Țesuturi animale

Clasificarea și caracterizarea principalelor tipuri de țesuturi animale și rolul lor în organism.

Noțiunea de țesut și clasificarea țesuturilor animale

Un țesut este o grupare de celule cu aceeași formă, structură și funcție, împreună cu substanța intercelulară dintre ele. Țesuturile se formează prin diferențiere celulară: celulele provenite din diviziunea zigotului se specializează pentru câte o funcție — de aceea o celulă musculară nu seamănă cu una nervoasă, deși au același ADN.

La animale există patru tipuri fundamentale de țesuturi — clasificarea trebuie știută complet:

• țesutul epitelial — acoperă suprafețe, căptușește cavități, formează glande;
• țesutul conjunctiv — leagă, susține, hrănește și apără; are multă substanță intercelulară;
• țesutul muscular — asigură mișcarea, prin celule capabile de contracție;
• țesutul nervos — recepționează, conduce și prelucrează informația.

Criteriul rapid de recunoaștere pe imagini de examen: epitelul are celule strâns unite, cu foarte puțină substanță intercelulară, pe când conjunctivul are celule rare, distanțate, într-o substanță intercelulară abundentă. Confuzia dintre cele două criterii este o greșeală clasică de punctaj.

Țesutul epitelial

Epiteliile sunt formate din celule strâns unite între ele, așezate pe o membrană bazală care le separă de țesutul conjunctiv de dedesubt. Epiteliile nu conțin vase de sânge — se hrănesc prin difuziune din conjunctivul subiacent; aceasta e o particularitate cerută des la examen.

După funcție, epiteliile sunt de trei categorii:

• Epitelii de acoperire — protejează suprafețele. Se clasifică după numărul de straturi: unistratificate (ex. epiteliul alveolelor pulmonare, al mucoasei intestinale) și pluristratificate (ex. epiderma); și după forma celulelor: pavimentoase (turtite), cubice, cilindrice.
• Epitelii glandulare — celule specializate în secreție; formează glandele: exocrine (varsă produsul printr-un canal la exterior sau în cavități — glandele salivare, sudoripare), endocrine (varsă hormonii direct în sânge — tiroida, hipofiza) și mixte (pancreasul, gonadele).
• Epitelii senzoriale — conțin celule care recepționează stimuli (ex. mugurii gustativi, epiteliul olfactiv).

Corelația structură–funcție: epiteliul intestinal este unistratificat cilindric, cu microvili care măresc suprafața de absorbție — un strat subțire favorizează trecerea substanțelor.

Țesutul conjunctiv

Țesutul conjunctiv este cel mai răspândit țesut din organism. Trăsătura definitorie: substanța intercelulară abundentă, formată din substanța fundamentală și fibre (de colagen — rezistente, elastice — extensibile, de reticulină). După consistența substanței fundamentale, conjunctivele sunt:

• Moi: țesutul lax (însoțește epiteliile, rol de hrănire și legare), adipos (depozit de grăsime, izolator termic), fibros (rezistent — tendoane, ligamente), elastic (pereții arterelor mari), reticulat (în organele limfoide).
• Semidure: țesutul cartilaginos — condrocite în substanță fundamentală impregnată cu condrină; nu are vase de sânge, se hrănește prin difuziune din pericondru. Tipuri: hialin (cartilajele costale, traheale), elastic (pavilionul urechii, epiglota), fibros (discurile intervertebrale, meniscurile).
• Dure: țesutul osos — osteocite în substanță impregnată cu săruri de calciu și fosfor. Tipuri: compact (în diafizele oaselor lungi, cu osteoane/sisteme Havers) și spongios (în epifize, cu areole pline de măduvă).

Sângele este considerat un țesut conjunctiv special, cu substanța fundamentală lichidă (plasma) și elemente figurate.

Țesutul muscular

Țesutul muscular este format din celule alungite numite fibre musculare, specializate în contracție — au în citoplasmă (sarcoplasmă) miofibrile cu proteine contractile: actină și miozină. Există trei tipuri, iar tabelul lor comparativ e subiect sigur:

• Țesutul muscular striat scheletic — fibre lungi, cilindrice, multinucleate, cu striații transversale; formează mușchii scheletici; contracție rapidă, puternică, voluntară (comandată conștient).
• Țesutul muscular neted — celule fusiforme, uninucleate, FĂRĂ striații; intră în pereții organelor interne (stomac, intestin, vase de sânge, uter); contracție lentă, susținută, involuntară.
• Țesutul muscular striat cardiac (miocardul) — fibre striate, dar uninucleate, ramificate și conectate prin discuri intercalare; contracție ritmică și involuntară.

Capcana clasică a miocardului: este striat CA STRUCTURĂ, dar involuntar CA FUNCȚIONARE — combină trăsături din ambele categorii, de aceea distractorii îl descriu fie ca „neted”, fie ca „voluntar”. Ambele variante sunt greșite.

Țesutul nervos

Țesutul nervos este format din două categorii de celule:

• Neuronii — unitățile structurale și funcționale, specializate în generarea și conducerea impulsului nervos;
• Celulele gliale (nevroglia) — celule de susținere, hrănire și protecție a neuronilor; spre deosebire de neuroni, se pot divide.

Neuronul are: corp celular (cu nucleu și citoplasmă) și prelungiri — dendritele (numeroase, scurte, ramificate, conduc impulsul SPRE corpul celular — sens celulipet) și axonul (unic, lung, conduce impulsul DE LA corpul celular spre alte celule — sens celulifug). Mulți axoni sunt înveliți în teacă de mielină, care accelerează conducerea impulsului.

Proprietățile fundamentale ale neuronului: excitabilitatea (capacitatea de a răspunde la stimuli) și conductibilitatea (capacitatea de a conduce impulsul nervos).

Legătura dintre neuroni se numește sinapsă: impulsul trece de la axonul unui neuron la dendrita sau corpul altuia, de regulă prin mediatori chimici, într-un singur sens.

De reținut: neuronii adulți nu se divid — de aceea leziunile nervoase se repară greu; distructorul tipic atribuie diviziunea neuronilor, nu celulelor gliale.

Test — 6 întrebări ca la examen