Aprofundarea categoriilor morfologice și a relațiilor sintactice la nivelul propoziției și al frazei.
Verbul este partea de vorbire cu cele mai multe categorii morfologice, iar la clasa a X-a trebuie să le stăpânești cu precizie, nu doar să le denumești.
Modul arată cum prezintă vorbitorul acțiunea: ca reală, posibilă, dorită sau ca simplă formă verbală fără predicat. Modurile personale (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ) au forme distincte pentru persoane și numere; modurile nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin) nu se acordă cu subiectul și funcționează adesea ca alte părți de vorbire.
Timpul plasează acțiunea față de momentul vorbirii. La indicativ există cel mai bogat sistem: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai-mult-ca-perfect, viitor, viitor anterior. Atenție: perfectul simplu este caracteristic stilului literar și vorbirii din sudul și sud-vestul țării; perfectul compus este forma neutră, folosită în orice registru.
Diateza exprimă relația dintre subiect și acțiunea verbului: - Diateza activă – subiectul face acțiunea: Copilul citește cartea. - Diateza pasivă – subiectul suportă acțiunea, se construiește cu auxiliarul a fi + participiu acordat: Cartea este citită de copil. - Diateza reflexivă – acțiunea se răsfrânge asupra subiectului, marcată printr-un pronume reflexiv în acuzativ sau dativ: El se spală. / Îmi amintesc.
Confuzie clasică: verbele reflexive nu sunt întotdeauna la diateza reflexivă. A se grăbi, a se teme sunt reflexive ca formă, dar nu implică o acțiune răsfrântă – se numesc verbe intrinsec reflexive și nu au corespondent activ cu același sens.
Pronumele înlocuiește un substantiv și preia categoriile acestuia (gen, număr, caz), dar are și categorii proprii în funcție de tip.
Clasele de pronume cerute la examen: - Personal (eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele) – are forme accentuate și forme neaccentuate (clitice): mă, îmi, îl, îi, ne etc. Formele neaccentuate se leagă obligatoriu de verb și nu pot apărea izolat. - De politețe (dumneavoastră, dumneata, dânsul) – se scriu într-un cuvânt și se acordă cu verbul la persoana a III-a, dar referă la interlocutor. - Reflexiv (se, își, sine) – trimite obligatoriu la subiectul propoziției. - Posesiv (al meu, al tău, al său / al lui) – atenție la distincția său (reflexiv, referă la subiect) vs. lui/ei (nearticulate, referă la altă persoană). - Demonstrativ (acesta, acela, același, celălalt) – acordul se face cu substantivul înlocuit. - Nehotărât (cineva, ceva, altul, fiecare, oricare) – unele sunt invariabile (ceva), altele se declină. - Negativ (nimeni, nimic) – cer negație dublă în română: Nu a venit nimeni. (nu este greșeală, ci normă) - Interogativ și relativ (cine, ce, care, cât) – aceeași formă, funcție diferită după context.
Cazurile pronumelui urmează același sistem ca al substantivului (N, Ac, G, D, V), dar formele sunt uneori supletive: eu – mie – mă – pe mine.
Subordonatele circumstanțiale îndeplinesc în frază funcția unui complement circumstanțial din propoziție. Se clasifică după tipul de circumstanță exprimată.
Circumstanțiala de loc (CLoc) – răspunde la întrebările unde?, de unde?, până unde?; este introdusă de conjuncții și pronume relative cu valoare locală: unde, de unde, până unde, pe unde. Exemplu: Mă duc unde m-ai sfătuit.
Circumstanțiala de timp (CT) – răspunde la când?, de când?, până când?, cât timp?; conectori: când, după ce, înainte să, de când, ori de câte ori. Exemplu: Plec când termini.
Circumstanțiala de mod (CM) – răspunde la cum?, în ce fel?; conectori: cum, precum, după cum, ca și cum, ca și când (ultimele două introduc o comparație ipotetică și cer modul condițional-optativ sau conjunctiv). Exemplu: Vorbea ca și cum ar fi știut totul.
Circumstanțiala de cauză (CCz) – răspunde la din ce cauză?, de ce?; conectori: deoarece, fiindcă, întrucât, pentru că, din cauză că. Exemplu: A lipsit deoarece era bolnav.
Circumstanțiala de scop (CSc) – răspunde la cu ce scop?, pentru ce?; conectori: ca să, pentru ca să, spre a; verbul din subordonată este obligatoriu la conjunctiv sau infinitiv. Exemplu: Studiază ca să reușească.
Circumstanțiala condițională (Ccd) – răspunde la în ce condiție?; conectori: dacă, de, în caz că, cu condiția să. Regula corelației timpurilor: dacă în regentă este condițional-optativ prezent, în subordonată apare conjunctiv prezent sau *indicativ prezent/viitor.
Circumstanțiala concesivă (Ccv) – exprimă un obstacol nedeterminant; conectori: deși, cu toate că, chiar dacă, măcar că, chiar de. Exemplu: A venit, deși ploua.
Circumstanțiala consecutivă (Ccs) – exprimă urmarea; conectori: încât, de, astfel încât; de obicei corelată cu atât de, așa de, asemenea în regentă. Exemplu: Era atât de obosit, încât a adormit imediat.
Acordul gramatical înseamnă adaptarea formei unui cuvânt (de obicei predicat, atribut sau apoziție) la categoriile gramaticale ale cuvântului regent (număr, gen, persoană, caz).
Cazuri speciale cerute la examen:
1. Subiect colectiv – un substantiv colectiv la singular poate atrage predicatul la singular sau plural, în funcție de sens: Mulțimea aplauda. / Mulțimea aplaudau. Norma preferă singularul, dar pluralul este acceptat ca variantă.
2. Subiect multiplu – când sunt mai multe subiecte coordonate, predicatul stă de regulă la plural: Ion și Maria au venit. Dacă subiectele sunt de genuri diferite, predicatul (la participiu sau adjectiv) ia forma de masculin plural: Ion și Maria sunt bucuroși.
3. Acordul numelui predicativ – numele predicativ se acordă cu subiectul, nu cu complementul: Problema sunt greșelile de calcul. – greșit; corect: Problema o reprezintă greșelile de calcul. sau reformulat.
4. Acordul atributului adjectival – adjectivul se acordă cu substantivul determinat în gen, număr și caz, inclusiv când substantivul este nearticulat: o carte nouă / unor cărți noi.
5. Acordul prin atracție – greșeală frecventă: predicatul se acordă cu un substantiv aflat în imediata vecinătate (nu cu subiectul real). Exemplu greșit: O parte din elevi a lipsit este corect; O parte din elevi au lipsit este o variantă acceptată popular, dar prescriptiv se preferă singularul deoarece subiectul este o parte (singular).
6. Acordul participiului în diateza pasivă – participiul se acordă obligatoriu cu subiectul: Cartea a fost citită. / Cărțile au fost citite.
Topica este ordinea cuvintelor și a propozițiilor în enunț. Româna are topică relativ liberă, dar ordinea neutră (nemarcat stilistic) este: subiect – predicat – complemente.
Schimbarea topicii produce inversiunea, marcă stilistică frecventă în textul literar: Frumoasă era ziua aceea. Inversiunea nu este greșeală, dar trebuie recunoscută ca procedeu.
Topica subordonatelor față de regentă: - Subordonata postpusă (după regentă) – cea mai frecventă: Știu că ai dreptate. - Subordonata antepusă (înaintea regentei) – produce accent pe subordonată: Că ai dreptate, știu. - Subordonata intercalată – ruptură a regentei, marcată prin virgule sau liniuțe: El, deși era obosit, a continuat.
Reguli de punctuație în frază: