Populația și așezările umane

Elevii învață despre repartiția populației pe glob, structura acesteia și tipurile de așezări.

Populația Terrei – număr și evoluție

Populația Terrei înseamnă totalitatea oamenilor care trăiesc pe planetă. Astăzi suntem peste 8 miliarde de locuitori — un număr greu de imaginat, la care s-a ajuns însă abia de curând.

Creșterea a fost multă vreme foarte lentă: bolile, foametea și războaiele țineau numărul oamenilor aproape pe loc. Abia în urmă cu circa două secole creșterea s-a accelerat spectaculos, fenomen numit explozie demografică. Cauzele ei, cerute la orice verificare:

• progresele medicinei (vaccinuri, medicamente) — mor mult mai puțini copii;
• hrana mai bogată, datorită agriculturii moderne;
• condițiile de igienă și locuire mai bune.

Câteva repere de ținut minte: în anul 1800 planeta avea circa 1 miliard de locuitori; în 1960 — 3 miliarde; în 2000 — 6 miliarde; astăzi — peste 8 miliarde.

Creșterea nu este la fel peste tot: în Africa și Asia de Sud populația crește rapid, pe când în Europa (inclusiv România) populația scade sau stagnează, pentru că se nasc puțini copii.

Știința care studiază populația se numește demografie, iar numărarea oficială a locuitorilor unei țări, făcută o dată la aproximativ 10 ani, se numește recensământ. Cele mai populate două state ale lumii sunt India și China, fiecare cu peste 1,4 miliarde de locuitori.

Repartiția geografică a populației

Oamenii nu sunt răspândiți uniform pe glob: unele regiuni sunt aglomerate, altele aproape pustii.

Pentru a compara, folosim densitatea populației = numărul de locuitori împărțit la suprafață, exprimat în locuitori pe km². Media mondială este de circa 55 loc./km², dar diferențele sunt uriașe.

Regiunile cele mai populate ale lumii:

• Asia de Est și de Sud (China, India, Japonia, Bangladesh) — aici trăiește mai mult de jumătate din omenire;
• Europa — mai ales partea centrală și de vest;
• estul Americii de Nord și zona Marilor Lacuri.

De ce s-au adunat oamenii aici? Pentru că au găsit condiții favorabile: câmpii fertile, climă temperată sau musonică prielnică agriculturii, văile marilor fluvii, țărmurile mărilor (aproape jumătate din omenire trăiește la mai puțin de 200 km de mare).

Regiunile slab populate sau nepopulate sunt cele cu condiții aspre:

• deșerturile calde (Sahara) — lipsa apei;
• regiunile polare (Groenlanda, nordul Siberiei și Canadei) și Antarctica — practic fără locuitori permanenți; frigul;
• pădurea ecuatorială deasă (Amazonia) — umezeala excesivă și solurile sărace;
• munții foarte înalți — frig, aer rarefiat, pante abrupte.

Concluzia care aduce puncte: repartiția populației este explicată de condițiile naturale (relief, climă, apă, sol) la care se adaugă factori istorici și economici (vechimea civilizațiilor, locurile de muncă din orașe).

Diversitatea populației: rase, limbi, religii

Omenirea este uimitor de diversă, iar geografia descrie această diversitate fără a ierarhiza: toți oamenii sunt egali, indiferent de înfățișare, limbă sau credință.

Rasele umane — grupuri de oameni cu trăsături fizice asemănătoare (culoarea pielii, forma ochilor, a părului), formate în timp prin adaptarea la mediile diferite în care au trăit strămoșii lor:

• rasa europoidă (albă) — Europa, nordul Africii, vestul Asiei, cele două Americi;
• rasa mongoloidă (galbenă) — Asia de Est și Centrală, dar și amerindienii și inuiții;
• rasa negroidă (neagră) — Africa la sud de Sahara și urmașii africanilor de pe alte continente.

Prin căsătoriile dintre rase au apărut populațiile mixte (de exemplu metișii din America Latină).

Limbile — pe glob se vorbesc câteva mii de limbi. Cele mai răspândite: chineza (cei mai mulți vorbitori nativi), engleza (cea mai folosită în comunicarea internațională), spaniola, hindi, araba. Româna face parte din familia limbilor romanice, alături de italiana, franceza, spaniola și portugheza — toate provenite din limba latină.

Religiile cu cei mai mulți credincioși: creștinismul (cel mai răspândit; include ortodocși, catolici, protestanți), islamul, hinduismul, budismul. Majoritatea românilor sunt creștini ortodocși.

Precizarea care se punctează: diversitatea raselor este rezultatul adaptării la mediu (pielea închisă protejează de soarele puternic), nu un semn de superioritate sau inferioritate.

Mișcarea populației

Numărul locuitorilor unui teritoriu se schimbă permanent, prin două feluri de „mișcare”:

1. Mișcarea naturală — echilibrul dintre nașteri și decese:

• natalitatea — numărul de născuți-vii într-un an, raportat la 1 000 de locuitori;
• mortalitatea — numărul de decese într-un an, raportat la 1 000 de locuitori;
• sporul natural = natalitatea minus mortalitatea. El poate fi pozitiv (se nasc mai mulți decât mor — populația crește; cazul Africii) sau negativ (mor mai mulți decât se nasc — populația scade; cazul multor țări europene, inclusiv România în prezent).

2. Mișcarea migratorie (migrația) — deplasarea oamenilor dintr-un loc în altul pentru a se stabili acolo:

• emigrant — persoana care pleacă din țara sa;
• imigrant — persoana care sosește într-o altă țară; aceeași persoană este emigrant pentru țara pe care o părăsește și imigrant pentru cea în care ajunge — distincția aceasta pică des la teste;
• migrațiile pot fi interne (de la sat la oraș, în interiorul aceleiași țări) sau externe/internaționale (dintr-o țară în alta).

Cauzele migrațiilor: economice (cele mai frecvente — căutarea unui loc de muncă mai bun), politice (războaie, persecuții — cei care fug de război sunt numiți refugiați), naturale (secete, inundații, cutremure) sau legate de studii și familie.

România este astăzi o țară cu spor natural negativ și cu emigrație puternică — milioane de români trăiesc și muncesc în alte țări europene, mai ales în Italia și Spania.

Așezările umane: sate și orașe

Locurile în care oamenii trăiesc permanent se numesc așezări umane. Ele sunt de două mari tipuri:

Așezările rurale (satele) — cele mai vechi și mai numeroase așezări. Locuitorii lor se ocupă tradițional cu agricultura (cultivarea plantelor, creșterea animalelor), la care se adaugă azi meșteșugurile și turismul rural. Satele diferă ca mărime (de la cătune cu câteva case la sate mari de câmpie) și ca formă: risipite (la munte, cu casele împrăștiate pe versanți), răsfirate (la deal, de-a lungul văilor) și adunate (la câmpie, cu casele strânse una lângă alta) — corespondența munte–risipit, deal–răsfirat, câmpie–adunat este o întrebare clasică.

Așezările urbane (orașele) — mai mari, cu clădiri înalte și dese, locuitorii lucrând în industrie, comerț și servicii (nu în agricultură). Orașele au apărut încă din Antichitate, ca centre de schimb, de apărare și de conducere.

Astăzi, pentru prima dată în istorie, mai mult de jumătate din populația lumii trăiește la oraș, iar ponderea orășenilor crește mereu — fenomen numit urbanizare. Orașele uriașe, cu peste 10 milioane de locuitori, se numesc megalopolisuri sau megaorașe: Tokyo (cel mai populat), Delhi, Shanghai, São Paulo, Ciudad de Mexico.

Creșterea explozivă a orașelor aduce și probleme: aglomerație, trafic, poluare, cartiere sărace la marginea marilor orașe din țările în curs de dezvoltare.

Capitala României, București, este cel mai mare oraș al țării, cu circa 2 milioane de locuitori. Diferența esențială sat–oraș de reținut pentru test: nu doar mărimea, ci mai ales ocupația locuitorilor — agricolă la sat, neagricolă la oraș.

Test — 6 întrebări ca la examen