Populația Europei

Studiul caracteristicilor demografice ale populației europene și al distribuției acesteia.

Numărul și dinamica populației

Europa are aproximativ 740 de milioane de locuitori (în jur de 10% din populația mondială), deși ocupă doar circa 7% din uscatul planetei. Este continentul cu una dintre cele mai vechi și mai bine cunoscute evoluții demografice.

Dinamica populației se măsoară prin doi indicatori pe care trebuie să îi stăpânești pentru BAC:

• Bilanțul (sporul) natural = natalitatea minus mortalitatea. În cea mai mare parte a Europei este foarte scăzut sau negativ, pentru că natalitatea a coborât sub 10‰ în multe state, iar mortalitatea crește odată cu îmbătrânirea populației.
• Bilanțul migratoriu = imigrări minus emigrări. În Europa de Vest este de regulă pozitiv (regiune de destinație), iar în Europa de Est negativ (regiune de plecare).

Europa a parcurs complet tranziția demografică: trecerea de la regimul demografic tradițional (natalitate și mortalitate mari) la cel modern (natalitate și mortalitate mici). Consecința este stagnarea sau scăderea numărului de locuitori în multe state — Germania, Italia sau România și-ar reduce populația fără aportul imigrației.

Atenție la o confuzie clasică: un spor natural negativ NU înseamnă automat că populația țării scade — dacă bilanțul migratoriu pozitiv îl compensează, populația totală poate crește (cazul Germaniei în multe intervale).

Structura populației pe vârste și sexe

Structura pe grupe de vârstă se citește pe piramida vârstelor, graficul care apare frecvent la subiectele de BAC. Pentru Europa, piramida are formă de urnă (sau amforă) — bază îngustă, partea mediană și superioară late — semn de populație îmbătrânită.

Cauzele îmbătrânirii demografice:

• natalitatea scăzută (sub nivelul de înlocuire a generațiilor, de circa 2,1 copii pe femeie);
• creșterea speranței de viață (peste 80 de ani în statele vest-europene și nordice), datorată nivelului de trai și sistemelor medicale.

Consecințele sunt teme de analiză cerute la examen: reducerea populației active, presiune pe sistemele de pensii și de sănătate, nevoia de forță de muncă imigrantă, depopularea zonelor rurale.

Structura pe sexe: la naștere predomină ușor băieții, dar la vârstele înaintate predomină clar femeile, care trăiesc în medie cu 5-7 ani mai mult. De aceea, pe ansamblu, în Europa femeile sunt mai numeroase decât bărbații.

Nu confunda speranța de viață (numărul mediu de ani pe care îi trăiește o generație) cu vârsta medie a populației — sunt indicatori diferiți, iar subiectele îi folosesc pe amândoi.

Densitatea și distribuția teritorială

Densitatea medie a populației Europei este de aproximativ 70 loc./km², mult peste media mondială, dar repartiția este foarte inegală.

Zone cu densități mari (peste 200-1000 loc./km²):

• axa central-vest-europeană numită și „banana albastră” — din Anglia, prin Benelux și valea Rinului, până în nordul Italiei; aici se suprapun marile concentrări urbane și industriale;
• Țările de Jos, Belgia, vestul Germaniei, Anglia — printre cele mai dens populate teritorii ale lumii;
• litoralul mediteranean și marile văi fluviale.

Zone slab populate (sub 10 loc./km²):

• nordul Scandinaviei și Islanda — climat rece, subpolar;
• zonele montane înalte (Alpi, la altitudini mari);
• unele regiuni aride sau mlăștinoase.

Factorii care explică această repartiție sunt de două feluri și trebuie numiți ca atare la examen: factori naturali (relief, climă, resurse de apă, fertilitatea solului) și factori social-economici și istorici (industrializare, urbanizare, vechimea popularii, căi de comunicație).

Greșeala frecventă: candidații explică densitățile doar prin climă. În Europa, factorul decisiv al marilor concentrări actuale este economic — revoluția industrială a fixat populația în bazinele carbonifere și în porturi, nu clima blândă.

Mișcările migratorii

Migrația este deplasarea populației dintr-un loc în altul cu schimbarea domiciliului. Se clasifică după mai multe criterii cerute la examen:

• după direcție: emigrare (plecarea din țară) și imigrare (sosirea în țară);
• după spațiu: migrații interne (sat-oraș, oraș-sat) și internaționale;
• după durată: definitive sau temporare (inclusiv migrația sezonieră pentru muncă);
• după cauze: economice (cele mai numeroase), politice (refugiați), religioase, ecologice.

În istoria modernă, Europa a trecut printr-o inversare de rol: în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX era continent de emigrare (zeci de milioane de europeni au plecat spre America), iar după 1950 a devenit continent de imigrare, atrăgând forță de muncă din Africa de Nord, Turcia, Asia și, mai recent, din Europa de Est.

În interiorul continentului, fluxul dominant este din est spre vest: din România, Polonia, Bulgaria, Ucraina spre Germania, Italia, Spania, Franța, Regatul Unit. Cauza principală este diferența de nivel de trai și de salarii.

Consecințele migrației se cer adesea ca argumentare: pentru țările de plecare — depopulare, îmbătrânire, pierderea forței de muncă tinere și calificate (exodul creierelor), dar și bani trimiși acasă (remitențe); pentru țările de destinație — acoperirea deficitului de forță de muncă, dar și tensiuni sociale legate de integrare.

Diversitatea etnică și lingvistică

Populația Europei aparține în majoritate covârșitoare familiei lingvistice indo-europene, împărțită în trei mari grupe pe care trebuie să le poți exemplifica:

• grupa romanică (latină): italiana, franceza, spaniola, portugheza și româna — limbile urmașe ale latinei, vorbite mai ales în sudul și sud-vestul Europei;
• grupa germanică: germana, engleza, olandeza (neerlandeza), limbile scandinave — în nordul și vestul continentului;
• grupa slavă: rusa, ucraineana, polona, ceha, slovaca, bulgara, sârba, croata — în estul, centrul și sud-estul Europei.

Există și popoare care NU vorbesc limbi indo-europene — capcană clasică de examen: maghiarii, finlandezii și estonienii vorbesc limbi din familia fino-ugrică, iar bascii din Spania și Franța vorbesc o limbă neînrudită cu nicio alta din Europa. Turca aparține familiei altaice.

Româna este o insulă romanică într-un spațiu dominat de limbi slave și de maghiară — particularitate pe care subiectele o valorifică des.

Structura religioasă completează tabloul: catolicism în sud și vest, protestantism în nord și nord-vest, ortodoxie în est și sud-est (inclusiv România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Rusia), plus islam în Albania, Bosnia-Herțegovina, Turcia și în rândul comunităților de imigranți.

Această diversitate face din Europa un mozaic cultural, iar formula-cheie a Uniunii Europene — „unitate în diversitate” — pornește exact de aici.

Test — 6 întrebări ca la examen