Atenția

Analiza procesului psihic de orientare și concentrare selectivă a activității psihice asupra unor stimuli.

Ce este atenția și de ce nu are conținut propriu

Atenția este fenomenul psihic de orientare selectivă și de concentrare a activității psihice asupra unor obiecte, fenomene sau sarcini, cu scoaterea din câmpul conștiinței a celorlalte.

Particularitatea ei, cerută în aproape orice subiect: atenția nu are conținut informațional propriu. Nu poți spune ce ai fost atent, așa cum spui ce ai văzut sau ce ai reținut. Atenția este o condiție a bunei desfășurări a celorlalte procese psihice, un fel de reglaj al lor. De aceea manualele o încadrează la fenomene psihice de reglaj, alături de voință, nu la procesele cognitive.

Cele două componente ale definiției, care se punctează separat:

• selectivitatea — din mulțimea stimulilor prezenți, unii sunt aduși în prim-plan, iar restul devin fundal. Într-o sală zgomotoasă auzi vocea prietenului tău și estompezi restul;
• concentrarea — susținerea acestei focalizări în timp, cu efort și rezistență la distragere.

La baza atenției stau, fiziologic, reflexul de orientare (reacția spontană la un stimul nou, cunoscută și ca reacția „ce se întâmplă?”) și dominanta corticală: un focar de excitație puternică ce inhibă zonele vecine.

Două precizări utile pentru itemii cu situații. Prima: atenția nu este același lucru cu conștiința — conștiința este cadrul general al vieții psihice, atenția este focalizarea în interiorul lui. A doua: atenția nu se identifică cu interesul — interesul este o componentă motivațională care susține atenția, dar poți fi atent și fără interes, prin efort voluntar.

Formele atenției

Criteriul de bază este prezența sau absența scopului și a efortului voluntar. Programa cere trei forme, iar itemii cer distingerea lor pe exemple.

1. Atenția involuntară — apare spontan, fără scop prealabil și fără efort. Este declanșată de:

• caracteristicile stimulului: intensitate mare, noutate, contrast, mișcare, schimbare bruscă (inclusiv oprirea neașteptată a unui zgomot constant);
• starea internă: trebuințe, interese, așteptări, stare afectivă.

Avantaj: nu obosește. Dezavantaj: este instabilă și depinde de întâmplare, deci nu poate susține singură o activitate lungă.

2. Atenția voluntară — este intenționată, orientată de un scop conștient și susținută prin efort de voință. Apare atunci când sarcina nu este atractivă prin ea însăși, dar trebuie făcută. Se sprijină pe autoorganizare: stabilirea unui obiectiv clar, eliminarea distractorilor, împărțirea materialului în etape, formularea în limbaj intern a comenzilor către sine. Dezavantaj: consumă energie și duce la oboseală, deci nu poate fi menținută nelimitat.

3. Atenția postvoluntară (habituală) — apare după o perioadă de atenție voluntară, când activitatea devine interesantă sau se automatizează parțial. Păstrează scopul atenției voluntare, dar nu mai cere efort, ca și cum ar fi involuntară. Este forma cea mai eficientă, pentru că îmbină direcția cu economia de energie: te apuci greu de lectură, dar după douăzeci de minute citești fără să te forțezi.

Capcana clasică: atenția postvoluntară este bifată drept involuntară, pentru că nu cere efort. Deosebirea o face scopul: postvoluntara rămâne orientată spre un obiectiv asumat, cea involuntară nu are niciun scop prealabil.

Calitățile (însușirile) atenției

Calitățile atenției se cer definite și, cel mai adesea, recunoscute după un exemplu.

• Volumul atenției — numărul de elemente care pot fi cuprinse simultan, într-un timp scurt. La om este de aproximativ 5–7 elemente distincte. Se poate lărgi prin grupare: cine citește pe silabe are volum mic, cine citește pe sintagme are volum mare.
• Concentrarea — intensitatea focalizării și, implicit, rezistența la factori perturbatori. Concentrarea profundă merge până la neobservarea a ceea ce se întâmplă în jur.
• Stabilitatea — durata menținerii atenției asupra aceleiași sarcini. La adolescent poate depăși 45 de minute pentru o activitate cu sens; scade brusc când sarcina e monotonă. Opusul ei este fluctuația, oscilația periodică normală a intensității atenției, care nu trebuie confundată cu distragerea.
• Distributivitatea — capacitatea de a desfășura simultan două sau mai multe activități. Condiția reală: cel mult una dintre ele să fie nouă, celelalte trebuie să fie automatizate. Șoferul experimentat conduce și conversează; începătorul nu poate.
• Mobilitatea (flexibilitatea) — capacitatea de a deplasa voluntar și rapid atenția de la o sarcină la alta, atunci când situația o cere. Nu este același lucru cu instabilitatea: mobilitatea e comandată de scop, instabilitatea e suferită.

Două confuzii sancționate frecvent. Prima: volum și distributivitate — volumul se referă la câte elemente cuprinzi dintr-o privire, distributivitatea la câte activități desfășori simultan. A doua: mobilitate și instabilitate — prima e o calitate, a doua un defect.

Tulburările atenției și factorii care o influențează

Manualul cere atât tulburările, cât și factorii care explică variațiile normale ale atenției.

Tulburări:

• Hipoprosexia — scăderea atenției: dificultăți de concentrare, distragere ușoară. Apare în oboseală, stres, anxietate, depresie, dar și în tulburarea de tip deficit de atenție.
• Aprosexia — abolirea aproape completă a atenției; formă gravă, întâlnită în stări confuzionale.
• Hiperprosexia — exagerarea atenției, de obicei selectivă, focalizată pe un singur conținut. Nuanța cerută: hiperprosexia pe o temă (propria sănătate, o idee obsesivă) se însoțește aproape întotdeauna de hipoprosexie pentru restul realității. Deci nu înseamnă o atenție mai bună în general.
• Distragerea patologică — trecerea necontrolată de la un obiect la altul, fără finalizarea niciunei sarcini.

Factori care influențează atenția:

• externi: intensitatea și noutatea stimulilor, zgomotul, aglomerarea vizuală, notificările; monotonia mediului scade stabilitatea la fel de mult ca zgomotul;
• interni: motivația și interesul, starea afectivă, oboseala, somnul insuficient, starea de sănătate, nivelul de activare a organismului.

Relația dintre nivelul de activare și atenție are formă de U răsturnat: atât subactivarea (somnolență, plictiseală), cât și supraactivarea (anxietate mare, panică) scad performanța atenției; optimul este la un nivel mediu de activare.

Pentru itemii aplicativi, merită reținut că fenomenul curent de multitasking nu este distributivitate reală atunci când ambele sarcini cer prelucrare conștientă: ceea ce se produce este comutare rapidă a atenției, cu pierdere de timp și creștere a numărului de erori.

Rolul atenției și educarea ei

Rolul atenției se argumentează prin faptul că ea condiționează calitatea tuturor celorlalte procese psihice:

• percepția devine clară și completă doar în condiții de atenție; fără ea rămâne vagă și lacunară;
• memorarea depinde direct de atenție: informația neatenționată nu se fixează, iar cauza multor eșecuri atribuite memoriei slabe este de fapt lipsa atenției în momentul învățării;
• gândirea și rezolvarea de probleme cer menținerea datelor în prim-plan, ceea ce presupune concentrare;
• în activitatea practică atenția are rol de protecție: neatenția este cauza majoră a accidentelor rutiere și de muncă.

Educarea atenției — recomandări cerute cu justificare, nu enumerate:

• eliminarea distractorilor înainte de a începe, nu în timpul lucrului; revenirea după o întrerupere costă câteva minute de reintrare în sarcină;
• alternarea activităților și pauze scurte, regulate, pentru a contracara oboseala și fluctuația naturală;
• stabilirea unui scop clar și a unui termen, care transformă atenția voluntară costisitoare în atenție postvoluntară;
• formarea deprinderilor, pentru că automatizarea eliberează resurse de atenție pentru elementele noi;
• igiena somnului și a efortului, pentru că atenția este primul proces afectat de deficitul de somn.

O observație de nuanță, apreciată în eseuri: atenția este o resursă limitată. Nu poate fi extinsă la nesfârșit prin voință, dar poate fi folosită mai bine prin organizarea sarcinilor, prin automatizarea a ceea ce se repetă și prin protejarea intervalelor de concentrare profundă.

Test — 6 întrebări ca la examen