Elemente de construcție a comunicării – Noțiuni de fonetică

Recapitularea și aprofundarea noțiunilor de fonetică studiate anterior, cu aplicații în scriere și pronunție corectă.

Sunetele limbii române – vocale, semivocale, consoane

Limba română folosește sunete pentru a forma cuvinte. Sunetele se împart în trei categorii: vocale, semivocale și consoane.

Vocalele sunt sunetele care pot forma singure o silabă și se pronunță cu gura deschisă, fără nicio obstrucție. În limba română există 7 vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u. Atenție: â și î reprezintă același sunet, dar se scriu diferit în funcție de poziția în cuvânt.

Semivocalele sunt sunete care seamănă cu vocalele, dar nu pot forma singure o silabă – ele se pronunță mai scurt și mai slab și apar întotdeauna alături de o vocală. Semivocalele din limba română sunt e, i, o, u când apar în această poziție slabă (de exemplu: ie din „deal", oa din „soare", ua din „două"). Atenție la confuzie frecventă: același semn grafic (i, e) poate reprezenta uneori o vocală, alteori o semivocală – depinde de poziția și pronunția din cuvânt.

Consoanele sunt sunete care nu pot forma singure o silabă și se pronunță cu o obstrucție parțială sau totală a aerului. Exemple: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, z.

Silaba și despărțirea cuvintelor în silabe

Silaba este un sunet sau un grup de sunete care se rostesc printr-o singură deschidere a gurii, în jurul unei singure vocale. Nucleul obligatoriu al silabei este întotdeauna o vocală.

Regulile de despărțire în silabe sunt precise și trebuie memorate:

• O consoană între două vocale trece la silaba următoare: ca-să, me-să.
• Două consoane între vocale: prima rămâne la silaba anterioară, a doua trece la următoarea – car-te, mun-te – dacă a doua consoană nu formează grup consonantic cu prima.
• Grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tr, tl, vr nu se despart și trec împreună la silaba următoare: a-brupt, co-dru, a-flu-ent.
• Trei sau mai multe consoane: de obicei primele două rămân, restul trec: as-tru, cos-tru.
• Vocalele în hiat (două vocale alăturate care aparțin de silabe diferite) se despart: po-e-zi-e, a-e-ro-port.
• Diftongii și triftongii nu se despart, rămân în aceeași silabă: ioa-că, vreau.

Diftongul = o vocală + o semivocală în aceeași silabă (doi, seară). Triftongul = o vocală + două semivocale în aceeași silabă (vreau, iei). Hiatul = două vocale alăturate care aparțin silabelor diferite (po-et, fi-ind).

Accentul și rolul său

Accentul reprezintă pronunțarea mai intensă, mai puternică a unei silabe dintr-un cuvânt. Silaba pronunțată mai puternic se numește silabă accentuată, celelalte sunt silabe neaccentuate.

În limba română, accentul este liber – nu cade întotdeauna pe aceeași silabă ca în alte limbi, ci poate sta pe silabe diferite. De aceea, în română nu se marchează grafic accentul (nu există semn diacritic pentru el în scrierea curentă), cu excepția situațiilor în care două cuvinte se diferențiază exclusiv prin accent.

Rolul accentului este foarte important: - Diferențiază sensul unor cuvinte scrise identic: cómpanie (grup de oameni) față de compánie (unitate militară); ácele (pluralul de la „ac") față de acéle (pronume demonstrativ). - Ajută la pronunția corectă: áripă (nu aripă cu accentul pe i).

Învată aceste perechi de cuvinte, pentru că sunt frecvente la exercițiile de ortoepie!

Scrierea corectă a grupurilor de litere

Limba română are grupuri de litere care reprezintă un singur sunet sau sunete cu reguli speciale de scriere. Cunoașterea lor previne greșeli grave de ortografie.

*Grupurile ce, ci, ge, gi** reprezintă sunete specifice: - ce și ci se citesc [ce], [ci]: cer, cinci. - ge și gi se citesc [ge], [gi]: ger, gips*.

*Grupurile che, chi, ghe, ghi** sunt folosite pentru a reda sunetele [k] și [g] înaintea vocalelor e și i: - che = [ke]: cheie; chi = [ki]: chip. - ghe = [ge]: ghețar; ghi = [gi]: ghid*.

*Litera x** poate reprezenta două sunete: [gz] (exemplu, examen) sau [ks] (extrem, fix). Nu se scrie gz sau cs în locul lui x*!

*Scrierea lui â față de î**: - î se scrie la începutul și la sfârșitul cuvântului: înalt, coborî. - â se scrie în interiorul cuvântului: cânt, România. - Excepție consacrată: în, înainte, înapoi și familia lui câteva* derivate – se învatat ca excepții.

*Scrierea lui s față de ss, a lui n față de nn**: în română nu dublăm consoanele în interiorul cuvintelor moștenite din latină sau slavă; dubla consoană poate apărea la graniță prefixului cu radicalul: innotat (dar forma corectă acceptată azi este înotat*).

Ortografia și ortoepia

Ortografia reprezintă totalitatea regulilor de scriere corectă a cuvintelor dintr-o limbă. Normele ortografice sunt stabilite de Academia Română prin DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic).

Ortoepia reprezintă totalitatea regulilor de pronunțare corectă a cuvintelor. O pronunție greșită poate fi considerată greșeală și la examen, mai ales când se cere să identifici forma literară corectă.

Cele mai importante norme pe care le aplici la clasa a VI-a:

• Scrierea corectă a cuvintelor cu â/î: râu, mâncare, înalt, coborî.
• Scrierea corectă cu s-a / sa, l-a / la, ne-am / neam (cratima arată că avem două cuvinte distincte, nu unul singur).
• Scrierea cu ia / i-a: ia (verb la imperativ sau articol) față de i-a (pronume + verb auxiliar).
• Pronunțarea corectă: a-ri-pă (nu a-ripă), te-le-fon (nu tele-fon), pro-fe-sor (nu pro-fesor).
• Folosirea corectă a cratimei: leagă cuvinte în rostire unită (du-te, spune-mi, l-am văzut).

Despărțirea greșită în silabe duce la greșeli de despărțire la capăt de rând, sancționate în scriere. Regula de bază: nicio silabă nu poate rămâne izolată la capăt sau la început de rând dacă are o singură literă.

Test — 6 întrebări ca la examen