Geografie economică mondială – agricultură, transporturi, turism

Analizează sectoarele primar și terțiar ale economiei mondiale din perspectivă geografică.

Agricultura mondială – tipuri și mari culturi

Agricultura hrănește peste opt miliarde de oameni, dar o face în două moduri fundamental diferite — distincția de bază a capitolului:

• agricultura de subzistență – produce pentru consumul familiei, cu unelte simple, pe suprafețe mici; ocupă cea mai mare parte a populației agricole a lumii (Africa Subsahariană, Asia de Sud); forme: cultura itinerantă cu ardere în zonele ecuatoriale, riziculura manuală în Asia musonică;
• agricultura comercială – produce pentru piață, mecanizată, cu randamente mari și puțini lucrători (sub 5% din populația activă în statele dezvoltate); forme: fermele cerealiere uriașe din SUA, Canada, Australia, Argentina; plantațiile tropicale (cafea, cacao, banane, arbore de cauciuc) — moștenire colonială orientată spre export.

Marile culturi, cu geografia lor:

• grâul – zona temperată: China, India, Rusia, SUA, Franța; Rusia — primul exportator mondial;
• orezul – planta Asiei musonice: circa 90% din producția mondială vine din Asia (China și India în frunte); cere căldură și apă multă, de aceea se cultivă în câmpii inundabile și pe terase;
• porumbul – SUA (Corn Belt) și China; folosit masiv ca furaj;
• cafeaua – Brazilia și Vietnam; cacao – Côte d'Ivoire și Ghana; soia – Brazilia, SUA, Argentina.

Probleme actuale: securitatea alimentară (foametea persistă în zonele de conflict și secetă), presiunea agriculturii asupra pădurilor și apei, dependența producțiilor de schimbările climatice.

Transporturile mondiale

Transporturile sunt sistemul circulator al economiei mondiale, iar fiecare tip are specializarea lui — la examen se cere corelarea tipului de transport cu marfa potrivită:

• transportul maritim – transportă circa 80% din volumul comerțului mondial: mărfuri grele și voluminoase (petrol, minereuri, cereale, containere). Noduri strategice: canalele Suez (Mediterana–Marea Roșie, scurtătura Europa–Asia) și Panama (Atlantic–Pacific), strâmtorile Malacca (ruta Asia de Est–Oceanul Indian) și Ormuz (ieșirea petrolului din Golf). Mari porturi: Shanghai (primul din lume la containere), Singapore, Rotterdam (poarta Europei);
• transportul feroviar – mărfuri grele și navetiști pe distanțe medii; rețele dense în Europa, trenuri de mare viteză în Japonia (Shinkansen), Franța (TGV) și mai ales China — cea mai lungă rețea de mare viteză a lumii;
• transportul rutier – cel mai flexibil, domină pe distanțe scurte și „ultimul kilometru”; SUA și Europa au cele mai dense rețele de autostrăzi;
• transportul aerian – pasageri pe distanțe lungi și mărfuri ușoare și scumpe (electronice, medicamente); mari huburi: Atlanta, Dubai (răscrucea Europa–Asia–Africa), Istanbul, Londra, Frankfurt;
• transporturile speciale – conducte (petrol, gaze), linii electrice, cabluri submarine de fibră optică — pe acestea din urmă circulă aproape tot internetul intercontinental.

Ideea de sinteză: rețelele de transport reflectă și întăresc ierarhia economică — cele mai dese noduri leagă Asia de Est, Europa și America de Nord, triunghiul major al economiei mondiale.

Turismul mondial

Turismul a devenit una dintre cele mai mari industrii ale lumii — sute de milioane de sosiri internaționale anual și în jur de o zecime din locurile de muncă ale planetei, direct și indirect. Este și un excelent subiect de examen, pentru că leagă cadrul natural de economie.

Formele de turism, cu exemple care se cer:

• turism litoral (de litoral, heliomarin) – cel mai masiv: Mediterana (Spania, Italia, Grecia, Turcia), Caraibe, Asia de Sud-Est;
• turism montan și pentru sporturi de iarnă – Alpii (Franța, Austria, Elveția), Carpații, Munții Stâncoși;
• turism cultural-istoric – orașe-muzeu și situri UNESCO: Roma, Paris, Atena, piramidele Egiptului, Machu Picchu;
• turism balnear – ape termale și minerale (Ungaria, România, Cehia);
• ecoturism – natura protejată: safari în Kenya și Tanzania, Costa Rica, Galápagos — forma cu creșterea cea mai rapidă;
• turism urban, de afaceri și de croazieră – completează tabloul.

Ierarhia mondială: Franța este de decenii cea mai vizitată țară a lumii, urmată de Spania, SUA, Italia și Turcia; la încasări conduc SUA.

Efectele turismului sunt duble — analiză tipică de subiect: aduce venituri, locuri de muncă și infrastructură, dar produce și suprasolicitarea destinațiilor (Veneția, Barcelona), presiune pe apă și pe litoraluri, poluare și dependență economică de un singur sector, vulnerabil la crize — cum a arătat pandemia.

Comerțul internațional

Comerțul internațional este schimbul de mărfuri și servicii între state — barometrul cel mai fidel al globalizării, crescând după 1950 mai repede decât producția mondială.

Structura geografică de reținut:

• primii exportatori de mărfuri: China (detașat, „atelierul lumii”), SUA și Germania — Germania fiind cazul remarcabil al unui stat mediu ca populație, dar export-gigant prin industria sa;
• cele mai intense fluxuri comerciale leagă Asia de Est, Europa și America de Nord — triada economiei mondiale;
• balanța comercială = diferența dintre exporturi și importuri: excedentară la China și Germania, cronic deficitară la SUA — noțiune care apare frecvent în subiecte.

Structura pe produse dezvăluie inegalitatea fundamentală: statele industrializate și emergente exportă produse manufacturate și servicii (valoare adăugată mare), multe state în curs de dezvoltare exportă materii prime și produse agricole (valoare mică, prețuri fluctuante) — așa-numitul schimb inegal, care perpetuează decalajele.

Cadrul instituțional: OMC liberalizează și arbitrează comerțul mondial; în paralel s-au înmulțit acordurile regionale — piața unică a UE (cel mai avansat exemplu), USMCA în America de Nord, Mercosur în America de Sud, ASEAN în Asia de Sud-Est. Tendința recentă: revenirea protecționismului (taxe vamale, subvenții naționale) și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare pe criterii de securitate — comerțul rămâne uriaș, dar harta lui se redesenează.

Serviciile în economia globală

Serviciile (sectorul terțiar) — comerț, transporturi, finanțe, educație, sănătate, IT, turism, administrație — domină economia contemporană: în statele dezvoltate produc 70-80% din PIB și din locurile de muncă.

Evoluția structurii economice pe sectoare este o lege a dezvoltării, cerută la examen: pe măsură ce un stat se dezvoltă, ponderea sectorului primar (agricultură, minerit) scade, secundarul (industria) crește și apoi se restrânge, iar terțiarul ajunge dominant. De aceea structura populației active pe sectoare este un indicator al nivelului de dezvoltare: agricultura ocupă sub 5% din activi în statele dezvoltate, dar peste 50% în unele state africane.

Geografia serviciilor are polii ei:

• centrele financiare mondiale – New York (Wall Street), Londra, Tokyo, Hong Kong, Singapore, Frankfurt — comandă fluxurile globale de capital;
• orașele globale – metropole care concentrează sedii de corporații, burse, instituții internaționale și noduri aeriene: New York, Londra, Paris, Tokyo;
• serviciile externalizate (outsourcing) – revoluția recentă: IT și suport pentru clienți mutate în state cu forță de muncă educată și mai ieftină — India (Bangalore) este exemplul mondial, iar România s-a afirmat regional prin serviciile informatice, devenite unul dintre exporturile ei importante.

Concluzia capitolului: economia mondială s-a „dematerializat” parțial — valoarea se creează tot mai mult în cercetare, design, software și finanțe, iar statele care rămân doar furnizoare de materii prime sau de asamblare captează partea mică a valorii.

Test — 6 întrebări ca la examen