Regnul Protista

Prezentarea organismelor unicelulare eucariote și a caracteristicilor acestora.

Caracteristicile generale ale protistelor

Regnul Protista cuprinde organisme unicelulare eucariote: corpul lor este format dintr-o singură celulă, dar, spre deosebire de bacterii, această celulă are nucleu adevărat, delimitat de membrană. Aceasta este deosebirea esențială față de regnul Monera și cea mai frecventă întrebare de verificare.

Deși au o singură celulă, protistele îndeplinesc TOATE funcțiile unui organism: se hrănesc, respiră, elimină substanțele nefolositoare, se deplasează, răspund la stimuli și se înmulțesc. Celula lor are, pe lângă componentele obișnuite, structuri specializate numite organite, care lucrează ca niște „organe” în miniatură.

Protistele trăiesc mai ales în medii umede: ape dulci (bălți, lacuri), mări și oceane, sol umed, iar unele în corpul altor viețuitoare, ca paraziți.

După modul de hrănire, protistele se împart în două grupe mari:

• algele unicelulare – autotrofe, conțin clorofilă și realizează fotosinteză (euglena verde, clamidomonas);
• protozoarele – heterotrofe, se hrănesc cu bacterii, alge sau resturi organice (amiba, parameciul).

Euglena verde – între plantă și animal

Euglena verde trăiește în apele dulci stătătoare, bogate în substanțe organice. Are corpul alungit, în formă de fus, și se deplasează cu ajutorul unui flagel — o prelungire fină ca un bici, aflată la capătul din față.

Structuri importante ale euglenei:

• cloroplaste cu clorofilă, pentru fotosinteză;
• stigma („pata roșie” sau ochiul euglenei) – o pată sensibilă la lumină, care o ajută să se orienteze spre zonele luminate, unde poate face fotosinteză;
• nucleul – celula fiind eucariotă.

Partea cu adevărat specială: euglena are hrănire mixtă (mixotrofă). La lumină se hrănește autotrof, prin fotosinteză, ca o plantă; la întuneric prelungit trece la hrănirea heterotrofă, absorbind substanțele organice dizolvate în apă, ca un animal. Din acest motiv, euglena a fost mult timp „mărul discordiei” între botaniști și zoologi — și tot din acest motiv apare atât de des în teste.

Euglena se înmulțește prin diviziune, împărțindu-se în două celule în lungul corpului.

Clamidomonas – alga unicelulară verde

Clamidomonas (clamidononas, în unele manuale) este o algă verde unicelulară care trăiește în ape dulci, în bălți și chiar în băltoacele formate după ploaie — uneori în număr atât de mare încât apa capătă o culoare verzuie.

Caracteristicile ei principale:

• are formă ovală și doi flageli egali la capătul din față, cu care înoată (spre deosebire de euglena, care are un singur flagel vizibil — deosebire cerută des la teste);
• are perete celular, ca celulele vegetale;
• conține un cloroplast mare, în formă de cupă, cu clorofilă;
• are stigmă sensibilă la lumină, care o dirijează spre zonele luminoase.

Spre deosebire de euglenă, clamidomonas este strict autotrofă: se hrănește numai prin fotosinteză, producând substanțe organice și eliberând oxigen în apă.

Se înmulțește de obicei prin diviziune: în interiorul celulei-mamă se formează mai multe celule-fiice cu flageli, numite zoospori, care sunt eliberate în apă și cresc rapid. Datorită înmulțirii foarte rapide, algele unicelulare sunt o verigă esențială în hrana viețuitoarelor acvatice.

Protozoarele – amiba și parameciul

Protozoarele sunt protiste heterotrofe, asemănătoare prin modul de hrănire cu animalele.

Amiba trăiește pe fundul apelor dulci stătătoare. Nu are formă fixă: corpul ei își schimbă permanent conturul, emițând prelungiri temporare numite pseudopode („picioare false”). Cu pseudopodele amiba se deplasează, dar și se hrănește: înconjoară prada (bacterii, alge microscopice), o închide într-o veziculă numită vacuolă digestivă și o digeră. Resturile nedigerate sunt eliminate prin orice punct al suprafeței celulei. Apa în exces este eliminată prin vacuola pulsatilă, care se umple și se golește ritmic.

Parameciul trăiește în aceleași ape, dar arată complet diferit: are formă fixă, de talpă de pantof, pentru că este acoperit de o membrană mai rigidă. Se deplasează rapid cu ajutorul cililor — mii de firișoare scurte care bat apa ca niște vâsle. Hrana (mai ales bacterii) este dirijată de cili printr-un șanț spre interiorul celulei, unde se formează vacuole digestive. Parameciul are doi nuclei (unul mare, care conduce activitatea celulei, și unul mic, cu rol în înmulțire) și două vacuole pulsatile.

Ambele se înmulțesc prin diviziune directă. Reține deosebirea-cheie: amiba se mișcă lent cu pseudopode, parameciul rapid cu cili.

Rolul protistelor în natură

Deși sunt invizibile cu ochiul liber, protistele au roluri uriașe în natură:

• Algele unicelulare din plancton (totalitatea organismelor mici care plutesc în apă) sunt producătorii apelor: prin fotosinteză produc substanțe organice și o mare parte din oxigenul planetei. Ele stau la baza tuturor lanțurilor trofice acvatice — cu ele se hrănesc micile animale acvatice, care hrănesc la rândul lor peștii.
• Protozoarele consumă bacterii și alge, participând la echilibrul apelor, iar la rândul lor sunt hrană pentru viețuitoare mai mari.
• Protistele participă la descompunerea resturilor organice și la limpezirea apelor.

Există însă și protiste parazite, care provoacă boli:

• dizenteria amibiană – produsă de o amibă parazită; se ia prin apă și alimente murdare și provoacă tulburări digestive grave;
• malaria – produsă de un protist parazit al sângelui, transmis prin înțepătura țânțarului anofel; este încă una dintre bolile grave ale zonelor calde.

Prevenirea acestor boli ține de igienă: apă potabilă din surse sigure, spălarea mâinilor și a alimentelor, iar în zonele cu malarie, protecția împotriva țânțarilor.

Test — 6 întrebări ca la examen