Reprezentarea suprafeței terestre

Elevii învață să citească și să utilizeze hărți, globuri și planuri.

Globul geografic și rețeaua de linii imaginare

Globul geografic este un model micșorat al Pământului. Marele lui avantaj: păstrează forma reală a planetei, deci continentele și oceanele apar fără deformări. Dezavantajele lui: nu poate arăta detalii (este prea mic față de planetă) și nu îl poți lua ușor cu tine.

Pe glob (și pe hărți) sunt desenate linii imaginare care ne ajută să găsim orice punct de pe Pământ:

• Paralelele — cercuri imaginare paralele cu Ecuatorul. Cea mai importantă paralelă este Ecuatorul, cercul care împarte Pământul în două jumătăți egale: emisfera nordică și emisfera sudică. Spre poli, paralelele devin din ce în ce mai mici.
• Meridianele — semicercuri imaginare care unesc Polul Nord cu Polul Sud. Toate meridianele sunt egale între ele. Meridianul de referință este meridianul 0°, numit și meridianul Greenwich (trece prin Londra); el împarte Pământul în emisfera vestică și emisfera estică.

Diferențele care se cer la evaluare: paralelele sunt cercuri întregi și inegale (scad spre poli), meridianele sunt semicercuri egale. Cine le descrie invers pierde punctele.

Alte paralele importante pe care le vei reîntâlni: tropicele (Tropicul Racului la nord, Tropicul Capricornului la sud) și cercurile polare (de nord și de sud) — ele delimitează zonele de căldură ale Terrei.

Harta geografică – elemente și tipuri

Harta geografică este o reprezentare micșorată, plană și convențională a suprafeței terestre sau a unei părți din ea. Micșorată — pentru că realitatea este redusă după o scară; plană — pentru că e desenată pe hârtie sau pe ecran; convențională — pentru că folosește semne stabilite prin înțelegere comună.

Elementele obligatorii ale unei hărți:

• titlul — spune ce reprezintă harta;
• scara de proporție — arată de câte ori a fost micșorată realitatea;
• legenda — explică semnele convenționale și culorile folosite;
• rețeaua de paralele și meridiane — pentru localizarea punctelor;
• orientarea — de regulă, nordul este în partea de sus a hărții.

Culorile convenționale pentru relief trebuie știute pe de rost: albastru — apele; verde — câmpiile; galben — dealurile și podișurile; maro — munții; alb — ghețarii și zăpezile veșnice.

După conținut, hărțile pot fi: fizico-geografice (relief, ape), politice (state și granițe), climatice, ale populației sau turistice. După scară, ele merg de la planuri (foarte detaliate, pentru un oraș sau un cartier) până la planigloburi (harta întregii lumi).

Confuzia clasică: verdele de pe hartă nu înseamnă păduri, ci câmpii. Pădurile pot exista și la munte, unde harta e maro.

Scara hărții și calculul distanțelor

Scara de proporție arată de câte ori au fost micșorate distanțele reale pentru a încăpea pe hartă. Se scrie de obicei ca raport: 1:100 000 înseamnă că 1 cm de pe hartă reprezintă 100 000 cm în realitate, adică 1 km.

Scara poate fi:

• numerică — scrisă ca raport (1:50 000);
• grafică — o linie gradată desenată pe hartă, pe care distanțele se pot măsura direct cu rigla.

Cum calculezi o distanță reală — metoda pas cu pas, exact cum se cere la evaluare:

1. măsori cu rigla distanța dintre cele două puncte pe hartă (de exemplu, 4 cm); 2. înmulțești cu numitorul scării (la scara 1:500 000: 4 × 500 000 = 2 000 000 cm); 3. transformi în unități potrivite: 2 000 000 cm = 20 km. Reține transformarea-cheie: 1 km = 100 000 cm, deci tai cinci zerouri.

O idee care încurcă mulți elevi: cu cât numitorul scării este mai mare, cu atât harta este mai puțin detaliată. O hartă la scara 1:25 000 (scară mare) arată străzi și case; o hartă la 1:5 000 000 (scară mică) arată doar țări întregi. Deci „scară mare” = teritoriu mic, dar multe detalii; „scară mică” = teritoriu uriaș, puține detalii.

Coordonatele geografice: latitudinea și longitudinea

Orice punct de pe Pământ poate fi localizat exact prin două valori numite coordonate geografice — un fel de „adresă” a punctului pe glob.

• Latitudinea este distanța în grade a unui punct față de Ecuator. Se măsoară de la 0° (la Ecuator) până la 90° (la poli) și poate fi nordică sau sudică, după emisfera în care se află punctul. Toate punctele de pe aceeași paralelă au aceeași latitudine.
• Longitudinea este distanța în grade a unui punct față de meridianul 0° (Greenwich). Se măsoară de la 0° până la 180° și poate fi vestică sau estică.

Exemplu: orașul București are aproximativ 44° latitudine nordică și 26° longitudine estică — adică se află la nord de Ecuator și la est de meridianul Greenwich.

Cum citești coordonatele pe hartă: latitudinea o cauți pe marginea laterală a hărții (valorile paralelelor), longitudinea pe marginea de sus sau de jos (valorile meridianelor). Punctul căutat se află la intersecția paralelei cu meridianul.

Greșeala frecventă este inversarea celor două: reține că latitudinea se leagă de lățimea față de Ecuator (nord–sud), iar longitudinea de deplasarea pe lungime, est–vest, față de Greenwich. Valorile maxime diferă și ele: latitudine cel mult 90°, longitudine cel mult 180°.

Orientarea pe hartă și în teren

A te orienta înseamnă a găsi punctele cardinale: nord (N), sud (S), est (E), vest (V). Între ele se află punctele intercardinale: nord-est, sud-est, sud-vest, nord-vest.

Mijloace de orientare în teren:

• busola — instrumentul cel mai sigur: acul ei magnetic arată întotdeauna nordul;
• Soarele — răsare aproximativ la est, la amiază (ora 12) se află spre sud (în emisfera nordică), apune aproximativ la vest;
• Steaua Polară — noaptea, ea indică mereu nordul; o găsești prelungind latura din spate a constelației Carul Mare;
• semnele naturii — mai puțin precise, dar utile: mușchiul crește de obicei pe partea de nord a copacilor și a stâncilor (partea mai umbrită și mai umedă); inelele anuale ale unui trunchi tăiat sunt mai dese spre nord; furnicarele sunt așezate de regulă la sudul copacilor.

Pe hartă, orientarea este simplă: prin convenție, nordul este sus, sudul jos, estul în dreapta și vestul în stânga. Dacă harta are o săgeată a nordului, urmezi săgeata.

Atenție la o capcană des întâlnită: Soarele răsare exact la est doar la echinocții; vara răsare spre nord-est, iarna spre sud-est. De aceea spunem că răsăritul indică estul aproximativ, iar pentru precizie folosim busola.

Test — 6 întrebări ca la examen