Mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă

Studierea relaţiei dintre activităţile umane şi mediu, precum şi a principiilor dezvoltării durabile.

Impactul activităţilor umane asupra mediului

Mediul înconjurător este ansamblul componentelor naturale (relief, apă, aer, sol, vegetație, faună) împreună cu componentele create de om. Orice activitate economică modifică acest ansamblu, iar geografia studiază cât de departe se propagă modificarea – pentru că geosferele sunt legate între ele.

Principalele forme de impact, pe activități:

• Agricultura – defrișări pentru extinderea terenurilor arabile, eroziunea solului pe versanții despăduriți, salinizarea solurilor prin irigații prost gestionate, poluarea apelor cu pesticide și îngrășăminte chimice.
• Industria – emisii de gaze și pulberi, deversări de ape uzate, halde de steril, consum uriaș de apă și energie.
• Exploatarea resurselor – cariere și exploatări la zi care distrug relieful și vegetația, tasări și surpări deasupra minelor subterane, poluarea cu metale grele.
• Transporturile – emisii de gaze de eșapament, poluare fonică, fragmentarea habitatelor prin autostrăzi și căi ferate, mareele negre provocate de accidentele petrolierelor.
• Urbanizarea – impermeabilizarea solului, care crește riscul de inundații urbane, insula de căldură urbană (orașul e cu câteva grade mai cald decât zona rurală din jur), cantități mari de deșeuri.

Două noțiuni cerute des la BAC și frecvent confundate: defrișarea înseamnă tăierea pădurii, iar deșertificarea înseamnă degradarea terenurilor din zonele aride și semiaride până la aspect de deșert. Defrișarea poate duce la deșertificare, dar nu sunt același lucru – deșertificarea presupune și secetă, suprapășunat și pierderea fertilității solului. Zona cea mai afectată este Sahelul, la sud de Sahara.

O consecință globală este pierderea biodiversității: distrugerea habitatelor este cauza principală a dispariției speciilor, mai gravă decât vânătoarea sau poluarea directă.

Poluarea – tipuri, cauze şi consecinţe

Poluarea este introducerea în mediu, de către om, a unor substanțe sau forme de energie care depășesc capacitatea de autoepurare a mediului. Clasificarea cerută la examen se face după componenta afectată:

• Poluarea aerului – dioxid de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon, pulberi în suspensie. Consecințe: ploile acide (din SO2 și NOx, care se transformă în acizi în atmosferă și distrug pădurile de conifere și monumentele de piatră), smogul urban, bolile respiratorii.
• Poluarea apelor – deversări industriale și menajere, scurgeri agricole, mareele negre. Un efect specific este eutrofizarea: excesul de nitrați și fosfați hrănește algele, care se înmulțesc exploziv, iar la descompunerea lor consumă oxigenul din apă și sufocă peștii.
• Poluarea solului – metale grele, pesticide, deșeuri, hidrocarburi.
• Poluarea sonoră, luminoasă, radioactivă, termică – forme mai puțin evidente, dar cerute în enumerări.

După modul de producere, poluarea poate fi accidentală (accidentul de la Cernobîl, 1986; deversările de petrol) sau cronică, permanentă (traficul, industria).

Două efecte globale nu trebuie amestecate, pentru că este cea mai frecventă greșeală de la acest capitol:

• Distrugerea stratului de ozon este provocată de freoni (CFC) și se manifestă în stratosferă, mai ales deasupra Antarcticii („gaura de ozon”). Consecința este pătrunderea radiațiilor ultraviolete, cu risc de cancer de piele. A fost reglementată prin Protocolul de la Montreal (1987).
• Efectul de seră accentuat este provocat de dioxid de carbon, metan și protoxid de azot și duce la încălzirea globală, nu la creșterea radiațiilor UV.

Atenție și la o nuanță de definiție: efectul de seră natural este un fenomen benefic, fără de care temperatura medie a Terrei ar fi de circa minus 18 grade Celsius. Problema este intensificarea lui prin emisii antropice.

Schimbările climatice globale

Încălzirea globală este creșterea temperaturii medii a atmosferei, atribuită în principal emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili, din defrișări, din agricultură (metanul de la creșterea animalelor și de la orezării) și din depozitarea deșeurilor.

Mecanismul, formulat cum se cere la examen: radiația solară de undă scurtă ajunge la suprafața terestră, care se încălzește și emite radiație de undă lungă (infraroșie); gazele cu efect de seră absorb această radiație și o reemit spre sol, reținând căldura în atmosfera inferioară.

Consecințe geografice, în lanț:

• topirea ghețarilor montani și a calotelor glaciare, cu reducerea rezervei de apă dulce pentru râurile alimentate glaciar;
• creșterea nivelului Oceanului Planetar, prin topire și prin dilatarea termică a apei – factor pe care elevii îl uită frecvent; sunt amenințate deltele populate, câmpiile litorale și statele insulare joase (Maldive, Tuvalu, Kiribati);
• extremizarea fenomenelor – valuri de căldură, secete prelungite, ploi torențiale, cicloni mai intenși;
• deplasarea spre nord a zonelor de vegetație și a arealelor de cultură, extinderea zonelor aride;
• reducerea suprafeței banchizei arctice și afectarea speciilor polare;
• acidifierea oceanelor, prin dizolvarea excesului de CO2, care afectează recifele de corali.

Distincția obligatorie: vremea este starea atmosferei într-un moment și loc dat, clima este regimul mediu multianual. O iarnă geroasă nu contrazice încălzirea globală, pentru că schimbarea climatică se măsoară pe decenii, nu pe episoade izolate. Tot aici se cere diferența dintre atenuare (mitigare) – reducerea emisiilor – și adaptare – măsuri prin care societatea face față efectelor deja produse (diguri, culturi rezistente la secetă, sisteme de avertizare).

Dezvoltarea durabilă – concept şi principii

Dezvoltarea durabilă (sustenabilă) este dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Definiția a fost formulată în Raportul Brundtland, intitulat „Viitorul nostru comun” (1987), și este exact enunțul cerut la BAC – merită învățat cuvânt cu cuvânt.

Conceptul se sprijină pe trei piloni, care trebuie echilibrați:

• pilonul ecologic – conservarea resurselor și a capacității de regenerare a mediului;
• pilonul economic – creștere economică eficientă, cu consum redus de resurse;
• pilonul social – echitate, acces la educație, sănătate, reducerea sărăciei.

De aici vine cea mai importantă corectare de înțeles: dezvoltarea durabilă nu înseamnă oprirea dezvoltării și nici protecția mediului cu orice preț. Înseamnă un alt mod de a te dezvolta. Un răspuns care reduce definiția doar la ocrotirea naturii pierde punctaj.

Principiile de acțiune:

• principiul precauției – când există risc de daune grave, lipsa certitudinii științifice depline nu justifică amânarea măsurilor;
• principiul prevenirii – e mai ieftin să previi decât să repari;
• principiul „poluatorul plătește” – costurile poluării sunt suportate de cel care o produce;
• principiul echității intergeneraționale – dreptul generațiilor viitoare la aceleași resurse.

Instrumente concrete: economia circulară (reducere, reutilizare, reciclare, în locul modelului liniar produs–consum–deșeu), trecerea la surse regenerabile de energie, eficiența energetică, agricultura ecologică, transportul public și, la nivel individual, amprenta ecologică – suprafața de teren și apă necesară pentru a susține consumul unei persoane.

Convenţii, organizaţii şi strategii de protecţie a mediului

Problemele de mediu depășesc granițele, deci soluțiile sunt internaționale. Documentele pe care le cere programa:

• Conferința de la Stockholm (1972) – prima mare reuniune ONU dedicată mediului; a dus la înființarea UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu).
• Protocolul de la Montreal (1987) – eliminarea substanțelor care distrug stratul de ozon (freonii). Este considerat cel mai eficient acord de mediu, pentru că stratul de ozon a început să se refacă.
• Summitul de la Rio de Janeiro (1992), „Conferința pentru Mediu și Dezvoltare” – a adoptat Agenda 21 și Convenția-cadru privind schimbările climatice.
• Protocolul de la Kyoto (1997) – primul acord cu ținte obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, dar numai pentru statele dezvoltate.
• Acordul de la Paris (2015) – limitarea creșterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius față de nivelul preindustrial, cu efort de a rămâne la 1,5 grade; spre deosebire de Kyoto, angajamentele sunt asumate de toate statele, prin contribuții stabilite la nivel național.
• Agenda 2030 a ONU – cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Organizații: ONU și agențiile sale (UNEP, UNESCO – programul „Omul și biosfera”), Agenția Europeană de Mediu, IPCC (grupul interguvernamental de experți care sintetizează cercetarea despre climă), organizații neguvernamentale precum WWF sau Greenpeace.

Strategii de protecție aplicate în teritoriu: rețeaua de arii protejate (parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații ale biosferei, monumente ale naturii), rețeaua europeană Natura 2000, împăduririle și perdelele forestiere de protecție, stațiile de epurare, taxa pe carbon și schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii.

Pentru România, reperele de reținut sunt Rezervația Biosferei Delta Dunării – cea mai extinsă zonă umedă din Europa, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO – și obiectivele de mediu asumate ca stat membru al Uniunii Europene.

Test — 6 întrebări ca la examen