Sistemul nervos

Se studiază structura și funcțiile sistemului nervos central și periferic, precum și actul reflex.

Neuronul – unitatea sistemului nervos

Sistemul nervos coordonează toate funcțiile organismului și îl leagă de mediu. Unitatea lui de bază este neuronul — celula nervoasă specializată în generarea și transmiterea impulsurilor nervoase.

Alcătuirea neuronului:

• corpul celular — conține nucleul și citoplasma;
• dendritele — prelungiri scurte și ramificate, care primesc impulsurile și le conduc spre corpul celular;
• axonul — prelungire unică, de obicei lungă, care conduce impulsul dinspre corpul celular spre alți neuroni, mușchi sau glande. Mulți axoni sunt înveliți în teaca de mielină, un strat gras care izolează fibra și mărește viteza de conducere.

Sensul impulsului este întrebare de test: dendrite → corp celular → axon. Inversarea lui e greșeala clasică.

Legătura dintre doi neuroni se numește sinapsă. Important: neuronii nu se ating direct — între ei rămâne un spațiu foarte îngust, iar impulsul trece prin substanțe chimice numite mediatori (neurotransmițători), eliberate de axonul primului neuron. De aceea sinapsa conduce impulsul într-un singur sens.

O particularitate cerută des: neuronii nu se divid — un neuron distrus nu mai este înlocuit. De aceea leziunile creierului și ale măduvei sunt atât de grave, iar protejarea lor (cască, centură) atât de importantă.

Măduva spinării și reflexele ei

Sistemul nervos are două mari componente: sistemul nervos central (encefal + măduva spinării) și sistemul nervos periferic (nervii și ganglionii nervoși).

Măduva spinării este adăpostită în canalul vertebral al coloanei. În secțiune are:

• substanță cenușie la interior, în formă de fluture (H) — formată din corpii neuronilor; aici se închid reflexele spinale;
• substanță albă la exterior — formată din fibre (axoni cu mielină) grupate în fascicule care conduc informațiile: ascendent (senzitiv, spre creier) și descendent (motor, de la creier).

Așezarea aceasta trebuie ținută minte în oglindă cu emisferele cerebrale, unde raportul este invers — capcană sigură de test.

Funcțiile măduvei:

• funcția reflexă — prin măduvă se închid reflexe simple, fără participarea obligatorie a creierului: reflexul rotulian (lovirea tendonului de sub rotulă întinde gamba), retragerea mâinii la înțepătură;
• funcția de conducere — leagă receptorii și mușchii de encefal prin fasciculele substanței albe.

Din măduvă pornesc 31 de perechi de nervi spinali, care sunt micști — conțin și fibre senzitive, și fibre motorii. Secționarea măduvei întrerupe legătura creierului cu regiunile aflate sub leziune: apare paralizia și pierderea sensibilității, deși reflexele spinale de sub leziune se pot păstra.

Encefalul

Encefalul este partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. Atât encefalul, cât și măduva sunt învelite în trei membrane de protecție numite meninge, iar între ele circulă lichidul cefalorahidian, cu rol de amortizor.

Componentele encefalului și rolurile lor:

• Trunchiul cerebral — continuă măduva spinării; conține centrii vitali: respirator, cardiac, ai deglutiției. Lezarea lui înseamnă moartea, pentru că se opresc respirația și inima — de aceea se numesc „vitali”.
• Cerebelul („creierul mic”) — situat în spatele trunchiului cerebral; coordonează echilibrul și precizia și armonia mișcărilor. Atenție: cerebelul nu comandă mișcarea (comanda vine din scoarța cerebrală), ci o face precisă și coordonată; lezarea lui dă mers nesigur, de om amețit, și mișcări tremurate.
• Diencefalul — între trunchi și emisfere; cuprinde talamusul (stație de releu pentru informațiile senzoriale în drum spre scoarță) și hipotalamusul — centru de reglare pentru temperatura corpului, foame, sete, somn și coordonator al glandei hipofize.
• Emisferele cerebrale (creierul mare) — partea cea mai voluminoasă și mai nouă; aici substanța cenușie este la exterior, formând scoarța cerebrală, puternic cutată (circumvoluțiuni), iar substanța albă la interior. Scoarța este sediul funcțiilor superioare: gândire, memorie, limbaj, voință, învățare. Pe scoarță există arii specializate: vizuală în lobul occipital, auditivă în lobul temporal, motorie în lobul frontal, a sensibilității generale în lobul parietal.

Actul reflex și arcul reflex

Actul reflex este răspunsul automat al organismului la un stimul, realizat prin sistemul nervos. Baza lui anatomică este arcul reflex, format din cinci componente — se cer toate, în ordine:

1. receptorul — primește stimulul și îl transformă în impuls nervos (de exemplu, receptorii pentru durere din piele); 2. calea aferentă (senzitivă) — conduce impulsul de la receptor spre centrul nervos; 3. centrul nervos — analizează informația și elaborează comanda (în măduvă pentru reflexele simple); 4. calea eferentă (motorie) — conduce comanda de la centru spre organul care răspunde; 5. efectorul — execută răspunsul: mușchiul (prin contracție) sau glanda (prin secreție).

Truc de memorare a sensurilor: Aferent = Aduce la centru, Eferent = Expediază de la centru. Inversarea căilor aferentă/eferentă este cea mai frecventă greșeală la acest capitol.

Exemplul standard: atingi un obiect fierbinte — receptorii din piele trimit impulsul prin calea aferentă la măduvă, centrul elaborează comanda, calea eferentă o duce la mușchii brațului, care retrag mâna. Totul durează o fracțiune de secundă, iar durerea o conștientizezi după retragere: informația ajunge la scoarță mai târziu decât se închide reflexul în măduvă — dovadă că reflexul NU are nevoie de gândire.

Reflexele pot fi înnăscute (necondiționate) — clipitul, salivația la contactul cu hrana, rotulianul — sau dobândite (condiționate) — formate prin învățare, ca salivația la vederea alimentelor sau frânarea automată la culoarea roșie a semaforului la biciclist.

Sistemul nervos periferic și cel vegetativ

Sistemul nervos periferic leagă centrii nervoși de restul corpului și cuprinde:

• 12 perechi de nervi cranieni — deservesc mai ales capul: nervul optic (văz), olfactiv (miros), acustico-vestibular (auz și echilibru), facial (mimică), vag (coboară spre organele interne);
• 31 de perechi de nervi spinali — pornesc din măduvă și deservesc trunchiul și membrele; toți sunt micști (senzitivi și motori).

După tipul de activitate controlată, sistemul nervos are două componente funcționale:

• sistemul nervos somatic — controlează viața de relație: mișcările voluntare ale mușchilor scheletici și sensibilitatea conștientă;
• sistemul nervos vegetativ — controlează involuntar activitatea organelor interne: inimă, plămâni, tub digestiv, glande.

Sistemul vegetativ are două componente cu efecte opuse, care se cer comparativ:

• simpaticul — pregătește organismul pentru acțiune, luptă sau fugă: accelerează bătăile inimii, dilată pupilele și bronhiile, încetinește digestia, mobilizează glucoza;
• parasimpaticul — domină în repaus și refacere: răreste bătăile inimii, îngustează pupilele, stimulează digestia.

Cele două acționează permanent împreună, ca accelerația și frâna unei mașini; echilibrul lor menține funcționarea normală. Capcana clasică: la examen se inversează efectele — reține că simpaticul = alertă (inimă rapidă, digestie oprită), parasimpaticul = digestie și odihnă.

Igiena sistemului nervos

Sistemul nervos este mare consumator de oxigen și glucoză și extrem de sensibil la suprasolicitare — de aceea igiena lui nu este un capitol decorativ, ci se cere cu explicații:

• somnul suficient — la vârsta voastră, 8–10 ore pe noapte. În somn neuronii se refac, iar informațiile învățate ziua se consolidează în memorie: a învăța noaptea înainte de teză este contraproductiv chiar din punct de vedere biologic;
• alternarea efortului cu odihna — creierul obosit lucrează încet și greșit; pauzele scurte și regulate în timpul învățării cresc randamentul; cea mai bună odihnă după efort intelectual este odihna activă — mișcarea în aer liber;
• alimentația echilibrată — creierul consumă în principal glucoză; micul dejun sărit înseamnă atenție scăzută la primele ore;
• evitarea substanțelor toxice — alcoolul, tutunul și drogurile distrug neuronii, iar neuronii distruși nu se refac; la adolescenți creierul este încă în dezvoltare, deci efectele sunt mai grave decât la adulți;
• limitarea timpului pe ecrane înainte de somn — lumina ecranelor întârzie adormirea și scade calitatea somnului;
• protejarea capului și a coloanei — cască la bicicletă și trotinetă, centură de siguranță: leziunile encefalului și ale măduvei sunt definitive.

Afecțiuni de cunoscut la nivel de noțiune: meningita (inflamația meningelor, boală gravă, febră și ceafă rigidă) și accidentul vascular cerebral (întreruperea circulației într-o zonă a creierului, cu moartea neuronilor din zona respectivă).

Test — 6 întrebări ca la examen