Editoare de texte

Utilizarea unui procesor de texte pentru crearea, formatarea și gestionarea documentelor.

Ce este un procesor de texte și cum se salvează corect un document

Un editor de text simplu (Notepad, gedit) păstrează doar caracterele, fără nicio informație de formatare. Un procesor de texte (Microsoft Word, LibreOffice Writer, Google Docs) păstrează, pe lângă text, și formatarea: fonturi, culori, aliniere, tabele, imagini. Aceasta este prima distincție care se cere: un fișier .txt nu poate reține bold sau centrare, oricât te-ai strădui — informația respectivă nu are unde să fie scrisă în fișier.

De aici rezultă și diferența dintre formate:

• .txt – text simplu (plain text), fără formatare, deschis de orice program.
• .docx / .odt – formate proprii procesoarelor de texte; păstrează integral formatarea și obiectele inserate; sunt editabile.
• .rtf – format intermediar, cu formatare de bază, citit de aproape orice procesor; util pentru schimb de fișiere.
• .pdf – format de prezentare finală: arată identic pe orice calculator și imprimantă, dar nu este gândit pentru editare.

O confuzie clasică: Salvare (Save) suprascrie fișierul existent, în timp ce Salvare ca (Save As) creează un fișier nou, cu alt nume, altă locație sau alt format. Dacă vrei un PDF dintr-un document Word, nu redenumești extensia — folosești Salvare ca (sau Export) și alegi PDF; redenumirea unui fișier .docx în .pdf nu convertește nimic, doar strică fișierul.

Practic util: salvarea automată (autorecuperarea) nu înlocuiește salvarea manuală, iar Ctrl+S este cea mai ieftină asigurare împotriva pierderii muncii.

Formatarea caracterelor și a paragrafelor

Formatarea se aplică pe două niveluri, iar întrebările de examen fix pe această diferență se construiesc.

Formatarea caracterelor se aplică textului selectat, oricât de puțin: literă, cuvânt, frază. Aici intră:

• fontul (Times New Roman, Arial, Calibri) și dimensiunea măsurată în puncte (1 punct = 1/72 dintr-un inch);
• stilurile: aldin/bold, cursiv/italic, subliniat, tăiat;
• culoarea textului și evidențierea (highlight);
• indicele (subscript, ca în H2O) și exponentul (superscript, ca în m2);
• spațierea dintre caractere.

Formatarea paragrafelor se aplică întregului paragraf în care se află cursorul — nu trebuie să selectezi tot textul, e suficient să ai cursorul în el. Aici intră:

• alinierea: la stânga, la dreapta, centrat, stânga-dreapta (justified);
• indentarea (retragerea) la stânga, la dreapta și indentarea primului rând (alineatul);
• spațierea între rânduri (1, 1,5, dublu) și spațiul înainte/după paragraf;
• marcatorii și numerotarea (listele).

Un paragraf nou se creează cu tasta Enter. Dacă vrei doar să treci pe rândul următor rămânând în același paragraf, folosești Shift+Enter (întrerupere de rând). Diferența contează: dacă apeși Enter de trei ori ca să obții spațiu, creezi trei paragrafe goale — soluția corectă este să mărești spațierea după paragraf.

Cea mai eficientă unealtă rămâne stilul (Titlu 1, Titlu 2, Normal): aplici un stil și modifici formatarea din 40 de locuri dintr-o singură mișcare, iar din stiluri se generează automat cuprinsul.

Formatarea paginii: margini, orientare, antet, subsol, secțiuni

Formatarea la nivel de pagină se referă la documentul întreg (sau la o secțiune a lui), nu la textul selectat.

• Dimensiunea hârtiei: A4 (210 x 297 mm) este standardul în România; Letter este formatul american.
• Orientarea: Portret (înalt) sau Vedere/Peisaj (Landscape) (lat). Un tabel foarte lat se rezolvă adesea doar prin trecerea paginii pe Landscape.
• Marginile: spațiul alb de sus, jos, stânga, dreapta. Dacă textul iese la tipărire, de regulă marginile sunt mai mici decât zona tipăribilă a imprimantei.
• Coloanele: împart textul pe pagină, ca într-un ziar.

Antetul (header) este zona repetitivă din partea de sus a fiecărei pagini, iar subsolul (footer) cea din partea de jos. Regula de examen: ce scrii în antet/subsol apare automat pe toate paginile — nu se scrie de mână pe fiecare pagină. În antet/subsol se inserează de obicei numărul paginii, titlul lucrării, numele autorului, data.

Numerotarea paginilor se face cu un câmp care se actualizează singur: dacă adaugi o pagină la mijloc, numerele se recalculează. Dacă ai scris numerele manual, nu se recalculează nimic — de aici greșeala clasică.

Întreruperea de pagină (Ctrl+Enter) forțează începerea unei pagini noi. Nu se obține apăsând Enter de douăzeci de ori: la prima modificare de text, toate rândurile goale se decalează și structura documentului se strică. Pentru situații în care vrei antet diferit sau altă orientare pe o parte din document, folosești întreruperi de secțiune.

Obiecte în document: liste, tabele, imagini

Listele structurează enumerările:

• listă neordonată (cu marcatori/buline) – când ordinea nu contează;
• listă ordonată (numerotată) – când ordinea sau numărul pașilor contează;
• liste pe mai multe niveluri – se coboară un nivel cu Tab și se urcă cu Shift+Tab.

Tabelele se definesc prin numărul de rânduri (orizontale) și coloane (verticale); intersecția lor este o celulă. Operațiile de reținut: inserare/ștergere de rânduri și coloane, îmbinarea celulelor (merge) și scindarea (split), ajustarea lățimii, borduri și umbrire. Atenție la confuzia frecventă: ștergerea conținutului unei celule (tasta Delete pe text) nu este același lucru cu ștergerea celulei/rândului din structura tabelului.

Imaginile se inserează din fișier sau din galeria de forme. Ceea ce se cere efectiv la evaluare este încadrarea în text (text wrapping):

• În linie cu textul – imaginea se comportă ca un caracter uriaș și împinge rândul;
• Pătrat / Strâns – textul curge în jurul imaginii;
• În spatele / În fața textului – imaginea devine fundal sau se suprapune peste text.

Redimensionarea corectă se face din colț, cu proporțiile blocate; tragerea de un mâner lateral deformează imaginea. Mai există decuparea (crop), care ascunde o parte din imagine, spre deosebire de redimensionare, care micșorează tot ce se vede.

O imagine de rezoluție mare mărește dramatic dimensiunea fișierului; multe procesoare oferă opțiunea de comprimare a imaginilor înainte de trimiterea documentului prin e-mail.

Verificarea documentului și tipărirea

Verificarea ortografică compară fiecare cuvânt cu un dicționar al limbii setate și îl subliniază, de regulă cu roșu, dacă nu îl găsește. Verificarea gramaticală analizează construcția propoziției (acord, punctuație) și marchează, de obicei, cu albastru sau verde.

Limite pe care examenul le vânează: verificatorul nu înțelege sensul. Dacă scrii sa în loc de s-a, sau ii în loc de îi într-un context greșit, cuvântul poate exista în dicționar și nu va fi semnalat. La fel, un nume propriu corect scris apare adesea ca greșeală doar pentru că nu e în dicționar — soluția este Ignoră sau Adaugă în dicționar, nu modificarea numelui.

Condiție practică: dacă documentul e scris în română, limba textului trebuie setată pe română, altfel corectorul englez subliniază tot. Diacriticele se obțin corect din tastatura românească (aranjamentul standard) — scrierea fără diacritice nu este o greșeală de ortografie pentru calculator, dar este pentru profesor.

Alte unelte utile: Găsire și înlocuire (Ctrl+F / Ctrl+H) pentru corecții în masă, Urmărire modificări (Track Changes) și comentariile pentru lucrul în echipă.

Înainte de tipărire se folosește Previzualizarea (Print Preview), care arată exact cum va arăta pagina. La tipărire se aleg: imprimanta, intervalul de pagini (toate, pagina curentă, un interval de forma 2-5 sau pagini disparate de forma 1;3;7), numărul de copii, tipărirea față-verso (duplex) și numărul de pagini pe coală. Opțiunea Tipărire în fișier / Salvare ca PDF produce un fișier, nu o foaie tipărită — util când documentul trebuie trimis, nu listat.

Test — 6 întrebări ca la examen