugiu în reverie și la evitarea confruntării cu realitatea. Criteriul de sănătate psihică este păstrarea distincției dintre real și imaginar, împreună cu subordonarea imaginației unor scopuri reale.

Concluzia cerută: imaginația este procesul care leagă prezentul de viitorul posibil, iar valoarea ei se măsoară prin ceea ce persoana reușește să transforme din imaginat în real.

Test — 6 întrebări ca la examen