Regnul Plantae – Plante fără flori

Studiul algelor pluricelulare, briofitelor și pteridofitelor ca grupe de plante fără flori.

Regnul Plantae și plantele fără flori

Regnul Plantae cuprinde organisme pluricelulare, eucariote și autotrofe: toate plantele conțin clorofilă și își produc singure hrana prin fotosinteză, eliberând oxigen. Celulele lor au perete celular din celuloză.

Plantele se împart în două mari categorii:

• plante fără flori – nu formează niciodată flori, fructe sau semințe; se înmulțesc prin spori. Aici intră algele pluricelulare, briofitele (mușchii de pământ) și pteridofitele (ferigile);
• plante cu flori și semințe – gimnospermele și angiospermele, pe care le vei studia în capitolul următor.

Ordinea în care studiem plantele fără flori nu este întâmplătoare: ea reflectă trecerea treptată a plantelor de la viața în apă la viața pe uscat. Algele trăiesc complet în apă; mușchii au ieșit pe uscat, dar rămân dependenți de locurile umede și nu au vase conducătoare; ferigile au făcut pasul decisiv — au rădăcină, tulpină și frunze adevărate, cu vase conducătoare prin care circulă seva. Această idee de progres evolutiv este firul roșu al capitolului și apare des în subiectele de evaluare.

Algele pluricelulare

Algele pluricelulare sunt cele mai simple plante: trăiesc în apă, iar corpul lor se numește tal — el NU este diferențiat în rădăcină, tulpină și frunze adevărate. De aceea algele se mai numesc talofite. Absorbția apei și a sărurilor minerale se face pe toată suprafața corpului, deci algele nu au nevoie de vase conducătoare.

După pigmenții pe care îi conțin, algele pluricelulare se împart în trei grupe:

• algele verzi – trăiesc mai ales în ape dulci, aproape de suprafață; reprezentant clasic: mătasea broaștei (Spirogyra), cu talul ca niște fire verzi, mătăsoase și alunecoase, care plutesc în bălți și lacuri;
• algele brune – trăiesc în mări și oceane, la adâncimi medii; au talul mare, uneori de zeci de metri (laminaria, iarba de mare brună); din unele se extrag substanțe folosite în industria alimentară;
• algele roșii – trăiesc la adâncimile cele mai mari, unde ajunge foarte puțină lumină; pigmentul roșu le permite să capteze lumina slabă.

Reține corelația cerută la teste: culoarea algei este legată de adâncimea la care trăiește — verzi la suprafață, brune la mijloc, roșii în adânc. Toate algele conțin și clorofilă, dar la cele brune și roșii ea este mascată de ceilalți pigmenți.

Briofitele – mușchii de pământ

Briofitele (mușchii) sunt primele plante care au cucerit uscatul, dar rămân legate de umezeală: le găsim pe soluri umbrite, pe stânci, pe scoarța copacilor, formând covoare verzi și moi. Reprezentanți: mușchiul de pământ și mușchiul de turbă.

Corpul unui mușchi este mic și simplu, format din:

• rizoizi – firișoare cu care planta se fixează de sol; NU sunt rădăcini adevărate;
• tulpiniță și frunzulițe – asemănătoare tulpinii și frunzelor, dar fără vase conducătoare.

Pentru că nu au vase conducătoare, mușchii nu pot transporta apa la înălțime — de aceea rămân mici (câțiva centimetri) și absorb apa direct prin suprafața corpului, ca un burete. Din același motiv nu se pot usca fără să sufere: trăiesc doar în locuri umede.

Înmulțirea se face prin spori: în vârful tulpiniței se formează o capsulă cu spori (sporogonul); sporii ajung pe sol umed și dau naștere unor noi plăntuțe. Pentru fecundație, mușchii au nevoie de apă (măcar picături de rouă sau ploaie) — încă o dovadă a dependenței lor de mediul umed.

Mușchiul de turbă, acumulat în mii de ani în mlaștini, formează turba, folosită drept combustibil și îngrășământ.

Pteridofitele – ferigile

Pteridofitele (ferigile) sunt plantele fără flori cele mai evoluate. Marele lor pas înainte: au organe vegetative adevărate — rădăcină, tulpină și frunze — străbătute de vase conducătoare prin care circulă seva. De aceea ferigile pot crește mai mari decât mușchii și se pot usca mai greu.

Structura ferigii comune, întâlnită prin pădurile umbroase:

• rizomul – tulpina subterană, groasă, așezată orizontal în sol; din el pornesc rădăcinile adevărate. Atenție la capcana clasică: rizomul este TULPINĂ subterană, nu rădăcină;
• frunzele – mari, lungi, divizate în numeroase segmente; frunzele tinere sunt răsucite ca o cârjă la vârf;
• pe dosul frunzelor se văd vara niște grămăjoare brune, numite sori, formate din săculeți cu spori (sporangi). Multă lume îi confundă cu o boală a plantei — de fapt sunt organele de înmulțire.

Sporii căzuți pe solul umed germinează și, după o etapă intermediară măruntă, dau naștere unor noi ferigi; ca și la mușchi, fecundația are nevoie de apă.

Alte pteridofite din flora noastră: coada-calului (cu tulpini articulate, aspre) și pedicuța. Din ferigile uriașe ale pădurilor de acum sute de milioane de ani s-au format zăcămintele de cărbuni de astăzi.

Rolul plantelor fără flori în ecosisteme

Deși sunt mai puțin vizibile decât plantele cu flori, plantele fără flori au roluri importante:

• Algele sunt principalii producători ai apelor: produc substanțe organice și o mare parte din oxigenul planetei; sunt hrană și adăpost pentru viețuitoarele acvatice; unele alge se folosesc în alimentație și în industrie.
• Mușchii formează covoare care rețin apa ca un burete, împiedicând scurgerea ei rapidă și erozunea solului; sunt printre primele viețuitoare care se instalează pe stânci golașe, contribuind, împreună cu lichenii, la formarea solului; mușchiul de turbă dă naștere turbei.
• Ferigile participă la vegetația pădurilor umede, iar strămoșii lor arborescenți au format cărbunii — o resursă energetică folosită și azi.
• Mușchii și lichenii sunt și indicatori ai calității aerului: fiind foarte sensibili la poluare, dispariția lor dintr-o zonă semnalează aer poluat.

De reținut pentru evaluare comparația de ansamblu: algele — corp numit tal, viață în apă; mușchii — pe uscat, dar fără vase conducătoare și fără rădăcini adevărate (au rizoizi); ferigile — organe vegetative adevărate și vase conducătoare. Niciuna dintre aceste grupe nu formează flori, fructe sau semințe: toate se înmulțesc prin spori.

Test — 6 întrebări ca la examen