Activitățile economice

Se prezintă principalele activități economice ale omenirii și distribuția lor geografică.

Ce sunt activitățile economice și cum le grupăm

Activitățile economice sunt toate activitățile prin care oamenii produc bunuri și oferă servicii pentru a-și satisface nevoile: hrană, îmbrăcăminte, locuință, transport, distracție.

Geografii le grupează în trei sectoare, iar această împărțire este scheletul întregului capitol:

• sectorul primar — activitățile care iau produse direct din natură: agricultura, pescuitul, exploatarea pădurilor (silvicultura), mineritul;
• sectorul secundar — activitățile care transformă materiile prime în produse finite: industria și construcțiile;
• sectorul terțiar (serviciile) — activitățile care nu produc bunuri materiale, dar sunt indispensabile: transporturile, comerțul, turismul, sănătatea, educația, băncile.

Ponderea sectoarelor spune multe despre dezvoltarea unei țări: în țările slab dezvoltate majoritatea oamenilor lucrează în agricultură (sectorul primar); în țările dezvoltate, cei mai mulți lucrează în servicii (în unele țări peste 70%), pentru că agricultura și industria s-au modernizat și au nevoie de puțini lucrători.

Două noțiuni care se cer definite: materia primă este produsul natural sau semiprelucrat din care se fabrică altceva (lemnul pentru mobilă, grâul pentru făină); produsul finit este bunul gata de folosire (mobila, pâinea).

Capcana de încadrare care apare cel mai des: mineritul pare „industrie”, dar el doar extrage din natură, deci aparține sectorului primar; prelucrarea minereului în metal este cea care ține de sectorul secundar.

Agricultura – ramuri și zone agricole

Agricultura este cea mai veche activitate economică — a apărut acum circa 10 000 de ani — și hrănește și astăzi omenirea. Are două ramuri mari:

• cultura plantelor:
• cerealele — baza hranei mondiale: grâul (zonele temperate — Câmpia Română, preriile americane, stepele ucrainene), orezul (Asia de Est și de Sud, în climat cald și umed — hrana principală a peste jumătate din omenire), porumbul (originar din America);
• plantele tehnice — folosite de industrie: floarea-soarelui, sfecla de zahăr, bumbacul;
• legumele, fructele și vița-de-vie — vița-de-vie și măslinul, tipice climatului mediteranean;
• plantele zonei calde: trestia de zahăr, cafeaua, cacao, bananele, ceaiul;
• creșterea animalelor: bovine (lapte și carne), ovine (lână, carne — legate de pășunile de deal și munte), porcine, păsări; în regiuni aparte: renii în tundră, cămilele în deșert.

Condițiile naturale hotărăsc harta agriculturii: clima (căldură și ploi potrivite fiecărei plante), relieful (câmpiile sunt cele mai potrivite pentru culturi; dealurile pentru vii și livezi; muntele pentru pășuni) și solul (cernoziomurile dau cele mai bogate recolte).

Agricultura poate fi tradițională (de subzistență) — cu unelte simple, producție mică, doar pentru familia producătorului (frecventă în Africa și Asia de Sud) — sau modernă (comercială) — mecanizată, cu producții uriașe destinate vânzării (SUA, Europa de Vest).

Asocierea plantă–climă este întrebarea preferată a testelor: orez–climă caldă și umedă; grâu–climă temperată; măslin și viță-de-vie–climă mediteraneană; curmal–oazele din deșert.

Industria – ramuri și localizare

Industria este activitatea care transformă materiile prime în produse finite, folosind mașini și energie. Ea a schimbat fața lumii începând cu revoluția industrială (secolul al XVIII-lea, Anglia), când a fost inventată mașina cu abur.

Ramurile principale:

• industria energetică — produce energie electrică în: termocentrale (ard cărbune, petrol sau gaze — poluante), hidrocentrale (folosesc forța apei — energie curată; la noi: Porțile de Fier, pe Dunăre), centrale nucleare (la noi: Cernavodă), plus centralele eoliene (vânt) și solare, în plină dezvoltare;
• industria metalurgică — produce metale (fier, oțel, aluminiu);
• industria constructoare de mașini — automobile, nave, avioane, calculatoare; astăzi ramura cea mai valoroasă;
• industria chimică — mase plastice, medicamente, îngrășăminte;
• industria ușoară — textile, încălțăminte;
• industria alimentară — pâine, lactate, conserve.

De ce se așază o fabrică într-un loc și nu în altul? Factorii de localizare: apropierea de materii prime și energie, de forța de muncă, de căile de transport (porturile mai ales) și de cumpărători.

Mari regiuni industriale ale lumii: estul SUA, Europa de Vest (Germania), Asia de Est (China — „fabrica lumii”, Japonia, Coreea de Sud).

Distincția care se punctează: termocentralele poluează pentru că ard combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze — resurse epuizabile), pe când hidro, eolian și solar folosesc resurse regenerabile, care nu se termină prin folosire.

Transporturile și comunicațiile

Transporturile asigură deplasarea oamenilor și a mărfurilor. Fără ele, nici agricultura, nici industria, nici turismul nu ar funcționa — de aceea sunt numite „sistemul circulator” al economiei.

Tipurile de transport, fiecare cu avantajele lui — comparațiile sunt cerința tipică de test:

• rutiere (șosele, autostrăzi) — cele mai flexibile, ajung „din poartă în poartă”; dezavantaje: aglomerație, accidente, poluare;
• feroviare (căi ferate) — ieftine și sigure pentru mărfuri grele și distanțe medii; trenurile de mare viteză (Japonia, Franța, China) concurează avionul;
• navale (fluviale și maritime) — cele mai ieftine, transportă cantități uriașe (petrol, cereale, containere), dar sunt lente; pe mare se desfășoară cea mai mare parte a comerțului mondial; canale celebre care scurtează drumurile: Suez (Mediterana–Marea Roșie) și Panama (Atlantic–Pacific);
• aeriene — cele mai rapide, esențiale pentru distanțe mari și persoane; dezavantaje: scumpe, dependente de vreme;
• speciale — conductele (petrol, gaze) și liniile electrice.

Pentru România: Dunărea este marea arteră fluvială, Constanța — cel mai important port maritim la Marea Neagră, iar aeroportul principal este Otopeni (Henri Coandă), lângă București.

Comunicațiile transportă informația: de la poștă și telegraf la telefonia mobilă și internet, care au legat planeta într-o uriașă rețea. Datorită lor, oamenii pot lucra, învăța și vorbi la distanță — lumea a devenit, cum se spune, „un sat global”.

Asocierea record cerută la teste: cel mai ieftin — navalul; cel mai rapid — aerianul; cel mai flexibil — rutierul.

Turismul și impactul său geografic

Turismul este activitatea economică legată de călătoriile făcute pentru odihnă, recreere și cunoaștere. Face parte din sectorul serviciilor și este una dintre activitățile cu cea mai rapidă creștere din lume.

Ce îi atrage pe turiști? Două mari categorii de atracții, pe care testele cer să le deosebești:

• potențialul turistic natural — creat de natură: plaje și mări calde, munți pentru drumeții și schi, peșteri, cascade, delte, peisaje vulcanice;
• potențialul turistic antropic — creat de om: cetăți și castele, biserici și mănăstiri, muzee, orașe istorice, festivaluri.

După motivul călătoriei, turismul poate fi: de litoral (plajă), montan (drumeții, schi), cultural (orașe istorice, muzee), balnear (tratament cu ape minerale), rural și ecoturism (natura și viața la țară).

Destinatii celebre pe glob: Franța, Spania, Italia (printre cele mai vizitate țări ale lumii), Grecia, Egiptul (piramidele). În România: litoralul Mării Negre, Delta Dunării, castelele Bran și Peleș, mănăstirile pictate din Bucovina, Transilvania medievală (Brașov, Sighișoara), Valea Prahovei.

Turismul are efecte pozitive: aduce bani și locuri de muncă, finanțează restaurarea monumentelor, face cunoscute locurile. Dar are și efecte negative: aglomerarea și poluarea zonelor fragile, construcții haotice pe litoraluri, deșeuri în locurile sălbatice, creșterea prețurilor pentru localnici.

Soluția modernă, bună de menționat la orice răspuns: turismul durabil — un turism care protejează natura și respectă comunitățile locale, astfel încât și generațiile viitoare să se poată bucura de aceleași locuri.

Test — 6 întrebări ca la examen