Pământul – planetă a Sistemului Solar

Se studiază locul Pământului în Sistemul Solar, forma și mișcările sale.

Sistemul Solar – componente și caracteristici

Sistemul Solar este alcătuit din Soare și din toate corpurile cerești care se rotesc în jurul lui: planete, sateliți naturali, asteroizi, comete și meteoriți.

Soarele este o stea — un corp ceresc cu lumină și căldură proprie. El concentrează aproape toată masa Sistemului Solar și ține planetele pe orbitele lor prin forța de atracție.

În jurul Soarelui se rotesc opt planete, în această ordine, de la Soare spre exterior: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. Pământul este deci a treia planetă ca depărtare de Soare.

Planetele se împart în două grupe:

• planete interioare (telurice) — Mercur, Venus, Pământ, Marte: mai mici, cu suprafață solidă, stâncoasă;
• planete exterioare (gigantice, gazoase) — Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun: mult mai mari, formate mai ales din gaze.

Diferența esențială pe care o cer profesorii: steaua are lumină proprie, planeta nu — planetele doar reflectă lumina Soarelui. La fel, Luna nu este o stea și nici o planetă, ci satelitul natural al Pământului, adică un corp care se rotește în jurul unei planete.

Pământul este singura planetă cunoscută pe care există viață, datorită apei lichide, atmosferei cu oxigen și temperaturilor potrivite.

Forma și dimensiunile Pământului

Pământul nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, el este ușor turtit la poli și bombat la Ecuator. Această formă unică, proprie planetei noastre, se numește geoid.

Dovada turtirii stă în măsurători:

• raza ecuatorială (de la centru la Ecuator) este de circa 6 378 km;
• raza polară (de la centru la pol) este de circa 6 357 km, deci cu aproximativ 21 km mai mică.

Alte dimensiuni utile de reținut: lungimea Ecuatorului este de circa 40 000 km, iar suprafața totală a planetei este de circa 510 milioane km², din care aproximativ 71% este ocupată de apă și doar 29% de uscat.

Oamenii au bănuit din Antichitate că Pământul este rotund: corabia care se îndepărtează pe mare dispare treptat, începând cu partea de jos; umbra Pământului pe Lună, în timpul eclipselor, este rotundă. Dovada definitivă a venit odată cu prima călătorie în jurul lumii (expediția lui Magellan, 1519–1522) și, în epoca modernă, cu fotografiile din spațiu.

Atenție la formulare: dacă la un test scrii că Pământul are formă de „sferă”, răspunsul este considerat incomplet sau greșit — forma corectă este geoid, adică sferă turtită la poli.

Mișcarea de rotație și consecințele ei

Mișcarea de rotație este mișcarea Pământului în jurul propriei axe, de la vest la est. O rotație completă durează aproximativ 24 de ore, adică o zi.

Axa Pământului este o linie imaginară care unește Polul Nord cu Polul Sud, trecând prin centrul planetei. Important: axa este înclinată, nu verticală — această înclinare va explica anotimpurile.

Consecințele mișcării de rotație, cerute la orice evaluare:

• succesiunea zilelor și a nopților — partea Pământului întoarsă spre Soare are zi, partea opusă are noapte; pentru că planeta se rotește continuu, ziua și noaptea alternează;
• turtirea Pământului la poli și bombarea la Ecuator;
• diferențele de oră de pe glob (fusele orare) — când la noi este dimineață, în Japonia este deja seară, pentru că Soarele „ajunge” acolo mai devreme;
• mișcarea aparentă a Soarelui pe cer — ni se pare că Soarele răsare la est și apune la vest, dar de fapt Pământul este cel care se rotește.

Aici apare confuzia clasică: mulți elevi răspund că rotația produce anotimpurile. Greșit — rotația produce ziua și noaptea; anotimpurile sunt consecința mișcării de revoluție combinate cu înclinarea axei.

Mișcarea de revoluție și consecințele ei

Mișcarea de revoluție este mișcarea Pământului în jurul Soarelui, pe un drum numit orbită. O încercuire completă durează un an, mai exact 365 de zile și aproximativ 6 ore.

Cele 6 ore rămase în plus se adună: în 4 ani se strâng aproximativ 24 de ore, adică o zi întreagă. De aceea, o dată la 4 ani, luna februarie primește o zi în plus (29 de zile), iar anul respectiv, cu 366 de zile, se numește an bisect.

Consecințele mișcării de revoluție:

• succesiunea anotimpurilor — împreună cu înclinarea axei terestre;
• inegalitatea zilelor și a nopților de-a lungul anului — vara zilele sunt lungi și nopțile scurte, iarna invers;
• zonele de căldură ale Terrei — pentru că razele Soarelui cad diferit pe suprafața curbă a planetei, s-au format zona caldă (în jurul Ecuatorului), două zone temperate și două zone reci (în jurul polilor).

Reține pereche cu pereche, pentru că exact așa se cere: rotație → în jurul axei → 24 de ore → ziua și noaptea; revoluție → în jurul Soarelui → 365 de zile și 6 ore → anotimpurile. Cine încurcă cele două mișcări pierde punctajul întreg al cerinței.

Succesiunea anotimpurilor

Anotimpurile există din două cauze care lucrează împreună: mișcarea de revoluție și înclinarea axei Pământului. Pentru că axa rămâne înclinată în aceeași direcție tot anul, în timpul drumului în jurul Soarelui emisferele sunt luminate pe rând mai mult sau mai puțin.

Momentele importante ale anului pentru emisfera nordică (în care se află și România):

• 21 martie – echinocțiul de primăvară: ziua este egală cu noaptea pe tot globul; începe primăvara;
• 21/22 iunie – solstițiul de vară: cea mai lungă zi din an; emisfera nordică este înclinată spre Soare; începe vara;
• 23 septembrie – echinocțiul de toamnă: din nou zi egală cu noaptea; începe toamna;
• 21/22 decembrie – solstițiul de iarnă: cea mai scurtă zi din an; emisfera nordică este înclinată în partea opusă Soarelui; începe iarna.

Foarte important: anotimpurile sunt inversate în cele două emisfere. Când în România este vară, în Australia sau Argentina este iarnă. Crăciunul în emisfera sudică pică în plină vară.

Greșeala clasică de evitat: anotimpurile nu apar pentru că Pământul ar fi mai aproape de Soare vara și mai departe iarna. Distanța contează foarte puțin; cauza reală este unghiul sub care cad razele solare, diferit din cauza înclinării axei.

Test — 6 întrebări ca la examen