Spațiul românesc în Antichitate. Dacii

Prezintă civilizația dacică și procesul de formare a poporului român în Antichitate.

Geto-dacii – strămoșii noștri din Antichitate

Geto-dacii erau ramura de nord a tracilor, un mare popor care locuia în sud-estul Europei. Ei trăiau pe teritoriul de astăzi al României, în spațiul cuprins între Munții Carpați, Dunăre și Marea Neagră — de aceea îi numim spațiul carpato-danubiano-pontic.

De ce au două nume? Pentru că despre același popor au scris autori diferiți:

• grecii îi numeau geți — pe cei pe care îi cunoșteau mai bine, de la Dunăre și de lângă Marea Neagră;
• romanii îi numeau daci — pe cei din interiorul arcului carpatic.

Geți și daci sunt deci același popor, vorbind aceeași limbă — o confuzie clasică la teste este ideea că ar fi două popoare diferite!

Istoricul grec Herodot, care i-a pomenit primul în scrierile sale (secolul al V-lea î.Hr.), i-a numit pe geți „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Geto-dacii trăiau în așezări numite dave (de exemplu Argedava, Buridava, Piroboridava — observă terminația -dava, care apare des în întrebări), se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor, mineritul și meșteșugurile și făceau negoț cu grecii din coloniile de la Marea Neagră.

Civilizația dacică – societate, economie, religie

Societatea dacică era împărțită în două categorii mari:

• tarabostes (numiți și pileati, pentru că purtau o căciulă numită pileus) — nobilii, din rândul cărora se alegeau regii și preoții;
• comati („cei cu plete”) — oamenii de rând: agricultori, păstori, meșteșugari, care luptau ca soldați la nevoie.

Dacii erau meșteri pricepuți: lucrau ceramica la roata olarului, prelucrau fierul pentru unelte și arme, iar din aur și argint făceau podoabe minunate — celebrele brățări dacice de aur descoperite la Sarmizegetusa.

În religie, dacii credeau în zeul Zalmoxis (întâlnit și ca Zamolxis). Ei credeau că după moarte ajung la Zalmoxis, de aceea nu se temeau să moară în luptă — acest lucru i-a uimit pe autorii antici. Un alt zeu important era Gebeleizis, zeul cerului și al furtunii.

Centrul politic și religios al Daciei se afla în Munții Orăștiei, la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac. Aici se aflau sanctuarele mari de piatră și cetățile dacice, apărate de ziduri construite într-o tehnică proprie, numită murus dacicus (zidul dacic).

Burebista și Decebal – cei mai mari regi ai dacilor

Burebista (82–44 î.Hr.) a fost primul rege care i-a unit pe toți geto-dacii într-un singur regat. Ajutat de marele preot Deceneu, el a creat cel mai întins stat dac: de la Carpații Păduroși în nord până la Munții Balcani în sud, de la Dunărea mijlocie în vest până dincolo de Nistru în est. A supus și coloniile grecești de la Marea Neagră. Burebista a fost contemporan cu Iulius Caesar, conducătorul Romei — cei doi se pregăteau de confruntare, dar amândoi au fost asasinați cam în aceeași vreme (44 î.Hr.). După moartea lui Burebista, regatul s-a destrămat în mai multe părți.

Decebal (87–106 d.Hr.) a refăcut, peste aproximativ 130 de ani, un regat dac puternic, mai mic decât al lui Burebista, dar bine organizat, cu centrul la Sarmizegetusa Regia. Autorii romani îl descriu ca pe un conducător priceput la război și la negocieri, care știa când să atace și când să se retragă.

Atenție la capcana de cronologie: Burebista și Decebal nu au trăit în aceeași perioadă — între domniile lor este o distanță de peste un secol! Burebista a trăit înainte de Hristos, Decebal după Hristos.

Războaiele daco-romane (101–102 și 105–106)

Imperiul Roman ajunsese cu granița pe Dunăre, iar Dacia lui Decebal era un vecin puternic și bogat — mai ales în aur. Împăratul Traian a hotărât cucerirea Daciei, iar confruntarea s-a purtat în două războaie:

• Primul război (101–102 d.Hr.) — romanii au pătruns în Dacia, iar după lupte grele (cea mai cunoscută la Tapae) Decebal a cerut pace. Pacea a fost aspră: Decebal a pierdut teritorii și a promis să dărâme zidurile cetăților, dar a rămas rege.
• Al doilea război (105–106 d.Hr.) — Decebal nu a respectat condițiile păcii, iar Traian a atacat din nou. Pentru a trece Dunărea, romanii au construit la Drobeta un pod uriaș de piatră, proiectat de arhitectul Apolodor din Damasc. Romanii au cucerit Sarmizegetusa Regia, iar Decebal s-a sinucis pentru a nu fi prins viu și dus în lanțuri la Roma.

În anul 106 d.Hr., cea mai mare parte a Daciei a devenit provincie romană. În amintirea victoriei, Traian a ridicat la Roma monumentul numit Columna lui Traian — un stâlp înalt de marmură, pe care sunt sculptate, ca într-o bandă desenată de piatră, scenele războaielor. Columna este o sursă istorică prețioasă: de pe ea aflăm cum arătau și cum luptau dacii și romanii.

Provincia Dacia, romanizarea și începuturile poporului român

După cucerire, Dacia a fost organizată ca provincie romană, cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa — un oraș nou, construit de romani la câmpie, care nu trebuie confundat cu vechea capitală dacică Sarmizegetusa Regia, aflată în munți!

Important: romanii nu au cucerit toată Dacia. Maramureșul, Crișana și Moldova au rămas locuite de dacii liberi, care au continuat să trăiască în afara provinciei.

În provincie au fost aduși coloniști „din toată lumea romană”: soldați, meșteșugari, negustori, funcționari. Ei au adus cu ei limba latină, obiceiurile și zeii lor. Trăind împreună zi de zi, dacii au învățat latina și au preluat modul de viață roman — acest proces se numește romanizare. Din amestecul dacilor cu romanii s-a format o populație nouă, daco-romanii, strămoșii direcți ai românilor.

În anii 271–275 d.Hr., împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană la sud de Dunăre, pentru că imperiul era atacat de popoarele migratoare — aceasta este retragerea aureliană. Foarte important: a plecat armata și conducerea, dar populația daco-romană a rămas pe loc, continuând să trăiască în vechea provincie. Din această populație, care a păstrat limba latină, s-a format în secolele următoare poporul român — de aceea limba română este o limbă romanică, înrudită cu italiana, franceza, spaniola și portugheza.

Test — 6 întrebări ca la examen