Marile descoperiri geografice și impactul lor

Explorarea lumii și consecințele economice, sociale și culturale ale descoperirilor geografice.

De ce au pornit europenii pe oceane: cauzele descoperirilor

Marile descoperiri geografice (sfârșitul secolului al XV-lea — secolul al XVI-lea) nu au fost rodul simplei curiozități: ele au avut cauze precise, pe care examenul le cere grupate.

Cauze economice — cele mai importante:

• Europa avea nevoie de mirodenii (piper, scorțișoară, cuișoare — indispensabile conservării și gustului alimentelor), mătase și aur; drumurile tradiționale spre Asia treceau prin intermediari arabi și italieni, care scumpeau enorm mărfurile;
• cucerirea Constantinopolului de către otomani (1453) a îngreunat și mai mult accesul la drumurile orientale — de aici căutarea unei căi maritime directe spre India și China;
• Europa suferea de lipsă de metal prețios pentru monedă („foamea de aur”).

Cauze tehnice — condițiile care au făcut posibilă aventura:

• caravela, corabie ușoară și manevrabilă, capabilă să navigheze și împotriva vântului;
• busola (preluată de la chinezi prin arabi), astrolabul (stabilirea latitudinii), portulanele (hărți marine tot mai precise);
• răspândirea ideii de sfericitate a Pământului printre învățați (geografia lui Ptolemeu, redescoperită de umaniști).

Cauze politice și religioase: Portugalia și Spania, primele monarhii care finanțează expedițiile, tocmai își încheiaseră Reconquista (Spania cucerește Granada în 1492) și aveau o nobilime militară disponibilă și un zel misionar intact — cruciada continua pe alte mări, prin convertirea „păgânilor”.

De ce tocmai Portugalia și Spania, nu Veneția sau Genova? Pentru că orașele italiene profitau de vechiul sistem de comerț și nu aveau interes să-l ocolească, în timp ce statele iberice, cu fațada la Atlantic, aveau totul de câștigat dintr-un drum nou. Nuanță de punctaj: descoperirile sunt opera unor state centralizate, capabile să finanțeze proiecte pe termen lung — nu a unor aventurieri izolați.

Expedițiile portugheze: drumul spre India pe la sud

Portugalia deschide era descoperirilor cu un proiect sistematic, nu cu o lovitură norocoasă. Sufletul lui este infantele Henric Navigatorul (mort în 1460), care organizează la Sagres o adevărată școală de navigație și trimite, expediție după expediție, corăbii tot mai departe de-a lungul coastei africane. Metoda portugheză — înaintare pas cu pas, cu factorii (puncte comerciale fortificate) lăsate în urmă — merită reținută ca strategie: portughezii nu cuceresc imperii continentale, ci controlează rutele și porturile.

Etapele de reținut:

• 1488 — Bartolomeo Diaz atinge extremitatea sudică a Africii, botezată Capul Bunei Speranțe: drumul spre Oceanul Indian este deschis;
• 1498 — Vasco da Gama ajunge la Calicut, pe coasta Indiei, ocolind Africa: visul căii maritime directe spre mirodenii devine realitate; profitul primei încărcături acoperă de câteva zeci de ori costul expediției;
• 1500 — Pedro Álvares Cabral, deviat de vânturi în drum spre India, atinge coasta Braziliei, care revine Portugaliei.

Pe schela acestor descoperiri, portughezii construiesc în Oceanul Indian un imperiu al punctelor de sprijin: Goa (India), Ormuz (la intrarea în Golful Persic), Malacca (strâmtoarea spre China), Macao (China). Lisabona devine pentru un secol antrepozitul mirodeniilor Europei.

Împărțirea lumii între cele două puteri iberice fusese aranjată diplomatic prin Tratatul de la Tordesillas (1494), sub arbitraj papal: o linie imaginară trasată la vest de insulele Capului Verde despărțea zona de expansiune portugheză (Africa, Asia — și, cum s-a dovedit în 1500, Brazilia, aflată la est de linie) de cea spaniolă (restul Americilor). E prima împărțire a lumii între puteri europene — concept care va reveni în istoria colonialismului.

Expedițiile spaniole: Columb și ocolul lumii

Spania alege pariul opus: dacă Pământul e rotund, Asia poate fi atinsă navigând spre vest. Genovezul Cristofor Columb, respins de Portugalia, obține sprijinul regilor catolici Ferdinand și Isabela și, la 12 octombrie 1492, după cinci săptămâni de traversare a Atlanticului cu trei corăbii (Santa María, Pinta, Niña), atinge o insulă din arhipelagul Bahamas, apoi Cuba și Hispaniola.

Detaliul pe care examenul îl exploatează mereu: Columb a murit (1506) convins că ajunsese în Asia — de aceea i-a numit pe localnici „indieni”. Cel care înțelege că e vorba de un continent nou este Amerigo Vespucci, iar cartografii dau noului continent numele lui: America. Alte repere: Vasco Núñez de Balboa traversează istmul Panama și vede primul, dinspre est, Oceanul Pacific (1513).

Încoronarea erei descoperirilor: expediția lui Fernando Magellan (1519–1522). Portughez în slujba Spaniei, Magellan caută trecerea spre vest pe la sudul Americii (strâmtoarea care îi poartă numele), traversează Pacificul și moare în Filipine; Juan Sebastián Elcano aduce acasă singura corabie supraviețuitoare, Victoria, cu 18 oameni din circa 265. Prima circumnavigație dovedește practic sfericitatea Pământului și dă măsura reală a planetei.

Urmează cuceririle continentale — conchistadorii: Hernán Cortés distruge Imperiul Aztec din Mexic (1519–1521, căderea Tenochtitlánului), iar Francisco Pizarro Imperiul Incaș din Peru (1531–1533). Cum au putut câteva sute de spanioli doborî imperii de milioane de oameni? Combinația de reținut: arme de foc și cai (necunoscute localnicilor), alianțe cu popoarele supuse ale aztecilor, luptele interne ale incașilor și — factorul cel mai ucigător — bolile europene care secerau populația înainte chiar ca luptele să se decidă.

Consecințele economice: revoluția prețurilor și noul comerț mondial

Descoperirile geografice au declanșat transformări economice atât de adânci, încât istoricii vorbesc despre nașterea economiei mondiale — pentru prima dată, toate continentele sunt legate în același circuit comercial.

Mutarea centrului de greutate comercial: axa comerțului se deplasează din Mediterana spre Atlantic. Veneția și Genova decad lent; se ridică porturile atlantice — Lisabona, Sevilla, Anvers, apoi Amsterdam și Londra. E o schimbare de eră: puterile viitorului sunt cele cu fațadă oceanică.

Revoluția prețurilor: argintul american (minele de la Potosí, în Bolivia de azi, și Zacatecas, în Mexic) inundă Europa prin Sevilla. Masa de metal prețios crește mult mai repede decât producția de bunuri, deci prețurile cresc — de trei-patru ori într-un secol, fenomen fără precedent într-o lume obișnuită cu prețuri stabile. Efecte sociale inegale, cerute la examen: câștigă negustorii, arendașii și producătorii care vând scump; pierd cei cu venituri fixe — nobilimea care trăia din rente bănești stabilite demult și salariații. Paradoxul Spaniei: țara prin care intră tot argintul sărăcește, pentru că îl cheltuie pe războaie și mărfuri străine în loc să-și dezvolte producția — lecție economică clasică.

Noile forme de organizare: comerțul pe distanțe uriașe cere capitaluri uriașe — apar companiile pe acțiuni (Compania olandeză a Indiilor Orientale, 1602), bursele (Anvers, Amsterdam), asigurările maritime. Acest ansamblu de practici — acumulare de capital, investiție, profit — pregătește capitalismul comercial.

Se conturează și comerțul triunghiular atlantic: mărfuri europene spre Africa, sclavi africani spre plantațiile Americii (comerțul cu sclavi — una dintre cele mai întunecate consecințe ale descoperirilor), zahăr, tutun și bumbac spre Europa. Milioane de africani au fost smulși de acasă în cele trei secole ale acestui sistem.

Imperiile coloniale și schimbul columbian

Pe urmele exploratorilor s-au construit imperiile coloniale — prima etapă a expansiunii europene asupra lumii.

Modelele coloniale se cer comparate:

• Portugalia: imperiu de factorii și porturi de-a lungul rutelor (Africa, Oceanul Indian), plus Brazilia plantațiilor de trestie de zahăr;
• Spania: imperiu teritorial în America, organizat în viceregate (Noua Spanie, Peru), cu administrație regală, orașe noi, universități și un sistem de muncă forțată a indigenilor (encomienda) în mine și pe plantații; abuzurile au fost denunțate chiar în epocă de călugărul Bartolomé de Las Casas;
• din secolul al XVII-lea intră în cursă Olanda, Anglia și Franța, care le vor eroda pozițiile ibericilor.

Pentru populațiile Americii, cucerirea a fost o catastrofă demografică: bolile aduse de europeni (variolă, pojar, gripă), împotriva cărora indigenii nu aveau imunitate, plus războaiele și munca forțată au prăbușit populația — în regiunile cele mai lovite, cu peste 80–90% într-un secol. Golul de forță de muncă a fost „umplut” cu sclavi africani — legătura directă dintre catastrofa demografică și comerțul cu sclavi e o cauzalitate cerută la examen.

Schimbul columbian — transferul de plante, animale și microbi între Lumea Veche și cea Nouă:

• din America spre Europa: porumbul, cartoful (care va salva de foamete Europa secolelor XVIII–XIX), roșia, fasolea, cacaua, tutunul;
• din Europa spre America: grâul, vița-de-vie, calul, vitele, oile — și bolile.

Consecințe culturale: misionarismul răspândește creștinismul pe trei continente; limbile spaniolă și portugheză devin limbi mondiale; iar întâlnirea cu civilizații total diferite obligă gândirea europeană să-și pună întrebări noi despre om — de la disputele despre drepturile indigenilor până la relativismul lui Montaigne. Orizontul european, până atunci mediteranean, devine planetar: acesta e sensul adânc în care descoperirile geografice deschid epoca modernă.

Test — 6 întrebări ca la examen