Piața și mecanismul prețurilor

Se studiază funcționarea pieței prin interacțiunea cererii și ofertei și formarea prețului de echilibru.

Cererea și legea cererii

Cererea este cantitatea dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuși și capabili să o cumpere, la un anumit preț, într-o perioadă determinată. Reține cele două condiții din definiție: nu este cerere simpla dorință, ci dorința susținută de putere de cumpărare (cerere solvabilă).

Legea cererii: între preț și cantitatea cerută există o relație inversă — când prețul crește, cantitatea cerută scade, și invers, în condițiile în care ceilalți factori rămân neschimbați (clauza ceteris paribus). Grafic, curba cererii este descrescătoare, cu panta negativă.

De ce scade cantitatea cerută la preț mai mare? Din două motive care se cer explicate: efectul de substituție (bunul scumpit este înlocuit cu altele asemănătoare) și efectul de venit (la același venit nominal, prețul mai mare reduce puterea de cumpărare).

Aici apare cea mai importantă distincție a capitolului:

• modificarea cantității cerute — se produce când se schimbă prețul bunului însuși; grafic este o deplasare de-a lungul curbei, curba rămâne pe loc;
• modificarea cererii — se produce când se schimbă alți factori decât prețul bunului; grafic este deplasarea întregii curbe spre dreapta (creșterea cererii) sau spre stânga (scăderea cererii).

Factorii extrapreț ai cererii: venitul consumatorilor, prețul altor bunuri (substituibile și complementare), numărul cumpărătorilor, preferințele și moda, anticipările privind prețurile viitoare, sezonalitatea.

După reacția la venit deosebim bunuri normale (cererea crește când venitul crește) și bunuri inferioare (cererea scade când venitul crește — de exemplu produsele de cea mai slabă calitate, înlocuite imediat ce oamenii își permit altceva).

Oferta și legea ofertei

Oferta este cantitatea dintr-un bun pe care producătorii sunt dispuși să o vândă, la un anumit preț, într-o perioadă determinată.

Legea ofertei: între preț și cantitatea oferită există o relație directă — prețul mai mare face producția mai profitabilă, deci firmele produc și vând mai mult. Curba ofertei este crescătoare, cu panta pozitivă.

Aceeași distincție se aplică și aici, iar la bacalaureat se punctează separat:

• modificarea cantității oferite — cauzată de schimbarea prețului bunului; deplasare pe curbă;
• modificarea ofertei — cauzată de factori extrapreț; deplasarea curbei spre dreapta (creșterea ofertei) sau spre stânga (scăderea ei).

Factorii extrapreț ai ofertei:

• costul de producție — dacă scad prețurile materiilor prime sau salariile, oferta crește (curba se mută spre dreapta);
• tehnologia — progresul tehnic reduce costul unitar și mărește oferta;
• numărul producătorilor de pe piață;
• taxele și subvențiile — impozitul mai mare reduce oferta, subvenția o mărește;
• anticipările producătorilor și condițiile naturale, importante mai ales în agricultură.

Un detaliu de nuanță, des cerut: timpul. Pe termen foarte scurt oferta este aproape fixă (producția nu se poate schimba), pe termen scurt firma poate varia doar factorii variabili, iar pe termen lung poate modifica toți factorii, deci oferta este mult mai sensibilă la preț.

Echilibrul pieței și prețul de echilibru

Piața este ansamblul relațiilor dintre vânzători și cumpărători privind un bun sau un grup de bunuri, prin care se stabilesc cantitățile tranzacționate și prețurile. Ea îndeplinește funcții de informare (prin preț), de alocare a resurselor, de reglare a producției și de distribuire a veniturilor.

Prețul de echilibru este prețul la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită. În acest punct piața se golește: nimeni nu rămâne cu marfă nevândută și niciun cumpărător dispus să plătească acel preț nu rămâne nesatisfăcut.

Ce se întâmplă în afara echilibrului:

• dacă prețul este peste nivelul de echilibru, cantitatea oferită depășește cantitatea cerută și apare excedentul (surplusul) de ofertă; concurența dintre vânzători împinge prețul în jos;
• dacă prețul este sub nivelul de echilibru, cererea depășește oferta și apare penuria (deficitul); concurența dintre cumpărători împinge prețul în sus.

Acesta este mecanismul autoreglării: prețul funcționează ca un semnal care corectează dezechilibrele fără intervenția cuiva din exterior.

Deplasările curbelor produc rezultate previzibile, cerute frecvent la subiectul III: dacă cererea crește (curba spre dreapta) iar oferta rămâne neschimbată, cresc și prețul, și cantitatea de echilibru; dacă oferta crește iar cererea rămâne neschimbată, prețul scade, dar cantitatea crește. Când se mișcă ambele curbe, un efect este cert și celălalt ambiguu — de exemplu, dacă cresc și cererea, și oferta, cantitatea crește sigur, dar prețul depinde de care creștere este mai puternică.

Statul poate interveni prin prețuri-plafon (maxime, sub echilibru — produc penurie și cozi) sau prețuri-prag (minime, peste echilibru — produc excedente, cazul clasic fiind salariul minim sau prețurile agricole garantate).

Elasticitatea cererii și a ofertei

Elasticitatea măsoară cât de mult reacționează o mărime economică la modificarea alteia. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcție de preț se calculează ca raport între variația procentuală a cantității cerute și variația procentuală a prețului.

Interpretarea valorii absolute a coeficientului:

• mai mare decât 1 — cerere elastică: cantitatea reacționează mai puternic decât prețul (bunuri de lux, bunuri cu multe substitute, bunuri care cântăresc mult în buget);
• mai mic decât 1 — cerere inelastică: cantitatea reacționează slab (pâine, medicamente vitale, combustibil pe termen scurt);
• egal cu 1 — cerere cu elasticitate unitară;
• zero — cerere perfect inelastică (curbă verticală); infinit — cerere perfect elastică (curbă orizontală).

Legătura cu încasarea totală (preț înmulțit cu cantitate) este întrebarea aplicată preferată la examen: dacă cererea este elastică, o creștere a prețului scade încasarea totală; dacă cererea este inelastică, aceeași creștere a prețului mărește încasarea totală. De aceea o companie de transport public poate câștiga din scumpirea biletului, în timp ce un magazin de haine de firmă pierde.

Factorii care fac cererea mai elastică: existența substituentelor, ponderea mare în bugetul consumatorului, caracterul de lux al bunului și timpul mai lung de adaptare.

Pentru ofertă se calculează analog elasticitatea ofertei în funcție de preț, iar factorul decisiv este timpul: pe termen scurt oferta este de regulă inelastică, pe termen lung devine elastică, pentru că firmele pot investi și pot intra pe piață.

Mai există elasticitatea cererii în funcție de venit (pozitivă la bunurile normale, negativă la bunurile inferioare) și elasticitatea încrucișată (pozitivă la bunuri substituibile, negativă la bunuri complementare).

Tipuri de piețe

Piețele se clasifică după mai multe criterii, iar la examen se cer atât criteriul, cât și exemplul.

După obiectul tranzacției: piața bunurilor de consum, piața factorilor de producție (munca, capitalul, pământul), piața monetară, piața de capital (financiară), piața valutară.

După aria de cuprindere: piețe locale, regionale, naționale și internaționale (mondiale).

După numărul participanților și gradul de concurență: piața cu concurență perfectă, cu concurență monopolistică, de oligopol și de monopol — structuri detaliate în capitolul dedicat.

După modul de reglementare: piețe libere și piețe reglementate (administrate), unde statul stabilește condiții, prețuri sau cantități.

O categorie aparte este piața neagră, care apare tocmai atunci când prețurile sunt plafonate sub nivelul de echilibru: penuria generată de plafonare creează stimulentul de a tranzacționa ilegal, la prețuri mai mari.

Două concepte care completează analiza pieței:

• surplusul consumatorului — diferența dintre cât ar fi fost dispus să plătească un cumpărător și cât plătește efectiv;
• surplusul producătorului — diferența dintre prețul încasat și prețul minim la care ar fi acceptat să vândă.

În echilibrul concurențial suma celor două surplusuri este maximă, ceea ce explică de ce economiștii consideră eficient rezultatul pieței libere. Intervențiile de tip preț-plafon sau preț-prag reduc această sumă și generează pierdere netă de bunăstare.

Test — 6 întrebări ca la examen