Definiția

Prezentarea definiției ca operație logică, a regulilor și tipurilor sale.

Structura definiției: cele trei elemente

Definiția este operația logică prin care se precizează conținutul unei noțiuni, adică notele ei esențiale, astfel încât noțiunea să poată fi deosebită de oricare alta.

Orice definiție are trei elemente, iar la examen se cere să le identifici într-un text dat:

• Definitul (definiendum) – noțiunea care urmează să fie lămurită; stă de obicei în stânga.
• Definitorul (definiens) – ansamblul notelor prin care se lămurește definitul; stă în dreapta.
• Relația de definire – legătura dintre ele, exprimată prin este, înseamnă, se numește, prin ... se înțelege, sau prin semnul egal în definițiile formale.

Exemplu de analiză: în Dreptunghiul este un paralelogram cu un unghi drept, definitul este dreptunghiul, relația de definire este este, iar definitorul este paralelogram cu un unghi drept.

Cea mai importantă structură a definitorului este cea aristotelică: gen proxim + diferență specifică.

• Genul proxim este noțiunea imediat superioară definitului, nu una îndepărtată. Pentru pătrat, genul proxim este dreptunghi (sau romb), nu figură geometrică.
• Diferența specifică este nota care deosebește specia definită de toate celelalte specii ale aceluiași gen.

De reținut că definiția lucrează pe conținut, în timp ce clasificarea lucrează pe sferă. Confuzia dintre cele două operații este una dintre cele mai costisitoare la subiectele de logică.

Tipuri de definiție

Definițiile se clasifică după mai multe criterii, iar cerințele de bacalaureat te pun de obicei să încadrezi o definiție dată.

După obiectul definirii:

• definiții nominale – lămuresc cuvântul, nu lucrul; explică sensul unui termen sau introduc un nume nou: Prin oximoron se înțelege alăturarea a doi termeni contradictorii;
• definiții reale – lămuresc obiectul desemnat, arătând ce este el în realitate: Apa este substanța formată din două atome de hidrogen și unul de oxigen.

După conținutul definitorului:

• prin gen proxim și diferență specifică – forma clasică, cea mai valoroasă logic;
• operaționale – arată operațiile prin care se obține sau se măsoară obiectul: Solubilitatea este cantitatea de substanță care se dizolvă într-un litru de solvent la o temperatură dată;
• genetice – arată modul de formare sau de producere a obiectului: Cercul este figura obținută prin rotirea unui segment în jurul unuia dintre capetele sale;
• prin enumerare – indică elementele sferei: Continentele sunt Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica; e acceptabilă doar când sfera e finită și mică;
• prin sinonime – înlocuiește termenul cu altul echivalent; e cea mai slabă logic și riscă circularitatea.

După extensiunea definitului: definiții individuale (definesc un obiect unic: Dunărea este fluviul care ...) și definiții generale.

O capcană des întâlnită: o definiție ostensivă (prin arătarea obiectului, cu degetul) nu este propriu-zis o definiție logică, pentru că nu formulează note, ci indică un exemplar.

Regulile definiției corecte

Programa cere cinci reguli, pe care trebuie să le poți enunța și aplica. Fiecare are eroarea ei corespunzătoare.

1. Regula adecvării. Definitorul trebuie să aibă exact aceeași sferă cu definitul: nici mai largă, nici mai îngustă, nici alături. Este singura regulă care privește raportul de sferă și, de aceea, generează trei erori distincte, tratate în secțiunea următoare.

2. Regula necircularității (a evitării cercului vicios). Definitorul nu are voie să conțină definitul, nici direct, nici prin sinonim, nici printr-un al doilea pas. Incorect: Logica este știința care studiază gândirea logică.

3. Regula afirmării (a definirii prin note pozitive). Definiția trebuie să spună ce este obiectul, nu doar ce nu este. Incorect: Libertatea este lipsa constrângerii dintr-o societate în care nu există sclavie. Excepția admisă: noțiunile care sunt ele însele negative prin natura lor pot fi definite negativ — Orfanul este copilul care nu mai are părinți.

4. Regula clarității și a preciziei. Definitorul nu poate conține expresii vagi, figurate, metaforice sau necunoscute. Incorect: Arhitectura este muzică încremenită. Este o frumoasă metaforă, nu o definiție.

5. Regula consistenței (a necontradicției). Definitorul nu are voie să conțină note care se exclud reciproc, pentru că atunci definitul devine o noțiune vidă. Incorect: Triunghiul dreptunghic isoscel este triunghiul cu două unghiuri drepte.

Sfat de rezolvare pentru subiectul II: citește definiția dată și verifică regulile în această ordine — mai întâi cercul vicios (se vede imediat), apoi metafora și negația, apoi sfera. Sfera cere puțină gândire, dar e regula cu cele mai multe variante de eroare.

Erori de definire: cum le identifici și le numești corect

Fiecare regulă încălcată produce o eroare cu nume propriu. La bacalaureat nu e suficient să spui definiția e greșită: trebuie numită regula și explicată încălcarea.

Erori de adecvare (de sferă):

• Definiție prea largă – definitorul cuprinde mai mult decât definitul. Omul este o ființă vie — sub definitor intră și broaștele.
• Definiție prea îngustă – definitorul cuprinde mai puțin. Triunghiul este figura geometrică cu trei laturi egale — au rămas afară triunghiurile isoscele și scalene.
• Definiție în același timp prea largă și prea îngustă (numită și definiție care se încrucișează) – definitorul are elemente comune cu definitul, dar și elemente proprii, și lasă afară o parte din definit. Elevul este persoana care merge zilnic la o instituție de învățământ — lasă afară elevii din învățământ la distanță și cuprinde profesorii.

Alte erori, cu denumirile lor:

• Cercul vicios în definiție (circulus in definiendo) – definitorul îl presupune pe definit. Forma directă: Cauza este ceea ce cauzează un efect. Forma indirectă, în doi pași: A este B și B este A.
• Tautologia – caz extrem de circularitate, în care definitorul îl repetă pur și simplu pe definit: Legea este legea.
• Definiția prin negație nepermisă – încalcă regula afirmării, spunând doar ce nu e obiectul: Democrația este regimul care nu este dictatorial. Problema logică e că negația unei note nu determină nimic — rămân nenumărate posibilități.
• Definiția obscură sau metaforică (ignotum per ignotius) – lămurești necunoscutul prin ceva și mai necunoscut: Entropia este măsura degradării ontologice a determinării sistemice.
• Definiția contradictorie – notele din definitor se resping: Pătratul este dreptunghiul cu laturile inegale.

Model de răspuns complet, așa cum se cere în lucrare: Definiția Omul este o ființă rațională care zboară încalcă regula adecvării, fiind o definiție prea îngustă, întrucât sfera definitorului nu conține niciun om real; în plus încalcă și regula consistenței.

La ce folosește definiția și cum se lucrează cu ea

Definiția nu este un simplu exercițiu școlar; ea are funcții precise, care apar și în cerințele de tip eseu.

• Funcția de identificare – permite recunoașterea obiectelor care intră în sfera noțiunii. Fără o definiție a furtului, un judecător nu poate spune dacă o faptă e furt.
• Funcția de sistematizare – ordonează noțiunile unui domeniu în genuri și specii; de aceea manualele de științe încep cu definiții.
• Funcția de comunicare – asigură faptul că interlocutorii folosesc cuvintele cu același înțeles și blochează sofismele de ambiguitate.
• Funcția de introducere a termenilor noi – în știință, o noțiune nouă intră prin definiție nominală.

Câteva observații care fac diferența într-un răspuns bun:

• Nu tot ce are forma X este Y este o definiție. Ion este obosit este o simplă judecată despre un individ, nu o definiție, pentru că nu enunță note esențiale.
• Definițiile nu sunt adevărate sau false în același sens cu judecățile: ele sunt corecte sau incorecte, adecvate sau inadecvate. Cerința de examen sancționează exprimarea definiția este falsă.
• Există noțiuni indefinibile, care nu pot fi definite prin gen proxim pentru că nu au gen superior: categoriile filosofice fundamentale (ființă, existență) sau noțiunile primare din matematică (punct, dreaptă). Pentru ele se folosesc definiții implicite, prin axiome.

Strategie practică pentru a construi tu o definiție corectă la subiect: alege genul proxim cel mai apropiat, adaugă o singură diferență specifică bine aleasă, verifică prin întrebarea intră ceva în plus? și rămâne ceva pe dinafară?, apoi citește definitorul și asigură-te că nu conține definitul.

Test — 6 întrebări ca la examen