Clasificarea

Studiul clasificării ca operație logică de ordonare a noțiunilor după criterii determinate.

Ce este clasificarea și din ce este alcătuită

Clasificarea este operația logică prin care sfera unei noțiuni este împărțită în subclase, pe baza unui criteriu determinat, astfel încât fiecare obiect să își găsească locul într-o singură subclasă.

Este operația-pereche a definiției: definiția lucrează pe conținut și răspunde la ce este?; clasificarea lucrează pe sferă și răspunde la care sunt tipurile?.

Orice clasificare are trei elemente, cerute explicit la subiectele de bacalaureat:

• Elementele clasificate – obiectele din sfera noțiunii de pornit (indivizii sau speciile care urmează a fi grupate).
• Clasele (subclasele) – grupurile rezultate în urma împărțirii.
• Criteriul (fundamentul) clasificării – însușirea după care se face împărțirea. Criteriul este elementul-cheie: schimbând criteriul, obții o cu totul altă clasificare a acelorași obiecte.

Exemplu de analiză completă: Triunghiurile se împart, după lungimea laturilor, în echilaterale, isoscele și scalene. Elementele clasificate sunt triunghiurile, clasele sunt cele trei tipuri, iar criteriul este lungimea laturilor. Dacă schimbăm criteriul în mărimea unghiurilor, obținem alte clase: ascuțitunghice, dreptunghice, obtuzunghice.

De reținut: criteriul trebuie să fie explicit sau ușor de reconstituit, obiectiv (nu o preferință personală) și relevant pentru scopul clasificării. O clasificare a cărților în interesante și plictisitoare nu e logic corectă, pentru că fundamentul este subiectiv și variază de la o persoană la alta.

Tipuri de clasificare

Clasificările se împart după mai multe criterii, iar deosebirile de mai jos se cer la itemii de recunoaștere.

După numărul claselor obținute la fiecare pas:

• dihotomică – sfera se împarte de fiecare dată în exact două clase contradictorii: A și non-A. Exemplu: numerele întregi în pare și impare; oamenii în majori și minori. Avantajul ei e că nu poate greși niciodată la completitudine, pentru că cele două clase epuizează automat sfera.
• politomică – sfera se împarte în mai mult de două clase: triunghiurile în echilaterale, isoscele, scalene.

După numărul de niveluri:

• simplă – un singur pas de împărțire;
• ramificată (pe trepte) – clasele obținute sunt împărțite la rândul lor, formând un arbore: regn, încrengătură, clasă, ordin, familie, gen, specie. Fiecare treaptă trebuie făcută după un singur criteriu, dar criteriul se poate schimba de la o treaptă la alta.

După natura criteriului:

• naturale (științifice) – se sprijină pe însușiri esențiale, care antrenează și alte proprietăți; au valoare explicativă și permit predicții. Clasificarea elementelor chimice după numărul atomic sau a viețuitoarelor pe specii sunt naturale.
• artificiale (convenționale) – se sprijină pe însușiri neesențiale, alese din motive practice; servesc regăsirii rapide, nu cunoașterii. Ordonarea cărților după culoarea copertei, a elevilor în catalog după litera de început a numelui, a produselor după cod de bare.

Eroarea de înțelegere frecventă: elevii cred că o clasificare artificială e o clasificare greșită. Nu este. O clasificare artificială poate fi perfect corectă logic (respectă toate regulile) și foarte utilă practic — ordinea alfabetică din catalog funcționează impecabil. Diferența e că nu spune nimic despre natura obiectelor.

Regulile clasificării corecte

Programa cere patru reguli. Le poți verifica pe rând, ca pe o listă de control, atunci când ai de evaluat o clasificare dată.

1. Regula completitudinii (a exhaustivității). Clasificarea trebuie să fie completă: suma sferelor claselor obținute trebuie să fie egală cu sfera noțiunii împărțite. Niciun obiect nu are voie să rămână pe dinafară. Incorectă: Triunghiurile se împart în echilaterale și isoscele — au rămas afară cele scalene.

2. Regula excluderii reciproce (a claselor disjuncte). Clasele obținute trebuie să se excludă una pe alta: niciun obiect nu poate aparține simultan la două clase. Incorectă: Elevii se împart în elevi de liceu, elevi de gimnaziu și elevi olimpici — un olimpic e și de liceu sau de gimnaziu.

3. Regula criteriului unic. La fiecare treaptă a clasificării trebuie folosit un singur fundament. Încălcarea ei este cauza cea mai frecventă a încălcării regulii a doua: dacă amesteci criteriile, clasele încep să se suprapună. Incorectă: Autovehiculele se împart în autoturisme, camioane și autovehicule electrice — primele două după destinație, a treia după sursa de energie.

4. Regula continuității (a trecerii treptate). Clasificarea trebuie să treacă de la genul dat la speciile lui imediate, fără salt peste trepte intermediare. Incorectă: Viețuitoarele se împart în plante, pești, mamifere și reptile — s-a sărit peste treapta animalelor și a claselor lor.

Unii autori adaugă și cerința ca fiecare clasă să nu fie vidă și ca numărul claselor să fie util practic, dar la bacalaureat cele patru de mai sus sunt cele care se punctează. Observă că regulile 1 și 2 privesc rezultatul, iar regulile 3 și 4 privesc procedeul.

Erori în clasificare: identificare și formulare corectă

Fiecărei reguli îi corespunde o eroare cu nume propriu. Ca și la definiție, răspunsul bun numește regula și arată concret unde e problema.

• Clasificare incompletă – încalcă regula completitudinii; rămân obiecte neîncadrate. Cuvintele limbii române se împart în substantive, verbe și adjective — unde sunt adverbele, prepozițiile, conjuncțiile?
• Clase care se suprapun (nu se exclud) – încalcă regula excluderii reciproce. Cărțile se împart în cărți de literatură, cărți de știință și cărți scumpe.
• Clasificare cu criteriu multiplu (fundament schimbat) – încalcă regula criteriului unic. De obicei produce imediat suprapunerea claselor, deci vei putea invoca ambele reguli, ceea ce e chiar recomandat într-un răspuns complet.
• Salt în clasificare (încălcarea continuității) – se trece peste o treaptă intermediară.
• Clasificare cu clase vide – o clasă obținută nu are niciun element real; e o eroare pentru că împărțirea nu adaugă informație.

Model de răspuns complet, în stilul cerut la subiectul II: Clasificarea Oamenii se împart în bărbați, femei și sportivi este incorectă, întrucât încalcă regula criteriului unic — primele două clase rezultă din criteriul sexului, iar a treia din criteriul ocupației — și, prin aceasta, încalcă și regula excluderii reciproce, deoarece un sportiv este în același timp bărbat sau femeie.

Atenție la o subtilitate care se cere adesea: o clasificare dihotomică nu poate încălca niciodată regula completitudinii și nici pe cea a excluderii, pentru că A și non-A sunt prin construcție complementare. Dacă la un item ți se cere să corectezi o clasificare defectuoasă, transformarea ei în dihotomie este soluția sigură.

Clasificare, diviziune și descompunere. Rolul clasificării în cunoaștere

Trei operații se confundă des, iar deosebirea lor este cerută explicit:

• Clasificarea pornește de la elemente (indivizi) și le grupează în clase. Merge de jos în sus.
• Diviziunea pornește de la gen și îl împarte în specii. Merge de sus în jos. Rezultatele păstrează numele genului: împărțind mamiferele, obții tot mamifere.
• Descompunerea separă un întreg în părțile sale componente și nu este operație logică, ci fizică. Părțile nu mai poartă numele întregului: descompunând casa obții pereți, acoperiș, ferestre — care nu sunt case.

Testul practic: după împărțire, întreabă-te dacă rezultatul poate primi numele noțiunii de pornire. Anul se împarte în luni — luna nu e un an, deci descompunere. Anii se împart în ani bisecți și ani obișnuiți — ambele sunt ani, deci diviziune corectă.

La ce servește clasificarea:

• ordonează un domeniu vast și îl face inteligibil: fără sistematica speciilor, biologia ar fi o listă de cazuri;
• economisește gândirea: ce știi despre o clasă se aplică oricărui membru al ei;
• permite predicții în cazul clasificărilor naturale: Mendeleev a prezis proprietățile unor elemente încă nedescoperite doar din locul rămas gol în tabel;
• sprijină regăsirea informației în cazul clasificărilor artificiale: catalogul bibliotecii, arhiva, baza de date.

O idee de reținut pentru eseu: clasificarea și definiția se sprijină reciproc. Ca să clasifici corect, trebuie să știi ce este obiectul (definiție); ca să definești prin gen proxim, trebuie să știi unde stă noțiunea într-o clasificare. Sunt cele două fețe ale aceleiași operații de ordonare a noțiunilor.

Test — 6 întrebări ca la examen