Marile descoperiri geografice și consecințele lor

Explorările geografice din sec. XV-XVI și impactul lor asupra economiei și societății europene și mondiale.

Premisele descoperirilor: de ce atunci și de ce ei

Marile descoperiri geografice (sfârșitul sec. XV – sec. XVI) nu sunt rodul întâmplării, ci al unui mănunchi de cauze care trebuie prezentate pe categorii:

• economice — cauza principală: Europa avea nevoie de aur și argint (economia de schimb în creștere golea rezervele de metal prețios, care se scurgeau spre Orient la plata mirodeniilor) și de mirodenii (piper, scorțișoară, cuișoare — conservarea și gustul hranei). Or, în 1453, căderea Constantinopolului a consolidat controlul otoman asupra vechilor drumuri ale Levantului: mărfurile orientale treceau prin intermediari tot mai scumpi. Soluția: un drum direct spre Indii, pe mare;
• tehnice — fără ele, dorința rămânea vis: caravela (corabie rapidă, cu vele triunghiulare latine, capabilă să navigheze și contra vântului), busola (preluată de la arabi, originară din China), astrolabul (determinarea latitudinii), portulanele (hărți de coastă tot mai exacte), cârma axială;
• științifice: răspândirea ideii sfericității Pământului (geografia lui Ptolemeu, redescoperită de umaniști; calculele lui Toscanelli, care îl inspiră pe Columb — cu o eroare fericită: subestima circumferința Pământului);
• politice și religioase: Spania și Portugalia, state centralizate timpuriu, încheiaseră Reconquista (Granada cade în 1492, chiar anul plecării lui Columb) și aveau energie militară disponibilă, spirit de cruciadă (răspândirea creștinismului) și nobili dornici de glorie și pământ.

De ce tocmai Portugalia și Spania? Poziția pe Atlantic, statul centralizat capabil să finanțeze expediții, experiența maritimă — și, în cazul portughez, o instituție unică: școala de navigație patronată de infantele Henric Navigatorul (prima jumătate a sec. XV), care a pregătit metodic explorarea coastei africane.

Exploratorii și rutele: două drumuri spre Indii

Ruta portugheză — spre est, ocolind Africa, construită pas cu pas timp de decenii:

• 1415, cucerirea Ceutei; apoi înaintarea de-a lungul coastei africane sub Henric Navigatorul;
• 1488 — Bartolomeo Diaz atinge extremitatea sudică a Africii (Capul Bunei Speranțe);
• 1498 — Vasco da Gama ajunge la Calicut, în India, pe ruta Capului: drumul mirodeniilor e deschis, iar profitul primei expediții — legendar. Portughezii construiesc un imperiu al punctelor de sprijin: fortărețe și factorii comerciale (Goa, Malacca, Ormuz), controlând comerțul, nu teritorii vaste.

Ruta spaniolă — spre vest, peste Atlantic:

• 12 octombrie 1492 — Cristofor Columb, genovez în serviciul Spaniei (contractul cu regii catolici: capitulațiile de la Santa Fe), atinge insulele Caraibelor (San Salvador) după o traversare de peste două luni cu trei corăbii (Santa María, Pinta, Niña). Columb a murit (1506) convins că ajunsese în Asia — de aceea localnicii se numesc până azi „indieni”;
• 1519–1522 — expediția lui Fernando Magellan realizează prima călătorie în jurul lumii: strâmtoarea care îi poartă numele, traversarea Pacificului, moartea lui Magellan în Filipine (1521); din cinci corăbii se întoarce una singură, Victoria, condusă de El Cano, cu 18 supraviețuitori — dovada practică, definitivă, a sfericității Pământului.

Numele continentului vine de la Amerigo Vespucci, primul care a susținut clar că pământurile descoperite sunt o lume nouă, nu Asia.

Rivalitatea celor două puteri iberice a fost arbitrată de papă: Tratatul de la Tordesillas (1494) împarte lumea extraeuropeană printr-un meridian trasat la vest de Azore — la vest de linie totul revine Spaniei, la est Portugaliei (de aceea Brazilia, aflată la est de linie, este azi lusofonă).

Cuceririle și colonialismul timpuriu

În America, spaniolii au găsit nu doar pământ, ci civilizații urbane dezvoltate — și le-au distrus în câteva decenii. Cei doi conchistadori de reținut:

• Hernán Cortés cucerește Imperiul Aztec (Mexic, 1519–1521; căderea capitalei Tenochtitlán);
• Francisco Pizarro cucerește Imperiul Incaș (Peru, 1531–1533; capturarea și executarea lui Atahualpa).

Cum au reușit câteva sute de oameni să doboare imperii de milioane? Explicația e un complex de factori, nu vitejia singură: superioritatea armelor (arme de foc, oțel, cai — necunoscuți în America), alianțele cu popoarele supuse de azteci (tlaxcalanii), crizele interne ale imperiilor (război civil incaș), și mai ales bolile aduse din Europa, care secerau populația înaintea armatelor.

Sistemul colonial spaniol — vocabular de examen:

• viceregate (Noua Spanie, Peru): administrație direct subordonată coroanei;
• encomienda: coloniștii primeau dreptul la munca și tributul indigenilor, cu obligația (teoretică) de a-i creștina și proteja — în practică, muncă forțată;
• mita: munca obligatorie în mine, preluată din tradiția incașă și împinsă la extrem — minele de argint de la Potosí au înghițit generații întregi;
• monopolul comercial al coroanei (Casa de Contratación, Sevilla).

Prăbușirea demografică a populației indigene (boli + exploatare) a generat o „soluție” cu consecințe de secole: comerțul cu sclavi africani, aduși pe plantațiile de trestie de zahăr din Brazilia și Caraibe — începutul comerțului triunghiular (mărfuri europene → sclavi africani → produse coloniale). Voci critice au existat încă de atunci: călugărul dominican Bartolomé de Las Casas a denunțat tratamentul indigenilor în fața coroanei spaniole.

Consecințele economice: revoluția prețurilor și mutarea centrului lumii

Consecințele economice ale descoperirilor au remodelat Europa — trei procese de reținut și, mai ales, de înlănțuit logic:

• Revoluția prețurilor: argintul american (Potosí, Zacatecas) inundă Europa prin Sevilla; masa de metal prețios crește mult mai repede decât producția de bunuri, deci prețurile cresc de 3–4 ori într-un secol — un fenomen fără precedent într-o lume obișnuită cu prețuri stabile. Efecte sociale inegale: pierd cei cu venituri fixe (nobilii care încasau rente în bani, salariații), câștigă negustorii și producătorii care vând la prețuri în urcare. Paradoxul spaniol, întrebare clasică: tocmai Spania, stăpâna argintului, sărăcește — metalul doar tranzitează spre creditorii și furnizorii ei (Genova, Flandra, Germania), pentru că Spania nu producea, ci cumpăra;
• Mutarea axei comerciale din Mediterana în Atlantic: Veneția și Genova decad treptat; înfloresc Lisabona, Sevilla, Anvers, apoi Amsterdamul și Londra. Puterile viitorului sunt cele atlantice — Olanda, Anglia, Franța, care intră în cursă în sec. XVI–XVII;
• Nașterea capitalismului comercial: marile companii de comerț pe acțiuni, bursele (Anvers, Amsterdam), creditul internațional; statul intervine prin politici mercantiliste (acumularea de metal prețios, protejarea negoțului propriu).

Pentru estul Europei, inclusiv spațiul românesc, consecința e indirectă dar importantă: Apusul urbanizat cere tot mai multe grâne și vite, iar Răsăritul se specializează în agricultura de export — nobilimea înăsprește obligațiile țăranilor (a doua șerbie), adâncind decalajul est–vest care va marca istoria continentului.

Schimbul columbian și consecințele demografice și culturale

Schimbul columbian este transferul de plante, animale, oameni, boli și idei între Lumea Veche și Lumea Nouă, declanșat de 1492 — conceptul preferat al subiectelor moderne, pentru că leagă istoria de geografie și biologie.

• Din America spre Europa: porumbul și cartoful (care vor revoluționa alimentația europeană și vor susține creșterea demografică a sec. XVIII — în spațiul românesc porumbul devine hrana de bază a țăranului), roșiile, fasolea, ardeiul, cacao, tutunul, curcanul;
• Din Europa spre America: grâul, orezul, trestia de zahăr (cu tot cu plantații și sclavie), cafeaua (originară din Africa/Arabia), calul, vitele, oile, porcii — care transformă peisajele și civilizațiile (calul schimbă total viața popoarelor din preriile nord-americane);
• Bolile — componenta tragică: variola, pojarul, gripa, tifosul lovesc o populație amerindiană fără imunitate; în circa un secol, populația Americii scade cu aproximativ 80–90% — cea mai mare catastrofă demografică cunoscută. Capcană de examen: NU armele au ucis cei mai mulți amerindieni, ci microbii.

Consecințele culturale și religioase: creștinarea (catolică) a Americii Latine, hispanizarea și lusitanizarea lingvistică, metisajul — apariția unor societăți noi, amestecate etnic și cultural, cu ierarhii rasiale coloniale. Europa, la rândul ei, își lărgește orizontul: contactul cu „celălalt” alimentează literatura, filosofia (mitul „bunului sălbatic”), cartografia și științele naturii.

Bilanțul de ansamblu, cum îl cere un eseu echilibrat: descoperirile au unificat pentru prima dată lumea într-o rețea de schimburi globale — dar prețul a fost plătit disproporționat de civilizațiile amerindiene distruse și de milioanele de africani deportați ca sclavi. Europa iese din secolul XVI ca centru al unei economii-lume: prima globalizare.

Test — 6 întrebări ca la examen