Popoare și spații în Antichitate

Prezentarea altor mari civilizații și popoare ale lumii antice, inclusiv contactele și conflictele dintre ele.

Persia și conflictele greco-persane

Imperiul Persan a fost cel mai întins stat al Orientului Antic. A fost întemeiat în secolul al VI-lea î.Hr. de regele Cirus al II-lea cel Mare, iar sub Darius I s-a întins de la Marea Egee până la fluviul Indus. Perșii au organizat imperiul în provincii numite satrapii, conduse de guvernatori numiți satrapi, și au construit drumuri lungi, precum Drumul Regal, pe care circulau soli călare — un fel de poștă rapidă a Antichității.

Ciocnirea cu grecii a pornit de la cetățile grecești din Asia Mică, aflate sub stăpânire persană, care s-au răsculat. Atena le-a trimis ajutor, iar perșii au hotărât să pedepsească Grecia. Așa au început războaiele greco-persane (secolul al V-lea î.Hr.), cu momente celebre:

• Maraton (490 î.Hr.) – atenienii, conduși de Miltiade, înving armata persană a lui Darius I;
• Termopile (480 î.Hr.) – regele spartan Leonida, cu câteva sute de soldați, rezistă eroic în trecătoare, dar este înfrânt;
• Salamina (480 î.Hr.) – flota greacă, la sfatul atenianului Temistocle, distruge flota persană a lui Xerxes;
• Plateea (479 î.Hr.) – victoria finală a grecilor pe uscat.

Deși erau mult mai puțini, grecii au câștigat pentru că își apărau propriile cetăți și pentru că soldații-cetățeni luptau din convingere, nu din obligație. Victoria a salvat independența cetăților grecești și a permis înflorirea culturii din „secolul lui Pericle”.

Alexandru cel Mare și elenismul

În secolul al IV-lea î.Hr., cetățile grecești, slăbite de războaiele dintre ele, au fost supuse de Filip al II-lea, regele Macedoniei, un ținut aflat la nord de Grecia. Fiul său, Alexandru cel Mare (Alexandru Macedon), a devenit rege la doar 20 de ani și a pornit una dintre cele mai uimitoare cuceriri din istorie.

În numai 11 ani (334–323 î.Hr.), Alexandru a cucerit uriașul Imperiu Persan, învingând armatele regelui Darius al III-lea în bătălii precum Issos și Gaugamela. Imperiul său se întindea din Grecia și Egipt până în India. Alexandru a murit tânăr, la 32 de ani, la Babilon, iar imperiul a fost împărțit între generalii săi, numiți diadohi, care au întemeiat regate proprii (Egiptul Ptolemeilor, regatul Seleucizilor).

Cel mai important rezultat al cuceririlor nu a fost teritoriul, ci elenismul: amestecul dintre civilizația greacă și civilizațiile orientale. Atenție la sensul termenului — elenismul nu înseamnă pur și simplu „cultura greacă”, ci sinteza nouă apărută DUPĂ cuceririle lui Alexandru, în care limba și arta greacă s-au împletit cu tradițiile Orientului.

Trăsături ale lumii elenistice:

• limba greacă a devenit limbă de comunicare în tot Orientul Apropiat;
• au apărut orașe noi, cel mai vestit fiind Alexandria din Egipt, cu Farul (una dintre cele șapte minuni ale lumii antice) și cu Biblioteca sa uriașă;
• știința a înflorit: matematicianul Euclid, învățatul Arhimede.

Expansiunea Romei în Mediterana

Roma, la început o mică cetate pe malul Tibrului, a cucerit mai întâi Peninsula Italică, apoi s-a extins în jurul întregii Mări Mediterane. Principalul ei dușman a fost Cartagina, o bogată cetate comercială din nordul Africii, întemeiată de fenicieni. Conflictul dintre ele s-a purtat în trei războaie punice (264–146 î.Hr.) — „punic” vine de la numele dat de romani cartaginezilor.

Momente de reținut:

• în al doilea război punic, generalul cartaginez Hannibal a trecut Alpii cu elefanții și a zdrobit armatele romane pe pământ italic, la Cannae;
• romanii, conduși de Scipio, au mutat războiul în Africa și l-au învins pe Hannibal la Zama (202 î.Hr.);
• în 146 î.Hr., Cartagina a fost distrusă complet, iar în același an romanii au supus și Grecia.

După aceste victorii, Marea Mediterană a devenit un „lac roman” — romanii o numeau cu mândrie Mare Nostrum („Marea Noastră”). Teritoriile cucerite au fost organizate în provincii, conduse de guvernatori și obligate să plătească tribut.

Cuceririle au schimbat însă și Roma: bogățiile aduse din provincii au adâncit diferențele dintre bogați și săraci, numărul sclavilor a crescut enorm, iar generalii victorioși au devenit mai puternici decât Senatul. Aceste transformări au dus, în timp, la crize interne și la trecerea de la republică la imperiu — despre care ai învățat la capitolul despre Roma antică.

Migrațiile și mișcările de popoare în Antichitate

Lumea antică nu a fost o lume nemișcată: popoare întregi și-au părăsit ținuturile în căutare de pământuri, pășuni sau pradă. Aceste deplasări de populații se numesc migrații.

Exemple de mișcări de popoare din Antichitate:

• colonizarea greacă (secolele VIII–VI î.Hr.) – grecii, din lipsă de pământ, au întemeiat colonii pe țărmurile Mediteranei și ale Mării Negre; pe litoralul Dobrogei de azi au apărut astfel Histria, Tomis și Callatis. Atenție: colonizarea a fost o plecare organizată a unei părți a locuitorilor, nu o migrație a unui popor întreg;
• celții (galii) – au pornit din centrul Europei și s-au răspândit spre Galia, Britania și chiar Asia Mică; unii au ajuns și în spațiul carpato-dunărean;
• triburile germanice – aflate la granițele Imperiului Roman, pe Rin și Dunăre, au exercitat o presiune tot mai mare asupra acestuia.

Spre sfârșitul Antichității a început epoca marilor migrații: împinși de huni, veniți din stepele Asiei, goții, vandalii și alte popoare germanice au pătruns în Imperiul Roman. Slăbit de crize interne și de aceste atacuri, Imperiul Roman de Apus a căzut în anul 476 d.Hr. — eveniment considerat, prin convenție, sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu. Partea de răsărit a imperiului, cu capitala la Constantinopol, a supraviețuit încă o mie de ani sub numele de Imperiul Bizantin.

Moștenirea culturală a Antichității

Civilizațiile antice nu au dispărut fără urmă: trăim și astăzi înconjurați de moștenirea lor. Prin moștenire culturală înțelegem totalitatea realizărilor pe care o epocă le lasă generațiilor următoare.

De la greci am moștenit:

• democrația – ideea că cetățenii decid treburile cetății; cuvântul vine din greacă: „demos” (popor) și „kratos” (putere);
• filosofia – Socrate, Platon și Aristotel au pus întrebările fundamentale despre om și lume;
• teatrul (tragedia și comedia), istoria ca știință (Herodot, „părintele istoriei”) și Jocurile Olimpice;
• arhitectura cu coloane (Partenonul de pe Acropola Atenei).

De la romani am moștenit:

• dreptul roman – temelia legilor din multe state de azi;
• limba latină – din ea s-au format limbile romanice: româna, italiana, franceza, spaniola, portugheza;
• construcții inginerești: apeducte, drumuri pietruite, poduri, amfiteatre (Colosseumul); vorba veche „toate drumurile duc la Roma” amintește de rețeaua lor de drumuri;
• alfabetul latin, pe care îl folosim chiar acum, citind această lecție.

Din lumea orientală au rămas scrierea, calendarul, primele legi scrise (Codul lui Hammurabi) și cifrele pe care le numim „arabe”. O confuzie frecventă: multe realizări „grecești” sau „romane” au avut rădăcini orientale — grecii înșiși au preluat alfabetul de la fenicieni și l-au perfecționat adăugând vocalele.

Test — 6 întrebări ca la examen