Mediile geografice ale Terrei

Se studiază principalele medii naturale ale Pământului, caracteristicile și distribuția lor.

Ce este mediul geografic și cum se ordonează pe glob

Mediul geografic (natural) este ansamblul format din toate componentele unui teritoriu care se influențează reciproc: relieful, clima, apele, vegetația, fauna, solurile și, tot mai des, omul cu activitățile lui.

Ideea centrală a capitolului: componentele unui mediu nu stau alături la întâmplare, ci se determină unele pe altele în lanț. Clima hotărăște vegetația, vegetația hotărăște fauna și solul, iar toate împreună dau înfățișarea locului. Dacă se schimbă o verigă (de exemplu clima devine mai uscată), se schimbă tot lanțul.

Pentru că motorul principal este clima, iar clima depinde de latitudine, mediile naturale se ordonează pe glob în fâșii (zone) de la Ecuator spre poli: mediul ecuatorial, mediile tropicale, mediul subtropical (mediteranean), mediile temperate, mediile subpolar și polar. Această așezare în fâșii se numește zonalitate.

Există și o excepție importantă: mediul montan nu depinde de latitudine, ci de altitudine — el apare ca niște „insule” în oricare zonă a globului, acolo unde se ridică munți înalți. De aceea este numit mediu azonal (în afara zonelor).

Pentru evaluare reține schema de prezentare a oricărui mediu, mereu aceeași: așezare pe glob → climă → vegetație → faună → soluri → omul și activitățile lui. Cine respectă această ordine construiește un răspuns complet.

Mediul ecuatorial și mediile tropicale

Mediul ecuatorial se întinde de o parte și de alta a Ecuatorului (Amazonia, bazinul fluviului Congo, insulele Asiei de Sud-Est). Clima: caldă (25–27 °C în medie) și ploioasă tot anul, practic fără anotimpuri; plouă aproape în fiecare după-amiază. Vegetația: pădurea ecuatorială, deasă, veșnic verde, etajată. Fauna: maimuțe, păsări viu colorate, reptile, insecte nenumărate. Solurile: sărace, spălate de ploi. Omul: puține așezări, dar defrișări tot mai întinse.

Mediul tropical cu două anotimpuri (al savanelor) urmează spre nord și spre sud: un sezon ploios (când Soarele e sus) și un sezon secetos. Vegetația: savana cu ierburi înalte și arbori rari; fauna: marile erbivore și carnivore ale Africii. Aici trăiesc numeroase popoare de păstori și agricultori.

Mediul tropical uscat (al deșerturilor calde) se află în jurul tropicelor: Sahara, Arabia, Kalahari, deșerturile Australiei. Ploi extrem de rare (sub 200 mm pe an), zile toride și nopți reci. Vegetația: aproape absentă — plante cu țepi, rădăcini lungi. Fauna: cămile, șerpi, scorpioni. Oamenii trăiesc mai ales în oaze — locuri cu apă din pânzele subterane, unde cresc curmali — și de-a lungul marilor fluvii care traversează deșertul (Nilul).

Capcana de raționament la teste: deșerturile calde nu se află la Ecuator, ci în jurul tropicelor. La Ecuator plouă enorm; uscăciunea maximă este la tropice — de aceea zona se numește „tropical uscat”.

Mediul subtropical (mediteranean) și mediile temperate

Mediul subtropical (mediteranean) se dezvoltă mai ales în jurul Mării Mediterane, dar și în California, Chile, Africa de Sud, sudul Australiei. Clima lui este unică și trebuie formulată exact: veri calde și secetoase, ierni blânde și ploioase. Vegetația: păduri de stejar veșnic verde, pini, măslini și tufișuri mereu verzi numite maquis. Omul cultivă măslini, citrice și viță-de-vie; țărmurile mediteraneene sunt printre cele mai vizitate regiuni turistice ale lumii.

Mediile temperate ocupă zona de mijloc a emisferelor, între tropice și cercurile polare — aici se află și România:

• mediul temperat-oceanic — în vestul continentelor (vestul Europei): ierni blânde, veri răcoroase, ploi tot anul, aduse de vânturile de vest dinspre ocean; păduri de foioase;
• mediul temperat-continental — în interiorul continentelor, departe de ocean: diferențe mari între vară și iarnă, precipitații mai puține; vegetația trece de la păduri spre stepe; aici sunt marile regiuni cerealiere;
• spre nord se întinde taigaua — pădurea de conifere a climatului temperat rece.

Mediile temperate sunt cele mai transformate de om: stepele au devenit lanuri, pădurile au fost în mare parte tăiate, aici s-au dezvoltat cele mai multe orașe și industrii.

Diferența care se cere frecvent: oceanic = ierni blânde și umezeală tot anul; continental = ierni geroase, veri fierbinți, ploi mai puține. România are climă temperat-continentală, cu patru anotimpuri.

Mediile subpolar și polar

Dincolo de cercurile polare, frigul devine stăpânul peisajului.

Mediul subpolar (al tundrei) ocupă marginile nordice ale Europei, Asiei și Americii de Nord. Iarna durează 8–9 luni, iar vara este scurtă și răcoroasă — suficientă doar pentru topirea stratului de zăpadă de la suprafață. În adânc, solul rămâne înghețat permanent (fenomen numit permafrost). Vegetația: tundra — mușchi, licheni, ierburi și arbuști pitici; arborii adevărați lipsesc. Fauna: renul, vulpea polară, boul moscat, vara numeroase păsări migratoare. Oamenii sunt puțini: crescători de reni și pescari (laponii în Europa, inuiții în America de Nord).

Mediul polar (al ghețurilor veșnice) cuprinde Antarctica și Groenlanda, plus Oceanul Arctic înghețat. Temperaturile stau aproape tot anul sub 0 °C (în Antarctica s-au înregistrat sub −80 °C, frigul record al planetei). Precipitațiile sunt puține și numai sub formă de zăpadă — de aceea regiunile polare sunt numite, în mod surprinzător, deșerturi reci. Vegetația lipsește aproape complet; viața se adună la marginea oceanului: pinguini în Antarctica, urși polari în Arctica, foci, balene. Locuitori permanenți nu există în Antarctica — doar cercetători în stațiuni științifice.

Două fenomene spectaculoase de reținut: ziua și noaptea polară (la poli, ziua durează 6 luni și noaptea 6 luni) și aurorele polare, perdelele de lumină colorată de pe cerul nopții.

Capcana clasică rămâne valabilă: ursul polar în Arctica, pinguinii în Antarctica — niciodată împreună.

Mediul montan – mediul azonal

Mediul montan este singurul mediu care nu ascultă de latitudine: el apare oriunde pe glob se înalță munți, de la Ecuator până dincolo de cercurile polare. De aceea îl numim azonal.

Cheia acestui mediu este etajarea: urcând muntele, temperatura scade cu circa 6 °C la fiecare 1 000 m, deci pe versanți se succed, unul deasupra altuia, adevărate „medii în miniatură”:

• la poale — vegetația zonei în care se află muntele (de exemplu, pădure de foioase în zona temperată);
• mai sus — pădurea de conifere;
• deasupra limitei pădurii — pajiștile alpine, cu ierburi și tufărișuri pitice;
• pe vârfurile foarte înalte — zăpezi veșnice și ghețari.

Un munte înalt de la Ecuator (Kilimanjaro) repetă astfel, pe câțiva kilometri pe verticală, aproape toate zonele pe care le-ai traversa mergând de la Ecuator la poli — comparația aceasta este foarte apreciată la evaluare.

În Carpații românești etajarea este vizibilă: foioase la poale, conifere mai sus, apoi pajiști alpine — pe cele mai înalte vârfuri zăpada rezistă până vara târziu, dar ghețari actuali nu există.

Omul folosește muntele pentru păstorit (transhumanța), exploatarea lemnului, hidroenergie, minerit și, tot mai mult, turism (drumeții, schi). Mediile montane sunt însă fragile: pădurea tăiată de pe versanți lasă loc alunecărilor de teren și viiturilor.

Greșeala de evitat: etajele de vegetație nu sunt așezate la aceleași altitudini peste tot pe glob — pe munții de la Ecuador limita zăpezilor urcă la aproape 5 000 m, pe cei din Scandinavia coboară sub 1 500 m, pentru că punctul de pornire (clima de la poale) diferă.

Test — 6 întrebări ca la examen