Sistemul cardiovascular

Se studiază structura inimii, vasele de sânge și circulația sângelui în organism.

Sângele – compoziție și roluri

Sângele este un țesut lichid (aproximativ 5 litri la adult) format din plasmă (partea lichidă, circa 55%) și elemente figurate (celulele sângelui, circa 45%).

Elementele figurate — fiecare cu rolul lui, cerut în perechi „element–funcție”:

• globulele roșii (hematiile) — cele mai numeroase (4,5–5 milioane pe milimetru cub); nu au nucleu la maturitate și conțin hemoglobină, proteina cu fier care transportă oxigenul. Hemoglobina încărcată cu oxigen dă sângelui culoarea roșu-aprins; fără oxigen, roșu-închis. Scăderea numărului de hematii sau a hemoglobinei se numește anemie — oboseală, paloare, amețeli;
• globulele albe (leucocitele) — mai puține (5 000–9 000/mm³), au nucleu; rolul lor este apărarea organismului: unele „mănâncă” microbii (fagocitoză), altele produc anticorpi. Creșterea numărului lor semnalează de obicei o infecție;
• trombocitele (plachetele sanguine) — fragmente de celule care intervin în coagularea sângelui: la o rană, formează împreună cu o rețea de proteine cheagul care oprește sângerarea.

Plasma transportă substanțele nutritive absorbite din intestin, hormonii, dioxidul de carbon dizolvat și substanțele nefolositoare către organele de excreție.

Rolurile sângelui, pe scurt: transport (gaze, nutrienți, hormoni, deșeuri), apărare (leucocite, anticorpi), menținerea constantă a temperaturii corpului — sângele distribuie căldura de la organele active spre restul corpului.

Inima – structură și funcționare

Inima este o pompă musculară de mărimea pumnului, situată în cutia toracică, între cei doi plămâni, ușor spre stânga. Peretele ei este format în principal din miocard — mușchiul striat de tip cardiac, care se contractă involuntar și neobosit, toată viața.

Inima are patru camere:

• două atrii (sus) — camerele care primesc sângele venit prin vene;
• două ventricule (jos) — camerele care pompează sângele în artere; pereții lor sunt mai groși, pentru că munca lor e mai mare. Cel mai gros perete îl are ventriculul stâng, care împinge sângele în tot corpul.

Esențial: jumătatea dreaptă și jumătatea stângă NU comunică între ele — un perete despărțitor complet le separă. În inima dreaptă se află numai sânge sărac în oxigen, în cea stângă numai sânge bogat în oxigen; amestecul lor ar face circulația ineficientă.

Între atrii și ventricule, precum și la ieșirea din ventricule, se află valvule — supape care se deschid într-un singur sens. Ele impun sensul unic al circulației: atriu → ventricul → arteră, niciodată înapoi. Închiderea valvulelor produce zgomotele inimii („bum-bum”) pe care medicul le ascultă cu stetoscopul.

Inima funcționează ritmic: contracția se numește sistolă (sângele este împins mai departe), relaxarea diastolă (camerele se umplu din nou). La un adult în repaus, inima bate de aproximativ 70 de ori pe minut; la copii, ceva mai repede; la efort, frecvența crește pentru că mușchii cer mai mult oxigen.

Vasele de sânge

Sângele circulă printr-o rețea închisă de vase, de trei tipuri — definițiile lor corecte sunt esențiale, pentru că definiția „după conținut” este o capcană celebră:

• arterele — vasele care duc sângele de la inimă spre organe. Au pereți groși, musculoși și elastici, pentru că primesc sângele sub presiune mare. Unda de presiune generată de fiecare sistolă se simte la încheietura mâinii ca puls — pulsul are aceeași frecvență cu bătăile inimii;
• venele — vasele care aduc sângele de la organe înapoi la inimă. Au pereți mai subțiri, iar cele din membre au valvule care împiedică sângele să coboare înapoi sub propria greutate;
• capilarele — vase microscopice, cu perete dintr-un singur strat de celule, care leagă arterele de vene. Aici, și numai aici, au loc schimburile dintre sânge și celule: oxigenul și nutrienții ies spre țesuturi, dioxidul de carbon și deșeurile intră în sânge. Peretele subțire nu este un defect, ci exact condiția schimbului — exemplu clasic de relație structură–funcție.

Atenție la capcana definițiilor: artera NU se definește prin „vas cu sânge oxigenat”, ci prin sensul de curgere (dinspre inimă). Dovada: artera pulmonară transportă sânge sărac în oxigen, iar venele pulmonare transportă sânge bogat în oxigen — excepțiile care pică la teste.

Presiunea cu care sângele apasă pe pereții arterelor se numește tensiune arterială — la adultul sănătos, în jur de 120/80 mmHg. Creșterea ei de durată (hipertensiunea) suprasolicită inima și vasele.

Marea și mica circulație

Sângele parcurge două circuite legate în serie, ambele pornind din ventricule și terminându-se în atrii.

Mica circulație (pulmonară) — scop: oxigenarea sângelui:

ventriculul drept → artera pulmonară → plămâni (în capilarele din jurul alveolelor sângele cedează dioxidul de carbon și primește oxigen) → venele pulmonare → atriul stâng.

Marea circulație (sistemică) — scop: hrănirea și oxigenarea tuturor organelor:

ventriculul stâng → aortă → arterele corpului → capilarele din organe (oxigenul și nutrienții trec la celule, dioxidul de carbon intră în sânge) → venele cave → atriul drept.

Cele două circuite formează un opt: sângele oxigenat în plămâni ajunge în inima stângă, de unde pleacă spre corp; întors sărac în oxigen în inima dreaptă, pleacă din nou spre plămâni. Fiecare picătură de sânge trece prin inimă de două ori la un tur complet al corpului — de aceea vorbim de circulație dublă. Și complet închisă: sângele nu părăsește niciodată vasele.

Puncte de care se agață testele:

• mica circulație începe în ventriculul drept, marea în ventriculul stâng — inversarea lor e greșeala numărul unu;
• în mica circulație, artera duce sânge neoxigenat și venele sânge oxigenat — invers decât în marea circulație;
• inima însăși nu se hrănește din sângele care îi trece prin camere, ci prin arterele coronare — vase proprii desprinse din aortă; blocarea unei coronare produce infarctul miocardic.

Igiena sistemului cardiovascular

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în România — iar factorii de risc se instalează din tinerețe, deci igiena acestui sistem vă privește direct.

Afecțiuni frecvente, la nivel de noțiune:

• ateroscleroza — depunerea de grăsimi (colesterol) pe pereții arterelor, care se îngustează și se rigidizează; este terenul pe care apar celelalte boli;
• hipertensiunea arterială — tensiune crescută de durată; suprasolicită inima și favorizează accidentele vasculare;
• infarctul miocardic — moartea unei porțiuni de miocard rămasă fără sânge prin blocarea unei artere coronare; durere puternică în piept — urgență majoră;
• accidentul vascular cerebral — blocarea sau ruperea unui vas din creier;
• varicele — dilatarea venelor de la picioare, când valvulele lor nu mai închid bine;
• anemia — scăderea hematiilor sau a hemoglobinei, adesea prin lipsă de fier în alimentație.

Reguli de prevenție, cu justificare fiziologică:

• mișcare zilnică — inima antrenată pompează mai eficient: la sportivi, aceeași cantitate de sânge e împinsă cu mai puține bătăi;
• alimentație săracă în grăsimi animale și sare, bogată în legume și fructe — mai puțin colesterol depus, tensiune mai mică;
• fără fumat — nicotina îngustează vasele și accelerează ateroscleroza; fumatul este factor de risc major pentru infarct la vârste tinere;
• menținerea greutății normale și somn suficient — obezitatea obligă inima la muncă suplimentară permanentă;
• controlul periodic al tensiunii — hipertensiunea nu doare ani întregi, dar distruge tăcut vasele; de aceea i se spune „ucigașul tăcut”.

Test — 6 întrebări ca la examen