Morfologia – recapitulare și aprofundare
Elevii recapitulează și aprofundează clasele morfologice studiate în gimnaziu, cu accent pe valorile stilistice și dificultățile de uz.
Bacalaureat
Substantivul și articolul – valori și utilizări
Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, stări, acțiuni sau însușiri considerate în mod independent. Se clasifică în comune și proprii, simple și compuse, colective și abstracte.
Articolul nu este o parte de vorbire de sine stătătoare – el este un morfem gramatical care însoțește substantivul și îi precizează determinarea. Există trei tipuri de articol în română:
- Articolul hotărât (enclitic): se atașează la sfârșitul substantivului – omul, masa, copiii, fetele.
- Articolul nehotărât: stă înaintea substantivului – un om, o masă, niște copii.
- Articolul posesiv-genitival (al, a, ai, ale): apare înaintea unui substantiv în genitiv sau a unui adjectiv pronominal posesiv – cartea lui Ion, a doua casă.
- Articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele): însoțește un adjectiv sau un numeral cu valoare adjectivală – cel mai bun, cea dintâi.
Confuzie clasică: elevii confundă articolul posesiv-genitival cu pronumele sau cu adjectivul. Reține: al, a, ai, ale sunt articol genitival când preced un substantiv la genitiv (cartea a doi colegi) sau introduc un adjectiv în structuri comparative (al doilea).
La genitivul și dativul substantivelor nearticulate apar formele articolului hotărât scurt: dau fetei (nu fata). Această regulă este una dintre sursele cele mai frecvente de greșeli la examen.
Adjectivul – grade de comparație și acord
Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însușirea unui obiect. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină – aceasta este regula fundamentală a acordului adjectivului.
Gradele de comparație se formează cu adverbele mai, tot atât de, mai puțin, cel mai:
- Pozitiv: frumos
- Comparativ de superioritate: mai frumos (decât)
- Comparativ de egalitate: tot atât de frumos (ca / cât)
- Comparativ de inferioritate: mai puțin frumos (decât)
- Superlativ relativ de superioritate: cel mai frumos (dintre)
- Superlativ absolut: foarte frumos / extrem de frumos / frumos de tot
Există adjective cu grade de comparație supletive (formate de la rădăcini diferite): bun – mai bun – cel mai bun, rău – mai rău – cel mai rău, mult – mai mult, puțin – mai puțin. Formele mai bun și mai rău sunt corecte; formele mai bine și mai rău pot fi adverbe – contextul decide.
Acordul adjectivului este o sursă majoră de erori. Adjectivul care urmează după un substantiv coordonat prin și se acordă la plural: băiatul și fata harnici. Când adjectivul precedă substantivul, acordul se face cu cel mai apropiat: harnicul băiat.
Unele adjective sunt invariabile: gri, kaki, maro, bej, roz, scorțișoară (ca epitet cromatic). Acestea nu primesc desinențe de gen sau număr.
Pronumele – tipuri și valori morfologice
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv, preluându-i rolul în propoziție. Tipurile de pronume din programa clasei a IX-a sunt:
- Personal: eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele – cu formele accentuate și neaccentuate (clitice). Formele neaccentuate (mă, îmi, mi, m-, îl, l-, le, îi etc.) nu se pot folosi singure, ci numai alături de verb.
- De politețe: dumneavoastră, dumneata, dânsul – exprimă respectul față de interlocutor.
- Reflexiv: se, sine, își, și – arată că acțiunea se întoarce asupra subiectului. Confuzie clasică: pronumele reflexiv în dativ (își) față de pronumele personal în dativ (îi).
- Posesiv: al meu, a ta, ai săi, ale noastre – indică posesia și se acordă cu obiectul posedat.
- Demonstrativ: acesta/acesta, acela, același, celălalt – situează obiectul în spațiu sau text.
- Nehotărât: cineva, ceva, oricine, oricare, altul, fiecare – desemnează nedeterminat.
- Negativ: nimeni, nimic, niciunul – neagă existența referentului.
- Interogativ-relativ: cine, ce, care, cât – introduc propoziții interogative directe sau subordonate.
Valoarea morfologică se stabilește în context: care poate fi pronume relativ (în subordonată) sau adjective pronominal relativ (dacă însoțește un substantiv). Această distincție apare frecvent la analiză morfologică.
Verbul – moduri, timpuri, diateze
Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune, o stare sau o existență. Este nucleul predicatului.
Modurile verbale se împart în:
- Moduri predicative (pot forma singure predicatul): indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ, prezumtiv.
- Moduri nepredicative (nu pot forma singure predicatul): infinitiv, gerunziu, participiu, supin.
Timpurile indicativului: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai-mult-ca-perfect, viitor I, viitor II (viitor anterior). Elevii confundă frecvent perfectul simplu (acțiune terminată recent, specific vorbirii din Oltenia și Muntenia) cu perfectul compus (forma standard a limbii literare pentru trecut).
Diatezele arată relația dintre subiect și acțiune:
- Activă: subiectul face acțiunea – Ion scrie.
- Pasivă: subiectul suportă acțiunea – Cartea este scrisă de Ion. Se formează cu auxiliarul a fi + participiu.
- Reflexivă: subiectul face și suportă acțiunea (sau aceasta se întoarce asupra sa) – Ion se spală.
Distincție importantă: nu orice verb cu se este la diateza reflexivă. Se aude un zgomot – verbul este la diateza pasivă cu reflexiv. La examen, această nuanță trebuie argumentată.
Verbele auxiliare (a fi, a avea, a vrea) ajută la formarea unor timpuri sau moduri și nu au sens lexical de sine stătător în aceste contexte. Nu trebuie confundate cu utilizările lor ca verbe predicative (El este acasă – verb predicativ; El este lăudat – auxiliar în pasiv).
Adverbul, prepoziția, conjuncția, interjecția
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau un alt adverb, exprimând circumstanțe de loc, timp, mod, cauză etc. Unele adverbe au grade de comparație: bine – mai bine – cel mai bine. Confuzie clasică: bine este adverb, bun este adjectiv. Nu se spune mai bun acolo unde se cere un adverb.
Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un substantiv (sau substitut) de alt cuvânt din propoziție, impunând un anumit caz. Prepozițiile se clasifică după cazul pe care îl cer:
- Acuzativ: pe, la, în, cu, de, prin, pentru, despre, dintre, dintre etc.
- Genitiv: asupra, împotriva, înaintea, deasupra, din cauza etc.
- Dativ: grație, mulțumită, datorită, conform, contrar, potrivit.
Confuzie clasică: datorită cere dativ și exprimă o cauză favorabilă (datorită ploii, recolta a fost bună); nu se folosește pentru cauze negative. Pentru cauze negative se folosește din cauza (genitiv).
Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două părți de propoziție de același fel. Se clasifică în:
- Coordonatoare: și, iar, sau, ori, dar, însă, ci, deci, prin urmare.
- Subordonatoare: că, să, dacă, deși, deoarece, fiindcă, pentru că, încât, ca să etc.
Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă direct stări afective, senzații, comenzi sau imită sunete. Nu are funcție sintactică propriu-zisă, dar poate echivala o propoziție. Exemple: ah!, of!, vai!, hei!, trosc!, buf!. Interjecțiile predicative (iată, uite, na) pot îndeplini funcția de predicat.
De reținut
- substantiv colectiv
- substantiv la singular cu formă de singular care desemnează o mulțime de ființe sau obiecte de același fel (ex.: „stol", „turmă", „pădure")
- articol posesiv-genitival
- morfem (al, a, ai, ale) care marchează genitivul sau însoțește un adjectiv/numeral în anumite construcții; nu se confundă cu pronumele posesiv
- grad de comparație
- categoria gramaticală a adjectivului (și a unor adverbe) care exprimă intensitatea relativă sau absolută a unei însușiri
- superlativ absolut
- gradul care exprimă intensitatea maximă a unei însușiri fără raportare la alt termen; se formează cu „foarte", „extrem de", „nespus de" sau prin repetiție
- pronume clitic
- formă neaccentuată a pronumelui personal sau reflexiv, care nu poate apărea independent și se atașează verbului
- diateză
- categoria gramaticală a verbului care exprimă relația dintre subiect și acțiunea verbului (activă, pasivă, reflexivă)
- mod predicativ
- modul verbal care poate constitui singur predicatul unei propoziții (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ, prezumtiv)
- mod nepredicativ
- modul verbal care nu poate forma singur predicatul (infinitiv, gerunziu, participiu, supin)
- prepoziție cu dativ
- prepoziție care cere substantivul/pronumele în dativ: „grație", „mulțumită", „datorită", „conform", „contrar", „potrivit"
- verb auxiliar
- verb lipsit de sens lexical propriu în context, folosit pentru formarea unor timpuri compuse sau a diatezei pasive („a fi", „a avea", „a vrea")
Greșeli frecvente
Greșit: „datorită secetei, recolta a fost distrusă" (cauză negativă cu „datorită")
Corect: corect este „din cauza secetei"; „datorită" exprimă exclusiv cauze favorabile și cere dativ, nu genitiv
Greșit: „mai frumoasă ca ea" în loc de „mai frumoasă decât ea"
Corect: la comparativul de superioritate se folosește „decât"; „ca" apare la comparativul de egalitate („tot atât de frumoasă ca ea")
Greșit: confundarea adverbului „bine" cu adjectivul „bun" în enunțuri de tipul „el vorbește mai bun"
Corect: corect: „el vorbește mai bine" – pe lângă un verb se folosește adverbul, nu adjectivul
Greșit: scrierea formei de genitiv-dativ fără articol hotărât: „dau cartea fata" în loc de „dau cartea fetei"
Corect: substantivele nearticulate la genitiv și dativ primesc articolul hotărât enclitic scurt; forma corectă este „fetei"
Greșit: tratarea oricărui verb cu „se" ca verb reflexiv
Corect: nu orice „se" marchează diateza reflexivă; în „se aude muzică" verbul este la diateza pasivă cu reflexiv, subiectul („muzică") suportând acțiunea
Test — 6 întrebări ca la examen
1. În structura „cel mai bun elev”, cuvântul „cel” este:
- pronume demonstrativ
- articol demonstrativ
- articol hotărât
- adjectiv pronominal
Vezi răspunsul
articol demonstrativ. „Cel” însoțește adjectivul la superlativ relativ, deci este articol demonstrativ (adjectival). Distractorul cel mai tentant este pronumele demonstrativ, dar pronumele ar înlocui un substantiv („cel de acolo”), pe când aici „cel” doar marchează gradul de comparație al adjectivului care determină substantivul „elev”.
2. Gradul de comparație al adjectivului din enunțul „Peisajul era nespus de frumos” este:
- comparativ de superioritate
- superlativ relativ
- superlativ absolut
- pozitiv
Vezi răspunsul
superlativ absolut. „Nespus de frumos” exprimă intensitatea maximă a însușirii fără raportare la alt termen — superlativ absolut, format cu adverbe echivalente lui „foarte”. Distractorul tentant este superlativul relativ, dar acela cere articolul demonstrativ și un termen de raportare („cel mai frumos dintre...”), absent aici.
3. Care dintre următoarele enunțuri folosește corect prepoziția „datorită”?
- Datorită secetei, recolta a fost compromisă.
- Datorită antrenamentului constant, sportivul a câștigat.
- Datorită accidentului, drumul a fost blocat.
- Datorită neatenției, a pierdut trenul.
Vezi răspunsul
Datorită antrenamentului constant, sportivul a câștigat.. „Datorită” cere dativul și exprimă exclusiv cauze favorabile — câștigul obținut prin antrenament este singurul context pozitiv dintre cele patru. Distractoarele conțin toate cauze negative (secetă, accident, neatenție), pentru care limba literară impune „din cauza” cu genitivul; grilele de examen testează sistematic această distincție.
4. În enunțul „Se construiesc multe blocuri în oraș”, verbul este la:
- diateza reflexivă, pentru că apare pronumele „se”
- diateza activă, pentru că exprimă o acțiune
- diateza pasivă cu marca reflexivă „se”
- modul conjunctiv, timpul prezent
Vezi răspunsul
diateza pasivă cu marca reflexivă „se”. Subiectul „blocuri” nu face acțiunea, ci o suportă (blocurile sunt construite de cineva), deci avem pasiv cu reflexiv. Distractorul cel mai tentant este diateza reflexivă, alegerea automată a elevilor la vederea lui „se”; la reflexiv, subiectul face și suportă acțiunea (Ion se spală), condiție neîndeplinită aici.
5. În enunțul „El este lăudat de profesori”, verbul „a fi” are valoare de:
- verb predicativ cu sens de existență
- verb copulativ în predicat nominal
- verb auxiliar în structura diatezei pasive
- verb personal la diateza reflexivă
Vezi răspunsul
verb auxiliar în structura diatezei pasive. „Este lăudat” = auxiliarul „a fi” + participiul verbului „a lăuda”, cu complementul de agent „de profesori” — structura diatezei pasive. Distractorul cel mai tentant este verbul copulativ, dar participiul cu agent exprimat nu este nume predicativ; proba: acțiunea poate fi reformulată activ („Profesorii îl laudă”).
6. Care serie conține numai moduri verbale nepredicative?
- indicativ, conjunctiv, imperativ
- infinitiv, gerunziu, participiu, supin
- condițional-optativ, prezumtiv, infinitiv
- imperativ, gerunziu, participiu
Vezi răspunsul
infinitiv, gerunziu, participiu, supin. Infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu pot forma singure predicatul — sunt modurile nepredicative. Distractorul tentant este a treia variantă, care strecoară infinitivul printre două moduri predicative (condițional-optativ și prezumtiv); amestecul de moduri din serii este capcana standard a acestui tip de item.