Lectură
Elevii studiază texte literare și nonliterare, dezvoltând competențe de înțelegere și interpretare a mesajului scris.
Evaluarea Națională
Textul narativ literar – schița și nuvela
Textul narativ literar spune o întâmplare prin intermediul unui narator. La clasa a VI-a studiezi două specii ale prozei scurte: schița și nuvela.
Schița este o specie epică în proză, de dimensiuni foarte mici, cu un singur fir narativ, un număr redus de personaje și o acțiune concentrată în jurul unui singur moment sau conflict. Nu există descrieri lungi și nici dezvoltarea psihologică a personajelor. Exemple cunoscute: schițele lui Ion Luca Caragiale.
Nuvela este tot o specie epică în proză, dar mai amplă decât schița. Are un conflict bine conturat, mai multe personaje și o acțiune structurată clar în expoziție, intrigă, desfășurarea acțiunii, punct culminant și deznodământ. Personajul principal este tratat mai complex decât în schiță.
Când citești un text narativ, identifici: - naratorului (cine povestește: narator la persoana I sau la persoana a III-a) - modurile de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul, monologul interior - personajele și modul în care sunt caracterizate (direct sau indirect) - timpul și spațiul acțiunii (coordonatele spațio-temporale)
Atenție: naratorul nu este autorul. Autorul este persoana reală care a scris textul; naratorul este vocea creată de autor în interiorul textului.
Textul liric – figuri de stil și imagini artistice
Textul liric exprimă trăirile, sentimentele și stările interioare ale eului liric. Spre deosebire de textul narativ, în textul liric nu există o acțiune propriu-zisă și nici personaje.
Eul liric este vocea care vorbește în poezie. Ca și în cazul naratorului, eul liric nu se identifică automat cu autorul.
Textul liric folosește figuri de stil și imagini artistice pentru a exprima trăirile într-un mod expresiv.
Principalele figuri de stil studiate în clasa a VI-a:
- Metafora – înlocuirea unui termen cu altul pe baza unei asemănări implicite, fără cuvinte de comparație: „luna, felinarul palid al câmpiei"
- Comparația – punerea în relație a doi termeni prin cuvinte precum ca, precum, asemeni, pare: „ochii ei ca cerul"
- Personificarea – atribuirea de însușiri omenești unor ființe, obiecte sau fenomene ale naturii: „vântul suspină"
- Epitetul – un atribut sau complement care evidențiază o însușire expresivă: „codrul verde", „lumină blândă"
- Hiperbola – exagerarea voită a unor însușiri sau acțiuni pentru efect expresiv: „plâng râurile de dorul tău"
- Repetiția – reluarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu scop expresiv
Imaginile artistice sunt reprezentările senzoriale create prin limbaj: - imagine vizuală (ceea ce se vede) - imagine auditivă (ceea ce se aude) - imagine olfactivă (ceea ce se miroase) - imagine motorie/kinestezică (mișcarea)
Un text liric poate conține mai multe figuri de stil în același vers. Când analizezi, nu te opri la identificare: explică și efectul expresiv al figurii respective.
Textul dramatic – elemente specifice
Textul dramatic este scris pentru a fi reprezentat pe scenă. El nu este povestit de un narator, ci se desfășoară prin replici și didascalii.
Didascaliile (numite și indicații scenice) sunt fragmentele scrise de autor care nu fac parte din dialog. Ele descriu decorul, mișcările actorilor, tonul vocii, intrarea sau ieșirea unui personaj. În textul tipărit, didascaliile apar de obicei cu caractere italice sau între paranteze.
Replica este intervenția unui personaj în dialog.
Actul este unitatea mare de structurare a piesei de teatru; el se împarte în scene. O scenă nouă începe atunci când intră sau iese un personaj.
Alte noțiuni specifice: - Conflictul dramatic – tensiunea dintre personaje care pune în mișcare acțiunea - Monologul dramatic – personajul vorbește singur pe scenă sau adresează publicului gândurile sale - Aparteul – replica pe care personajul o spune astfel încât ceilalți actori de pe scenă să nu o „audă", dar publicul o aude
Când lucrezi cu un text dramatic la clasă sau la teză, ține cont că analiza nu se face ca la proză: nu există narator, nu există descrieri ale naratorului, iar informațiile despre personaje reies exclusiv din replici și didascalii.
Textul nonliterar – articolul, știrea, instrucțiunea
Textul nonliterar transmite informații despre realitate într-un mod obiectiv, folosind un limbaj clar și precis, fără intenție estetică.
Articolul este un text publicistic în care autorul prezintă și analizează un subiect de interes general. Poate conține și opinia autorului. Se publică în ziare, reviste sau pe platforme online.
Știrea este un text publicistic scurt care informează despre un eveniment real, recent și important. Știrea răspunde la șase întrebări: Cine? Ce? Când? Unde? Cum? De ce? Limbajul este neutru și obiectiv; nu conține opinia jurnalistului.
Instrucțiunea este un text care explică modul în care trebuie realizată o acțiune sau utilizat un obiect. Se prezintă de obicei ca o listă de pași în ordine logică, folosind verbe la modul imperativ sau infinitiv. Exemple: rețete culinare, manuale de utilizare, regulamente.
Diferența esențială între textul literar și cel nonliterar: textul literar urmărește un efect estetic și folosește limbajul conotativ (cuvintele au sensuri figurate, sugestive); textul nonliterar urmărește informarea și folosește limbajul denotativ (cuvintele sunt folosite cu sensul lor de bază, precis).
Cartea – structură și orientare; Lectura suplimentară și rezumatul
Structura cărții – elemente pe care trebuie să le recunoști și să le folosești: - Coperta – față (titlu, autor, editură) și spate (prezentare succintă) - Pagina de titlu – titlul complet, autorul, editura, anul apariției - Cuprinsul – lista capitolelor cu numărul paginilor corespunzătoare; ajută la orientarea rapidă în text - Prefața/Cuvântul înainte – text introductiv scris de autor sau de o altă persoană - Postfața – text plasat la sfârșitul cărții, cu observații despre operă - Notele de subsol – explicații suplimentare plasate în josul paginii
Lectura suplimentară presupune citirea integrală a unor opere indicate de profesor sau alese de elev. Este importantă pentru că dezvoltă vocabularul, capacitatea de înțelegere a textului și cultura generală.
Rezumatul este un text în care redai, cu propriile cuvinte, ideile principale ale unui text, păstrând ordinea lor și eliminând detaliile, dialogurile și descrierile. Regulile rezumatului: - Se scrie la persoana a III-a, indiferent de persoana naratorului din original - Se folosește timpul prezent sau perfect compus, nu imperfectul - Nu se copiază fraze din text - Nu se adaugă opinii personale sau informații care nu există în text - Lungimea este mult mai mică decât a textului original
De reținut
- narator
- vocea care relatează întâmplările într-un text narativ; nu se identifică automat cu autorul
- eu liric
- vocea care exprimă trăiri și sentimente în textul liric; nu se identifică automat cu autorul
- schiță
- specie epică în proză, de dimensiuni reduse, cu un singur fir narativ, puține personaje și o acțiune concentrată
- nuvelă
- specie epică în proză mai amplă decât schița, cu un conflict bine conturat și personaje mai complexe
- didascalie
- indicație scenică scrisă de autor în textul dramatic, care descrie decorul, gesturile sau tonul personajelor
- metaforă
- figură de stil prin care un termen este înlocuit cu altul pe baza unei asemănări implicite, fără cuvinte de comparație
- epitet
- figură de stil care evidențiază o însușire expresivă a unui obiect, ființe sau fenomen
- rezumat
- text în care sunt redate, cu cuvinte proprii, ideile principale ale unui text, în ordinea lor, fără detalii și fără opinii personale
- text nonliterar
- text care transmite informații despre realitate folosind limbaj denotativ, fără intenție estetică
- imagine artistică
- reprezentare senzorială creată prin mijloace lingvistice expresive (vizuală, auditivă, olfactivă, motorie)
Greșeli frecvente
Greșit: Confundarea naratorului cu autorul
Corect: Naratorul este o construcție a textului; autorul este persoana reală. Nu scrie „autorul spune că" atunci când citezi o replică a naratorului din interiorul textului.
Greșit: Confundarea eului liric cu autorul
Corect: În poezie, „eu" nu înseamnă automat că autorul vorbește despre sine. Eul liric este o voce literară, nu o mărturisire biografică.
Greșit: Copierea frazelor din text în rezumat
Corect: Rezumatul se scrie cu cuvintele proprii ale elevului. Copierea frazelor originale este o greșeală gravă care costă puncte la orice evaluare.
Greșit: Identificarea epitetului ca orice adjectiv
Corect: Epitetul trebuie să aibă valoare expresivă și să caracterizeze în mod sugestiv. Nu orice adjectiv dintr-un text literar este epitet; „masa mare" nu este epitet, „luna rece și singură" poate fi epitet în context poetic.
Greșit: Scrierea rezumatului la persoana I
Corect: Indiferent că textul original este la persoana I, rezumatul se redactează la persoana a III-a: nu „am plecat", ci „personajul a plecat".
Test — 6 întrebări ca la examen
1. Specia epică în proză, de dimensiuni foarte mici, cu un singur fir narativ și puține personaje, este:
- nuvela
- schița
- romanul
- basmul
Vezi răspunsul
schița. Schița se definește exact prin dimensiunea redusă, firul narativ unic și acțiunea concentrată. Nuvela — distractorul tentant — este tot proză scurtă, dar mai amplă, cu conflict bine conturat și personaje tratate mai complex.
2. Didascaliile dintr-un text dramatic sunt:
- replicile personajului principal
- indicațiile scenice scrise de autor despre decor, gesturi sau ton
- fragmentele povestite de narator
- dialogurile dintre două personaje
Vezi răspunsul
indicațiile scenice scrise de autor despre decor, gesturi sau ton. Didascaliile aparțin autorului și nu fac parte din dialog: ele descriu decorul, mișcările și tonul. Prima variantă cade pentru că replicile sunt exact opusul didascaliilor — ele formează dialogul, nu indicațiile din afara lui; iar în textul dramatic nu există narator.
3. În versul „vântul suspină prin ramuri”, figura de stil este:
- comparația
- epitetul
- personificarea
- hiperbola
Vezi răspunsul
personificarea. Vântului, fenomen fără viață, i se atribuie o acțiune omenească (a suspina), deci avem personificare. Metafora sau epitetul ar fi presupus o însușire expresivă, nu o acțiune umană; comparația cade pentru că lipsește orice cuvânt de legătură precum „ca” sau „precum”.
4. Ce NU trebuie să conțină o știre corect redactată?
- răspunsul la întrebarea „unde?”
- opinia jurnalistului despre eveniment
- informații despre un eveniment recent
- răspunsul la întrebarea „cine?”
Vezi răspunsul
opinia jurnalistului despre eveniment. Știrea informează obiectiv și răspunde la cele șase întrebări (cine, ce, când, unde, cum, de ce), fără nicio opinie personală. Distractorii ceilalți sunt tocmai elemente obligatorii ale știrii, deci nu pot fi răspunsul; opinia apare în articolul de opinie, nu în știre.
5. Un elev rezumă o povestire scrisă la persoana I. Cum trebuie să redacteze rezumatul?
- la persoana I, ca în textul original
- la persoana a II-a, adresându-se cititorului
- la persoana a III-a, cu propriile cuvinte
- copiind frazele cele mai importante din text
Vezi răspunsul
la persoana a III-a, cu propriile cuvinte. Rezumatul se scrie întotdeauna la persoana a III-a, indiferent de persoana naratorului din original, și cu cuvintele proprii ale elevului. Prima variantă e capcana clasică: elevii păstrează persoana I a textului, ceea ce se penalizează la orice evaluare.
6. Într-o povestire care începe cu „Am plecat în zori spre munte”, cuvântul „am plecat” arată că întâmplarea este relatată de:
- autorul textului, care povestește din viața sa
- un narator-personaj, la persoana I
- un narator obiectiv, la persoana a III-a
- eul liric, prezent în orice text
Vezi răspunsul
un narator-personaj, la persoana I. Forma verbală de persoana I indică un narator care participă la acțiune ca personaj. Prima variantă e distractorul cel mai tentant: naratorul nu se identifică automat cu autorul, care este persoana reală din afara textului; iar eul liric aparține poeziei, nu prozei.