Spațiul geografic și locuitorii săi

Relația dintre mediul geografic și viața comunităților umane de-a lungul timpului.

Mediul geografic și influența sa asupra oamenilor

Mediul geografic înseamnă tot ceea ce ne înconjoară în natură: formele de relief (munți, dealuri, câmpii), apele (râuri, lacuri, mări), clima, plantele și animalele. Istoria ne arată că, de la începuturi, oamenii și-au ales locul de trai în funcție de ceea ce le oferea natura.

Cum influențează mediul viața oamenilor?

• Apele au atras întotdeauna așezările: râurile oferă apă de băut, pește, drum de transport și pământ roditor pe maluri. Nu întâmplător marile civilizații ale Antichității au apărut pe văile unor fluvii: Egiptul pe Nil, Mesopotamia între Tigru și Eufrat.
• Câmpiile cu soluri fertile sunt potrivite pentru agricultură, de aceea sunt des locuite.
• Munții oferă adăpost în vremuri de primejdie, lemn, pășuni pentru animale și minereuri, dar viața acolo este mai aspră.
• Clima hotărăște ce plante pot fi cultivate și cum arată casele: acoperișuri înclinate unde plouă mult, case din piatră unde e cald și uscat.

Atenție însă la o greșeală de gândire: mediul influențează, dar nu comandă viața oamenilor. Oamenii nu au stat cu mâinile în sân — au săpat canale de irigație în deșert, au tăiat drumuri prin munți, au secat mlaștini. Relația dintre om și natură merge în ambele sensuri: natura îl influențează pe om, iar omul transformă natura.

Așezările omenești: satul și orașul

Locurile în care oamenii trăiesc împreună, în locuințe apropiate, se numesc așezări omenești. Ele sunt de două feluri mari: sate și orașe.

Satul este cea mai veche formă de așezare. A apărut atunci când oamenii au început să cultive pământul și să crească animale, deci au avut nevoie să rămână pe loc, aproape de ogoarele lor. Trăsăturile satului:

• număr mai mic de locuitori;
• ocupația principală este agricultura (cultivarea plantelor și creșterea animalelor);
• oamenii se cunosc între ei, iar tradițiile se păstrează mai bine.

Orașul a apărut mai târziu decât satul. Primele orașe s-au născut acolo unde se adunau mulți oameni cu alte ocupații decât agricultura: meșteșugari (cei care produc obiecte: unelte, vase, haine) și negustori (cei care vând și cumpără mărfuri). Orașele au apărut de obicei la răscruci de drumuri comerciale, la vaduri de trecere peste râuri sau în jurul unor cetăți. Trăsăturile orașului:

• număr mare de locuitori;
• ocupațiile principale sunt meșteșugurile, comerțul, iar astăzi industria și serviciile;
• aici se află instituțiile importante: școli, spitale, primării, muzee.

Confuzia clasică de evitat: nu mărimea face diferența în primul rând, ci ocupațiile locuitorilor — există sate mari și orașe mici, dar satul rămâne legat de agricultură, iar orașul de meșteșuguri, comerț și administrație.

Harta istorică — instrumentul de lucru al istoricului

Ca să înțelegem unde s-au petrecut evenimentele trecutului, folosim harta istorică. Ea este o rudă apropiată a hărții geografice, dar cu o misiune diferită.

• Harta geografică arată cum arată un teritoriu astăzi: relieful, apele, orașele actuale.
• Harta istorică arată cum era un teritoriu într-un anumit moment al trecutului: granițele unui imperiu dispărut, drumul unei expediții, locul unei bătălii.

Ca să citim corect o hartă istorică, urmărim câteva elemente obligatorii:

• titlul — ne spune ce perioadă și ce eveniment prezintă harta;
• legenda — căsuța în care sunt explicate culorile și semnele folosite (săgețile arată de obicei deplasări de armate sau popoare, săbiile încrucișate marchează bătălii);
• punctele cardinale — nordul este, de regulă, în partea de sus a hărții.

Reperele geografice fundamentale pentru istoria pe care o studiem sunt: Munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră — istoricii numesc teritoriul României spațiul carpato-danubiano-pontic, exact după aceste trei repere („pontic” vine de la Pontus Euxinus, numele antic al Mării Negre). Pentru istoria universală rețin: Marea Mediterană, în jurul căreia au înflorit Grecia și Roma, și fluviile Nil, Tigru și Eufrat, leagănele primelor civilizații.

Greșeala frecventă: elevii citesc harta istorică fără legendă și cred că granițele de pe ea sunt cele de astăzi. Granițele statelor s-au schimbat de nenumărate ori de-a lungul istoriei!

Resursele naturale și utilizarea lor de către comunități

Resursele naturale sunt bogățiile pe care natura le pune la dispoziția oamenilor: apa, solul fertil, pădurea, sarea, metalele, piatra, mai târziu cărbunele și petrolul. Istoria comunităților umane este, în mare parte, istoria felului în care oamenii au descoperit și au folosit aceste resurse.

Câteva exemple care arată legătura dintre resurse și viața oamenilor:

• Solul fertil din luncile râurilor a permis apariția agriculturii — cea mai importantă descoperire economică din istoria omenirii, pentru că i-a legat pe oameni de un loc anume.
• Sarea a fost atât de prețioasă încât s-au construit drumuri speciale pentru transportul ei; pe teritoriul țării noastre sarea se exploatează din vremuri străvechi (la Turda, Slănic, Ocna Sibiului).
• Metalele — mai întâi cuprul și bronzul, apoi fierul — au dat unelte mai bune și arme mai puternice; comunitățile care le stăpâneau deveneau mai bogate și mai influente.
• Pădurea a oferit lemn pentru case, unelte, corăbii și foc; piatra a servit la construirea cetăților și templelor.

Resursele au generat și schimburi comerciale: o comunitate care avea sare din belșug o schimba cu grâne sau metale de la alta. Așa s-au născut drumurile comerciale, iar pe ele au circulat nu doar mărfuri, ci și idei, obiceiuri și invenții.

De reținut și partea de responsabilitate: resursele naturale nu sunt nesfârșite. Oamenii de azi au învățat, uneori din greșelile trecutului, că pădurile tăiate fără măsură și apele poluate sărăcesc comunitățile viitoare. Grija față de natură este și o lecție de istorie.

Test — 6 întrebări ca la examen