Apele României

Prezentarea hidrografiei României, incluzând fluviile, râurile, lacurile și apele subterane.

Dunărea – axa albastră a României

Dunărea este al doilea fluviu al Europei ca lungime (2.860 km), după Volga, dar primul ca importanță internațională: izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) și străbate sau atinge 10 țări și patru capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad) — recorduri pe care examenele le cer des.

Pe teritoriul sau la granița României, Dunărea parcurge 1.075 km — mai bine de o treime din lungimea sa — și adună, direct sau prin râurile colectate, aproape toate apele țării. Sectorul românesc începe spectaculos: la intrarea în țară, fluviul taie prin munți defileul dintre Baziaș și Porțile de Fier — cel mai lung și mai grandios defileu al Europei, cu porțiunea îngustă numită Cazane. Aici s-a construit sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I (împreună cu Serbia), cea mai mare hidrocentrală de pe întreaga Dunăre.

În aval, fluviul curge lin prin Lunca Dunării, se desparte de câteva ori în brațe care închid incinte joase (Balta Ialomiței), trece pe la porturile Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Brăila și Galați (porturi accesibile navelor maritime), apoi cotește spre est și se varsă în Marea Neagră prin cele trei brațe ale deltei: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe.

Importanța Dunării, pe scurt: transport ieftin de mărfuri (legat de Marea Nordului prin canalul Rin-Main-Dunăre), hidroenergie, irigații, pescuit și apă pentru orașe și industrie.

Râurile interioare – spițele roții carpatice

Râurile României au două trăsături generale de reținut: pornesc aproape toate din Carpați (dispunere radială) și ajung, direct sau prin alte râuri, în Dunăre — deci aparțin aproape în totalitate bazinului Mării Negre.

Le grupăm după marginea țării pe care o străbat:

• râurile din vest – colectate de Tisa: Someșul, Crișurile (Repede, Negru, Alb) și Mureșul (760 km pe teritoriul românesc — cel mai lung râu interior al țării);
• râurile din sud – curg spre Dunăre: Jiul, Oltul (izvorăște din Carpații Orientali și taie Meridionalii prin defileul Turnu Roșu-Cozia), Argeșul (pe care s-a construit barajul Vidraru), Ialomița;
• râurile din est – Siretul (colectorul Moldovei, cu afluenții Bistrița, Trotuș, Buzău; are cel mai mare debit dintre râurile interioare la vărsare) și Prutul (râu de graniță, cu debit mai mic);
• râurile Dobrogei – scurte și sărace în apă, într-o regiune secetoasă.

Debitul — cantitatea de apă scursă într-o secundă — depinde de climă: râurile noastre au ape mari primăvara (topirea zăpezilor plus ploile) și ape mici vara și toamna; la ploi puternice pot apărea viituri și inundații. Aceasta este diferența esențială față de râurile din vestul Europei, cu debit constant tot anul: clima continentală dă râuri cu debit variabil.

Lacurile României

România are circa 3.500 de lacuri, clasificate la examen după modul de formare — iar fiecare tip trebuie asociat cu exemplul lui:

Lacuri naturale:

• glaciare – în circurile săpate de ghețari din munții înalți: Bâlea (Făgăraș), Bucura și Zănoaga (Retezat; Bucura e cel mai întins, Zănoaga cel mai adânc lac glaciar);
• vulcanice – într-un crater stins: Sfânta Ana (Munții Harghita) — singurul lac vulcanic al țării;
• de baraj natural – Lacul Roșu, format în 1837 prin prăbușirea unui versant care a zăgăzuit apele Bicazului;
• sărate, în foste ocne de sare prăbușite sau în cuvete de dizolvare: lacurile de la Ocna Sibiului, Sovata (Lacul Ursu), folosite pentru băi terapeutice;
• limanuri fluviatile și maritime – la gurile unor râuri barate cu aluviuni: Techirghiol (cu nămol terapeutic, lângă litoral), Snagov (liman fluviatil);
• lagune – foste golfuri marine închise de cordoane de nisip: complexul Razim-Sinoie, cel mai întins lac al țării;
• lacuri de luncă și de deltă – în Lunca și Delta Dunării.

Lacuri artificiale (antropice):

• de acumulare, pentru hidrocentrale: Porțile de Fier (cel mai mare ca volum), Vidraru pe Argeș, Izvorul Muntelui (Bicaz) pe Bistrița — cel mai întins lac de acumulare pe un râu interior;
• iazuri și heleșteie – lacuri mici pentru pește, tipice Câmpiei Transilvaniei și Podișului Moldovei.

Capcana clasică: Sfânta Ana este lac vulcanic, iar Lacul Roșu — de baraj natural; cele două, aflate în aceeași zonă turistică, se confundă frecvent.

Marea Neagră

Marea Neagră scaldă țărmul românesc pe circa 245 km, între gura brațului Chilia și Vama Veche. Este o mare aproape închisă (comunică cu Mediterana doar prin strâmtorile Bosfor și Dardanele), ceea ce îi explică aproape toate ciudățeniile:

• salinitate redusă (17–18 grame de săruri la litru, față de 35 în oceane), pentru că primește fluvii mari — Dunărea, Nistrul, Niprul — care o îndulcesc, iar schimbul cu Mediterana este îngust;
• lipsa mareelor semnificative — tot din cauza comunicării înguste cu oceanul; de aceea la vărsarea Dunării s-a putut forma deltă, nu estuar;
• stratificarea apelor — trăsătura ei unică în lume la această scară: de la circa 180–200 m în jos apa nu mai conține oxigen, ci hidrogen sulfurat, gaz toxic; viața se concentrează aproape exclusiv în stratul de suprafață;
• ierni în care, în anii foarte geroși, apa de lângă țărm poate îngheța — dovadă a influenței climatice continentale.

Țărmul românesc are două sectoare: în nord — jos, cu delta și lagunele; în sud — mai înalt, cu faleze de calcar și plajele stațiunilor turistice (Mamaia, Eforie, Costinești, Mangalia).

Importanța economică: portul Constanța — cel mai mare port la Marea Neagră și poarta maritimă a României — plus turismul estival, pescuitul și platformele de petrol și gaze din largul mării. Canalul Dunăre-Marea Neagră (Cernavodă–Agigea) scurtează drumul navelor dintre fluviu și portul Constanța, ocolind delta.

Apele subterane și izvoarele minerale

Sub pământ, România ascunde o bogăție de apă mai puțin vizibilă, dar esențială — apele subterane se împart în două categorii:

• apele freatice – aflate aproape de suprafață, deasupra primului strat impermeabil; din ele se alimentează fântânile satelor. Fiind aproape de suprafață, sunt ușor de poluat (îngrășăminte, gunoaie, ape menajere) și scad la secetă — fântânile seacă;
• apele de adâncime (captive) – prinse între strate impermeabile, la zeci sau sute de metri; sunt mai curate și mai constante; unde stratul e sub presiune, apa țâșnește singură prin foraje (ape arteziene).

Comoara specială a României sunt apele minerale: peste 2.000 de izvoare — circa o treime din rezervele de ape minerale ale Europei! Ele s-au format acolo unde apele subterane dizolvă săruri și gaze, mai ales în zona lanțului vulcanic din Carpații Orientali, unde se încarcă cu dioxid de carbon — rezultatul: borvizurile (apele carbogazoase) de la Borsec, Biborțeni, Sângeorz-Băi, Covasna. Există și izvoare termale (apă caldă din adânc), folosite în stațiunile Băile Felix (lângă Oradea) și Băile Herculane (pe valea Cernei, stațiune încă din vremea romanilor).

Pe apele minerale și termale se sprijină turismul balnear — tratamente pentru diverse afecțiuni — una dintre specialitățile turistice ale României. Tot din zona vulcanică vin și mofetele, emanații uscate de dioxid de carbon folosite terapeutic.

Test — 6 întrebări ca la examen