Europa – caracterizare geografică generală

Prezentarea caracteristicilor geografice generale ale continentului european ca întreg.

Poziția geografică și limitele Europei

Europa este situată în întregime în emisfera nordică și, aproape în întregime, în emisfera estică. Are o suprafață de aproximativ 10 milioane km², fiind unul dintre cele mai mici continente — doar Australia e mai mică. Împreună cu Asia formează un singur bloc continental, Eurasia; de aceea Europa e adesea descrisă ca o peninsulă uriașă a Asiei.

Limitele continentului trebuie știute precis, pentru că se cer pe hartă:

• la nord – Oceanul Arctic (Înghețat);
• la vest – Oceanul Atlantic;
• la sud – Marea Mediterană;
• la est – limita convențională față de Asia: Munții Ural, fluviul Ural, Marea Caspică, Munții Caucaz și Marea Neagră.

Atenție: limita de est nu este o graniță naturală evidentă, ci una stabilită prin convenție — de aceea Rusia și Turcia sunt state situate pe două continente.

Țărmurile Europei sunt foarte crestate (articulate): continentul are numeroase peninsule (Scandinavă — cea mai întinsă, Iberică, Italică, Balcanică), insule (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia) și mări mărginașe (Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană). Această articulare a favorizat legăturile pe mare și dezvoltarea porturilor.

Relieful Europei – unități majore

Relieful Europei este variat, dar în general jos: altitudinea medie este de numai circa 340 m, pentru că peste jumătate din continent este ocupat de câmpii. Altitudinea maximă se atinge în Munții Alpi, în vârful Mont Blanc (4 810 m), iar cea minimă pe țărmul Mării Caspice (aproximativ –28 m).

Munții Europei se împart după vârstă — o distincție cerută frecvent:

• Munți vechi, tociți de eroziune, cu înălțimi mici și culmi rotunjite: Munții Scandinaviei, Munții Ural, Masivul Central Francez, Vosgi, Pădurea Neagră.
• Munți tineri (alpini), înalți, cu creste ascuțite, formați în orogeneza alpină: Pirinei, Alpi, Carpați, Apenini, Munții Balcani (Stara Planina), Alpii Dinarici, Caucaz. În Caucaz se află vârful Elbrus (5 642 m), considerat cel mai înalt din Europa dacă limita continentului include Caucazul.

În sudul continentului există vulcani activi: Etna (Sicilia, cel mai înalt vulcan activ din Europa), Vezuviu (lângă Napoli) și vulcanii Islandei (de exemplu Hekla).

Dintre câmpii, cea mai întinsă este Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă), care ocupă aproape jumătate din continent. Alte câmpii importante: Câmpia Germano-Polonă, Câmpia Panonică și Câmpia Română — ultimele două fiind străbătute de Dunăre.

Clima Europei – zone și tipuri climatice

Cea mai mare parte a Europei se află în zona climatică temperată; doar extremitatea nordică intră în zona rece (subpolară), iar sudul are nuanțe subtropicale (mediteraneene).

Tipurile de climă, de la vest spre est și de la sud spre nord:

• Clima temperat-oceanică – în vestul Europei (Marea Britanie, Franța de vest, Benelux): ierni blânde, veri răcoroase, precipitații bogate tot anul. Este îndulcită de Curentul Atlanticului de Nord (Gulf Stream), un curent oceanic cald — de aceea porturile Norvegiei nu îngheață iarna, deși sunt la latitudini mari.
• Clima temperat-continentală – în estul Europei: veri fierbinți, ierni geroase, precipitații mai reduse; amplitudinea termică anuală este mare.
• Clima mediteraneană – în sudul Europei: veri fierbinți și secetoase, ierni blânde și ploioase. Atenție la capcana clasică: în clima mediteraneană plouă iarna, nu vara.
• Clima subpolară și polară – în nordul Scandinaviei și în insulele arctice: ierni lungi și foarte reci.
• Clima montană – etajată pe verticală: temperatura scade cu altitudinea, iar precipitațiile în general cresc.

De reținut regula generală: mergând de la vest spre est, influența oceanului scade, deci iernile devin mai aspre și precipitațiile mai reduse — clima devine continentală.

Hidrografia Europei

Fluviile Europei sunt numeroase, dar mai scurte decât marile fluvii ale lumii, pentru că distanțele până la mări sunt mici.

Recordurile se cer la examen:

• Volga este cel mai lung fluviu al Europei (circa 3 530 km); curge în întregime prin Rusia și se varsă în Marea Caspică, care este de fapt un lac uriaș, fără legătură cu Oceanul Planetar.
• Dunărea este al doilea fluviu ca lungime (2 860 km), dar cel mai important pentru Europa: izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania), traversează 10 state și 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad) și se varsă prin deltă în Marea Neagră, pe teritoriul României.
• Alte fluvii importante: Rinul (marea arteră comercială a Europei de Vest, se varsă în Marea Nordului), Elba, Sena, Tamisa (trece prin Londra), Niprul și Donul (în est).

O confuzie frecventă: Volga e cel mai lung, dar Dunărea e fluviul care traversează cele mai multe state din lume.

Lacurile Europei sunt variate ca origine: lacuri glaciare în Scandinavia și în Alpi (Geneva, Boden), lacuri tectonice precum Ladoga (Rusia) — cel mai întins lac al Europei — și Balaton (Ungaria), supranumit „marea Ungariei”.

Vegetația și solurile Europei

Vegetația Europei este dispusă în zone latitudinale, de la nord spre sud, în strânsă legătură cu clima — la examen trebuie să poți asocia fiecare zonă de vegetație cu clima și cu solul ei.

• Tundra – în extremitatea nordică (climă subpolară): mușchi, licheni, arbuști pitici; solurile sunt sărace și înghețate în adâncime (permafrost).
• Taigaua – pădurea de conifere (molid, pin, brad) din nordul Rusiei și Scandinavia; sub ea se formează podzolurile, soluri acide, puțin fertile.
• Pădurile de foioase – în vestul și centrul Europei (climă temperat-oceanică și de tranziție): stejar, fag; soluri brune de pădure, moderat fertile.
• Stepa – în estul și sud-estul Europei (climă temperat-continentală): ierburi mărunte, fără arbori; aici se formează cernoziomurile, cele mai fertile soluri — de aceea stepa a fost transformată aproape complet în terenuri agricole.
• Vegetația mediteraneană – în sud: păduri și tufărișuri veșnic verzi (maquis), măslin, stejar de plută, leandru.

Confuzia clasică: taigaua este pădure de conifere, nu de foioase; iar cernoziomul se formează sub stepă, nu sub pădure. Rețineți lanțul logic: climă → vegetație → sol — dacă știi clima unei regiuni, poți deduce celelalte două.

Test — 6 întrebări ca la examen