Eu, tu și ceilalți. Apartenența la grupuri umane

Elevii descoperă apartenența la diverse grupuri sociale și identitatea umană în context istoric.

Familia și grupul de prieteni — primele grupuri din viața noastră

Niciun om nu trăiește singur. De când ne naștem, facem parte din grupuri umane — mulțimi de oameni legați între ei prin rudenie, prietenie, muncă sau credințe comune.

Primul grup din viața oricărui om este familia. În familie învățăm limba pe care o vorbim, primele reguli de purtare și primele povești despre trecut: cine au fost bunicii, de unde vine numele nostru, ce meserii au avut strămoșii.

• Familia formată din părinți și copii se numește familie nucleară.
• Familia care cuprinde și bunicii, unchii, mătușile și verii se numește familie extinsă.
• Șirul strămoșilor unei familii, din generație în generație, formează arborele genealogic — o adevărată hartă a trecutului familiei.

Al doilea grup important este grupul de prieteni. Spre deosebire de familie, în care ne naștem fără să alegem, prietenii ni-i alegem singuri, după pasiuni și interese comune. Aceasta este o deosebire pe care istoricii o observă la toate grupurile umane: în unele intrăm prin naștere, în altele intrăm prin alegere.

De ce studiază istoria aceste lucruri? Pentru că istoria nu este doar despre regi și bătălii — este despre oameni și felul în care trăiesc împreună. Iar felul în care trăim împreună începe întotdeauna cu familia.

Comunitatea locală și regională

Dincolo de familie și de prieteni, fiecare om aparține unei comunități locale — totalitatea oamenilor care trăiesc în același sat, aceeași comună sau același oraș și care au interese comune: școala, biserica, piața, sărbătorile.

Comunitatea locală are câteva trăsături importante:

• membrii ei se cunosc între ei sau se pot cunoaște ușor;
• au un trecut comun: satul sau orașul are o poveste a întemeierii, monumente, eroi locali;
• au obiceiuri și tradiții proprii: hora satului, târgul săptămânal, hramul bisericii, portul popular.

Mai multe comunități locale apropiate, care seamănă între ele prin grai, port și obiceiuri, formează o comunitate regională. În România, astfel de regiuni istorice sunt Moldova, Țara Românească (Muntenia și Oltenia), Transilvania, Banat, Dobrogea, Maramureș, Crișana și Bucovina. Un copil din Maramureș și unul din Dobrogea vorbesc aceeași limbă, dar pot avea porturi populare, mâncăruri și obiceiuri diferite — și tocmai asta face România atât de bogată.

Atenție la o confuzie frecventă: regiunile istorice nu sunt țări separate și nu trebuie confundate cu județele de astăzi. Ele sunt teritorii care au avut, de-a lungul timpului, o istorie comună, iar amintirea acestei istorii se păstrează în numele, graiul și tradițiile locuitorilor.

Apartenența la un popor și la o națiune

Cel mai mare grup de apartenență studiat de istorie este poporul. Un popor este o comunitate mare de oameni care au în comun:

• limba pe care o vorbesc;
• teritoriul pe care locuiesc de multă vreme;
• trecutul istoric — au trăit împreună aceleași evenimente;
• obiceiurile, tradițiile și credințele.

Poporul român s-a format de-a lungul mai multor secole, iar limba română face parte din familia limbilor romanice, adică a limbilor născute din limba latină, alături de italiană, franceză, spaniolă și portugheză.

Un cuvânt înrudit, dar nu identic, este națiunea. Națiunea este poporul care a devenit conștient de identitatea sa și care, de regulă, trăiește organizat într-un stat propriu. De aceea spunem că România este statul național al românilor.

Foarte important: pe teritoriul României trăiesc și cetățeni care aparțin altor etnii — maghiari, romi, germani, sârbi, turci, tătari și alții. Ei se numesc minorități naționale. Toți locuitorii care au cetățenia română sunt cetățeni români, indiferent de etnia lor. Aceasta este o distincție pe care mulți elevi o încurcă: etnia înseamnă poporul din care te tragi prin limbă și tradiții, iar cetățenia înseamnă apartenența la un stat, cu drepturi și îndatoriri egale pentru toți.

Diversitatea culturală și identitățile colective

Fiecare grup uman — familie, comunitate, popor — își creează în timp un mod propriu de a trăi: limbă sau grai, sărbători, mâncăruri, cântece, port, meserii. Toate acestea formează cultura grupului. Pentru că pe Pământ există mii de popoare și comunități, există și o uriașă diversitate culturală — o bogăție de culturi diferite care trăiesc unele lângă altele.

Sentimentul că aparții unui grup și că împarți cu ceilalți membri aceeași limbă, aceleași amintiri și aceleași valori se numește identitate colectivă. Un om are mai multe identități în același timp, așezate ca niște cercuri unele în altele:

• sunt membru al familiei mele;
• sunt locuitor al satului sau orașului meu;
• aparțin unei regiuni (sunt moldovean, ardelean, oltean...);
• aparțin poporului meu și sunt cetățean al țării mele;
• sunt european și, în cele din urmă, locuitor al planetei.

Aceste identități nu se bat cap în cap — poți fi în același timp maramureșean, român și european, așa cum poți fi și elev, și frate, și prieten.

Lecția cea mare a acestui capitol: diversitatea nu este un motiv de ceartă, ci o bogăție. Istoria ne arată că cele mai înfloritoare orașe și țări au fost cele în care oameni de limbi și credințe diferite au trăit și au muncit împreună, respectându-se reciproc. A respecta cultura altuia nu înseamnă a renunța la a ta — înseamnă a înțelege că fiecare popor are povestea lui.

Test — 6 întrebări ca la examen