Preistoria. Primele comunități umane

Prezintă apariția omului și evoluția societăților umane înainte de inventarea scrisului.

Apariția și evoluția omului

Preistoria este cea mai lungă epocă din istoria omenirii: începe odată cu apariția omului, în urmă cu câteva milioane de ani, și se încheie odată cu inventarea scrisului (în jurul anului 3000 î.Hr.). Pentru că din această perioadă nu există izvoare scrise, tot ce știm provine din izvoare materiale: oase, unelte de piatră, vetre de foc, picturi pe pereții peșterilor.

Primele urme ale strămoșilor omului au fost descoperite în Africa de Est, considerată leagănul omenirii. De acolo, în sute de mii de ani, oamenii s-au răspândit treptat pe toate continentele.

Evoluția omului a însemnat câteva câștiguri uriașe:

• mersul biped (pe două picioare), care a eliberat mâinile pentru muncă;
• confecționarea uneltelor — omul nu doar folosește obiecte din natură, ci le prelucrează după nevoile lui;
• stăpânirea focului — foc pentru încălzit, gătit, apărare de animale și lumină;
• limbajul articulat — vorbirea, care a permis oamenilor să colaboreze și să transmită cunoștințe;
• apariția omului actual (Homo sapiens — omul înțelept), capabil de gândire, artă și credințe.

De reținut: evoluția omului a fost un proces foarte lent, întins pe milioane de ani, nu o schimbare bruscă — iar fiecare pas a însemnat, de fapt, o mai bună adaptare la mediu.

Paleoliticul — epoca veche a pietrei

Prima și cea mai lungă parte a preistoriei se numește paleolitic — cuvântul vine din greacă și înseamnă epoca veche a pietrei (palaios = vechi, lithos = piatră). În paleolitic, uneltele erau făcute din piatră cioplită: pietre lovite una de alta până căpătau margini tăioase.

Cum trăiau oamenii paleoliticului?

• Erau vânători și culegători: bărbații vânau animale (cerbi, mamuți), iar comunitatea culegea fructe, semințe și rădăcini. Ei nu produceau hrană, ci o luau de-a gata din natură.
• Erau nomazi — nu aveau așezări stabile, ci se mutau mereu după turmele de animale și după hrana din natură.
• Locuiau în peșteri sau în adăposturi ușoare din crengi și piei de animale.
• Trăiau în cete (grupuri mici), pentru că vânătoarea marilor animale cerea colaborare.

Tot din paleolitic datează primele dovezi de artă: picturile rupestre din peșteri, precum cele de la Altamira (Spania) și Lascaux (Franța), unde vânătorii au pictat animalele pe care le vânau. Aceste picturi arată că oamenii preistorici aveau imaginație și, probabil, credințe legate de vânătoare.

Greșeala clasică: mulți cred că oamenii paleoliticului cultivau deja pământul. Fals — agricultura apare abia în epoca următoare. În paleolitic omul depinde complet de ce îi oferă natura.

Neoliticul — revoluția agriculturii

În jurul anilor 10000–8000 î.Hr. începe neoliticul — epoca nouă a pietrei — numit așa pentru că uneltele erau acum din piatră șlefuită, mult mai netedă și mai eficientă decât piatra cioplită.

Dar marea schimbare a neoliticului nu este șlefuirea pietrei, ci ceva mult mai important: oamenii au învățat să cultive plante (grâu, orz) și să domesticească animale (câinele, oaia, capra, vitele, porcul). Din vânători și culegători, oamenii au devenit agricultori și crescători de animale — adică producători de hrană. Istoricii numesc această transformare revoluția neolitică, pentru că a schimbat din temelii viața omenirii.

Urmările au fost în lanț:

• sedentarizarea — oamenii s-au așezat lângă ogoarele lor și au întemeiat primele sate, cu locuințe durabile;
• au apărut meșteșugurile casnice: olăritul (vase de lut arse în foc, pentru păstrarea recoltei), torsul și țesutul (haine din lână și in);
• hrana mai sigură a dus la creșterea numărului de oameni;
• surplusul de hrană a permis schimbul de produse între comunități.

Pe teritoriul României, neoliticul a lăsat urme celebre: cultura Cucuteni, vestită în toată Europa pentru vasele sale de ceramică pictată cu spirale, și Gânditorul de la Hamangia, o statuetă de lut care înfățișează un om așezat, cu capul sprijinit în mâini — una dintre cele mai cunoscute opere de artă preistorică din lume.

Epoca metalelor: bronzul și fierul

Ultima parte a preistoriei este epoca metalelor, când oamenii au descoperit că pot obține din minereuri, prin topire, un material mai bun decât piatra: metalul. Metalele se puteau turna în forme, iar uneltele rupte se puteau retopi — un avantaj uriaș față de piatră.

Epoca metalelor are două perioade, în această ordine:

• Epoca bronzului: primul metal prelucrat pe scară largă a fost cuprul, dar cuprul era moale; amestecându-l cu cositor, oamenii au obținut bronzul — mai dur și mai rezistent. Din bronz s-au făcut arme, unelte, podoabe și vase.
• Epoca fierului: fierul, mai greu de prelucrat pentru că cere temperaturi mai mari, dar mai răspândit în natură și mai dur, a înlocuit treptat bronzul. Cu unelte de fier, pădurile au fost defrișate mai ușor, iar ogoarele s-au întins; plugul cu brăzdar de fier a sporit recoltele.

Metalurgia a adus și schimbări în societate:

• a apărut o specializare a muncii: metalurgia cerea meșteri pricepuți, care nu mai lucrau pământul — meșteșugarii s-au separat de agricultori;
• armele de metal au făcut războaiele mai dese, iar comunitățile au început să-și întărească așezările cu valuri de pământ și palisade;
• cei care stăpâneau metalele și schimburile au devenit mai bogați — au apărut diferențele de avere, vizibile astăzi în morminte: unii erau îngropați cu podoabe de aur, alții fără nimic.

Ordinea corectă, cerută la teste: piatră cioplită → piatră șlefuită → bronz → fier. Fierul este ultimul, nu primul metal!

Primele forme de organizare socială

Oamenii preistoriei nu au trăit niciodată izolați — supraviețuirea era posibilă doar în grup. Formele de organizare s-au schimbat odată cu modul de viață.

• În paleolitic, oamenii trăiau în cete de vânători — grupuri mici, care se deplasau împreună. Deciziile se luau în comun, iar prada se împărțea între toți membrii.
• În neolitic, odată cu sedentarizarea, s-au format ginta (grup de familii înrudite, care se considerau urmașii unui strămoș comun) și tribul (mai multe ginți unite, cu teritoriu, grai și obiceiuri comune).
• Tribul era condus de o căpetenie, aleasă de obicei dintre cei mai pricepuți sau mai viteji, ajutată de sfatul bătrânilor — oamenii în vârstă erau prețuiți pentru experiența lor.

În epoca metalelor, diferențele de avere au adus și diferențe de putere: căpeteniile războinice și-au întărit autoritatea, au apărut uniunile de triburi conduse de șefi puternici. Din astfel de uniuni de triburi se vor naște, mai târziu, primele state.

Tot din preistorie datează și primele credințe religioase: oamenii își îngropau morții cu obiecte, semn că credeau într-o viață de după moarte, și venerau forțele naturii — Soarele, pământul roditor. Construcțiile uriașe din pietre, precum Stonehenge (Anglia), arată că unele comunități se puteau organiza pentru lucrări care cereau efortul a sute de oameni.

Concluzia capitolului: la sfârșitul preistoriei, omenirea avea deja sate, agricultură, meșteșuguri, metale, conducători și credințe — toate ingredientele din care Antichitatea va construi primele civilizații.

Test — 6 întrebări ca la examen