Biblioteca
Tutora
Biblioteca › Limba și literatura română › clasa a VI-a

Elemente de construcție a comunicării – Morfologie (Părțile de vorbire flexibile)

Elevii aprofundează studiul părților de vorbire flexibile: substantivul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul.

Evaluarea Națională

Substantivul – feluri, gen, număr, caz și funcții sintactice

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, stări, acțiuni sau sentimente.

Felurile substantivului: - comun – denumește obiecte sau ființe dintr-o clasă: carte, copil, oraș - propriu – denumește un anumit obiect sau o anumită ființă, se scrie cu majusculă: Maria, București, Dunărea - simplu – format dintr-un singur cuvânt: masă, frate - compus – format din mai multe cuvinte sudate sau legate prin cratimă: floarea-soarelui, bunăvoință - colectiv – denumește un grup de ființe sau lucruri printr-o formă de singular: turmă, mulțime, pădure

Genul substantivului poate fi: masculin (băiat, pom), feminin (fată, casă) sau neutru (scaun, nume). Substantivele neutre sunt masculine la singular și feminine la plural: un scaun – două scaune.

Numărul poate fi singular sau plural. Atenție: unele substantive există doar la singular (singularia tantum: aur, lapte) sau doar la plural (pluralia tantum: ochelari, zori).

Cazul arată relația substantivului cu celelalte cuvinte din propoziție. Există cinci cazuri:

| Caz | Întrebare | Exemplu | |---|---|---| | Nominativ | Cine? Ce? | Elevul citește. | | Acuzativ | Pe cine? Ce? | Îl văd pe elev. | | Genitiv | Al, a, ai, ale cui? | Cartea elevului | | Dativ | Cui? | Dau elevului cartea. | | Vocativ | — | Eleve, vino! |

Funcțiile sintactice ale substantivului (cele mai frecvente la examen): - subiect (N): Vântul bate. - atribut substantival (G, Ac, D, N): cartea colegului (G), un om de onoare (Ac) - complement direct (Ac): Citesc o carte. - complement indirect (D, Ac cu prep.): Scriu prietenului. - complement circumstanțial de loc/timp/mod (Ac cu prep.): Merg la școală. - nume predicativ (N, Ac): El este elev.

Adjectivul – feluri, grade de comparație, acord și funcții sintactice

Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată însușirea unui substantiv sau pronume și se acordă cu acesta în gen, număr și caz.

Felurile adjectivului: - calificativ – arată o calitate sau defect: frumos, înalt, bun - determinativ – precizează substantivul fără a exprima o calitate: - demonstrativ: acest, acel - posesiv: meu, tău, său - nehotărât: orice, alt, fiecare - interogativ-relativ: care, ce, cât - de întărire: însuși, însăși

Gradele de comparație (doar pentru adjective calificative): - pozitiv: frumos - comparativ de superioritate: mai frumos (decât) - comparativ de egalitate: la fel de frumos (ca) - comparativ de inferioritate: mai puțin frumos (decât) - superlativ relativ de superioritate: cel mai frumos (dintre) - superlativ relativ de inferioritate: cel mai puțin frumos - superlativ absolut: foarte frumos, extrem de frumos

Unele adjective au forme supletive (neregulate) la grade de comparație: bun – mai bun – cel mai bun, rău – mai rău – cel mai rău, mare – mai mare – cel mai mare, mic – mai mic – cel mai mic.

Acordul adjectivului cu substantivul determinat se face obligatoriu în gen, număr și caz: fată frumoasă (F, sg., N), fetei frumoase (F, sg., G-D), fete frumoase (F, pl., N).

Funcțiile sintactice ale adjectivului: - atribut adjectival (funcția de bază): cartea nouă - nume predicativ: Cartea este nouă.

Pronumele – personal, reflexiv, de politețe; funcții sintactice

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv pentru a evita repetiția. Forma pronumelui se schimbă după persoană, număr, gen și caz.

Pronumele personal înlocuiește numele unei persoane sau unui obiect: - Persoanele I și a II-a au forme distincte pentru singular și plural: eu, tu, noi, voi - Persoana a III-a are forme de gen: el, ea, ei, ele - Pronumele personal are forme accentuate (pe mine, lui, pe el) și forme neaccentuate/clitice (mă, îmi, îl, le, îi). Formele neaccentuate stau de obicei lângă verb.

Pronumele reflexiv arată că acțiunea verbului se întoarce asupra subiectului. Nu are forme pentru persoana I și a II-a (se folosesc formele personale: mă, îmi, te, îți); are forme proprii doar la persoana a III-a: se (Ac) și își/și (D). Exemplu: El se spală. Ea își amintește.

Pronumele de politețe exprimă respectul față de persoana căreia i te adresezi: dumneavoastră, dumneata, dânsul, dânsa, dumnealui, dumneaei, dumnealor. Se acordă verbul la persoana a II-a pentru dumneata și la persoana a II-a plural pentru dumneavoastră: Dumneavoastră ați venit.

Funcțiile sintactice ale pronumelui personal și reflexiv: - subiect (N): El citește. - complement direct (Ac): Te văd. - complement indirect (D): Îți dau cartea. - atribut pronominal (G): Caietul lui este nou. - nume predicativ (N, Ac): El este eu cel de ieri. (rar, dar posibil)

Pronumele reflexiv îndeplinește funcțiile de complement direct sau complement indirect, nu poate fi subiect.

Numeralul și Verbul – morfologie și funcții sintactice

NUMERALUL

Numeralul este partea de vorbire care exprimă un număr sau ordinea prin număr.

Felurile numeralului (conform programei de clasa a VI-a): - cardinal – exprimă un număr precis: doi, cinci, o sută - ordinal – exprimă ordinea: al doilea, a treia, primul - colectiv – exprimă gruparea: amândoi, tustrei, câteșipatru - fracționar – exprimă o fracție: o treime, două cincimi - multiplicativ – exprimă de câte ori se repetă: îndoit, întreit - distributiv – exprimă distribuția: câte doi, câte trei - adverbial – arată de câte ori se face acțiunea: o dată, de două ori

Funcțiile sintactice ale numeralului depind de rolul pe care îl joacă în propoziție: - subiect: Doi au plecat. - complement direct: Îi văd pe amândoi. - atribut: cartea a doua (atribut adjectival), cartea celor doi (atribut pronominal) - nume predicativ: El este primul.

---

VERBUL

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiuni, stări sau existența și se acordă cu subiectul în persoană și număr.

Modurile verbale și timpurile asociate (cele din programa de clasa a VI-a):

Modurile indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ sunt personale (se acordă cu subiectul). Infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt nepersonale.

Diatezele verbului arată relația dintre subiect și acțiune: - activă – subiectul face acțiunea: Mama spală rufele. - pasivă – subiectul suferă acțiunea: Rufele sunt spălate de mamă. (se formează cu verbul a fi + participiu) - reflexivă – subiectul face și suferă acțiunea: Copilul se spală.

Funcțiile sintactice ale verbului: - predicat verbal: Elevul citește. (verb predicativ) - predicat nominal: Elevul este harnic. (verb copulativ + nume predicativ) - Formele nepersonale pot îndeplini funcții de atribut (participiu, infinitiv), complement (infinitiv, supin, gerunziu) sau circumstanțial (gerunziu).

Acordul gramatical

Acordul gramatical este potrivirea formei unui cuvânt (cel care se acordă) cu forma altui cuvânt (cel care comandă acordul), după gen, număr, caz sau persoană.

Tipuri de acord obligatorii la examen:

1. Acordul predicatului cu subiectul – predicatul se acordă cu subiectul în persoană și număr: - Elevul citește. (sg., pers. III) / Elevii citesc. (pl., pers. III) - Când subiectul este la persoana I sau a II-a, verbul primește terminația corespunzătoare: Eu citesc. Tu citești. - Când există mai multe subiecte coordonate, predicatul stă la plural: Maria și Ion vin la școală.

2. Acordul adjectivului cu substantivul – adjectivul preia genul, numărul și cazul substantivului determinat: - băiat înalt – băieți înalți – fată înaltă – fete înalte - Dacă un adjectiv determină substantive de genuri diferite coordonate, se acordă la masculin plural: Fata și băiatul sunt harnici.

3. Acordul participiului în diateza pasivă – participiul se acordă cu subiectul în gen și număr: - Cartea este citită. / Cărțile sunt citite. / Băiatul este lăudat. / Băieții sunt lăudați.

4. Acordul pronumelui de politețe cu verbul: - Dumneavoastră ați venit. (pers. a II-a pl.) - Dumneata ai venit. (pers. a II-a sg.)

Atenție la acordul după înțeles vs. acordul după formă: substantivele colective la singular pot cere verbul la plural în limbajul familiar (Mulțimea strigau), dar forma corectă în scris este cu verbul la singular (Mulțimea striga).

De reținut

substantiv propriu
substantiv care denumește o ființă, un lucru sau un loc unic, individualizat, și se scrie obligatoriu cu literă majusculă
substantiv neutru
substantiv care are formă de masculin la singular și formă de feminin la plural (un scaun – două scaune)
caz
categoria gramaticală a substantivului (și a pronumelui, adjectivului, numeralului) care exprimă relația cuvântului cu restul propoziției; în română există cinci cazuri: Nominativ, Acuzativ, Genitiv, Dativ, Vocativ
grad de comparație
forma pe care o ia adjectivul calificativ pentru a exprima intensitatea însușirii în raport cu alte obiecte sau cu sine însuși
pronume reflexiv
pronume care arată că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului; are forme proprii doar la persoana a III-a: „se" (Ac) și „își/și" (D)
diateză
categoria gramaticală a verbului care arată relația dintre subiect și acțiunea exprimată; diatezele sunt: activă, pasivă și reflexivă
mod verbal personal
mod verbal ale cărui forme se schimbă după persoană și număr (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ)
mod verbal nepersonal
mod verbal ale cărui forme nu se schimbă după persoană și număr (infinitiv, gerunziu, participiu, supin)
acord gramatical
adaptarea formei unui cuvânt (gen, număr, caz, persoană) la forma cuvântului de care depinde gramatical
numeral ordinal
numeral care exprimă ordinea într-o serie, răspunzând la întrebarea „al câtelea?/a câta?"; se formează cu articolul „al/a": al doilea, a treia

Greșeli frecvente

Greșit: Confundarea cazului Genitiv cu Dativul la substantiv, pentru că formele sunt identice
Corect: Diferența o face întrebarea și cuvântul determinat: Genitivul răspunde la „al, a, ai, ale cui?” și determină un substantiv („cartea elevului”), pe când Dativul răspunde la „cui?” și determină un verb („Dau elevului o carte”).
Greșit: Folosirea gradelor de comparație la adjective care nu se compară, de tipul „mai superior”, „foarte perfect”, „cel mai optim”
Corect: Adjectivele „superior”, „perfect”, „optim”, „complet” exprimă deja un grad maxim sau o comparație și nu primesc grade de comparație; construcțiile de tipul „mai superior” sunt pleonastice și se depunctează.
Greșit: Acordul greșit al verbului cu pronumele de politețe: „dumneavoastră a venit”
Corect: „Dumneavoastră” cere verbul la persoana a II-a plural chiar și când desemnează o singură persoană: „Dumneavoastră ați venit”, nu „a venit”.
Greșit: Confundarea diatezei pasive cu predicatul nominal, pentru că ambele conțin verbul „a fi”
Corect: În „Tema este scrisă de elev”, „este scrisă” e verb la diateza pasivă (a fi + participiu, cu complement de agent), nu predicat nominal; în „Elevul este harnic”, „este harnic” e predicat nominal. Prezența autorului acțiunii (de către cineva) indică pasivul.
Greșit: Tratarea substantivelor neutre drept masculine și la plural
Corect: Substantivul neutru se comportă ca un masculin doar la singular și ca un feminin la plural: „un scaun – două scaune”; proba cu „un – două” este testul sigur al neutrului.

Test — 6 întrebări ca la examen

1. Substantivul „scaun” este de genul:
  1. masculin, pentru că se spune „un scaun”
  2. feminin, pentru că se spune „două scaune”
  3. neutru, pentru că este masculin la singular și feminin la plural
  4. comun, pentru că denumește un obiect obișnuit
Vezi răspunsul
neutru, pentru că este masculin la singular și feminin la plural. Proba genului se face cu „un – două”: „un scaun – două scaune”, deci comportament de masculin la singular și de feminin la plural, adică gen neutru. Prima variantă e capcana: „un” arată doar forma de singular, nu întregul gen; iar „comun” este felul substantivului, nu genul.
2. În enunțul „Cartea elevului este nouă”, substantivul „elevului” se află în cazul:
  1. dativ, pentru că răspunde la întrebarea „cui?”
  2. genitiv, pentru că răspunde la întrebarea „al, a, ai, ale cui?”
  3. nominativ, pentru că denumește o persoană
  4. acuzativ, pentru că urmează după alt substantiv
Vezi răspunsul
genitiv, pentru că răspunde la întrebarea „al, a, ai, ale cui?”. „Elevului” determină substantivul „cartea” și răspunde la „a cui carte?”, deci este genitiv cu funcția de atribut. Dativul — distractorul clasic, pentru că forma e identică — ar fi cerut un verb ca termen regent: „Dau elevului cartea”.
3. Superlativul absolut al adjectivului „frumos” este:
  1. mai frumos
  2. cel mai frumos
  3. foarte frumos
  4. la fel de frumos
Vezi răspunsul
foarte frumos. Superlativul absolut exprimă intensitatea maximă fără comparație cu alte obiecte: „foarte frumos”. „Cel mai frumos” — distractorul tentant — este superlativ relativ, pentru că raportează însușirea la un grup („cel mai frumos dintre ei”).
4. În enunțul „Ea își amintește de vacanță”, cuvântul „își” este:
  1. pronume personal, forma neaccentuată
  2. pronume reflexiv în cazul dativ
  3. pronume de politețe
  4. pronume reflexiv în cazul acuzativ
Vezi răspunsul
pronume reflexiv în cazul dativ. „Își” este forma proprie a reflexivului de persoana a III-a în dativ; acțiunea se răsfrânge asupra subiectului. Prima variantă e capcana frecventă: la persoana a III-a formele „se” și „își” aparțin reflexivului, nu personalului; „se” ar fi fost acuzativul.
5. Verbul din enunțul „Mergând spre școală, a întâlnit un coleg” aflat la modul gerunziu este:
  1. „a întâlnit”, pentru că exprimă o acțiune trecută
  2. „mergând”, pentru că se termină în „-ând”
  3. „spre școală”, pentru că arată direcția
  4. nu există verb la gerunziu în enunț
Vezi răspunsul
„mergând”, pentru că se termină în „-ând”. Gerunziul este modul nepersonal cu terminațiile „-ând/-ind”: „mergând”. „A întâlnit” este indicativ perfect compus, mod personal — distractorul tentant pentru că este predicatul propoziției; „spre școală” nici măcar nu este verb, ci substantiv cu prepoziție.
6. În enunțul „Tema a fost scrisă de elev”, verbul se află la diateza:
  1. activă, pentru că acțiunea s-a încheiat
  2. reflexivă, pentru că tema nu face acțiunea singură
  3. pasivă, pentru că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva
  4. nu are diateză, fiind la timpul trecut
Vezi răspunsul
pasivă, pentru că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. Subiectul „tema” suferă acțiunea, autorul real apare în complementul „de elev”, iar verbul e format din „a fi” + participiu — semnele diatezei pasive. Prima variantă cade pentru că timpul verbului (trecut) nu are nicio legătură cu diateza, care privește relația subiect–acțiune.
Deschide varianta interactivă — cu AI care îți explică
← Elemente de construcție a comunicării – LexicElemente de construcție a comunicării – Morfologie (Părțile de vorbire neflexibile) →
BiologieChimieEconomieFilosofieFizicăGeografieInformatică și TICIstorieLogică și argumentareMatematicăPsihologieLimba și literatura română