Piața factorilor de producție

Se analizează piețele specifice factorilor de producție: munca, capitalul și pământul.

Piața muncii: cererea și oferta de muncă

Pe piața factorilor de producție rolurile se inversează față de piața bunurilor, iar aici se pierd cele mai multe puncte la BAC.

Pe piața muncii:

• cererea de muncă vine de la firme (angajatori) — ele au nevoie de forță de muncă;
• oferta de muncă vine de la populație (salariați) — oamenii își oferă capacitatea de a munci;
• prețul care se formează este salariul.

Deci gospodăriile, care pe piața bunurilor formau cererea, devin aici ofertanți. Formularea „firmele oferă locuri de muncă” este corectă în limbajul curent, dar la examen se cere terminologia economică: firmele cer muncă.

Cererea de muncă este o cerere derivată — ea depinde de cererea pentru bunurile pe care firma le produce. Dacă scade cererea de automobile, scade și cererea de muncă în uzină. Ea mai depinde de costul salarial, de productivitatea muncii și de gradul de înlocuire a muncii prin capital.

Oferta de muncă are trăsături specifice, cerute la definiții:

• provine din populația activă disponibilă, deci este limitată demografic;
• are mobilitate redusă — oamenii nu se mută ușor în altă localitate sau profesie;
• este nestocabilă — timpul de muncă nefolosit se pierde definitiv;
• răspunde mai lent la variațiile salariului, pentru că formarea profesională durează ani.

Indicatori demografici obligatorii: populația totală cuprinde populația activă (ocupată + șomeri) și populația inactivă (copii, pensionari, elevi, studenți). Atenție: șomerii fac parte din populația activă, fiind disponibili pentru muncă — este cea mai frecventă greșeală la itemii cu calcule.

Echilibrul pieței muncii apare la salariul care egalizează cererea și oferta; peste acest nivel apare excedent de ofertă, adică șomaj.

Salariul: forme și factori de influență

Salariul este venitul obținut de posesorul factorului muncă, adică prețul plătit pentru utilizarea forței de muncă.

Distincția pe care se construiesc majoritatea subiectelor:

• salariul nominal — suma de bani efectiv încasată;
• salariul real — cantitatea de bunuri și servicii care poate fi cumpărată cu salariul nominal; se calculează raportând salariul nominal la nivelul prețurilor: Sr = Sn / P (sau, în indici, ISr = ISn / IP × 100).

Consecința logică, cerută explicit: dacă salariul nominal crește cu 10%, iar prețurile cresc cu 15%, salariul real scade — oamenii au mai mulți lei, dar cumpără mai puțin. Puterea de cumpărare depinde de salariul real, nu de cel nominal.

Alte perechi de forme:

• salariul brut (înainte de contribuții și impozit) și salariul net (încasat efectiv);
• salariul de bază și salariul suplimentar (sporuri, prime, ore suplimentare, participarea la profit);
• salariul minim garantat — nivelul sub care legea interzice plata muncii;
• după modul de calcul: în regie (după timpul lucrat) și în acord (după cantitatea de produse realizate).

Factorii care influențează mărimea salariului: nivelul de calificare și pregătire, productivitatea muncii, condițiile și riscurile muncii, raportul cerere-ofertă pe segmentul respectiv, puterea de negociere a sindicatelor, nivelul de dezvoltare economică al țării și legislația muncii.

De reținut pentru argumentare: creșterea durabilă a salariilor reale este posibilă doar pe baza creșterii productivității muncii. Majorările nominale care depășesc creșterea productivității se transferă, mai devreme sau mai târziu, în prețuri, adică se anulează prin inflație.

Piața capitalului și dobânda

Pe piața capitalului se întâlnesc cei care dispun de economii și cei care au nevoie de fonduri pentru investiții. Prețul care se formează aici se numește dobândă.

Dobânda este venitul obținut de posesorul capitalului bănesc împrumutat, respectiv prețul plătit pentru folosirea temporară a unei sume de bani. Ea recompensează renunțarea la lichiditate, riscul asumat și amânarea consumului prezent.

Mărimile care se cer calculate:

• masa dobânzii (D) — suma absolută încasată;
• rata dobânzii (d') — mărimea relativă, procentuală: d' = D / C × 100, unde C este creditul acordat;
• dobânda simplă, calculată numai la suma inițială: D = C × d' × n (n = numărul de ani);
• dobânda compusă, calculată și la dobânda acumulată anterior (capitalizare): suma finală S = C × (1 + d')ⁿ.

Distincția care apare des la itemi: rata nominală a dobânzii este cea afișată de bancă, iar rata reală se obține scăzând rata inflației. Dacă banca dă 6% dobândă, iar inflația este 8%, rata reală este negativă (−2%), deci deponentul pierde putere de cumpărare deși are mai mulți lei.

Factorii care influențează rata dobânzii: raportul dintre cererea și oferta de capital, rata inflației așteptată, riscul debitorului, durata împrumutului (de regulă termen mai lung, dobândă mai mare) și politica monetară a băncii centrale, care fixează dobânda de referință.

Dobânda are un rol dublu în economie: stimulează economisirea (recompensează pe cel care amână consumul) și descurajează sau încurajează investițiile (o dobândă mare face creditul scump și reduce investițiile). Un proiect de investiție este rentabil doar dacă rata profitului așteptată depășește rata dobânzii.

Piața funciară și renta

Piața funciară este piața pe care se tranzacționează terenurile, prin vânzare-cumpărare sau prin arendare (închiriere). Ea are o particularitate unică: oferta de pământ este practic fixă, limitată natural — nu se poate produce teren nou. De aceea prețul terenurilor este determinat aproape exclusiv de cerere.

Renta este venitul obținut de proprietarul unui factor de producție a cărui ofertă este limitată, în primul rând pământul. Definiția de manual: venitul însușit de proprietarul funciar pentru cedarea dreptului de folosință asupra terenului.

Formele rentei, cerute la itemii de recunoaștere:

• renta diferențială I — apare din fertilitatea naturală diferită a terenurilor și din poziția lor (apropierea de piețe, de drumuri). Terenul mai bun aduce, la aceleași cheltuieli, o producție mai mare, deci un venit suplimentar.
• renta diferențială II — apare din investiții succesive de capital pe același teren: irigații, îngrășăminte, mecanizare, care îi ridică fertilitatea (fertilitate artificială, dobândită).
• renta absolută — încasată de proprietar pentru orice teren, chiar și pentru cel mai slab, în virtutea simplului drept de proprietate.
• renta de monopol — obținută pe terenuri cu însușiri excepționale și irepetabile (o podgorie celebră, o sursă de apă minerală).

Se extinde noțiunea și în afara agriculturii: se vorbește despre rentă de abilitate (talent excepțional al unui sportiv sau artist), rentă de monopol în alte domenii sau rentă pentru resurse naturale rare.

Prețul pământului se determină prin capitalizarea rentei: Preț = Renta anuală / rata dobânzii × 100. Logica: terenul valorează cât ar trebui depus la bancă pentru a obține, ca dobândă, un venit egal cu renta. Rezultă că, dacă rata dobânzii scade, prețul pământului crește — relație invers proporțională, capcană clasică la calcule.

Arenda nu este sinonimă cu renta: arenda este suma efectiv plătită prin contract și cuprinde renta plus, uneori, plata pentru construcțiile și amenajările existente pe teren.

Șomajul: cauze, forme și măsurare

Șomajul este fenomenul economic constând în existența unor persoane apte de muncă, disponibile și aflate în căutare activă a unui loc de muncă, dar care nu găsesc unul.

Cele trei condiții trebuie îndeplinite cumulativ: cine nu caută de lucru nu este șomer, ci inactiv. Definiția aceasta explică de ce studenții, pensionarii sau casnicele nu sunt considerați șomeri.

Rata șomajului = (număr de șomeri / populația activă) × 100. Reține numitorul: populația activă, nu populația totală și nici populația ocupată.

Formele șomajului, după cauză:

• frictional — temporar, dat de trecerea de la un loc de muncă la altul; este inevitabil și chiar util într-o economie dinamică;
• structural — apare din nepotrivirea dintre calificările existente și cele cerute pe piață, ca urmare a schimbărilor tehnologice sau a restructurării ramurilor; este cel mai greu de combătut, pentru că cere recalificare;
• ciclic (conjunctural) — apare în faza de recesiune, când cererea agregată scade și firmele reduc activitatea;
• sezonier — legat de activități dependente de anotimp: agricultură, construcții, turism;
• tehnologic — determinat de înlocuirea muncii cu utilaje și automatizări.

Se mai deosebesc șomajul voluntar (persoana refuză condițiile de salarizare oferite) de șomajul involuntar (persoana acceptă salariul pieței, dar nu găsește loc de muncă) și se discută despre rata naturală a șomajului, nivelul minim inevitabil, format din șomajul fricțional și cel structural. Ocuparea deplină nu înseamnă șomaj zero.

Efecte: pentru individ — pierdere de venit, descalificare, marginalizare; pentru economie — producție pierdută, cheltuieli sociale mari, încasări fiscale reduse.

Măsuri de combatere: stimularea investițiilor și a cererii agregate, programe de formare și recalificare, subvenții pentru angajare, sprijinirea mobilității, dezvoltarea antreprenoriatului și medierea locurilor de muncă. Indemnizația de șomaj atenuează efectele, dar nu reduce cauzele.

Test — 6 întrebări ca la examen