Uniunea Europeană

Studiul organizației politico-economice europene, al extinderii și funcționării acesteia.

Istoricul formării Uniunii Europene

Uniunea Europeană s-a născut din dorința statelor europene de a nu mai repeta războaiele care au devastat continentul. Ideea de bază: dacă economiile țărilor sunt strâns legate între ele, un conflict devine aproape imposibil.

Etapele-cheie, în ordine cronologică:

• 1951 – șase state (Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) creează Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) — puneau în comun exact resursele din care se fabricau armele.
• 1957 – aceleași șase state semnează Tratatul de la Roma, prin care ia naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE) — o piață comună pentru mărfuri.
• 1993 – prin Tratatul de la Maastricht, CEE se transformă în Uniunea Europeană: cooperarea nu mai e doar economică, ci și politică.

De reținut o nuanță care încurcă mulți elevi: UE nu a apărut în 1951, ci în 1993; în 1951 a apărut doar prima comunitate din care UE avea să evolueze. Cele șase state fondatoare trebuie știute pe de rost — apar frecvent în cerințe.

Extinderea Uniunii Europene

De la 6 state fondatoare, Uniunea s-a extins în valuri succesive de aderare:

• 1973 – Regatul Unit, Irlanda, Danemarca;
• 1981 – Grecia;
• 1986 – Spania și Portugalia;
• 1995 – Austria, Suedia, Finlanda;
• 2004 – cea mai mare extindere: 10 state, majoritatea din fostul bloc comunist (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, plus Malta și Cipru);
• 2007 – România și Bulgaria;
• 2013 – Croația, cel mai recent stat membru.

În 2020, Regatul Unit a părăsit Uniunea (procesul numit Brexit) — singura retragere din istoria UE. Astfel, Uniunea Europeană are astăzi 27 de state membre.

Atenție la o confuzie frecventă: nu toate statele Europei sunt membre UE. Norvegia, Elveția, Islanda sau Serbia nu fac parte din Uniune, deși sunt state europene; invers, a fi stat european nu înseamnă automat a fi stat membru UE. Candidatele la aderare (de exemplu Serbia, Muntenegru, Republica Moldova, Ucraina) trebuie mai întâi să îndeplinească criterii economice și politice.

Instituțiile Uniunii Europene

Uniunea funcționează prin instituții cu roluri diferite — la examen se cere să asociezi corect instituția cu rolul și cu sediul ei:

• Parlamentul European – singura instituție ale cărei membri sunt aleși direct de cetățeni, o dată la 5 ani; adoptă legislația împreună cu Consiliul; sediul oficial la Strasbourg (Franța), cu sesiuni și la Bruxelles.
• Comisia Europeană – puterea executivă a Uniunii, un fel de „guvern” al UE; propune legile și verifică aplicarea lor; fiecare stat membru are câte un comisar; sediul la Bruxelles (Belgia).
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri) – reunește miniștrii statelor membre pe domenii și adoptă legislația împreună cu Parlamentul.
• Consiliul European – reunește șefii de stat sau de guvern; stabilește direcțiile mari de dezvoltare ale Uniunii; nu adoptă legi.
• Curtea de Justiție a UE – veghează la respectarea dreptului european; sediul la Luxemburg.
• Banca Centrală Europeană – administrează moneda euro; sediul la Frankfurt (Germania).

Capcana clasică: Consiliul European (șefi de stat) nu e totuna cu Consiliul Uniunii Europene (miniștri) și niciunul nu e Consiliul Europei — aceasta din urmă este o organizație complet separată de UE.

România în Uniunea Europeană

România a semnat tratatul de aderare în 2005 și a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, în același val cu Bulgaria. Este una dintre cele mai importante date din istoria recentă a țării și se cere frecvent la examen.

Ce a însemnat aderarea, concret:

• Libera circulație: cetățenii români pot călători, munci și studia în orice stat membru, fără vize;
• Piața unică: mărfurile românești circulă fără taxe vamale în interiorul Uniunii, iar cea mai mare parte a comerțului exterior al României se desfășoară cu state UE (principalul partener: Germania);
• Fonduri europene: România primește bani pentru modernizarea agriculturii, a infrastructurii (autostrăzi, căi ferate), a școlilor și spitalelor — scopul lor este reducerea decalajelor față de statele mai dezvoltate;
• Reprezentare: românii aleg europarlamentari și România are un comisar european, ca orice stat membru.

De reținut și ce nu s-a întâmplat încă: România nu a adoptat moneda euro — moneda națională rămâne leul. Apartenența la UE nu înseamnă automat apartenența la zona euro; acestea sunt două lucruri diferite.

Politicile comune ale Uniunii Europene

Statele membre au ales să administreze împreună mai multe domenii, prin politici comune:

• Piața unică (piața internă) – se bazează pe cele patru libertăți de circulație: a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Este fundamentul întregii construcții europene.
• Politica Agricolă Comună (PAC) – sprijină fermierii prin subvenții și garantează hrana la prețuri accesibile; este una dintre cele mai vechi și mai costisitoare politici ale UE.
• Moneda unică euro – folosită de majoritatea statelor membre, care formează zona euro; nu toate statele UE au adoptat-o (România, Polonia, Ungaria, Cehia și altele își păstrează monedele naționale).
• Spațiul Schengen – zonă în care controalele la frontierele interne au fost eliminate; include și state din afara UE (Norvegia, Elveția, Islanda). România a aderat la spațiul Schengen recent, după o lungă așteptare.
• Politica de coeziune – direcționează fonduri către regiunile mai puțin dezvoltate, pentru a reduce decalajele economice dintre ele.

Capcana de punctaj: UE, zona euro și spațiul Schengen nu se suprapun perfect. Există state UE fără euro, state UE care au intrat târziu în Schengen și state non-UE aflate în Schengen. Cine le tratează ca pe același lucru pierde puncte.

Test — 6 întrebări ca la examen