Sistemul nervos

Studiul structurii și funcțiilor sistemului nervos la om, inclusiv igiena acestuia.

Organizarea generală a sistemului nervos

Sistemul nervos coordonează toate funcțiile organismului și asigură legătura cu mediul. El primește informații de la receptori, le prelucrează și trimite comenzi către mușchi și glande.

După poziție, sistemul nervos are două componente:

• Sistemul nervos central (SNC) – encefalul (adăpostit în cutia craniană) și măduva spinării (în canalul coloanei vertebrale). Aici se prelucrează informațiile și se elaborează comenzile.
• Sistemul nervos periferic (SNP) – nervii (cranieni și spinali) și ganglionii nervoși. Nervii sunt „cablurile” care leagă centrii nervoși de restul corpului.

După funcție, distingem:

• sistemul nervos somatic – controlează relația cu mediul extern și mișcările voluntare ale mușchilor scheletici;
• sistemul nervos vegetativ – controlează activitatea organelor interne (inimă, stomac, glande), în mod involuntar.

Organele nervoase sunt protejate de oase (craniu, coloană), de trei membrane numite meninge și de lichidul cefalorahidian, care amortizează șocurile. Confuzia clasică: nervii NU fac parte din sistemul nervos central — ei aparțin sistemului nervos periferic.

Neuronul – celula sistemului nervos

Neuronul este unitatea structurală și funcțională a sistemului nervos. Este o celulă foarte specializată, care generează și conduce impulsuri nervoase, dar care, în schimb, nu se mai divide — de aceea neuronii distruși nu se refac.

Părțile neuronului:

• corpul celular – conține nucleul și citoplasma; corpurile neuronilor formează substanța cenușie;
• dendritele – prelungiri scurte și ramificate, care primesc impulsurile și le conduc spre corpul celular;
• axonul – prelungire unică, de obicei lungă, care conduce impulsul dinspre corpul celular către alți neuroni sau către organe; axonii formează substanța albă (culoarea vine de la teaca de mielină care îi învelește).

Sensul impulsului este mereu același: dendrite → corp celular → axon — inversarea lui este o greșeală frecventă la examen.

Legătura dintre doi neuroni se numește sinapsă. La sinapsă, impulsul trece într-un singur sens, prin substanțe chimice eliberate de capătul axonului. Neuronii sunt însoțiți de celulele gliale, care îi hrănesc, îi susțin și produc mielina — ele NU conduc impulsuri nervoase.

Măduva spinării și reflexele

Măduva spinării este un cordon nervos situat în canalul vertebral. În secțiune transversală se vede organizarea ei caracteristică: substanța cenușie la interior, în formă de fluture (sau de H), și substanța albă la exterior — exact invers decât la creier, iar această inversare este o capcană clasică de examen.

Din măduvă pornesc 31 de perechi de nervi spinali, care deservesc trunchiul și membrele.

Măduva are două funcții:

• funcția reflexă – realizarea reflexelor: răspunsuri automate, rapide și involuntare la stimuli. Drumul parcurs de impuls se numește arc reflex și are cinci componente, în ordine: receptor → cale aferentă (senzitivă) → centru nervos → cale eferentă (motoare) → efector (mușchi sau glandă). Exemple de reflexe medulare: retragerea mâinii la atingerea unui obiect fierbinte, reflexul rotulian.
• funcția de conducere – substanța albă conduce informațiile de la corp spre encefal (căi ascendente, senzitive) și comenzile de la encefal spre corp (căi descendente, motorii).

De reținut: în reflexul de retragere, mâna se retrage înainte să simți durerea conștient — comanda pleacă din măduvă, iar informația ajunge la creier abia după aceea.

Encefalul: trunchi cerebral, cerebel, creier

Encefalul este partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. Componentele lui, de jos în sus:

• Trunchiul cerebral – continuă măduva spinării; conține centrii unor reflexe vitale: respirația, activitatea inimii, deglutiția (înghițirea), tusea, strănutul, voma. Lezarea lui este fatală — de aceea se spune că este zona cea mai vitală a encefalului.
• Cerebelul (creierul mic) – situat în spatele trunchiului cerebral; coordonează echilibrul și precizia și armonia mișcărilor. Atenție: cerebelul NU comandă mișcările (comanda vine din scoarța cerebrală), ci doar le coordonează și le face precise.
• Diencefalul – între trunchi și emisfere; conține talamusul (stație de releu pentru informațiile senzitive) și hipotalamusul, care controlează setea, foamea, temperatura corpului și leagă sistemul nervos de sistemul endocrin.
• Creierul mare (emisferele cerebrale) – partea cea mai voluminoasă și mai dezvoltată. La suprafață se află scoarța cerebrală (substanță cenușie, cutată în circumvoluțiuni), sediul funcțiilor superioare: gândirea, memoria, limbajul, învățarea, mișcările voluntare și senzațiile conștiente.

La encefal, substanța cenușie este dispusă la exterior (scoarța), iar substanța albă la interior — invers decât la măduvă.

Sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ (SNV) reglează activitatea organelor interne — inimă, plămâni, tub digestiv, vase de sânge, glande — fără participarea voinței. Nu poți decide conștient să îți oprești digestia sau să îți încetinești inima; aceste reglaje se fac automat.

SNV are două componente cu efecte opuse asupra aceluiași organ:

• Sistemul nervos simpatic – domină în situații de stres, pericol sau efort (reacția de tip luptă sau fugi): accelerează bătăile inimii, dilată pupilele, dilată bronhiile, încetinește digestia, mobilizează glucoza pentru energie.
• Sistemul nervos parasimpatic – domină în stările de odihnă și refacere: încetinește inima, îngustează pupilele, stimulează digestia și secrețiile digestive.

Cele două componente lucrează permanent împreună, ca frâna și accelerația unei mașini: echilibrul dintre ele se numește echilibru vegetativ și se ajustează după nevoile fiecărui moment.

Capcana de punctaj: simpaticul accelerează inima, dar încetinește digestia — mulți elevi cred că simpaticul „accelerează tot”. Regula corectă este: simpaticul pregătește corpul de acțiune, deci oprește procesele care nu sunt urgente, iar digestia este prima sacrificată.

Igiena și bolile sistemului nervos

Sistemul nervos funcționează bine doar dacă este îngrijit corespunzător. Reguli de igienă:

• somn suficient (8-9 ore la vârsta școlară) — în somn neuronii se refac, iar informațiile învățate se fixează în memorie;
• alternarea învățării cu pauze și mișcare în aer liber; oxigenarea bună ajută activitatea creierului;
• alimentație echilibrată și hidratare;
• evitarea alcoolului, tutunului și drogurilor — acestea distrug neuroni, iar neuronii distruși nu se mai refac, pentru că nu se divid.

Boli și afecțiuni de reținut:

• meningita – inflamația meningelor, de cauză infecțioasă (virusuri sau bacterii); febră mare, dureri de cap, gât rigid;
• accidentul vascular cerebral (AVC) – întreruperea circulației sângelui într-o zonă a creierului, prin astuparea sau ruperea unui vas; neuronii din zona afectată mor în câteva minute;
• boala Parkinson – tremurături și mișcări încetinite, prin degenerarea unor neuroni care controlează mișcarea;
• epilepsia – crize de descărcări electrice necontrolate în creier;
• oboseala cronică și surmenajul – scăderea capacității de concentrare prin suprasolicitare și lipsă de somn.

La examen se cere frecvent legătura cauză-efect: de ce alcoolul este atât de periculos pentru sistemul nervos? Pentru că neuronii distruși sunt pierduți definitiv.

Test — 6 întrebări ca la examen