Așezările umane în Europa

Caracterizarea așezărilor rurale și urbane ale continentului european.

Așezările rurale — tipuri și caracteristici

Așezarea rurală (satul) este forma cea mai veche și cea mai răspândită de locuire, având ca funcție tradițională agricultura, la care se adaugă astăzi funcții turistice, rezidențiale sau de servicii.

După structura vetrei (modul de grupare a gospodăriilor), satele europene se clasifică în trei tipuri — clasificarea standard cerută la BAC:

• sate risipite (împrăștiate) — gospodării izolate, la distanțe mari, cu fânețe și pășuni între ele; specifice zonelor montane (Alpi, Carpați, Munții Apuseni cu crângurile lor);
• sate răsfirate — gospodăriile sunt despărțite de grădini, vii și livezi; caracteristice zonelor deluroase și de podiș;
• sate adunate (concentrate) — case lipite una de alta, vatră compactă, moșia în afara vetrei; tipice zonelor de câmpie (Câmpia Română, Câmpia Panonică, câmpiile din vestul Europei).

Regula de memorat: cu cât relieful coboară, cu atât satul se adună — capcana clasică este inversarea tipurilor între munte și câmpie.

După mărime, satele europene variază de la cătune cu câteva zeci de locuitori (nordul Scandinaviei) până la sate uriașe de mii de locuitori (Câmpia Română, Ucraina). În Europa de Vest, satele au tot mai des funcții rezidențiale — populația lucrează la oraș, dar locuiește la sat (navetism invers), fenomen legat de suburbanizare.

Urbanizarea — proces și etape

Urbanizarea este procesul de creștere a ponderii populației urbane și de extindere a modului de viață urban. Europa este unul dintre cele mai urbanizate continente: circa 75% din populație trăiește în orașe, cu diferențe regionale importante:

• rate de peste 85-90%: Belgia, Țările de Jos, Regatul Unit, Islanda, Malta;
• rate mai reduse (55-65%): unele state din Europa de Est și de Sud, inclusiv România (aproximativ 54-56%, printre cele mai scăzute din UE).

Orașul european are o istorie lungă, iar etapele lui apar în subiecte: orașele antice (polisurile grecești, orașele romane — multe orașe actuale au origine romană, inclusiv la noi), orașele medievale (târguri, burguri fortificate), orașele industriale (secolul al XIX-lea, explozia urbană din bazinele carbonifere), orașele contemporane (dominate de servicii).

Fazele urbanizării contemporane trebuie deosebite cu grijă:

• urbanizarea propriu-zisă — populația se concentrează în orașe;
• suburbanizarea — populația și activitățile se mută din orașul central spre periferii și localitățile din jur;
• periurbanizarea — extinderea modului de viață urban în zonele rurale din jurul orașelor;
• reurbanizarea — revenirea populației în centrele orașelor reabilitate.

În Europa de Vest, creșterea marilor orașe s-a încetinit; cresc mai ales zonele periurbane — de aceea afirmația „marile orașe vest-europene cresc exploziv” este falsă la examen.

Marile metropole și aglomerații urbane

Pentru BAC trebuie stăpânite noțiunile care descriu marile concentrări urbane:

• metropola — oraș mare care polarizează (coordonează) un teritoriu întins prin funcțiile sale economice, politice și culturale;
• aglomerația urbană — orașul principal împreună cu localitățile din jur legate strâns de el;
• conurbația — grupare de orașe apropiate și aproximativ egale ca importanță, dezvoltate inițial separat, care au ajuns să funcționeze împreună (exemplul clasic: bazinul Ruhr din Germania, cu Essen, Dortmund, Duisburg);
• megalopolisul — sistem urban uriaș format din mai multe aglomerații și conurbații unite; în Europa, exemplul citat este megalopolisul englez (Londra–Birmingham–Manchester–Liverpool).

Cele mai mari aglomerații urbane ale Europei: Moscova (cea mai populată, peste 12 milioane în oraș), Istanbulul (dacă îl socotim la Europa, partea europeană fiind cea mai populată), Parisul și Londra (aglomerații de peste 10-12 milioane), urmate de Madrid, Sankt Petersburg, Berlin, Roma.

Capcană frecventă: capitala nu este mereu cel mai mare oraș economic — în Elveția capitala este Berna, dar orașul cel mai mare este Zürich; în Țările de Jos capitala constituțională este Amsterdam, dar guvernul are sediul la Haga. La fel, nu confunda populația orașului propriu-zis cu populația aglomerației — Parisul-oraș are circa 2 milioane de locuitori, dar aglomerația pariziană depășește 11-12 milioane.

Rețele și axe urbane europene

Orașele Europei nu funcționează izolat, ci în rețele urbane — sisteme de orașe legate prin fluxuri de persoane, mărfuri, capital și informații, ierarhizate după mărime și funcții.

Cea mai puternică concentrare urbană a continentului formează axa numită „banana albastră” (dorsala europeană): se întinde din sud-estul Angliei (Londra), prin Benelux, valea Rinului, Elveția, până în nordul Italiei (Milano). Aici se suprapun cele mai mari densități de populație, cele mai multe orașe mari și cea mai intensă activitate economică.

Alte tipuri de rețele care apar în subiecte:

• rețele monocentrice, dominate de un singur oraș uriaș — exemplul clasic este Franța, unde Parisul concentrează disproporționat populația și economia (fenomen numit macrocefalie urbană); și Ungaria cu Budapesta sau Austria cu Viena;
• rețele policentrice, cu mai multe orașe echilibrate — Germania (Berlin, Hamburg, München, Frankfurt, Köln se împart funcțiile), Italia, Polonia, Țările de Jos (Randstad: Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht).

Funcțiile orașelor sunt criteriu de clasificare: orașe politico-administrative (capitalele), industriale, porturi (Rotterdam, Hamburg, Constanța), financiare (Londra, Frankfurt, Zürich), universitare (Oxford, Cambridge, Heidelberg), turistice (Veneția), religioase (Roma cu Vaticanul). Marile metropole sunt polifuncționale — combină mai multe funcții, iar la examen se cere exact acest termen.

Problemele urbanizării contemporane

Concentrarea populației în orașe aduce avantaje economice, dar și probleme pe care subiectele de BAC le cer ca enumerare și explicație:

• probleme de mediu: poluarea aerului din trafic și încălzire, zgomotul, insula de căldură urbană (temperaturi mai ridicate în oraș decât în împrejurimi din cauza betonului, asfaltului și emisiilor), gestionarea deșeurilor;
• probleme de transport: congestia (aglomerarea) traficului, timp pierdut în navetă; orașele europene răspund prin transport public, benzi pentru biciclete, taxe de acces auto în centru (Londra, Stockholm), zone pietonale;
• probleme de locuire: prețuri ridicate ale locuințelor în marile metropole, cartiere degradate, segregare socială — gruparea populației sărace sau a imigranților în anumite cartiere;
• presiunea asupra terenurilor: extinderea necontrolată a orașului pe terenuri agricole (expansiune urbană necontrolată);
• depopularea centrelor istorice în favoarea periferiilor, urmată în unele orașe de reabilitare și reurbanizare.

În Europa de Est se adaugă o problemă specifică: declinul orașelor monoindustriale după 1990 — orașe construite în jurul unei singure ramuri (minerit, siderurgie) au pierdut masiv populație odată cu închiderea industriei (exemple românești: orașele miniere din Valea Jiului).

Direcția actuală a politicilor urbane europene este orașul durabil (sustenabil): transport nepoluant, clădiri eficiente energetic, spații verzi extinse, reciclare — nu oprirea urbanizării, ci gestionarea ei. Formularea „soluția este oprirea creșterii orașelor” este greșită ca răspuns de examen.

Test — 6 întrebări ca la examen