Sistemul muscular

Se studiază tipurile de mușchi, structura mușchiului striat și mecanismul contracției musculare.

Tipurile de țesut muscular

Mușchii reprezintă aproximativ 40% din masa corpului și sunt organele active ale mișcării (oasele sunt cele pasive). Există trei tipuri de țesut muscular, iar deosebirile dintre ele sunt întrebare sigură:

• Țesutul muscular striat scheletic — formează mușchii prinși de oase. Fibrele lui au aspect striat (dungat) la microscop. Se contractă rapid și puternic, dar obosește. Este singurul aflat sub control voluntar: îl comandăm conștient.
• Țesutul muscular neted — se găsește în pereții organelor interne: stomac, intestine, vase de sânge, vezică urinară. Se contractă lent, nu obosește și funcționează involuntar — nu poți comanda conștient mișcările stomacului.
• Țesutul muscular cardiac (miocardul) — formează pereții inimii. Este un caz special care pică la fix în capcanele de test: are aspect striat (ca mușchii scheletici), dar funcționează involuntar (ca mușchii netezi) și nu obosește — inima bate fără pauză toată viața.

Schema de reținut: striat scheletic = striat + voluntar; neted = neted + involuntar; cardiac = striat + involuntar. Confuzia „mușchiul inimii e voluntar pentru că e striat” este exact greșeala pe care testele o vânează.

Structura mușchiului striat scheletic

Un mușchi scheletic tipic (de exemplu bicepsul) are următoarele componente:

• corpul mușchiului — partea cărnoasă, contractilă, formată din fascicule de fibre musculare; fibra musculară este chiar celula musculară, alungită și plină cu proteine contractile;
• tendoanele — capetele albe, fibroase și necontractile, prin care mușchiul se prinde de oase; cel mai cunoscut este tendonul lui Ahile, care leagă mușchiul triceps sural (al pulpei) de calcaneu;
• fascia — membrana conjunctivă care învelește mușchiul.

Mușchiul este bogat vascularizat (sângele îi aduce glucoză și oxigen pentru energie) și inervat — fiecare mușchi primește comenzi prin nervi. Fără legătura cu nervul, mușchiul nu se contractă deloc: dacă nervul este distrus, mușchiul paralizează și, în timp, se atrofiază (scade în volum). Invers, antrenamentul regulat produce hipertrofie — creșterea volumului fibrelor (nu a numărului lor!).

De reținut pentru cerințele structură–funcție: partea roșie (corpul) se contractă, partea albă (tendonul) doar transmite forța la os. De aceea ruperea unui tendon face mușchiul inutil chiar dacă fibrele lui sunt intacte.

Proprietățile mușchilor și contracția

Mușchii au patru proprietăți fundamentale, care se cer cu definiții:

• excitabilitatea — capacitatea de a răspunde la stimuli (în corp, stimulul natural este impulsul nervos);
• contractilitatea — capacitatea de a se scurta și îngroșa, dezvoltând forță; este proprietatea specifică țesutului muscular;
• elasticitatea — capacitatea de a reveni la forma inițială după întindere sau contracție;
• tonusul muscular — starea de contracție ușoară și permanentă a mușchilor, prezentă chiar și în repaus; datorită tonusului ne menținem postura și capul drept fără efort conștient. Tonusul dispare doar în somn profund sau la paralizii.

Cum se produce mișcarea: mușchii lucrează în perechi cu acțiune opusă (antagoniste). Exemplul clasic — îndoirea antebrațului: bicepsul se contractă (se scurtează), în timp ce tricepsul se relaxează; la întindere, rolurile se inversează. Niciun mușchi nu poate „împinge” — mușchii doar trag, de aceea sunt necesare perechile.

Pentru contracție, fibra musculară are nevoie de energie, obținută mai ales din glucoză, cu consum de oxigen. La efort intens, oxigenul nu ajunge în ritmul cerut, iar în mușchi se acumulează acid lactic — el explică în mare parte febra musculară și oboseala de a doua zi după un antrenament neobișnuit.

Principalii mușchi ai corpului

Mușchii se învață pe regiuni; rețineți numele și acțiunea principală, pentru că se cer în perechi „mușchi–rol”:

• Capul: mușchii mimicii (exprimă emoțiile; unici prin faptul că se prind de piele, nu doar de oase) și mușchii masticatori (maseterul — ridică mandibula la mestecat); mușchii care mișcă globii oculari.
• Gâtul: sternocleidomastoidianul — apleacă și rotește capul.
• Trunchiul: pectoralii (piept), dințatul mare, mușchii intercostali și diafragma — mușchii respirației (diafragma separă cutia toracică de abdomen și este principalul mușchi al inspirației); mușchii abdominali (protejează organele interne, participă la respirație și la menținerea posturii); pe spate, trapezul și marele dorsal.
• Membrul superior: deltoidul (umăr, ridică brațul), bicepsul brahial (îndoaie antebrațul), tricepsul brahial (întinde antebrațul), mușchii flexori și extensori ai degetelor.
• Membrul inferior: fesierii (extind coapsa, mențin poziția verticală), croitorul — cel mai lung mușchi al corpului, cvadricepsul (întinde gamba — esențial la urcat scări și la lovirea mingii), bicepsul femural (îndoaie gamba), tricepsul sural (pulpa piciorului — ridicarea pe vârfuri), prins de calcaneu prin tendonul lui Ahile.

Perechea antagonistă biceps–triceps de la braț are corespondent la coapsă: cvadriceps (extensor) și bicepsul femural (flexor).

Igiena sistemului muscular

Mușchii se dezvoltă și rămân sănătoși dacă respectăm câteva reguli cu justificare fiziologică:

• exercițiul fizic regulat — contracțiile repetate îngroașă fibrele (hipertrofie), îmbunătățesc vascularizația și cresc forța și rezistența; lipsa mișcării duce la atrofie;
• încălzirea înainte de efort — pregătește mușchii și tendoanele, crescând treptat fluxul de sânge; fără încălzire cresc riscurile de întinderi și rupturi musculare;
• dozarea efortului și pauzele de refacere — mușchiul obosit lucrează prost și se accidentează ușor; oboseala musculară apare prin epuizarea rezervelor de energie și acumularea acidului lactic;
• alimentația echilibrată — proteinele sunt „cărămizile” fibrei musculare, glucidele sunt combustibilul; hidratarea previne crampele;
• poziția corectă a corpului — musculatura spatelui slăbită plus poziții greșite duc la deformări ale coloanei.

Accidente musculare frecvente, de deosebit între ele:

• crampa (cârcelul) — contracție involuntară, bruscă și dureroasă, adesea din cauza deshidratării sau a efortului prelungit; trece prin întinderea ușoară a mușchiului;
• întinderea musculară — alungirea exagerată a fibrelor, cu durere, dar fără rupere;
• ruptura musculară — ruperea unor fascicule de fibre, cu durere violentă și umflătură; cere repaus și consult medical.

Atenție la o idee falsă răspândită: durerea nu este semn că antrenamentul „a funcționat” — antrenamentul corect crește treptat efortul, fără dureri violente.

Test — 6 întrebări ca la examen