Hidrosfera

Se studiază apele de pe Pământ – oceane, mări, ape continentale.

Hidrosfera și circuitul apei în natură

Hidrosfera este învelișul de apă al Pământului. Ea cuprinde toate formele sub care există apa pe planetă: oceane și mări, râuri și fluvii, lacuri, ape subterane, ghețari, dar și vaporii de apă din atmosferă.

Câteva proporții pe care trebuie să le știi exact:

• apa acoperă circa 71% din suprafața planetei — de aceea Pământul, văzut din spațiu, este numit „planeta albastră”;
• circa 97% din toată apa este sărată (în oceane și mări);
• doar circa 3% este apă dulce, iar cea mai mare parte a acesteia este blocată în ghețari; apa dulce lichidă, ușor de folosit, este foarte puțină.

Apa nu stă pe loc: ea trece necontenit dintr-un înveliș în altul prin circuitul apei în natură. Etapele lui, în ordine: evaporarea (apa din oceane, mări și de pe uscat se transformă în vapori sub acțiunea căldurii Soarelui), condensarea (vaporii urcă, se răcesc și formează norii), precipitațiile (apa cade înapoi ca ploaie sau zăpadă) și scurgerea (apa ajunge în râuri, în sol și înapoi în ocean).

Motorul întregului circuit este energia Soarelui. Fără el, apa nu s-ar evapora și circuitul s-ar opri — o precizare care aduce puncte la evaluare.

Oceanul Planetar – oceane și mări

Toate oceanele și mările comunică între ele și formează împreună o singură întindere de apă sărată numită Oceanul Planetar.

Cele patru oceane (în ordinea mărimii):

• Oceanul Pacific — cel mai întins și cel mai adânc (aici se află Groapa Marianelor); ocupă aproape o treime din suprafața planetei;
• Oceanul Atlantic — al doilea ca mărime, desparte Europa și Africa de cele două Americi;
• Oceanul Indian — situat în cea mai mare parte în emisfera sudică;
• Oceanul Arctic (Înghețat) — cel mai mic și cel mai rece, în jurul Polului Nord, acoperit în mare parte de banchiză (gheață plutitoare).

Marea este o parte a oceanului aflată, de regulă, la marginea continentelor, mai mică și mai puțin adâncă decât oceanul. Pentru noi cea mai importantă este Marea Neagră, la care România are ieșire.

Apa mărilor și oceanelor este sărată — salinitatea medie este de circa 35 grame de sare la un litru de apă (35‰).

Apa Oceanului Planetar se află în mișcare permanentă, sub trei forme, care se cer deosebite:

• valurile — mișcări de unduire produse de vânt;
• mareele — ridicarea (fluxul) și coborârea (refluxul) periodică a nivelului apei, produse de atracția Lunii și a Soarelui;
• curenții oceanici — adevărate „râuri în ocean”, deplasări de apă pe distanțe uriașe; pot fi calzi sau reci și influențează clima țărmurilor pe care le ating.

Apele curgătoare

Apele curgătoare sunt apele care se deplasează la vale, sub acțiunea gravitației, printr-o albie. După mărime, ele poartă nume diferite: pârâul (cel mai mic), râul (mai mare, se varsă de obicei în alt râu sau fluviu) și fluviul (cea mai mare apă curgătoare, care se varsă în mare sau în ocean).

Termenii pe care evaluarea îi cere cu definiții precise:

• izvorul — locul de unde pornește o apă curgătoare;
• albia — șanțul prin care curge apa;
• gura de vărsare — locul unde apa curgătoare se varsă în altă apă; poate avea formă de deltă (teritoriu nou, cu brațe și ostroave, format din aluviunile depuse — cum e Delta Dunării) sau de estuar (gură lărgită, ca o pâlnie, curățată de maree);
• afluentul — râul mai mic care se varsă în altul mai mare;
• confluența — locul de întâlnire a două ape curgătoare;
• bazinul hidrografic — teritoriul de pe care un râu își adună apele;
• debitul — cantitatea de apă care trece printr-un loc al albiei într-o secundă.

Fluvii de reținut pe glob: Nilul (Africa) — cel mai lung fluviu al lumii; Amazonul (America de Sud) — cel mai mare debit și cel mai întins bazin; Dunărea — al doilea fluviu al Europei ca lungime (după Volga), care se varsă în Marea Neagră prin cele trei brațe ale deltei: Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe.

Confuzia clasică: fluviul nu este „un râu mai lat” oarecare — deosebirea cerută la test este că fluviul se varsă în mare sau ocean, pe când râul se varsă de regulă în altă apă curgătoare.

Lacurile și apele subterane

Lacul este o întindere de apă stătătoare, aflată într-o adâncitură a scoarței terestre numită cuvetă. Lacurile pot fi naturale sau create de om (antropice).

După modul de formare a cuvetei, lacurile naturale pot fi:

• glaciare — în adânciturile săpate de ghețari (în România: Bâlea, Bucura — cel mai întins lac glaciar al țării);
• vulcanice — în craterul unui vulcan stins; unicul exemplu românesc, cerut aproape la fiecare test: Lacul Sfânta Ana;
• tectonice — în adânciturile scoarței; exemple pe glob: Marea Caspică (cel mai întins lac al lumii, deși i se spune „mare”) și Baikal (cel mai adânc lac al lumii, în Rusia);
• de baraj natural — formate prin prăbușirea unui versant care a blocat o vale (Lacul Roșu);
• limanuri și lagune — la țărmul mării (Techirghiol; laguna Razim).

Lacurile antropice sunt create de om, mai ales pentru hidrocentrale (Porțile de Fier pe Dunăre, Izvorul Muntelui — Bicaz pe Bistrița), pentru irigații sau pescuit.

Apele subterane s-au format din apa ploilor și a zăpezilor care s-a infiltrat în sol și s-a oprit deasupra unui strat de roci impermeabile (prin care apa nu poate trece). Ele ies la suprafață prin izvoare. Apele subterane minerale, bogate în substanțe dizolvate, sunt o bogăție a României — stațiuni ca Borsec sau Băile Herculane s-au dezvoltat în jurul lor.

Atenție la capcana de vocabular: Marea Caspică este, geografic vorbind, un lac, pentru că nu comunică direct cu Oceanul Planetar.

Ghețarii, importanța și protecția apelor

Ghețarii sunt mase mari de gheață formate prin acumularea și tasarea zăpezii, an după an, acolo unde zăpada nu se topește niciodată complet. Ei păstrează cea mai mare parte a apei dulci a planetei.

Ghețarii sunt de două feluri:

• ghețari de calotă (continentali) — acoperă suprafețe uriașe în regiunile polare: Antarctica (cea mai mare rezervă de apă dulce a lumii) și Groenlanda. Din marginea lor se rup aisbergurile, munți de gheață plutitori, periculoși pentru nave — celebrul Titanic s-a scufundat după ciocnirea cu un aisberg;
• ghețari montani — limbi de gheață care coboară lent pe văile munților foarte înalți (Alpi, Himalaya, Anzi). În Carpații noștri nu există ghețari astăzi, dar au existat în trecut — dovadă sunt lacurile glaciare.

Apa înseamnă viață, iar oamenii o folosesc pretutindeni: apă potabilă, irigații în agricultură, industrie, producerea energiei electrice în hidrocentrale, transport pe apă (navigație), pescuit și turism.

Tocmai de aceea protecția apelor este vitală. Principalele pericole: poluarea cu ape murdare de la fabrici și orașe, cu îngrășăminte spălate de pe câmpuri și cu plastic (în oceane s-au format adevărate „insule de gunoaie”), precum și risipa de apă.

Măsuri de protecție: stații de epurare care curăță apele murdare înainte de a fi returnate în râuri, reducerea consumului, colectarea deșeurilor, protejarea zonelor cu izvoare. Reține sensul exact: epurarea este curățarea apelor uzate, nu același lucru cu tratarea apei potabile.

Test — 6 întrebări ca la examen