Clima României

Analiza caracteristicilor climatice ale României și influența lor asupra mediului și activităților umane.

Factorii care nasc clima României

Clima unui loc nu este întâmplătoare — ea rezultă din câțiva factori genetici (adică factori care o generează), iar pentru România aceștia sunt trei, cu efectele lor precise:

• poziția pe Glob (latitudinea): România se află în plină zonă temperată, pe la mijlocul distanței dintre Ecuator și Polul Nord (paralela de 45 de grade). Consecințe: patru anotimpuri distincte și temperaturi moderate — nici căldura veșnică a tropicelor, nici gerul polar permanent;
• poziția în Europa (depărtarea de ocean): suntem la circa 2.000 km de Atlantic, deci influența lui îmblânzitoare ajunge slăbită. Clima noastră este de aceea temperat-continentală de tranziție — mai aspră decât în vestul oceanic, mai blândă decât în stepele ruse;
• relieful — factorul care diferențiază clima în interiorul țării: temperatura scade cu altitudinea (în medie cam 6 grade la fiecare 1.000 m urcați), precipitațiile cresc cu altitudinea, iar Carpații acționează ca un baraj climatic: opresc sau abat masele de aer, despărțind influențele dinspre vest de cele dinspre est.

Schema de reținut pentru examen: latitudinea stabilește zona climatică, depărtarea de ocean stabilește nuanța (de tranziție), iar relieful creează etajele climatice și deosebirile regionale. Cine stăpânește acești trei factori poate explica orice hartă climatică a României.

Temperatura aerului

Temperatura medie anuală a României variază între extreme care merită reținute ca atare, pentru că apar des în subiecte cu hărți:

• peste 11 grade – în sudul Câmpiei Române, pe litoral și în Lunca Dunării — regiunile cele mai calde;
• 8–10 grade – în regiunile de dealuri și podișuri;
• 2–6 grade – în munții mijlocii;
• sub 0 grade – pe crestele de peste 2.000 m, unde iarna ține jumătate de an; pe vârful Omu (2.505 m) media anuală este de circa -2,5 grade — polul frigului climatologic al țării.

Regula din spatele acestor cifre: temperatura scade de la sud spre nord (cu latitudinea — dar puțin, doar 2–3 grade diferență) și scade puternic cu altitudinea — relieful contează la noi mai mult decât latitudinea.

În timpul anului, contrastele sunt mari, semn al continentalismului: luna cea mai caldă este iulie (medii de 22–23 de grade la câmpie), luna cea mai rece — ianuarie (medii de -3 până la -5 grade în est și la munte). Amplitudinea termică anuală — diferența dintre ele — depășește 25 de grade la câmpie, mult peste cea din vestul Europei.

Recordurile absolute spun povestea extremelor: +44,5 grade (Ion Sion, Bărăgan, 1951) și -38,5 grade (Bod, Depresiunea Brașovului, 1942). Observă detaliul-capcană: recordul de ger nu s-a înregistrat pe un vârf de munte, ci într-o depresiune, unde aerul rece, mai greu, se scurge și băltește — fenomen numit inversiune termică.

Precipitațiile

Precipitațiile — ploaia, zăpada, lapovița — sunt distribuite în România după o regulă dublă pe care subiectele o verifică mereu: cresc cu altitudinea și scad de la vest la est.

Valorile de reținut:

• peste 1.200 mm pe an – pe crestele Carpaților, maximele țării;
• 700–1.000 mm – la munte, la altitudini mijlocii;
• 500–700 mm – la dealuri și în Câmpia de Vest;
• 400–500 mm – în Câmpia Bărăganului și Podișul Moldovei;
• sub 400 mm – în Dobrogea, pe litoral și în Delta Dunării — cele mai uscate ținuturi.

De ce scad spre est? Pentru că masele de aer oceanic umed vin dinspre vest: își descarcă ploile treptat pe măsură ce traversează țara, iar Carpaților le revine rolul de baraj — versanții vestici primesc mai multă apă decât cei estici (fenomen numit adăpost de precipitații). Estul primește în schimb aer continental uscat.

Regimul anual: cele mai multe ploi cad la începutul verii (mai-iunie), adesea sub formă de averse cu descărcări electrice; cele mai puține precipitații — la sfârșitul iernii. Iarna, precipitațiile cad ca zăpadă: stratul rezistă câteva zeci de zile la câmpie, dar peste jumătate de an pe crestele înalte.

Fenomene de risc legate de precipitații, cerute la aplicații: seceta (mai ales în Bărăgan și Dobrogea), inundațiile după averse sau topirea bruscă a zăpezii, grindina care distruge culturile.

Vânturile

Fiecare regiune a țării își are vântul ei caracteristic — asocierea vânt-regiune-efecte este întrebare sigură de examen:

• Vânturile de vest – circulația generală dominantă deasupra României: aduc aer oceanic, umed și temperat, mai ales în vestul și centrul țării; lor le datorăm ploile bune de vară;
• Crivățul – vântul iernii în Moldova, Bărăgan și Dobrogea: bate dinspre nord-est, dinspre stepele reci ale Rusiei, aducând ger, viscol și zăpadă spulberată în troiene. Este vântul care închide drumurile iarna în estul țării;
• Austrul – bate dinspre sud-vest, în Oltenia și Banat: vânt uscat în toate anotimpurile — vara aduce secetă și arșiță, iarna ger uscat; poporul îi spune și Sărăcilă, pentru că usucă culturile;
• Foehnul (föhn) – vânt cald și uscat care coboară pe versanții adăpostiți ai munților: aerul care a urcat muntele și și-a lăsat umezeala pe partea cealaltă coboară încălzindu-se. Se simte primăvara pe fața nordică a Făgărașului (topirea timpurie a zăpezii — mâncătorul de zăpadă) și în Subcarpații Curburii;
• brizele marine – pe litoral: ziua bat dinspre mare spre uscat (răcoresc plaja), noaptea invers, dinspre uscat spre mare — motorul lor este încălzirea și răcirea diferită a apei și uscatului;
• brizele de munte-vale – același mecanism în zona montană: ziua aerul urcă pe vale, noaptea coboară.

Capcana frecventă: crivățul și austrul se confundă. Reține-i prin contrast: crivățul = nord-est, ger și viscol; austrul = sud-vest, uscăciune și secetă.

Etajele și influențele climatice

Clima României nu este uniformă — ea se diferențiază pe verticală (etaje) și pe orizontală (influențe regionale), iar harta acestor nuanțe este printre cele mai cerute la examen.

Etajele climatice, dictate de altitudine: climat de câmpie (cald, mai uscat), de dealuri și podișuri (moderat), de munte (răcoros și umed) și alpin (pe crestele peste 2.000 m: rece, vânturi violente, zăpadă mai bine de jumătate de an — aici nu mai cresc nici pădurile).

Influențele climatice regionale — marginile țării primesc fiecare o nuanță de la vecinătatea respectivă:

• oceanice – în vest (Banat, Crișana, Transilvania): precipitații mai bogate, ierni mai blânde;
• submediteraneene – în sud-vest (Banatul de sud, Oltenia de sud-vest): iernile cele mai blânde din țară, ploi de toamnă-iarnă; aici pătrund specii mediteraneene precum liliacul sălbatic și scorpionul mic;
• de ariditate (continentale) – în est și sud-est (Bărăgan, Moldova de sud, Dobrogea): veri fierbinți și secetoase, ierni geroase cu crivăț — contrastele cele mai mari;
• scandinavo-baltice – în nordul țării (Maramureș, Bucovina): ierni lungi și reci, zăpadă abundentă;
• pontice – pe litoral: brize, veri mai puțin fierbinți, ierni mai blânde, precipitații puține.

De ce contează practic aceste nuanțe: în sud-vestul submediteranean se coc smochinii și migdalii, în estul arid e nevoie de irigații, în nord sezonul de schi ține mai mult. Clima se citește direct în viața economică a fiecărei regiuni.

Test — 6 întrebări ca la examen