Țesuturi vegetale

Prezentarea tipurilor de țesuturi vegetale și a rolului lor în viața plantei.

Clasificarea țesuturilor vegetale și meristemele

Țesuturile vegetale se împart, după capacitatea de diviziune a celulelor, în două mari categorii:

• Țesuturi embrionare (meristeme) — celule mici, cu pereți subțiri, nucleu mare central, fără vacuole dezvoltate, care se divid continuu;
• Țesuturi definitive — provin din meristeme prin diferențiere; celulele lor și-au pierdut, în general, capacitatea de diviziune și s-au specializat pentru o funcție: protecție, conducere, asimilație, depozitare, susținere, secreție.

Meristemele, după poziție și origine:

• Meristemele primare (apicale) — în vârful rădăcinii și al tulpinii; asigură creșterea în lungime a plantei;
• Meristemele secundare (laterale) — cambiul și felogenul; apar mai ales la plantele lemnoase și asigură creșterea în grosime. Cambiul generează țesuturi conducătoare secundare (lemn spre interior, liber spre exterior), iar felogenul generează suber (plută) spre exterior.

Confuzia clasică de examen: creșterea în lungime = meristeme apicale/primare; creșterea în grosime = meristeme laterale/secundare. Inversarea lor costă punctajul întreg al itemului.

Țesuturile de protecție

Țesuturile de protecție (de apărare) acoperă organele plantei și le apără de uscăciune, variații de temperatură și agenți patogeni.

• Epiderma — un singur strat de celule vii, strâns unite, fără cloroplaste (cu excepția celulelor stomatice); acoperă organele tinere. Pe fața externă secretă cuticula, un strat ceros care reduce pierderile de apă.

Epiderma prezintă formațiuni specializate: - stomatele — pori formați din două celule reniforme (celule stomatice) care CONȚIN cloroplaste, delimitând un orificiu numit ostiolă; prin stomate se fac schimburile de gaze (CO2, O2) și transpirația; abundă pe fața inferioară a frunzei; - perii absorbanți — pe rădăcina tânără, pentru absorbția apei și sărurilor minerale; - peri protectori și secretori — pe frunze și tulpini.

• Suberul (pluta) — țesut secundar generat de felogen, format din celule moarte, cu pereți impregnați cu suberină, impermeabile; protejează tulpinile și rădăcinile bătrâne ale plantelor lemnoase.

De reținut: epiderma este țesut viu primar, suberul este țesut mort secundar — perechea de contraste apare frecvent în itemii de asociere.

Țesuturile conducătoare

Țesuturile conducătoare transportă seva prin corpul plantei și sunt de două tipuri — sensul transportului și natura sevei fac diferența la examen:

• Lemnul (xilemul) — conduce seva brută (apă + săruri minerale) în sens ascendent, de la rădăcină spre frunze. Elementele conducătoare sunt vasele lemnoase: traheele (vase perfecte — pereții transversali au dispărut complet, tuburi continue, la angiosperme) și traheidele (vase imperfecte — pereții transversali persistă, la gimnosperme și ferigi). La maturitate, vasele lemnoase sunt celule moarte, cu pereți lignificați. Xilemul mai conține parenchim lemnos și fibre lemnoase.
• Liberul (floemul) — conduce seva elaborată (apă + substanțe organice produse prin fotosinteză), predominant descendent, de la frunze spre celelalte organe. Elementele conducătoare sunt tuburile ciuruite — celule VII, alungite, ai căror pereți transversali persistă sub forma unor plăci ciuruite; sunt însoțite de celule anexe, parenchim și fibre liberiene.

Vasele lemnoase și liberiene se grupează în fascicule conducătoare. Capcana clasică: lemnul = celule moarte + sevă brută + ascendent; liberul = celule vii + sevă elaborată + descendent. Orice încrucișare a acestor triplete este greșită.

Țesuturile fundamentale (parenchimurile)

Parenchimurile (țesuturile fundamentale) sunt cele mai răspândite țesuturi definitive, formate din celule vii, mari, cu pereți subțiri și spații intercelulare. După funcție:

• Parenchimul de asimilație (asimilator, clorenchim) — celule bogate în cloroplaste, unde se desfășoară fotosinteza; localizat în frunze și în scoarța tulpinilor tinere. În frunză formează două zone: țesutul palisadic (celule alungite, ordonate, sub epiderma superioară — principala zonă de fotosinteză) și țesutul lacunar (celule rotunjite, cu spații mari cu aer, spre epiderma inferioară — favorizează circulația gazelor).
• Parenchimul de depozitare — acumulează substanțe de rezervă: amidon (tuberculul de cartof, semințele de grâu), uleiuri (floarea-soarelui), zaharuri (rădăcina de sfeclă, morcov). Se găsește în rădăcini metamorfozate, tuberculi, semințe, fructe.
• Parenchimul acvifer — depozitează apă; caracteristic plantelor din regiuni secetoase (plante suculente: cactuși, aloe).
• Parenchimul aerifer (aerenchimul) — are spații mari pline cu aer; caracteristic plantelor acvatice (nufăr), cărora le asigură plutirea și aerarea țesuturilor.

Corelația mediu de viață → tip de parenchim (secetă → acvifer; apă → aerifer) este o întrebare frecventă și, ironic, des inversată de elevi.

Țesuturile mecanice și secretoare

Țesuturile mecanice (de susținere) conferă plantei rezistență la îndoire, rupere și presiune — sunt „scheletul” plantei:

• Colenchimul — format din celule VII, cu pereții inegal îngroșați cu celuloză; este flexibil și se găsește în organele TINERE, aflate încă în creștere (pețioluri, tulpini tinere), pentru că nu împiedică alungirea lor.
• Sclerenchimul — format din celule MOARTE la maturitate, cu pereții uniform îngroșați, adesea lignificați; foarte rezistent, se găsește în organele mature. Include fibrele sclerenchimatice (alungite — ex. fibrele de in și cânepă) și sclereidele (celule pietroase — dau duritatea sâmburilor și textura granuloasă a perelor).

Perechea colenchim viu/tânăr — sclerenchim mort/matur este contrastul cerut la examen; distractorii inversează fie vitalitatea celulelor, fie vârsta organului.

Țesuturile secretoare produc și elimină diverse substanțe: perii secretori (uleiuri eterice la mentă, mușcată), glandele nectarifere din flori (nectarul atrage insectele polenizatoare), canalele rezinifere ale coniferelor (rășina) și laticiferele (latexul — la păpădie, arborele de cauciuc). Aceste secreții au roluri de apărare, de atragere a polenizatorilor sau de cicatrizare a rănilor.

Test — 6 întrebări ca la examen